Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » Povestire » Eugen Oniscu: POVARA

Eugen Oniscu: POVARA

În timpul crizei economice din anul 2008 multe familii de emigranți români din Spania fură destul de mult afectate. În acele zile apăsa pe umerii celor mai mulți, povara zilei de mâine. Dintr-o dată, din mijlocul unei vieți îmbelșugate oamenii se treziră ca dintr-un vis și începură să îndure lipsuri. Pentru familiile ce aveau copii se deschise o cale și anume, caritasurile ce începură să împartă alimente celor în nevoie. Pe mulți pierderea apartamentelor ce le aveau cumpărate prin bancă îi aruncă într-o depresie teribilă. Interesant era faptul că totuși în acea criză unii erau foarte afectați pe când alții mai lucrau și puteau astfel trăi destul de decent.

În acele vremuri grele trăia în Valencia o familie de emigranți români, ce se numeau Iulian și Simona Dobre, ei nu aveau copii. Iulian era un bărbat de treizeci și cinci de ani, înalt, osos, nu prea viguros, care probase în Spania diferite munci de la agricultură până la munca într-o fabrică de produse de curățenie. Dar peste tot îl însoțea un fel de ghinion straniu pentru că mai mereu lucra câteva luni de zile și ceva se întâmpla la locul său de muncă, se făceau restructurări și el rămânea pe afară. Nu era nici pe departe un muncitor leneș, ba dimpotrivă muncise cu spor la campaniile de cules portocale, cartofi, piersici, etc. Însă ceva nu mergea și rămânea mai mereu fără un loc de muncă stabil. Apoi, datorită faptului că făcea acele munci brute făcu o discopatie lombară destul de gravă și nu mai putu lucra muncile grele de altădată. Acea criză teribilă generată de sectorul imobiliar din Spania îl găsi fără economii, și fără un loc de muncă. La început primii șomaj, apoi ajutorul de șomaj. Dar acele perioade se terminară și el fu nevoit ca în ciuda durerilor sale de spate să caute să muncească în agricultură cu ziua pe unde mai găsea câte ceva.

Dintr-o dată Spania ce altădată oferea o viață frumoasă emigranților deveni un loc al suferinței, un loc din care mulți emigranți căutau să plece spre țări mai prospere precum Norvegia, Germania, Anglia, etc. Și în acei ani chiar se porni un exod masiv, nu numai al emigranților ce ieșeau din Spania ci și al multor spanioli pe care acea criză îi aduse la sapă de lemn. Erau cazuri extrem de triste când oameni a căror firme de construcții falimentaseră și își pierduseră vilele pe care le avuseseră cumpărate prin bancă, se sinucideau nemaiputând suporta acea situație dramatică.

În acel context al căutării unui nou început încerca și familia Dobre să supraviețuiască. Ei s-ar fi întors cu bucurie în România dar nu aveau acolo o casă a lor propie. Într-un timp, din prea multă disperare se întoarseră în România trăgând la niște rude însă rezultatele fură teribile pentru că sfârșiră aruncați de rudele lor în stradă și se întorseseră din nou în Spania. Simona era o femeie tânără cu calități deosebite, însă era foarte fragilă și suferea de unele boli. Din aceste motive nu își putea menține un loc de muncă. Lucrase și ea ca mai toate româncele prin casele spaniolilor mai înstăriți, însă la anumite intervale de timp era nevoită să renunțe la munca ei și să rămână un timp acasă pentru a se recupera, după care își căuta din nou de muncă prin case la curățenie. Acea criză o prinse și pe ea fără lucru, și dintr-o dată în acel sector al curățeniei unde în alte timpuri erau căutate româncele pentru calitatea muncii pe care o prestau, nu mai era nevoie de atât de mult personal.

