Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Dezbaterea Zilei » SĂNĂTATEA – O PRIORITATE A VIEȚII

SĂNĂTATEA – O PRIORITATE A VIEȚII

SĂNĂTATEA – O PRIORITATE A VIEȚII

Sănătatea este comoara cea mai valoroasă, pe care omul o prețuiește abia după ce o pierde. – Maria Filipoiu
„Jumătate din viaţă ne cheltuim sănătatea pentru avere, iar cealaltă jumătate, averea pentru sănătate.” – Voltaire

Anual, pe 7 aprilie este sărbătorită Ziua Mondială a Sănătății, stabilită în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din anul 1948, când a intrat în vigoare Convenţia OMS. Organizația Mondială a Sănătăţii este o instituţie specializată a Naţiunilor Unite, care a fost creată la 22 iulie 1946, cu sediul la Geneva, iar Ziua Mondială a Sănătăţii a fost marcată pentru prima dată în 1950.
În fiecare an, această zi își focusează atenția asupra unui subiect specific de sănătate care îi preocupă pe oamenii din întreaga lume, fiind cea mai importantă prioritate a vieții.
„Nu există în viață nimic mai bun ca sănătatea.” – Platon
Fără sănătate nu există fericire. – Maria Filipoiu
În anul 2021, obiectivul Zilei Mondiale a Sănătății este „Pentru o lume mai echitabilă și mai sănătoasă”. 
În ultimii 50 de ani, marcarea zilei de 7 aprilie a scos în evidenţă aspecte importante legate de sănătate: sănătatea mintală, îngrijirea mamelor şi a copiilor, îmbunătățirea condiției sociale cu standard ridicat în domeniul igienei sanitare și factorii agresivi cauzați de schimbările climatice cu repercusiuni asupra sănătății la nivel global.
„Sănătatea nu reprezintă totul, dar fără sănătate nimic nu contează.” – Arthur Schopenhauer
În anii 2020-2021, populația globală s-a diminuat în urma pandemiei de COVID-19, care a lovit greu toate țările, iar impactul a fost cel mai dur asupra acelor comunități care erau deja vulnerabile.
Cel mai grav afectate au fost comunitățile cu venituri zilnice reduse, condiții de trai și educație precare și cu puține oportunități de angajare în locuri de muncă, pentru prioritățile existențiale.
O altă categorie vulnerabilă în fața îmbolnăvirilor este a celor care au acces redus la surse sigure de alimentație: apă potabilă și alimente naturale, dar și unități sanitare cu servicii de sănătate, ceea ce afectează și mai mult populația din zonele defavorizate, conducând la creșterea mortalității și scăderea mediei de vârstă.
Cu toate acestea, inegalitățile în materie de sănătate pot fi prevenite cu strategii care acordă o atenție sporită îmbunătățirii echității în sănătate, în special pentru grupurile cele mai vulnerabile și marginalizate.
„Să îţi doreşti să fii sănătos este o parte din sănătate.” – Seneca
„Pentru prima dată în 20 de ani, se preconizează că nivelurile sărăciei globale vor creşte şi vor împiedica progresul către Obiectivele de dezvoltare durabilă; până la 60% dintre persoanele care trăiesc în unele ţări din regiune nu au acoperire cu servicii esenţiale de sănătate; peste 1 miliard de persoane care trăiesc în aşezări neoficiale sau mahalale se confruntă cu provocări sporite în prevenirea infecţiei şi transmiterii coronavirusului; regiunea Asia-Pacific în ansamblu reprezintă aproape 82,5 milioane sau 32% din migranţii internaţionali din lume; 5,9 milioane de copii din regiunea Asia-Pacific riscă să nu revină la şcoală din cauza perturbării educaţiei şi a impactului economic al pandemiei de COVID-19; 52% din populaţia Asia-Pacific rămâne neconectată la internet, potrivit unor date publicate pe site-ul oficial al OMS” – https://www.who.int/.

