Când Dumnezeu a creat Cerul, Stelele şi Pământul  pe care l-a populat cu Ape, Păduri, Flori, Animale şi Oameni, pentru a nu se ivi haosul, a menit câte un rost, dăruind fiecărui copil al său câte unul sau mai multe haruri. Privighetoarei i-a dăruit cântecul măiastru, pe Ciocârlie a slobozit-o spre Soare de unde să aducă lumina pentru pământeni, pomii i-a împodobit cu frunze, flori şi fructe pentru desfătarea şi hrana omului. Peste toate acestea  a lăsat să domnească Timpul, un rege bătrân şi înţelept. Dar nimeni nu-i cunoştea hotarele împărăţiei şi nici vârsta. Timpul şi-a luat ca ajutor de încredere Omul, agil şi harnic.

Bătrânul rege avea patru fiice, una mai frumoasă decât cealaltă. Deşi bunătatea şi gingăşia lor îi făceau zilele frumoase, regele tânjea după feciori. Ca orice tată, îşi dorea şi fii.

Undeva, în partea de nord a împărăţiei lui,  domnea un rege, fratele său mai mic, care avea 12 feciori isteţi şi năzdrăvani. Şi, de nu i-ar fi fost frate, s-ar crede că era invidios pe acesta. Dar domniţele şi prinţii se împăcau foarte bine, petrecând mult timp împreună.

La intervale regulate, Bătrânul rege le trimitea, una câte una, în Regatul Omului pentru a-i fi de ajutor acestuia. Delicate şi feminine, aduceau bucurie pământului, care se primenea ori de câte ori vreuna dintre zâne poposea în ţinutul lui. Pentru că erau atât de fragile şi gingaşe, bătrânul Timp a convenit cu fratele său, ca  cei doisprezece feciori să le însoţească pe domniţe câte o lună, fiecare dintre ei,  îndeplinindu-le orice poruncă ar primi.

Cum Dumnezeu a menit ca fiecare lucru să aibă un timp al lui, regele a ţinut seama de cele orânduite  şi a hotărât coborârea Anotimpurilor pe Pământ, în această ordine: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna.

Primăvara era foarte îndrăgită de oameni. Odată cu venirea ei, păsările se întorceau din ţările calde, animalele şi plantele reveneau la viaţă cu bucurie, poienile pădurii şi pomii din livezi se umpleau de flori. Dimineaţa, razele jucăuşe ale soarelui se strecurau printre jaluzele,  pe sub genele adormite,  trezind gospodarii în trilurile voioase ale păsărelelor şi în miresmele primăvăratice. Mirosea  a verde crud şi a brazdă proaspăt arată. Trei flăcăi o însoţeau pe această fecioară minunată. Primul era „Încolţitorul”, adică luna Martie, cel care alunga gerul iernii, topind zăpada şi  ajutând ghioceii să-şi scoată clopoţeii la vedere.  Venea apoi „Prier” sau Aprilie, când razele soarelui alunga frigul iernii, iar mugurii prinşi în carapacea lor stăteau gata să plesnească. Copacii împodobiţi cu spuma florilor  sporeau farmecul naturii renăscute, iar vântul  le purta miresmele  până în cele mai îndepărtate zări. Când soseşte   „Florar”,  luna Mai, miresmele dulci ale naturii îţi copleşesc simţurile. Tot acum, în colţuri umbroase de pădure, înfloresc gingaşele şi preţioasele mărgăritare,  pe care copiii le culeg şi le duc în dar mamelor şi frumoaselor profesoare care le împărtăşesc tainele cărţilor şi ale vieţii, în general.

