Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » ANIȘOARA-VIOLETA CÎRA, COMENTARII LA „BIBLICELE” LUI EUGEN DORCESCU. I. PSALMII

ANIȘOARA-VIOLETA CÎRA, COMENTARII LA „BIBLICELE” LUI EUGEN DORCESCU. I. PSALMII

I. PSALMII

„Să nu ne amăgim: cel care stă departe de Dumnezeu, în cele din urmă îşi pierde minţile, înnebuneşte” (Eugen Dorcescu).

 

Primăvara anului pandemic 2021 debutează cu o foarte valoroasă antologie de poezie, EUGEN DORCESCU, BIBLICE, Ediție îngrijită şi Cuvânt înainte de Mirela-Ioana Dorcescu, EDITURA EUROSTAMPA, Timișoara, 2021.

Volumul cuprinde trei capitole: întâiul –  STIHUIRI DIN SFINTELE SCRIPTURI, al doilea – POEME ORIGINALE, iar la finalul volumului, MĂRTURIA STIHUITORULUI. Ne aflăm în fața unui volum de excepție, o nouă bijuterie tipografică. Ilustrația de pe copertă: interiorul unei mănăstiri a templierilor. Se știe că templierii, luptători teribili, formau trupele de elită ai lui Hristos, alături de Ioaniți. Poetul se regăsește în istoria acestora. Templerii nu sunt doar credincioși, viteji, ci și misterioși. Declarați vinovați de a fi eretici, templierii au fost nimiciți, în data de 18 martie 1314, în cumplita Dies Irae (cf. Eugen Dorcescu, Templierul), fiind ars pe rug Jacques de Molay, Marele Maestru.  Întâmplător, sau nu, este chiar ziua de naștere a lui Eugen Dorcescu. Coincidență semnificativă ? Poetul însuși se simte a fi un Cavaler templier, devotat, până la ultimele consecințe, Celui Etern. Așa se și descrie în poemul emblematic, intitulat  Templierul, o mărturie incontestabilă a idealului său existențial : „… eu, brav oștean al lui Hristos,/Eu, lângă Crucea Domnului, străjer”. Cele două apoziții sunt metafore in praesentia. Metafore ale unei identități de esență spirituală.

 

Textul de pe coperta a IV-a a Biblicelor este semnat de Î.P.S Bartolomeu (Valeriu) Anania, cel cu care Poetul a avut o relație nobilă. Să fie tot o coincidență că Mitropolitul considerat „Leul Ardealului” s-a născut în aceeași zi cu Eugen Dorcescu, adică în 18 martie 2021? O pagină de jurnal din Îngerul Adâncului, ne arată la ce nivel se situa relația Poetului cu regretatul Mitropolit: „Am trimis ieri Ecclesiastul în versuri Părintelui Bartolomeu Anania. Plutesc din nou în lumină și culoare. Atâta doar că realitățile palpabile, vizibile și audibile sunt atât de dezolante, încât cu greu poți scăpa de otrava lor. M-am întrebat care ar fi relația acestor două cărți (Psalmii în versuri și Ecclesiastul în versuri) cu ceea ce se numește literatură” ( Îngerul Adâncului, Sâmbătă, 9 august 1997, p. 459).

 

Una dintre cele mai onorante caracterizări ale Poetului o întâlnim în acest profund și concis text de coperta a IV-a: „Am deschis cartea, am citit primele pagini și de îndată mi-am dat seama că autorul – un mare meșteșugar al stihului învățat să zboare cu aripile deschise – nu se mulțumește să versifice textele biblice, ci le re-creează la măsura limbii române contemporane și la dimensiunile talentului autentic al unui scriitor modern”.

 

Stihuirea cărților biblice a fost perioada cea mai fericită din viața Poetului. A început cu Psalmii, a continuat cu Ecclesiastul, Pildele și Rugăciunea regelui Manase. Stihuirile le asumă existențial, vede în ele un mod de viață, sunt Cărțile PARADISULUI SĂU LĂUNTRIC.

 

În Cuvântul înainte, Mirela-Ioana Dorcescu creionează, pe baza însemnărilor din Jurnalul dorcescian, traseul stihuirilor și raportează aceste bijuterii lirice la creația originală a Poetului:

 

,,Religia, în accepțiunea etimologică a termenului, aceea de relaționare a umanului cu divinul, este pilonul central al creației dorcesciene. Preocupat de statutul ontologic al unui poet (mistico)-religios și de tema generică a poeziei acestuia, Eugen Dorcescu își mărturisește clar crezul în al doilea volum al Jurnalului său, intitulat Adam. Pagini de jurnal – 2000-2010 (Editura Mirton, Timişoara, 2020):

 