Fără inechități în Sănătate!
Mai ales sănătatea întrece atât de mult toate bunurile exterioare, încât, într-adevăr, un cerşetor sănătos este mai fericit decât un rege bolnav.” – Arthur Schopenhauer
Lumea în care trăim este o lume, încă, inegală. Inechităţile în materie de sănătate nu sunt doar nedrepte şi incorecte, dar ameninţă şi progresele înregistrate până în prezent. De asemenea, aceste inegalităţi au capacitatea de a mări, mai degrabă decât de a restrânge decalajele existente.
În ultimii ani, ţările din Pacificul de Vest au cunoscut o creştere economică rapidă, dublată de migraţie şi urbanizare, ceea ce a facilitat și crescut șansele la o viaţă mai bună, însă, mulţi alţii au rămas în urmă, Pandemia de COVID-19 a redus câştigurile recente în domeniul sănătăţii şi a împins mai mulți oameni în sărăcie şi nesiguranţă alimentară, amplificând inegalităţile de gen, sociale şi de sănătate.
Din acest motiv, obiectivul principal al Organizaţiei Mondiale a Sănătății vizează asigurarea tuturor persoanelor pentru accesul la serviciile de sănătate, atunci când au nevoie de ele fără a suferi de dificultăți financiare. Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate include întregul spectru de servicii de sănătate esențiale și de calitate, de la prevenire, tratament, reabilitare, până la îngrijire paliativă.
Pentru acest deziderat, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, OMS face apel la acţiuni de eliminare a inechităților la serviciile de sănătate, ca parte a unei campanii globale de-a lungul unui an, pentru a aduce oamenii împreună şi de a construi o lume mai corectă şi mai sănătoasă. Campania evidenţiază principiul constituţional al OMS conform căruia „obținerea celui mai înalt standard de sănătate este unul dintre drepturile fundamentale ale fiecărei fiinţe umane fără deosebire de rasă, religie, credinţă politică, condiţie economică sau socială”. – Mesajul OMS DE Ziua Mondială a Sănătății 2021
Cu toate aceste neajunsuri, inegalităţile în materie de sănătate pot fi prevenite prin strategii care acordă o atenţie sporită îmbunătăţirii echității în sănătate, în special pentru grupurile cele mai vulnerabile şi marginalizate. COVID-19 a lovit cu putere toate ţările, dar impactul său a fost cel mai dur asupra acelor comunităţi care erau deja vulnerabile, mai expuse la boală, cu mai puţine şanse de a avea acces la servicii de calitate de îngrijire a sănătăţii şi cu mai multe şanse de a experimenta consecinţe nefavorabile ca rezultat al măsurilor luate pentru a reduce pandemia.
De aceea, OMS face apel la lideri să asigure comunităţile că toată lumea are condiţii de viaţă şi de muncă care să conducă la o sănătate mai bună. În acelaşi timp, îndeamnă liderii să monitorizeze inechităţile în materie de sănătate şi să se asigure că toţi oamenii pot accesa servicii de sănătate de calitate, în funcţie de nevoile şi valorile lor din cadrul comunităţilor lor.

Pentru a nu tânji după sănătate, prețuiește-o cât o ai! – Maria Filipoiu
„Fiecare om este autorul propriei sale sănătăți sau boli.” – Buddha

„Sănătatea pentru toți este esențială pentru a face față provocărilor de astăzi și a garanta siguranța de mâine. Abordarea cauzelor profunde ale inechităților, investițiile în comunități și adoptarea măsurilor adecvate de sănătate publică sunt cruciale. Numai atunci când putem proteja, testa și trata întreaga populație de pe Glob putem pune capăt pandemiei COVID-19. Pe lângă asigurarea unei aprovizionări echitabile cu vaccinuri, teste și tratamente, trebuie să consolidăm mecanismele naționale și internaționale și să construim încrederea și participarea comunității la nivel global.” – Declarația OMS 2021
Întotdeauna, obiectivul esențial în Sistemului Sanitar a fost activitatea de prevenire a îmbolnăvirii, fiind mai ușor și mai puțin costisitor să previi, decât să tratezi bolile.
„Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască, deşi aproape toţi se nasc cu ea.” – Hipocrate

Sănătate maximă, dragi cititori!