Cum începeau să dea în pârg cireşele, cobora cealaltă domniţă, Vara,  cu mănunchiuri de raze strălucitoare în plete, cu cerul albastru ca floarea de in şi  cu nopţi încărcate de vrajă.  Era însoţită de flori, fluturi, căldură şi bucuria de a trăi. Trena rochiei, splendid împodobită,  i-o susţinea „Cireşar”, luna Iunie, când se coc cireşele, ciorchine de rubine strălucitoare ascunse printre verdele de smarald al frunzelor. Vara mai era însoţită şi de „Cuptor”,  luna Iulie, cu soare puternic  priitor legumelor şi  fructelor, ce creşteau încorporând în ele energia solară şi dulceaţa pământului. În luna Iulie, agricultorii secerau şi treierau cerealele pe care le înmagazinau în locuri uscate şi aerisite din care răzbătea aroma grâului copt şi a pâinii proaspete. Copiii intrau în vacanţă, mergeau la mare unde se bronzau pe nisipul  fin şi fierbinte, înotau, făceau scufundări şi schi nautic. Marea îi primea cu bucurie, răcorindu-le trupurile cu valuri înspumate. Uneori, Iulie aducea şi secetă, iar oamenii se supărau pe el. Dar venea „Gustar”,  August,  când se adunau fructele din livezi şi se umpleau cămările cu dulceţuri şi compoturi. În păduri se coceau coarnele dulci-acrişoare, din care bunicile făceau cornată sau siropuri gustoase pentru nepoţei.

Când pe Cer se vedeau cârduri de păsări călătoare ce se îndreptau spre ţările calde, oamenii ştiau că se apropie Toamna cu hlamida ei auriu-ruginie, cu nopţile mai lungi decât zilele şi cu ploi. Toamna este la fel de frumoasă ca şi îndrăgitele ei surorile.  În plus,  pe cap, ea poartă o cunună  din frunze ruginii printre care se întrevăd rubine, safire, jad, opal…toate culorile fructelor care se coc acum. Copii,  fructele sunt mai preţioase vieţii decât pietrele preţioase…

Cel care anunţa venirea ei era „Răpciune”, Septembrie. I se spunea astfel, pentru că avea vremea schimbătoare. În această lună, gospodarii strângeau rodul viilor şi al livezilor, umplând cămările cu rezerve pentru iarna ce urma să vină. Tot acum  începe  noul “an şcolar”, „bobocii”  fac cunoştinţă cu şcoala, iar şcolarii mai mari îşi reîntâlnesc colegii. Prima zi de şcoală e o sărbătoare pe care niciun elev n-o uită toată viaţa.

Speranţa şi bucuria cuprindeau  pământul  încărcat de roade. Dar nici nu apucau gospodarii să termine de arat şi semănat, că la uşă le bătea, nimeni altul, decât „Brumărel” sau Octombrie.  Şi era atât de capricios, încât oamenii nu ştiau la ce să se mai aştepte de la el. Se întâmpla ca, zile la rând,  timpul să fie  călduros, iar crizantemele, daliile şi tufănelele radiau de frumuseţe. Apoi, din senin, vremea se schimba, aducând ploaie, frig şi brumă. Şi, cu toate astea, gutuile atârnau pe ramuri ca nişte globuri de aur, ascunse printre frunzele încă verzi. Şi, oricât ar fi bătut vântul sau ar fi căzut bruma, perele pergamute şi prunele brumării se încăpăţânau să rămână pe ramuri. Odată cu trecerea timpului şi “mângâierea” brumei,  prunele deveneau mai dulci, tocmai bune pentru magiunul bunicii.

Ocupaţi până peste cap cu treburile, uneori, oamenii se pomeneau peste noapte cu grădinile suflate în argint strălucitor. Copii, voi credeţi că era argint de-adevăratelea? Ei, nu, era bruma care se topea imediat ce căldura soarelui se înteţea. Odată cu bruma groasă sosea şi cel ce se numea „Brumar”, Noiembrie. În zilele înnourate,  dinspre nord, vântul aducea lapoviţă şi ger.  Iar atunci,  când se întâmpla ca lapoviţa să se transforme în fulgi de nea, era semnul venirii Iernii.

