– Profesorul  DUMITRU BUHAI este unul din marii poeți creștini români, mult mai cunoscut în America decât în țara de unde a emigrat – 

Dumitru Buhai (n. 6 februarie 1936, România) este un scriitor creştin, teolog, redactor, profesor şi jurnalist român stabilit în Statele Unite ale Americii din anul 1978.

1. Notă biografică

Dumitru Buhai s-a născut la 6 februarie 1936, în comuna Tarna Mare, jud. Salul Mare. De mic a rămas orfan de ambii părinți, încât a crescut la un orfelinat de copii (de fapt a fost pasat prin cinci orfelinate, cel mai important fiind cel din Bușteni-Prahova), având o viață zbuciumată și lipsită de multe privațiuni, deși a fost un elev eminent. Mai jos vom vedea ce frumoase studii a făcut. De obicei, regimul comunist lua copiii de la orfelinate și scotea din ei ofițeri de securitate.  Dumitru Buhai a făcut o excepție de la asemene destin, deoarece după ce autoritățile au descoperit în micul Mitică un copil cuminte și eminent, motiv pentru care l-au sprijinit să meargă în toate școlile de elită, trimițându-l la ”studii înalte” chiar și la Universitatea ”Lomonosov” din Moscova, dar… ceva, ceva  s-a întâmplat cu tânărul studios și ambițios – ceva care i-au determinat să se răzgândească și să ia mâinile  protectoare de pe el, să-l recheme din URSS și apoi să-l persecute îndelung și trepetat.. Oare ce greșeală săvârșise tânărul studios?  Una gravă și împotriva planurilor dumnealor: deși fusese crescut într-o puternică atmosferă ateistă și cazonă, tânărul educat să fie mare comunist, L-a descoperit pe Iisus, a început să-L proslăvească în versuri și s-a desprins brusc de liderii care-l protejaseră… Pentru regimul dictatorial așa ceva echivala cu o mare trădare… De aceea a fost dat afară de la Universitatea Politehnică din București, trebuind să facă față unor mari privațiuni. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în brațele Căruia intrase, Dumitru Buhai a biruit și, în ciuda valului de constrângeri și persecuții la care a fost supus, a continuat să scrie poezii religioase și a terminat studiile cu brio. Își găsise o slujbă în învățământ și, cu puținii bani ce îi câștiga, a pornit cu încredere în lupta cu viața. S-a căsătorit cu o tânără care l-a ajutat mult să treacă peste toate barierele. De cca cinci decenii, soția lui, Lidia (fostă Sporea) i-a stat alături la bine și la rău. Amândoi au în prezent două fiice: Cecilia, doctoriţă de medicină internă, şi Daniela, doctor farmacist. Ei au şi un nepot, Jonathan, absolvent de liceu, precum şi o nepoată, Jessica, studentă la o facultate tehnică din Chicago.  Până în anul 1978, familia Buhai a trăit în România, în   Bucureşti, dar în urma persecuțiilor religioase, după multe încercări, soții Buhai au obținut aprobarea să se stabilească în Statele Unite ale Americii, în metropola Chicago.

Studiile poetului:

În anul 1955, a absolvit liceul „Nicolae Bălcescu” („Sf. Sava”) din Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Instalaţii şi Utilaje, secţia Utilaje, din cadrul Institutului de Construcţii din Bucuresti, timp de doi ani, dupa care, fiind eleminat pe motive religioase, s-a transferat la Institutul de Limbi Străine, din capitală, la Facultatea de limba şi literatura rusă şi română, pe care a absolvit-o în anul 1963. Şi-a continuat studiile la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Filologie, pe care a absolvit-o în anul 1968. În anul 1981, după imigrare, a absolvit Institutul Biblic Moody („Moody Bible Institute”) din Chicago, USA.