„… un poet important nu scrie despre om: privit în sine, omul e prea mărunt pentru a fi subiectul unei mari poezii; … un poet important nu scrie despre Dumnezeu: om fiind, nu-L poate cuprinde și, închipuindu-și că poate, cade în trufie, ratându-și poezia. Un poet important scrie despre relația (tainică) dintre Dumnezeu și om (ca făptură). Despre misterul acestei relații, despre drama și splendoarea ei. Astfel, poezia lui e și adevărată, și profundă, și perenă (p. 14)” (p. 7)

 

 

Jean Calvin (1509-1564) a avut îndrăzneala de a versifica psalmii, dar prima încercare cu un final reușit a fost cea a francezului Clément Marot, un poet renumit de la curtea Margaretei de Navara. Acesta a tradus și versificat în limba franceză doar 50 de psalmi, dintre cei 150 integrați în Psaltire. Psaltirea a fost pentru întâia dată tradusă în întregime și chiar versificată de către Théodore de Bèze (1519-1605).

O interpretare versficată a Psaltirii lui David  în limba polonă a efectuat-o, în anul 1577, poetul și călugărul polonez Jan Kochanowski, sub denumirea de Psalterz Dawidow.  Acesta a fost punctul de pornire, piatra de căpătâi a lui Dosoftei, primul care a reușit a versifica Psalmii în limba română.

În versificarea Psalmilor, Dosoftei a recurs la izvoare diverse: în primul rând, Septuaginta (în limba greacă), apoi Vulgata (în limba latină) și, ca izvor secundar, Psalterz  Dawidow, a lui Kochanowski. Textul ortodox a reprezentat modelul pentru Dosoftei, pe acesta căutând să îl picteze asemenea unui pictor, după propria lui imaginație: „Psăltire a Sântului Proroc David pre limbâ rumâneascâ cu zâsa și cu toatâ cheltuiala Prealuminatului întru Iisus Hristos Stefan Petră Voevoda Domnul Țărăi Moldovei. Din Sântele Scripturi a Sânților Părinți dascălilor Sântei Besiarici, cu lungâ ostenealâ în mulți ani socotitâ și cercatâ prin Sântele Cărți, și diacia pre verșuri tocmitâ în cinci ani foarte cu osărdie mare, de Smeritul Dosoftei Mitropolitul de Țara Moldovei” (Dosoftei, Psaltirea în versuri, Uniev (Podolia), 1673).

Având atât studii umaniste, cât și teologice, ambele efectuate în Polonia, la întoarcerea în țară, Dosoftei a înțeles că nu poate să se limiteze la predici în limba română. Astfel, a fost întâiul cărturar care a copiat  inscripții, unul dintre primii care s-au priceput și au tradus din literatura patristică și post-patristică ce a avut un aport la formarea limbii literare românești. Dar cel mai mare merit al său a fost așezarea bazelor spirituale ale literaturii române, prin versificarea Psaltirii. Conform Septuagintei, Psaltirea, al cărei nume tradițional în ebraică este Sepher Tehillim, s-ar traduce în română drept „Carte a Laudelor”. Versurile din Psaltirea Sfântului Dosoftei sunt mai mult decât moderne.

Nu mulți poeți români s-au încumetat să versifice Psalmii. Vasile Militaru este cunoscut pentru realizarea unei Psaltiri în versuri. Mari poeți români au scris psalmi: Al. Macedonski, T. Arghezi, L. Blaga.

 

Demn de menționat este faptul că literatura română a fost îmbogățită prin strădania lui Eugen Dorcescu, care a versificat 71 de Psalmi, dar a și scris un Psalm original, care, pe de o parte, se integrează în tradiția Cântecelor de laudă, pe de altă parte, reflectă o atitudine proprie față de Dumnezeu:

 

„Lăudat să fii, Doamne,

pentru lumină şi soare,

lăudat pentru alba ninsoare,

lăudat pentru ploi, pentru grâne,

lăudat pentru luna şi stelele ce

clipesc primăvara în Râu şi-n fântâne.

Lăudat pentru bucata de pâine

şi pentru paharul de apă, date mie azi,

date ieri, date mâine.

Lăudat că eşti Duh. Că-mi vorbeşti

fie-n vis, fie-n suferinţă, fie-n gând.

Fiindcă eşti.

Lăudat pentru-nmiresmatele ierburi. Pentru

frunze şi flori.

 

Lăudat că-n final

mă omori

 

 

Poetul timișorean scoate în evidență vectorii enigmatici ai sufletului, având convingerea că, prin acest mod deschis, exultant, ce amintește de stilul lui David,  Îl poate lăuda și cânta pe Domnul în limbajul poetic al mileniului al III-lea.

 

Stihuirile Psalmilor realizate de Eugen Dorcescu se deschid cu prima carte (stihuită integral) a Psalmilor biblici, transpuși cu eleganță într-o prozodie clasică, de rară expresivitate.

