Doamne, iar te necăjesc,
Am un ciob de întrebare:
Ar mai fi posibil oare,
Fericirea s-o găsesc?
N-aş vrea mult, o picatură,
Şi s-o văd, nu prea o ştiu…
Şi se face-acuş târziu,
Iar timpul, mereu mă fură.
Aud de la cei ce-o poartă,
Că-i şi leac şi mângâiere,
Şi-anuleaz’-orice durere,
De o ai cumva în soartă.
Recunosc, am tot greşit,
Şi Ți-am încălcat cuvântul..
Dar Tu, care-mi ştii şi gândul,
Ştii… mereu eu te-am iubit!
De mai poți, mă scrie-n carte,
Iar de cererea-mi găseşti,
Rogu-Te s-o iscăleşti…
Nu vreau mult… Ce zici? Se poate?
09 07 2015
Londra