Serviciile avute:

În România, mulţi ani a lucrat ca profesor de limba română şi limba rusă, la două şcoli generale şi două licee de cultură generală, din judeţul Dâmboviţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti. Câţiva ani a fost şi directorul unei şcoli generale din judeţul Dâmboviţa. A fost profesor şi la un seminar teologic din Bucureşti, unde a predat limba şi literatura română, elocinţa şi limba greacă veche. În decursul anilor ca profesror a predat, în unele perioade, şi limba franceză, limba engleză, limba latină şi istoria.

În America, unde a venit în anul 1978, a lucrat ca profesor de limba rusă şi de limba greacă veche la „Waldorf School”. De asemenea, în Chicago, în anul 1985, a înfiinţat prima şcoală românească de sfârşit de săptămână, în cadrul unei biserici evanghelice, fiind directorul acestei şcoli.

Profesorul Dumitru Buhai a lucrat cu destoinicie şi în domeniul teologic, ca pastor baptist în biserică, şi în activitatea de scriitor creştin, publicând zeci de articole pe teme religioase, poezii, schiţe, povestiri şi lucrări pe teme doctrinare creştine. A fost redactorul revistei şi editorul microrevistei „Bucuria mântuirii”, în care şi-a publicat poezii, povestiri, însemnări din viaţa în anii printre străini, amintiri din copilărie şi tinereţe, istorisiri despre viaţa în ţară. De asemenea, a fost şi redactorul revistei „Luminătotul”, în paginile căreia i-au apărut multe din lucrările literare, scrise în anii petrecuţi mai ales în oraşul Chicago, din USA.

 Activitatea literară a poetului:

Dumitru Buhai a început să scrie poezii şi proză în anii de şcoală. Primul său eseu publicat i-a apărut în anul 1952, în ziarul „Flamura Prahovei”. În anii de liceu şi cei de facultate i-au apărut zeci de poezii, povestiri, eseuri, însemnări de călătorie în reviste şcolare sau studenţeşti, în reviste de cult religios şi în presa pentru tineret.

La plecarea din ţară, în anul 1978, în surghiunul pribegiei emigraţiei (Italia și SUA), printre zecile de cărţi alese din biblioteca vastă ce o avea în ţară, a reuşit să pună şi din manuscrisele pe care le păstra cu speranţa că va veni vremea să le poată publica. Acest timp înflorit a sosit. A publicat articole cu subiecte diferite, proză şi poezii în ziare şi reviste: „Luminătorul”, „Semănătorul”, „Romanian Tribune”, „Meridianul românesc”, „Orizont creştin”, „Genesis”, „Curentul internaţional”, „Observatorul”, „Perspective”, „Impact”, „România liberă”, „Bucuria mântuirii”, „Observatorul”, „Curentul internaţional”, „Ecoul”, „Luceafărul românesc”, „Floarea darurilor”, „Epoca”etc.

Cea mai rodnică activitate scriitoricească şi ziaristică a depus-o în susţinerea cu eseuri, articole, povestiri, poezii şi studii teologice a rubricii „Paşi spre fericire”, în fiecare ediţie din ultimii ani ai ziarului „Romanian Tribune” ce se editează în Chicago şi este difuzat în America, în diaspora românească şi se trimite şi în ţară. Iată câteva titluri de eseuri şi studii, articole şi gâduri despre opere literare şi scriitori, cât şi de evidenţere a necesităţii păstrării nealterate a limbii române, ce au apărut în acest prestigios ziar românesc ce ne ţine spiritul românesc, credinţa în Dumnezeu şi limba frumoasă română ce ne-a devenit ţara ce o purtăm cu noi pe meleaguri străine: „Frumuseţea poetică a Bibliei”, „Chiriaş al Timpului”, „Un copil cu numele Felix”, „Eu am un Frate Împărat”, „Spiralele vieţii”, „Pietroiul lui Sisif”, „Tinereţe fără bătrâneţe”, „În apărarea Mântuitorului”, „Atenţie la sănătatea ta!”, „Există Dumnezeu cu-adevărat!”, „România mea şi limba ei frumoasă”, „Doamne, ce minune să fii om!”, „Gânduri despre Eminescu”, „O, ce veste minunată!”, „Logica acţiunii”, „Am revăzut izvorul!” etc. Multe elogii a primit de la directorul revistei, ”BOGDANIA”  din Focșani , de la poetul Ionel Marin, care, alături de cititori, i-a apreciat paginile publicate în această revistă la care continuă să colaboreze.