 

De la început, atrage atenția Psalmul Fericirii. Subiectul predominant al acestui psalm al Genezei este omul. După specificul mesajului, acest cânt, alături de 36(37), 51(52), 74(75), 126(127), 133(134),  se încadrează între psalmii de învățătură, arătându-i muritorului că izvorul fericirii adevărate este împlinirea Legii, prin meditație și rugăciune. Lexicul dominant, verbele la indicativ prezent exprimând vivacitatea trăirilor ce mistuie sufletul fericitului și consolidând, totodată, rimele interioare: Nu se-opreşte, făptuieşte, nu cleveteşte, gândeşte, crește, risipeşte, ocroteşte.

 

,,PREAFERICIT BĂRBATU[1]-nţelept ce nu se duce

La sfatul celor care fac răul. Nu se-opreşte

Pe calea celui care păcatul făptuieşte

Şi nici nu cleveteşte batjocuri la răscruce.

Ci-şi află desfătarea doar în divina Lege.

La ea, şi zi, şi noapte, gândeşte şi se-adapă.

Asemeni e cu pomul ce creşte lângă apă

Şi care n-are roade şi frunzele betege

Or, nu-i aşa cu-aceia ce au la suflet răul!

Ei nu pot sta-n picioare la dreapta judecată.

Cu cei cinstiţi nu-i afli alături niciodată,

Ci, ca pe-o biată pleavă, îi risipeşte hăul”.

 

Procedeul enumerării sugerează adâncimea meditației.

 

Remarcăm construcția unor structuri binare, epitetele menite a frapa prin ineditul asocierilor: divina Lege, frunzele betege, biată pleavă.

Prin intermediul conjuncției coordonatoare adversative (opoziționale) ci, Eugen Dorcescu relevă contrastul dintre cei cinstiți și biata pleavă: „Cu cei cinstiţi nu-i afli alături niciodată, / Ci, ca pe-o biată pleavă, îi risipeşte hăul”.

 

Hăul, o metaforă implicită, ne atrage privirea, trimite la un abis tenebros, care ne duce cu gândul la iadul în care necinstitul este aruncat, de care va fi înghițit. Întâlnim acest substantiv-metaforă, tot în varianta articulată enclitic, în capitolul al doilea, Poeme originale:

 

„Își dușmănesc mult mai cumplit bătrânii

Și mult mai iscusit, și mai aparte:

Inventă un vrăjmaș, care-i desparte,

Care-i fixează-ntr-un letal „departe”,

Unde-i alungă vracii și stăpânii.

Apoi, ca răi păstori la hăul stânii,

I-adună-n țarc și-i izolează-n moarte” (Barbarii, p. 274).

 

 

 

Limpezimea expresiei în discursul mistico-religios vine ca un balsam, dar și ca un strigăt, menit să îl trezească și să îl salveze pe cel care se desparte de drumul drept. Eugen Dorcescu tratează cu seriozitate, până la ultimele detalii, mesaje de o asemenea gravitate. Chiar și punctuația este adecvată pentru reliefarea unui lexic încărcat de valori simbolice.

 

[1] Exordiu celebru (Μακάριος ἀνήρ, Beatus vir), care face din Psalmul 1 (asociat, eventual, cu Psalmul 2) o foarte semnificativă Introducere  la Psaltire. Cf. şi, în Les Saintes Écritures, 1995: Lit. : „Ô le bonheur de l’homme”. Héb. : ʼashré haʼish.

 


Despre Eugen DORCESCU

EUGEN DORCESCU BIOBIBLIOGRAFIE Poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză și spaniolă. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Doctor în filologie. Născut la 18 martie 1942. Cetățean de onoare al Timișoarei. Căsătorit cu Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, prozatoare, eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, 2012; Marele Premiu „Sfântul Gheorghe”, la Festivalul internațional de poezie „Drumuri de spice”, Uzdin, Serbia, 2017 etc. Opera (sinteză) – Omul de cenuşă, antologie de autor, ce include cele opt cărți de poezie, apărute între 1972 și 2001, Editura Augusta, Timișoara, 2002; – Biblicele. Include : Psalmii în versuri, Ecclesiastul în versuri, Pildele în versuri, Rugăciunea Regelui Manase în versuri, Editura Marineasa, Timișoara, 2003; – Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, ediție critică, ne-varietur, 468 p., realizată de Mirela-Ioana Borchin: Selecție din cele cincisprezece volume anterioare, Biobibliografie și Eseul hermeneutic : Eugen Dorcescu sau vocația vectorială a Nirvanei (150 p.), Editura Eurostampa, Timișoara, 2015; – Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Sub cerul Genezei, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Agonia caniculei, Editura Mirton, Timișoara, 2019; - Elegías Rumanas, Obra reunida, Selección del autor, Editorial ARSCESIS, La Muela (Zaragoza), Spania, 2020. Traducción y edición crítica: Coriolano González Montañez; Biobibliografía y selección de opiniones críticas: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu. (286 pagini); - Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991 – 1998), Ediție îngrijită, Selecție de texte, Prefață și Note de Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Mirton, Timișoara, 2020. (537 pagini).