Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » POEME DE PRIMAVARA

POEME DE PRIMAVARA

DORUL CALATOR…
#AnnaNoraRotaru – autor
Ce dor amarnic-mi-este de acest pământ,
Acoperit de frunze galbene, umede și moi…
Desculță, simt nevoia să strig, s-alerg, să cânt,
Cu plete despletite, vâlvoi purtatele de vânt,
Cu ploaia să se scurgă, pe umerii mei goi !
Să simt, cum umezeala îmi pătrunde-n oase,
Cum aerul înmiresmat îmi mângâie obrajii…
Chiar de mă zgârie la glezne hățișurile joase,
Nu-mi pasă, c-aud graiul păsărilor voioase
Și cum vântul șerpuind trosnește brazii !
Mi-e dor, în plămâni să-mi intre aer proaspăt,
Cum după ploaie, pământul capătă mireasmă…
Să zbor, plutind în codrul, ce pare fără capăt,
Din inimă, să mi se smulgă lanțurile cu lacăt,
Ca o nimfă sorbind sfântă apa, ca aghiazmă…
Cutrierând prin crâng, pictat părând pe canava,
În luminiș vreau să ajung, la lacul cel cu nuferi…
M-așteaptă ielele, apărute-n farmec de-undeva,
Să mă prindă-n dansu-amețitor, vreo câteva
Să uit, ce-nseamnă pământean să fii, să suferi…
Și-așa-nvârtindu-mă, liber sângele-mi pulseze,
Pe-aceeași rezonanță, totuna cu pământul…
Să-mi fac coardă trupul, prin oscilatii sa vibreze,
Din dimineți-necate-n rouă, până-n târzii amieze,
Să-mi fure și-napoi să-mi dea, mințile și cântul !
_________________ NORA ________________
versuri din vol. __ ” Apostol fără nume „__
FRĂMÂNTĂRI DE PRIMĂVARĂ
#AnnaNoraRotaru – autor
Și…viața se trezi încet din agonie…
Pământul negru miroase a ploaie, ud…
Ecoul aduce de departe-o simfonie,
Prin firele de iarbă, de un verde crud…
Din adâncurile obscure-ale uitării,
Un zumzet crește vrând s-apuce
Să spargă zidurile mute-ale tăcerii…
Explozie de culori în ochi străluce…
Și-acolo, unde umblam pe nicăieri,
Cu mintea-mi pierdută și plăpândă,
Cu nesaț degust miros de primăveri,
Cu sufletul cu tot, cu inima flămândă,
Ce-mi vrea să uite de melancolia
Iernilor lăsate-n urma mea, trecute…
Zefirul dulce s-alunge-ncolo vijelia,
Jalnice-uscăciuni în muguri prefăcute…
Copacii, până mai ieri triști și despuiați,
Precum gândurile-mi goale, rătăcite,
Azi par ca-n sărbători, de frunze-nfoiați,
Depănând povești de iarnă, tălmăcite…
Îngenunchind evlavios într-o metanie,
Cu rugă sfântă murmurând, ca un iereu,
Sărut Pământul șoptind a mea litanie,
Cu credința și extazul ajuns la apogeu
Și-apoi… adânc înfing degetele-n Pământ,
Să simt în sânge seva dând viață și fiori…
Cuvinte plăsmuiesc cu rugă-n legământ,
Speranța verde-o-mpletesc cu-albastre flori…
_____________ NORA ________________
versuri din vol. __ ” La granita-ntre vise ” __
MI-E DOR DE CE MI-A FOST…
#AnnaNoraRotaru – autor
Mi-e dor de vremea, când timpul nu-mi măsura clipe,
Necunoscând, că fiecare-nceput avea-va și-un sfârșit…
Când, întinzându-mi brațele, credeam că-mi sunt aripe,
Atunci, când în piept simțeam prime trăiri să se-nfiripe…
Mi-e dor de primii pași lăsați, pe cărărui ce le-am pășit,
De ce mi-a fost, părând azi desăvârșit…
Mi-e dor de locurile umblate, ce ochii mei au cunoscut,
De păduri, lunci verzi, cu romanițe pline, fluturi și trifoi…
Mi-e dor de-ai mei cei duși, la sânul lor cum am crescut,
De toți și toate vii cândva, azi poze pe-un gălbejit trecut,
De-amintiri, ce năpădesc și plâng în gândul meu, șuvoi,
Din albumul vieții, ce-n tăceri răsfoi…
Copilăria mi-o visez și-adolescența, le caut că mi-i dor,
Când sângele îmi clocotea, la văpaia dorințelor încins…
Mi-e dor de dor aprins, de senzația primului sărut, fior,
Când pe cerul sufletului, nu plutea vrăjmaș vreun nor,
Când, nu știam ce-nsemna, singur să fii, uitat și-nvins,
De anii, ce pe umeri iernile mi-au nins…
Nu știam că-s pieton, cu tichetu-n mână urcând în tren,
Venit de undeva anume și coborât într-o anume gară…
Credeam că viața-i curgătoare, că-i epopee, nu catren,
Că-i o divină simfonie, la nesfârșit și nu doar un refren,
Sperând că voi păși treptele, pe-o fără de capăt scară,
Neștiind că infinitul ni-i fumul de țigară…
_______________ NORA _______________
versuri din vol. __”Spre zarea celora ce nu cuvântă”__
RAPSODIE DE PRIMĂVARĂ
#AnnaNoraRotaru – autor
Cumva simți, cum afară ușor adie vântul,
Aducându-ne miros de primăvară-n vale ?
Cum, presărând cu note-n aer, zboară cântul
Spre noi, cei amorțiți, ieșindu-ne în cale ?
Dar, mai auzi și gânguritul păsărilor voioase,
Ce-au revenit la cuiburile părăsite, de departe
Purtând nisip în pene, din deșerturi secetoase
Și miros de sare al valurilor pe țărmuri sparte ?
Poate simți cumva când mâna-ntinzi și-atinge
Roua dimineții picurândă pe vlăstarele de flori,
Că, de fericire, natura-ntreagă parc-ar plânge,
Dezmorțită, din adâncu-i somn, plină de fiori ?
Însă, spune tu, vezi mugurii timizi cum crapă,
Pe copacii tânjitori până mai ieri și zgribuliți ?
Oare simți cum verdele-ți țâșnește-n pleoapă,
De pe mormanii de pământ, de iarnă dezgoliți?
Auzi cum zumzăie albinele, triluri de pitpalaci ?
Cum înfloriți miros migdalii și florile de liliac ?
Cum lacu-i plin de nuferi albi, libelule și brotaci
Și câmpurile-s roșii de sângerânde flori de mac ?
Poți gusta din tot adâncul divin-asta schimbare?
Fiorul speranței adormit, îl simți cum se-nfiripă
Întrebându-te, prin ce miracol se întâmplă oare,
Că tot ce iarn-a subjugat, acum reînvie-n pripă ?
Cum și ție, din hibernare, sufletu-ți înmugurește ?
Cum verdele din jur pătrunde-n venele-ți albastre ?
Cum roșul macilor te invadează ș-inima zvâcnește,
Iar soarele mai mult pătrunde-n zilele-ți sihastre?
Așa-i… picură pe dinăuntru magia asta nesfârșită…
Cenușiul tăcerilor, tristețile treptat s-evaporează…
O senzație dulce ne cuprinde sufletul, desăvârșită,
E înseși Viața, ce-n amorțite trupuri ne pulsează !
______________ NORA ________________
versuri din vol. __ ” La granița-ntre vise ” __

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.