Cărţi publicate:

Scriitorul Dumitru Buhai a scris şi a publicat poezii şi proză. I-au apărut de sub lumina tiparului patru cărţi: „Bucuria mântuirii. Poezii” (două ediţii),1990, 2007, „Fericirea divină. Versuri”(2004), „Misterul sufletului. Poezii”(1991), „Paşi spre fericire”(două ediţii: 2007, 2008).

Câteva din referinţele bio-bibliografice:

1. Cristian Petru Bălan, „Poetul Dumitru Buhai, un nou Traian Dorz al poeziei religioase”, în „Romanian Tribune”, februarie 23, 2007.

2. Aurel Anghel, În „Noul Orfeu” . Antologie de poezie română azi, editată de Asociaţia Română a Patrimoniului. Vezi: Poezia „Eroii”

3. Dumitru Buhai, în „Noul Orfeu”. Antologie de poezie română azi, editat de ARP.

4. Artur Silvestri, Recenzia volumului de poezii „Bucuria mântuirii”, În „Floarea darurilor”. Revistă literară.

5. Steven V. Bonica, editorialul din ziarul „Romanian Tribune”, ediţia 162 (anul 7, nr.6, vineri 21 martie 2008: „În spatele obiectivului”).

6. Valentin Popovici, „Versuri alese ale unui om ales”, În „Ecoul” , revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală, editată de ARP.

7. Prof. Dumitru Buhai, „Dincolo de curcubeu”, de Cristian Petru Bălan, În „Romanian Tribune”, nr.25 (129), pg. 18, 15 decembrie 2006, Chicago.

8. Prof. Dumitru Buhai, Cristian Petru Bălan şi romanul său „Dincolo de curcubeu”, În „Meridianul românesc”, 22 martie 2008, Anaheim, California.

9. Dumitru Buhai, „Cum ar fi dacă?!…”, În „Romanian Tribune”, 7 septembrie 2007 – nr. 148.

10. Dumitru Buhai, „Am revăzut izvorul!”, În „Romanian Tribune”, 30 noiembrie 1907.

11. Cristian P. Bălan, „Poezia religioasă a profesorului Dumitru Buhai, În „Romanian Tribune”, 7 aprilie 2006-nr. 111.

12. „Chiriaşi ai Timpului”, de Dumitru Buhai, din volumul „Paşi spre fericire”, editura Center Focus Publishing, Niles Illinois, USA, 2007, pag. 15 – 24.

Desigur multe lucruri frumoase am putea spune despre acest mare Român, despre creația sa, despre locurile unde a muncit și unde a fost totdeauna apreciat și iubit de colegii săi. 

Datorită talentului strălucit al operei sale, datorit talentului său didactic ce l-a impus ca mare educator, datorită bunătății și carismei lui excesive ca părinte, ca prieten și ca om, nu cred că a existat cineva vreodată să nu-l îndăgească pe acest distins, deoarece rareori întâlnim asemenea ființe superioare. De aceea Dumnezeu l-a ajutat pe poetul  creștin Dumitru Buhai să ajungă la această frumoasă vârstă octogenară când scrie încă minunate cuvinte de slavă adresate Divinității într-o frumoasă limbă română. Să-i urăm minunatului Om, profesor și poet Dumitru Buhai să meargă sănătos înainte spre celelalte vârste rotunde, alături de cei dragi. Așadar,  calde îmbrățișări și calde urări de sănătate, fericire și binecuvântări celeste distinsului meu coleg prieten și poet Dumitru Buhai !  Din partea mea și a celor din jurul meu – 

            LA MULȚI ANI !    

            UN 80 FERICIT !     

               HAPPY XXC !

Iată câteva secvențe din opera maestrului:

AȘ VREA, UNEORI, SĂ OPRESC TIMPUL ÎN LOC!