La început avură un apartament luat în chirie însă lunile treceau și cum ei nu mai puteau plăti chiria fură nevoiți să abandoneze acel apartament. Își luară o cameră cu chirie pe care un timp o plătiră, apoi fură nevoți să renunțe la acea cameră și să încerce pe la prietenii pe care îi mai aveau prin Spania să locuiască. În tot acel timp le era tot mai greu să își procure de mâncare. Fură nevoiți ca orice lucru de valoare pe care îl aveau să-l vândă la acele magazine tip consignație unde în acele zile oamenii săraci își vindeau diferite lucruri pentru a supraviețui. Așa că vândură un DVD, un radiator, și multe alte lucruri de care se despărțeau datorită nevoii prea mari pentru că trebuiau să trăiască. Toată acea luptă pentru supraviețuire era nespus de crâncenă. Simona fu nevoită să vândă un obiect la care ținea foarte mult, un cățeluș de pluș colorat frumos în negru cu maro pe care când îl atingeai începea să miște capul ca un cățeluș adevărat. Bineînțeles că acele magazine tip consignații achziționau toate acele lucruri la prețuri mici și apoi le scoteau la vânzare cu prețuri mai mari.

Uneori apăsat de povara sărăciei, Iulian ieșea să se plimbe pe marile bulevarde ale Valenciei sau prin acele cartiere predominate de emigranți. Peste tot observa fețe triste ce trădau faptul că în acele timpuri mai toți luptau din greu pentru a supraviețui. Avea uneori impresia că toată acea povară îl strângea asemenea unei menghine uriașe din a cărei strânsoare nu mai putea scăpa. Descurajarea împletită cu amărăciunea se cuibăreau tot mai mult în sufletul său, simțea că se prăbușește pe zi ce trecea tot mai mult într-un abis al disperării. Odată unul din prietenii lui ce încă mai avea un loc de muncă îi spuse niște cuvinte foarte dure: ,,Iulian dacă altul ar fi în locul tău ar face infarct. Nu îmi dau seama cum poți trăi așa la limita sărăciei, ai grijă să nu mori de inaniție.” Pe Iulian acele cuvinte îl pătrunseră adânc provocându-i dureri interioare, dar nu se exterioriză. Mai ales că acel prieten după ce îi spuse acele cuvinte îi râse în față. În schimb Simona era mult mai optimistă ca el și căuta mai mereu să-l încurajeze spunându-i: ,,Ai răbdare și ai să vezi că în mod providențial o cale se va deschide și pentru noi.”

Și în momentele de sărăcie cele mai negre când totul părea pierdut, asemenea apelor mării roșii ce se deschiseră înaintea puterii lui Dumnezeu pentru ca evreii să treacă pe acolo în drumul lor spre libertate, toate obstacolele se dădură la o parte și ei porniră pe un drum minunat din Spania spre Germania unde începură o viață nouă având din nou parte de prosperitate și bucurii. Iulian înțelegea că tot acel tablou nuanțat în lumini și umbre ce reprezenta viața lor trecută, era parte din viețile atâtor emigranți ce ca și ei își căutau peste tot în lume un viitor mai bun. De asemenea fu foarte surprins când peste ani în Germania fu sunat de acel prieten al său ce cândva îi râsese în față spunându-i acele vorbe extrem de dure. Printre altele acel om îi spunea: ,,Ce repede se mai schimbă lucrurile în viață! Și ce repede mai trecem de la prosperitate la sărăcie! Uite acum am rămas eu fără lucru și banii nu îmi mai ajung, mă duc la caritas să iau alimente. Dacă vrei și poți ajută-mă cu ceva bani fie cât de puțin.”

Iulian rămase surprins de faptul că rolurile se schimbaseră și nu mai era el cel apăsat de povara sărăciei. Își dădea seama tot mai mult că viața este un drum ce uneori este foarte spinos, pe când alteori datorită providenței divine poți urca pe culmi de bunăstare fiind nespus de uimit de tot ceea ce poate face Dumnezeu pentru oamenii săraci și năpăstuiți de soartă. După cum îi spusese un om în vremurile grele pe când el era foarte abătut: ,,Nu îți pierde speranța pentru că Dumnezeu își va întoarce fața și spre voi.”