Ion Tăbăcaru, sufleurul Teatrului „George Ciprian”, sau nea Nelu, cum îl alintau maşiniştii, îşi făcea datoria cu o seriozitate mai rar întâlnită la alte instituţii de profil. Întotdeauna, îşi fixa scaunul lângă arlechin – în apropierea interfonului, prin care eu comunicam cu cabinele actorilor – , îşi verifica minuţios „veioza” , textul piesei care se juca în acea zi şi alte mărunţişuri care ţineau mai de obiceiurile şi deprinderile sale decât de vreo anume obligaţie profesională. Indiferent despre ce piese şi despre ce actori ar fi fost vorba, niciodată nu se putea spune că, în culise, nu există stres. Stresul lui nea Nelu consta în fiabilitatea comunicării cu fiecare actor în parte. Unii dintre ei, mai în vârstă, nu stăteau prea bine cu auzul. Sufleurul trebuia să şoptească, de la caz la caz, pe o anumită „lungime de undă” . Uneori, acesta reuşea de minune. Striga şoptit, aşa de bine, încât, eu, umăr la umăr cu el, nu auzeam ce auzea actorul aflat la 4-5 metri depărtare de noi. Alţi actori,cu lung exerciţiu al scenei, când erau nesiguri pe replici, făceau tot posibilul să se apropie cât mai mult de colţul dinspre care „se sufla”. Ca şi Ion Tăbăcaru, aveam, şi eu, un text al piesei, pe care adnotam amănunte tehnice, referitoare la intrările actorilor în rol, lumini, sunet etc. În fine, avea loc una dintre reprezentaţiile piesei „Desculţ în parc” de Neil Simon. În rolurile principale, Şefan Bănică Jr.şi Oana Ioachim. Mă mir şi acum că Oana Ioachim, un temperament ceva mai echilibrat, reuşea să facă faţă ritmului nuclear impus de Bănică Jr. De fiecare dată, acesta juca ireproşabil. Când vroia, ridica pur şi simplu sala în picioare! La un moment dat, în toiul unui spectacol, îl văd pe nea Nelu foarte relaxat,mai că nu ar fi completat careuri cu cuvinte încrucişate. M-am mirat, pentru că, Bănică Jr. era de o exigenţă iritantă, ceva specific multor actori perfecţionişti. Oarecum fericit, ne-a Nelu m-a lămurit imediat: „Nu-mi fac griji, ştie textul la perfecţie. E mai tare ca un reportofon!Dacă încerc să-i şoptesc vreun cuvânt, se enervează,face rău”. Din acea clipă, timp de aproape o oră, cu textul meu în faţă, am urmărit evoluţia lui Ştefan Bănică Jr. Nu-mi venea să cred că, un om, fie el chiar şi actor profesionist, poate memora atât de multe cuvinte, folosindu-le, culmea, de parcă, pe deasupra, le mai şi dresa!
Marin Ifrim
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..