Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Petre Prioteasa, dascălul de ieri, poetul de azi

Petre Prioteasa, dascălul de ieri, poetul de azi

Costinel Lungu

Petre Prioteasa – schiță biografică –

Născut la 28 ianuarie 1943 în comuna Vișina-Olt;

 

Studii : Școala Pedagogică de 6 ani din Craiova (1958-1964);

Institutul Pedagogic de 3 ani din Constanța (Limba și literatira română) – 1973;

Universitatea din București (Facultatea de limbi străine) – 1977.

 

Activitate didactică : profesor de lb. franceză la Școala Vișina (1964-1987) și la Corabia (1987- 2006).

Activitate literară:

– Responsabilul Cenaclului literar „Danubius” al Casei de Cultură din Corabia-Olt (1980-1989);

– A publicat în ziarul „Glasul Adevărului”, Slatina-Olt;

 – A fondat ziarul „Orizonturi corăbiene” la Corabia-Olt;

– A publicat în: ”„Arena Artelor”: „Raiul recucerit”, Editura HOFFMAN, Caracal-2014;

– „Amprentele sufletului” (Anul I, nr. 3 și 4), revistă de cultură și artă, Editura EDITGRAPH, Buzău-2015;

 – A publicat, începând din 2010, trimestrial, poezii și proză în revista „NephroCare pentru tine”, editată de Fresenius Medical Care România SRL;

– „Poezie și proză”, Editura AUTOGRAF MJM, Craiova-2015;

 – „Doar poezii”, Editura AUTOGRAF MJM, Craiova-2015;

– „Poezii”, Editura INSPIRESCU, Satu Mare-2016;

 – „Epigrame și poeme”, Editura GRAFIX, Craiova-2016;

 – „Lyrics et prosa”, antologie de literatură contemporană, vol. II (2015) și vol. III (2016), Editura NAȚIUNEA, București;

– Membru activ, din 2015, al Cenaclului Epigramiștilor Olteni din Craiova: a publicat epigrame în „Cugetul” nr. 35 – 54, revista lunară a cenaclului.

– Membru activ, din 2015, al Cenaclului Literar „Cafeneaua Băniei” din Craiova: a publicat în nr. 1, 2 și 9 (21) ale revistei cu același nume și în Colecția de Lux a Antologiei (în două volume) de poezie și arte vizuale „Printre boabe de cafea” – Editura Vital Prevent Edit, Drăgotești-Dolj;

– A publicat epigrame și poezii umoristice în „Epigrama de Strehaia” și „Ziarul de Strehaia în 2017.

POVESTE DIN ZĂVOI

Zăvoiu-adăpostește tufiș lângă tufiș,

mă furișez pe-aproape și mă postez pitiș,

e umbră lângă paltini, e răcoros izvorul

în care, cu tandrețe, îți răcorești piciorul.

Îți pare lungă fusta, încearcă de-o ridică,

nu-ți va veni, vezi bine, în ajutor Petrică,

tu-l crezi plecat departe, cum c-ar fi dus la muncă,

dar gândul lui e, parcă, mai odihnit în luncă.

Te urmărește lacom, privește pe furiș,

la felul cum pui, galeș, cămașa pe prundiș,

cum despletit ți-e părul, cum stai cu bustul gol,

se mistuie Petrică, se face rostogol

i se lărgesc și ochii, se dă de ceasul morții,

se roagă să-i dai birul pentru izbânda sorții,

se zbate ca un pește, nu știe ce-i odihna

că de vreo săptămână nu mai cunoaște tihna.

Se mistuie, revine și umblă ca năuc

se-nvolbură privirea, se simte singur-cuc,

ar vrea să se ridice să fugă să te-ajute

nici nu poate să strige, cuvintele-i sunt mute.

Ar vrea s-asculte vântul, i-ar spune el ceva,

dar liniștea-i adâncă, n-o poate tulbura,

iar inima îi bate de-ar vrea să-i spargă pieptul,

Petrică însă zace, dar face pe deșteptul.

Deschide ochii minții, s-alunge toropeala

și simte că-l cuprinde mai tare plictiseala.

Deodată se ridică, știe ce vrea să-i facă

și o cuprinde-n brațe, de dorul ei să zacă.

 

ÎN SATUL COPILĂRIEI

În satul copilăriei îți ieșeam mereu în cale,

eu eram paznicul viei, tu îți făceai drum pe vale.

Tremuram de bucurie, așteptam să vină-amiaza

și te invitam în vie: vino că s-a copt teraza!

Era ora bucuriei, peste ziuă cea mai faină,

așezat în capul viei te-așteptam să stăm de taină.

Veneai rumenă, vioaie, pas sprințar ca de gazelă,

pe arșiță ori pe ploaie, tremurândă ori rebelă.

Nu te-nfuriai pe mine, ci pe cei rămași acasă,

ce-ți ziceau că nu e bine să pleci la ora de masă.

Dar nu-ți mai ardea de foame, aveai în stomac buline,

ale dragostei frisoane te-ndemnau să vii la mine.

Să stăm gură lîngă gură, trupurile-mpreunate,

hoții strugurii mi-i fură, dar nu-mi pasă: am de toate!

Mâncare și băutură, pentru mine tu ești toate,

pupături, tăvălitură, fără astea nu se poate!

Și ne ostoiam plăcerii, de nimic nu aveam frică,

ne prindea amurgul verii: tu Ileană, eu Petrică.

Așa ne strigau vecinii ca să ne ghicească locul,

dar tăceam chitic, iar câinii lătrau să nu-mi pierd norocul.

Dar toate au cumpătare, te-ai ferit să nu se știe,

când ai crescut fată mare n-ai mai vrut să vii la vie.