Ne trecem ca și anotimpurile,

Dar noi nu ne repetăm ca și ele!

Acum, mă uit doar la fotografii,

În care-am păstrat anii mei vii…

Aș vrea să opresc timpul în loc,

Dar nu uit că-s doar un străjer;

Și-s în turnul de veghe-n soroc,

Căutând fericirea-nvăluită-n mister!

    O, cât aș vrea, uneori, să opresc Timpul!… Poate cineva să oprească timpul? „Opriți timpul!…” Este un strigăt de disperare, lugubru, de părere de rău, de nostalgie, dar poate fi și de prea multă bucurie, când speranța ți se împlinește și viața ta este frumoasă ca un un curcubeu de cântece și poezie divină…

   „Răscumpărați timpul” este un îndemn optimist, de încredere în posibilitatea refacerii armoniei în suflet, în gând și în faptă, în viața ce se-nvârte ca o moară ce-i mișcată doar de  apa care curge-n cursa vremii zbuciumată…, prin „nașterea din nou”!

     Ce repede „curge timpul!”…

     Ochiul, ferestra sufletului,

     Gândul, expresia creierului,

     Cuvântul, muzica gândului,

     Cântă sau plânge în fuga timpului!

   Mai ieri, eram în brațele mamei, fără grijuri și fericit… Dar timpul acesta, pentru mine, a fost tragic de scurt și am intrat în zvârcoleala vieții, pe când eram prea mic… Timpul  meu parcă s-a prea grăbit, dar am ajuns, după ani de alergare, să câștig cursa cu obstacole parcursă în anii trăiți până acuma, sub soare: cu o viață de om fericit și mântuit!

   Timpul este un examen pentru fiecare om. Este un metronom care încrustează, în copacul trupului și în țesătura de lumini nevăzută a sufletului, notele obținute, în vița vieții noastre, în cursa cu obstacole pe liniuța de unire dintre leagăn și mormânt. Metronomul ce-l purtăm în piept și-i simțim bătaia în fiecare secundă mișcată, în pulsul de viață trăită cronometrată, este inima noastră, de care ar trebui să avem grijă mai mare.

   Este un motiv extraordinar care trebuie să ne pună pe gânduri: să dai un examen în timpul unei vieți trăite pe pământ! Este un imbold pentru fiecare om de a răscumpăra timpul, pentru că viața trece repede, ca un sunet și se ofilește, ca frunza ce primăvara este verde și frumoasă, plină de vitalitate, dar lunile de vară trec repede și toamna bate grăbită la ușă, intrând cu vremea ei mai rece, schimbătoare și mai dură, când  această „foaie verde se ofilește, îngălbenește și este luată și aruncată să zacă, fără de clorofila cu viață, pe pământ…

   Cu urgența cea mai mare, omule, femeie, tinere, tânără, copile, copilă, este timpul  de întoarcere la Dumnezeu, până ce nu este prea târziu, căci vremurile sunt rele și semnele sunt alarmant de clare că timpul sfârșitului aproape a venit: războaie, răutatea oamenilor ajunsă la culme, lipsa de dragoste firească, boli incurabile, nebunia morală, muzica deșănțată, imorala, foamea, cutremure de pământ cu pagube materiale enorme, cu mii și mii de morți, uragane distrugătoare, ploi torențiale, secetă, necredința ajunsă o boală morală a acestui început de secol al XXI-lea, crime oribile, stricăciunea oamenilor ajunsă la culme… Și natura parcă se revoltă de stricăciunea oamenilor! Frica a pus stăpânire pe lume. Nu se știe ce va aduce ziua de mâine. Oamenii sunt mai triști, mai tensionați, mai supărați, mai răi, mai nervoși, nebucuroși, fețele cele mai multe arată nefericire și zbucium sufletesc. Peste tot terorismul a pus în alertă o lume neliniștită. Se folosesc resursele materiale ale pământului pe arme și înarmare, deși omenirea nu are mâncare și moare, pe securitatea ieșită din frica că vreun dement, cu o gândire diavolească ar putea în orice clipă să lovească. Peste tot, în lume, în sufletele oamenilor s-a strecurat frica de mâine! În jur, moartea face ravagii și când mor miile de semeni de ai noștri, ca muștele, în țări în război, sau în cele în care seceta înfometează milioanele, bolile în masă seceră vieți de copii nevinovați, tineri și bătrâni, mame și tați, când în jur este numai durere, parcă omenirea nu mai vede, căci s-a desensibilizat… Peste tot se aude un strigăt într-o întrebare: Până când, Doamne, mai putem îndura o stare cu groază atâta de mare?