Iarna aducea frigul, despuia pădurile, sculpta flori de gheaţă pe geamuri şi ridica derdeluşuri pe uliţe. Copiii o îndrăgeau foarte mult, chiar dacă li se mai înroşeau mânuţele, urechile şi năsucurile. Acum era vremea colindelor şi a frumoaselor Sărbători de Iarnă. Trena argintie a Iernii era ţinută, mai întâi, de „Undrea”, adică luna Decembrie, apoi de „Gerar”,  Ianuarie, o lună friguroasă, dar plină de farmec. La sfârşit de anotimp,  apărea  „Făurar”,  Februarie,  cea mai scurtă lună din an, ce  aducea  ger şi viscol, băgând spaima în gospodari.  O dată la patru ani  are 29 de zile, iar acel  an se numeşte  an bisect.

Iarna, totul pare pur, întrucât plapuma de nea se aşterne, acoperind  întreaga natură. Cât vezi cu ochii…e doar alb.

Chiar dacă au trecut atâtea  anotimpuri peste noi, întrucât viaţa noastră e o succesiune de anotimpuri, la propriu şi la figurat, venirea fiecăruia dintre ele ne aduce bucurie, emoţie şi senzaţia plăcută de nou şi inedit.

Ca şi Omul, Anotimpurile sunt inedite şi unice.

 FLOAREA CĂRBUNE

din volumul în curs de apariție LEGENDA LUI DRAGOBETE, Armonii Culturale, 2015

CV LITERAR FLOAREA CĂRBUNE

Membru în Liga Scriitorilor din România

– Urmează cursurile şcolii generale din comuna natală;

– Absolventă a Liceul teoretic din oraşul Negreşti, jud.Vaslui;

– A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Al. I. Cuza din Iaşi, secţia română-franceză, cursuri fără frecvenţă;

– Profesoară la Şcoala Generală Todireşti şi Şcoala Generală Dumeştii Noi-jud. Vaslui;

– A practicat sport de performanţă, handbal şi atletism-rezistenţă.

Urmează cursurile de instructori sportivi, obţinând calificarea de Instructor sportiv la Atletism şi Handbal;

– A urmat cursuri de specializare, bibliotecari, în cadrul Bibliotecii M.Ap.N.;

– Bibliotecar la Divizia 42 Maritimă-Mangalia;

– Bibliotecar în cadrul Liceului Militar de Marină ”Alexandru Ioan Cuza” – Constanţa.

PREMII:

– Premiul I la Festivalul Naţional de Literatură „Eusebiu Camilar & Magda Isanos, Suceava-Udeşti-2009, Secţia: Reportaj Literar;

– Marele Premiu „Mircea Motrici” şi Premiul Revistei Ateneu-Bacău la Festivalul Naţional de Literatură „Eusebiu Camilar & Magda Isanos, Suceava-Udeşti-2010, Secţia: Reportaj Literar;

ACTIVITATE LITERARĂ: – Floarea Cărbune-„Rădăcini”(roman), Editura Lidana, Suceava, 2010; – Floarea Cărbune-„Ancestrale chemări”- versuri, Editura Lidana, Suceava, 2010; – Floarea Cărbune-„Călătoare în Ţara Soarelui Răsare (Jurnal de călătorie în Japonia)”, Editura Lidana, Suceava, 2010;

COLABORĂRI LA ANTOLOGII: – Coautor la antologia „Izvoarele vieţii”, Editura Lidana-Suceava,2009; – Coautor la antologia „Universul bucuriei”, Editura Lidana, Suceava, 2009; – Coautor în „Speranţele vieţii”, Editura Lidana, Suceava, 2010; – Coautor în antologia „Culegere de poezii religioase”, Editura Ecko, Tr. Severin, 2010; – Coautor în antologia „Călători prin timp”, Editura Cagucci, Tr. Severin, 2010. – Coautor în volumul colectiv „Universul poveştilor”, Editura Lidana, Suceava, 2011. – Coautor în antologia „Amintirile vieţii, Editura Brumar, Timişoara, 2011

by

Referinţă Bibliografică

FLOAREA CĂRBUNE: LEGENDA ANOTIMPURILOR/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 februarie 2015