Iară eu, plecat de-acasă, drumurile mă îmbie,

viața-mi vrea un rost, că-mi pasă, nu rămân paznic la vie.

Căutam să-mi ieși în cale în satul copilăriei,

dar nu mai veneai pe vale, culesesem rodul viei.

Iar acum, la gura sobei, eu bunel și tu bunică,

Ne-amintim povestea vorbei: tu Ileană, eu Petrică.

 

DE-AR CURGE VIN

De-ar curge vin la robinet, deschid și eu un șantier

și l-aș da dracului de net c-aș fi…”bețiv de cartier”!

Nu căuta-n Nomenclator că asta nu e meserie,

mai bine ia-ți ”meditator” să-nveți să bei pân` la chindie!

Că băutura-i bună rău, dacă te ții de ea-i ușor,

dar clar să fie-n capul tău: să nu schimbi vinul pe lichior,

pe bere, țuică ori coniac, să nu-ți bei mințile pe bani,

nu înger devii, ci un drac ce-și face loc printre golani.

Cultivă-ți via-n curtea ta, lucreaz-o cu mult drag și spor,

iar la sfârșit vei constata: la nimeni nu devii dator!

Bea calm și demn și cu mult har, nu te grăbi, ăsta-i misterul:

să ai prieten de pahar doar cumpătarea, cheful, flerul.

Pahar, pahar, dar ca măsură, micuț cât ziua cea de post,

să fie unul dat pe gură: dacă te-apuci, să-l bei c-un rost!

Iar dacă nu-ți ajunge vinul, nu regreta c-ai ”pierdut” netul,

nu-ți descărca pe el veninul, du-te și schimbă…robinetul!

 

PĂZEA

Azi sunt pus pe răfuială, ferește-te de-a mea ură,

sunt gata de-o păruială, nu mai sunt stăpân pe gură!

Azi am mare chef de ceartă, vreau să-mi găsesc pe potrivă,

când greșești nimeni nu iartă, de ești pacoste sau divă!

Când mă calci pe bătătură ori când nu te cerți cu mine,

mă-ncarc cu venin și ură, balamaua nu mă ține!

Nu țin cont de invective, nu m-agăți cu vreo momeală,

vorbe tandre sau parșive, eu sunt slobod la sminteală.

Nu știu dacă ai motive să ai inima blajină,

te lovesc în perspective fără să îmi fie milă.

Ți-e dor de-o cotonogeală, oasele ca să-ți trosnească,

vrei dinți rupți sau o poceală care să te liniștească?

Vrei concedii medicale pe bani publici, fără număr,

sau să umbli prin spitale dacă îți disloc un umăr?

Tu gândește și socoate de vrei să te pui cu mine,

ieși în față, dă din coate, spune tot ce nu-ți convine!

Nu vreau să mă cert cu tine, nu mai e timp de-mpăcare,

dacă ai greșit, vezi bine, de rușine nu se moare!

Judecă și socotește, dar fii calm și cu răbdare,

totu-n viață se plătește, uneori prețu-i prea mare!

Gata sunt cu răcoreala, eu mă potolesc de-acuma,

mi-a trecut și plictiseala, num-așa și numa-numa!

 

POVESTE DE VARĂ

Coborâi astăzi pe vale, gândul dincotro m-ar bate,

găsii dorințele tale pân` la râu împrăștiate.

Pas cu pas le luai urma și văzui că nu se poate

să păzesc eu singur turma vorbelor nemăsurate.

M-așezai ușor pe iarbă cum făcurăm toată vara

când iubirea sta să fiarbă și ne-astâmpăram povara.

Ce mai trai și ce mai viață petrecurăm doar în tihnă

când ne-nvăluiau în ceață zori din zi de neodihnă!

Când te țineam strâns în brațe nu te dezlipeai de mine,

îți sorbeam vorbele hoațe spuse cum nu se cuvine.

Erai galeșă-n tocmeală, priviri tandre, deslușite,

și-mi spuneai cu plictiseală cuvinte înăbușite.

Mă mințeai cu nonșalanță și ziceai că nu vezi rostul

să-ți pun dragostea-n balanță, iară eu făceam pe prostul,

știind că ai spus în lume că mă ții doar ca pe schivnic,

și mă prefăceam, anume, să-ți pot rămâne ibovnic.

Tot te lăudai cu mine că fac dragoste zăludă,

mințeai că mă iei la tine și spui lumii că-ți sunt rudă.

Asta a fost toată vara, aș vrea să mă mai distrez,

de cu zori și până seara doar pe tine te visez.

Acum urc dealul spre casă doar cu griji și fără faimă,

amintirile mă lasă, îmi trezesc regret și spaimă.

Iar la mine în iatac le descos, le oblojesc,

le-ntreb ce vor, ele tac, parcă, totuși, te doresc.

 

ZĂBAVA VIEȚII MELE

Tu ești zăbava vieții mele în care-nchizi singurătatea,

cu sluj și mii de temenele slobozi din mine răutatea!

Trezești de fiecare dată gânduri trăsnite și rebele,

ești ce mai insolită fată când ești zăbava vieții mele!

Remarc figura-ți încruntată, când te-ntâlesc, uit toate cele,

mă placi, te prefaci bosumflată, dar ești zăbava vieții mele!

Se mai întâmplă câteodată să uit de lună și de stele,

te vreau așa… îngândurată că ești zăbava vieții mele!

În clipele cele mai grele să te urăsc, să plâng îmi vine,

că ești zăbava vieții mele, și te-aș pârî … dar n-am la cine!

Că-mi ești atât de singulară încât îți compun poezele,

ispită dulce și amară, tu ești zăbava vieții mele!