  Răsună ca un laitmotiv, în acest eseu, strigarea mea de chemare la trezirea la realitatea urgenței momentului de răscump]rare a timpului pierdut în păcat și în necredință, și de întoarcere, prin pocăință și credință, la Dumnezeu, până nu este prea târziu, amicul meu! Este un îndemn de alertare, căci vremurile-s tot mai rele și mai grele.

 Ce este timpul? O bătaie a ceasului, în ticăitul lui metronomic, ca ale bătăii inimii mele pe timpul liniuței de unire ce nu s-a isprăvit de scris. Este ziua și noaptea, primăvara, vara, toamna și iarna, luni, ani, secole, milenii.

  În realitate, timpul este o parte din eternitate, pentru a măsura viața pe pământ. El este poarta de intrare în existența eternă, pe care o doresc mult credincioșii, precum o doresc și o trăiesc, încă de acuma, și eu. Timpul este „Ziua” ce ni s-a dat și ni s-a măsurat, din momentul în care Adam și Eva: strămoșii noștri n-au ascultat de Dumnezeu, și li s-a dat să trăiască doar „o zi”, măsurată în ani, luni, zile, ore, minute și secunde, numărate și tipărite în DNA-ul, încrustat în ființa lor. Nici o clipă mai mult!

  Până mai bate metronomul din pieptul nostru, trăim fiecare, în Școala de viață de pe pământ, timpul de pregătire de zborul final, la decolarea ce ne va duce trupu-n mormânt, iar sufletul va zbura-n locul ce, prin credință, fiecare și l-a pregătit, ca să-l ocupe după examenul vieții pe acest pământ. Doar atunci, va începe netimpul, la care ne cheamă, cu glasul duios Mântuitorul Iisus Cristos ce ne va da, ca dar, pentru trecerea examenului vie[ii terestre, nemurirea, trăind fericiți veșnicia…

  „Veniți la Mine voi: cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă sufletelor voastre, spunea Fiul lui Dumnezeu, ca să fim în fericire, o veșnicie, în Raiul Său.

  Fiecare avem un vis de împlinit și ar fi păcat să treacă vremea prea repede și să se lepede clipa ce ni s-a dat!

  Aș vrea și eu, uneori, să opresc timpul în loc, dar nu pot și-mi trăiesc „Ziua” ce mi s-a dat, ca să-mi trăiesc destinul fericit pe pământ.

  Timpul este scurt pe pământ: o infinită fărămiță din veșnicie. Suntem doar un abur, care apare și dispare, un firicel de iarbă verde care crește, dar vara trece repede și se ofilește!

  Ce fericit și înțelept este omul care se silește să trăiască în viață, așa cum ar dori să fie găsit în ceasul de decolare spre zarea, unde nu se mai moare, ci-i doar bucurie, cântec, fericire și sărbătoare!

            SĂ NU TE PLÂNGI!

    Să nu te plângi că viața este grea,

    Ci caută să faci doar ce-i bine în ea,

    Luptând mereu cu lutul hâd din tine.

    Gata fiind când Mesia pe nori revine!

DUMITRU BUHAI

by

Referinţă Bibliografică

POETUL ROMÂN-AMERICAN DUMITRU BUHAI ÎMPLINEȘTE ASTĂZI, FRUMOASA VÂRSTĂ 80 DE ANI !/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 6 februarie 2016