Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Analiza la rece a condiţiei umane

George PETROVAI: Analiza la rece a condiţiei umane

Analiza la rece a condiţiei umane

 

 În înălţimi fără sfârşit

unde impulsu-i somnolent,

căci spaţiu-n timp şi viceversa

futile-s pentru veşnicul prezent,

 

pe tronul slavei necuprinse

Atotputernicul stătea

– Lumină genitoare de lumină –

şi ochiul vocii Lui spre Fiu căta:

 

– Iubite Fiu, ani două mii

adânc Pământul l-au brăzdat

cu felurite omeneşti stihii

de când obolul Ţi l-ai dat

 

în chinuri şi moarte pe cruce

ca să revină-ntreg rotundul

la preadamicul statut –

dar una-i forma şi-alta fondul!

 

Privind la furnicarul pământesc

în goană după pieritor,

uşor constaţi că oamenii cam toţi

nu vor să ştie-n viaţă rostul lor.

 

Nu vor să ştie că iubirea

şi pocăinţa-s pentru ei salvare,

ci umblă cu tertipuri în speranţa

c-o milă-ntâmplătoare-i calea de scăpare

 

din a infernului în clocot smoală –

acel subţire fir de ceapă

cu care îngerii vor încerca

pedeapsa grea s-o facă mai domoală…

 

Vai de perfidul ce-n viaţă

plăcerii i-a fost rob supus,

dar care are cutezanţa

să umble cu nasul pe sus!

 

Ba chiar să-i ia la rost pe alţii,

mai vrednici decât el prin umilinţă,

cum tot mai mulţi dintre păstori

arată-n fapte-a lor netrebuinţă.

 

După adamicul păcat,

nu l-am constrâns pe omul decăzut

prin aspre interdicţii sau pedepse

cleştar să redevină-n conţinut,

 

ci libertatea i-am lăsat-o

în viaţă drumul să-şi aleagă –

inevitabil test ce după moarte

vizeaz-o veşnicie-ntreagă.

 

Şi ce-a făcut ipochimenul

(istoria fiind dovadă)?

Nevrând în ruptul capului

să se îndrepte şi să creadă

 

că viaţa-n timp e doar popasul

pentru intensa pregătire

ca firea lui să nu mai fie

în dezacord cu-armonioasa Fire,

 

din efemer el şi-a făcut

a existenţei sumbră vrere,

cum Epicur se amăgea

cu fericirea dată de plăcere.

 

Iar pentru asta-i lup şiret

de când intrarea-şi face-n lume

– o bestie ce se îndoapă

cu legi nedrepte şi cutume –,

 

ca să plesnească de osânză

şi amintirea-i praf să fie,

pedeapsă binemeritată

când omu-i doar o parodie.

 

A zecea parte dintre oameni

(bolnavii de căpătuire)

au bani şi-averi cu mult mai multe

decât tot restul de-omenire.

 

Dosiţi în organisme mondiale

masonice-n esenţa lor,

elita ăstor păcătoşi

struneşte soarta maselor,

 

ba prin conflicte-ntreţinute

de odioase lucrături

(căderi suspecte de guverne

şi jertfa atâtor făpturi),

 

ba prin planificate crize

financiar-alimentare,

ca păpuşarii planetari

să treacă la măsuri ultrabarbare,

 

precum reducerea doar la un sfert

a populaţiei pe-ntreaga Terră

pentr-un posibil spor la alimente

şi-un mult mai riguros control în noosferă.

 

La modă-i azi globalizarea

cu ale ei progenituri –

dacă-nvârtelile-s globale,

şi crima e globală-n lovituri…

 

Mai mult decât globala poluare

ce colţii şi-i arată iar şi iar,

cruzimea, egoismul şi minciuna

fac viaţa pe Pământ să fie un calvar.

 

În sine omu-i o enigmă –

a răului cu binele-mpletire:

Răul nativ în el tronează

ca binele s-ajungă la-nflorire!

 

Fireşte că prioritatea

revine binelui hedonic,

cu tot mai mulţi oameni convinşi

că e-n viaţă scopul tonic.

 

Numai o mână dintre ei

moralul bine-l mai slujesc

şi agonia prelungesc

la miliarde de mişei…

 

În completare la ce-am spus

e românescul meleag sfânt,

unde stă treaba ca-n balada

O apă-s toate şi-un pământ:

 

„Atâţia oameni s-au convins

(în ceafă când le suflă moartea)

că toate-s goană după vânt

cu năzuinţe pentru duh peltea,

 

cum Solomon o tot repetă

în cartea sa nemuritoare:

Lumeştile izbânzi deşarte-s toate

şi nu-i nimica nou sub soare!

 

Ce este a mai fost şi-a fi

– putere, bogăţie, fală –

şi pentru scopul efemer

un suflet pur este doar vorbă goală.

 

În lumea asta dată peste cap

la banul-zeu se-nchină tot mai mulţi,

încât privind la frământarea ei, constaţi

c-o apă şi-un pământ sunt tineri şi adulţi.

 

Deşi de Nietzsche nici n-au auzit

(în pragamatism a şti e de prisos),

ei azi, rupând din carnea milei pân’ la os,

pe filosoful revoltat cu mult l-au depăşit.