7. 04. 2021
Maria FILIPOIU


Despre Maria FILIPOIU

Biografie de autor - MARIA FILIPOIU (Liga Scriitorilor Români) Născută cu numele de POPA MARIA la 8 Septembrie 1954, în Satul Văvăluci, Comuna Bozioru, Județul Buzău. Studii:Colegiu Național „Dimitrie Cantemir" București; Șc.Tehnică Sanitară Fundeni. * Cărți de poezie publicate sub numele de MARIA FILIPOIU: ●,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"(2008); ●,,Expresii populare și trăiri proverbiale”(2008); ●,,Cinstire înaintașilor-coordonator”(2014); ●,,Ecouri străbune"2015; ●,,În zodia poeziei"(2015) - „La Poarta Divinității” (2017) - „Recurs la Unire - Centenarul Marii Uniri” (2018) - „Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine” 2019 *Peste 35 premii obținute la competiții literare: ●Premiul-I- Concursul Național de Poezie „STEAUA SEVERINULUI”(2015) ●Premiul-III- Concursul Național de Poezie „Dor de Dor-DROPIA DE AUR"(2015) ●„Premiul de Excelență", Asociația Culturală Bogdania(2015), pentru promovarea tradițiilor populare românești. ●Concurs literar „Limba Română este Patria Mea"(2013)/Guvernul României și Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova ●Premiul-Cenaclul „Grai Matern" la Festivalul Internațional de Poezie Renata Verejanu și Academia Europeană, Secțiunea / Ediția a-II-a (2015) ●Premiul Editurii Dandes-Press, pentru vol.„În zodia poeziei” și vol.colective, 2015 ●Premiul pentru originalitate „Tradiții de Sărbători Pascale", TVR2(Ioana Drăgan) și altele * Coautor în peste peste 100 de antologii și volume colective de poezie: ●„Poezia, prietena mea”(2014); ●„Poezii, poezii”(2014); ●„Călătorie în regatul cuvintelor Vol.IV; Vol.V; Vol.VI; Vol.VII”(2014-2015); ●„Iluzii de vară”(2014); ●„Iubirea, un colț de rai”(2014); ●„Nostalgii de toamnă”(2014); ●„Cinstire înaintașilor"(2014); ●„Nostalgii de vară"(2015); ●„Privește visând, iubito”(2014);●„Scrieri pentru istoria literaturii române” (2015); ●„Versuri pentru istoria literară... de mâine”(2015); ●„Zborul frunzelor în ceruri”(2015); ●„Magia sărbătorilor de iarnă”(2015); ●„Cuvinte pe aripi de gând”(2015); ●„Ieri, ca prin vis”(2015); ●„Anotimpuri românești -Toamna”(2014); „Iarna”(2015); „Primăvara”(2015)●„În așteptarea sărutului promis”(2015); ●„Cu tine în gând”(2015); ●Antologia „Scrisul de azi: Poezie și Epigramă"(2015); ●„Să nu-l uităm...”(2014); ●,,Cauciucuri de sezon”(2014); ●,,Voci feminine”(2015); ●,,Călător prin anotimpuri” (2015); ●„Gânduri pentru mai târziu”(2015) ●„Lumina din noi-religioasă"; ●„Inefabilul iubirii"(2015); ●„Simbioze lirice, Vol.IX”(2014); „Vol.X”(2014); „Vol.XI”(2015); ●„Terapie prin poezie(2014); ●„Limba noastră eminească”(2014); ●,,Din livada înflorită a iubirii”(2014)●„Ochi de lumină-religioasă”(2015); ●„Surâsuri înlăcrimate"(2015); ●„Limba noastră cea română"(2015) ●„Pod de dor către bunici”(2015); ●„Lumina sufletului-religioasă"(2016); ●„Sub curcubeul prieteniei"(2016); ●„Perlele Domnului-religioasă”(2015);●„Colecția Olănești- Iarna”(2015); „Primăvara”(2015); „Vara”(2015); „Toamna”(2015); ●„Fiori de taină”(2015); ●„Satule, izvor de dor"(2015); ●„Căpușa"(2015); ●„Cuplul, în căutarea paradisului pierdut”(2016); ●„Ninsori albastre cerne cerul”(2015); ●„Cu tine în gând…”(2015) ●„Dor românesc”(2016; ●„Colindele zăpezilor târzii"(2016); ●„Mugurii primăverii”(2016); ●„Femeile cu trandafiri roșii în păr”(2015); ●„Renaștere"(2016) ●„ Actori printre Astre" - Armonii Culturale și altele * Colaborator și publicist peste 50 de reviste literare scrise și online: ●„Bogdania”; ●„Singur”; ●„Cervantes”; ●„Literatura de azi”; ●„Confluențe Literare”; ●„Creștin Ortodox”; ●„Grai Românesc”; ●„Prodiaspora și Rexlibris”; ●„Dor de Dor", ●„Amprentele sufletului"; ●„Starpress Internațional"; „●eCreator"; ●„Sfera Eonică”; ●„Destine Literare”;●„Steaua Severinului”; ●„Popasuri culturale românești”; ●„Cetatea lui Bucur"; ●„Rădăcinile iubirii"; ●„Nomen Artis-Dincolo de tăcere"; ●„Melidonium" și altele * Organizații din care face parte: - LSR / Liga Scriitorilor Români - USLR / Uniunea Scriitorilor de Limbă Romană - UIOC / Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație - Cenaclul Literar „Cetatea lui Bucur” - București