 

Ai noştri politruci, de pildă,

se-arată supraoameni la hoţii

şi-s nitzscheeni prin pofta de putere,

eternă revenire-n puşcării…

 

Decât belşugu-njositor –

azi sus şi mâine la răcoare,

pentru condiţia umană

e mai de preţ o viaţă oarecare

 

cu demnă simplitate-nseninată

prin necurmată dăruire.

Căci numai inima de alţii plină

cunoaşte-adevărata fericire!”

 

*

 

După această completare

(metaforă în analiză!)

revin la om şi-a lui derivă

ce-a perturbat morala pân’ la criză.

 

Cum cred că-i lesne de-nţeles,

al zămislirii plan l-am conceput

cu axe două-n angrenaj ales –

a duhului şi-a fizicului brut.

 

Din trup şi suflet plămădit,

după căderea în păcat

omul perfect s-a alterat

şi axele i-au ruginit.

 

O catastrofă-n plan moral

şi-n trup al morţii candidat,

el are şansa mântuirii

doar voia de Mi-o face ne-ncetat.

 

Iar voia Mea din Decalog

şi din a Fiului lucrare,

e cecu-n alb ce i-l dau azi

pentru viaţa viitoare,

 

printr-o-nţelegere în care

Eu singur fac dovada clară

că-n veci Mi-am respectat cuvântul,

cum Cartea Mea testamentară

 

confirmă că s-a întâmplat

– după mai multe-avertizări –

ba cu Sodoma şi Gomora,

ba cu-ale apei debordări.

 

Ce-ncredere în om să am,

când chiar alesul Meu popor

– uitând că din robie Eu l-am scos –

neascultarea practica de zor,

 

cu mulţi nemulţumiţi şi-n dese rânduri

zeloşi închinători la zei păgâni,

aşa încât prin Tine-n fapte şi în gânduri

să-şi dobândească faima de josnici asasini?!

 

În alergarea spre Apus,

părea că viul creştinism

va izbuti să scoată omul

din rătăcirea-n păgânism.

 

Şi-a izbutit, dar nu cu totul

după ce-n crez s-a urgentat

schimbarea templelor în noi lăcaşuri

şi a Bisericii în stat,

 

un stat-imperiu colosal

cum n-a pupat puterea seculară,

în care papii sforile le trag

după ce fac din cezarism papară.

 

De precizat că-n noul cadru

– prin creştinism fertilizat –

progrese culturale însemnate

în lume s-au înregistrat,

 

precum tiparul dătător

de viaţă-n mari biblioteci

şi al busolei magnetism

ce-n mări trasat-a lungi poteci.

 

Dar s-au ivit şi alte „isme” –

aşa ca schismele-n credinţă,

iar, mai tîrziu, fascismul sumbru

şi-expertul bolşevism în suferinţă,

 

la treabă puse de orgolii

şi de ambiţii ce-au iscat

lugubra artă-nfăţişată

în al războaielor tratat:

 

De la-nfruntările cu prăştii

la nimicirea nucleară,

omu-n războaie-şi etalează

instinctul progresiv de fiară.

 

De-aceea el din creier foloseşte

doar o câtime, şi ar vrea

(infirm la minte şi simţire)

să scurme în lucrarea Mea.

 

La răul promovat în timp

din răzbunare sau prostie,

prăpăd ar fi de-ar stăpâni

potenţialu-ntreg din scăfârlie…

 

Numai că Eu prin tainele zidirii

zădărnicesc efortul lui necugetat,

nedându-i voie nasul să şi-l vâre

în ceea ce-i doar pentru Mine descifrat,

 

căci toate-au fost de Mine concepute:

Cereasca boltă-nveşmântată

cu stele-n depărtări sinistre,

Pământul şi cu viul laolaltă!

 

– Părinte, zise-atuncea Fiul,

cu-adânc respect am urmărit

această amplă prezentare

a omului neliniştit,

 

o sui-generis epopee

cu fapte bune şi haíne,

cum numai lui i-a fost menit

contrariile să le-mbine.

 

Speranţa nefiind pierdută

în a sa şansă de-ndreptare,

Te rog, iubitul Meu Părinte,

să M-onorezi cu-a Ta colaborare,

 

în încercarea de-a salva

tot ce mai poate fi salvat

şi să-Mi permiţi iar coborârea

pe-acest Pământ descreierat,

 

unde-s cam toate á rebours

ca într-o casă de nebuni –

cu binele prin rău impus

şi adevărul prin minciuni.

 

– Vrei, Fiul Meu, să-l faci pe om

cel care-a fost odinioară,

când el în dolce farniente

alungă gândul c-o să moară?

 

Aşa să fie, deşi-i sigur

că în raport cu-ntâia oară,

nu vei mişca nimic în om

nici în lăuntru, nici afară.

 

De data asta Te-or privi

cu o totală nepăsare –

nici tu plăcerea regăsirii

şi nici cruzimea-n prosternare.

 

Recomandarea Mea-i ca Petru

– o inimă cum alta nu-i –

să Te-nsoţească-n drumeţie.

Drum bun spre duhul omului!

George  PETROVAI