Teatrul zilelor noastre
Vin din urmă…
…actorii tineri. Dornici de afirmare. Călcând pe urme, mai mult sau mai puțin, înaintașilor. Când se mai poate, chiar conlucrând cu ei. Benefic, mereu. Căci se împletește experiența cu elanu` juvenil. Echilibrul maeștrilor cu dorința firească de evidențiere a emulilor. Aceștia asigurându-i astfel pe cei dintâi că teatrul românesc este pe mâini bune. Și merge înainte cel puțin la fel. Dacă nu mai abitir. Întru satisfacția sporită a iubitorilor nobilei arte nemuritoare…
M-am convins înc-o dată benefic, văzând, la Pitești, două montări recente. Proiecte private, desigur, din Capitală. Prima, ”O noapte furtunoasă”. Indiscutabil, perenă. Notorie de-atâta timp. Haioasă prin limbaj. Satiră de năravuri, moravuri și alte-apucături, de circa două veacuri. Ce-și află continuitate și în vremea noastră, mai pronunțat ca ieri. A pus-o-n scenă Alexandru Nagy, de la ”Național”. Deopotrivă tenor numa` bun să se arate și pe la filarmonici. I-a avut în echipă, rodați, sudați, atractivi pe Aurelian Temișan, Monica Davidescu, Ovidiu Cuncea (piteștean de fel), Monica Odagiu, Cosmin Vijeu (nepotu` Monicăi), Adrian Nartea și Radu Ștefan Bănică. Ultimu`, da` nu cel din urmă, călcându-le promițător pe urme tatălui și bunicului. S-a jucat cu voioșie, aluziv erotic uneori, s-a cântat, totul încheindu-se entuziast într-un rock & roll ce mi-a mers la suflet. Au promis că revin cu altele, să-i vedem de s-or ține de cuvânt…
A doua mostră-n context fu ”Who`s who” (oare titlul de pe afiș, interogativ, ”Care pe care?”, e cel potrivit în versiunea românească?). Autori, doi tipi pricepuți în domeniu, astăzi răposați: Keith Spencer Waterhouse și Willis Edward Hall. Adaptată, regizată, tot dâmbovițean, de cunoscuta actriță Anca Sigartău. Care-a și jucat, a cântat, demnă de aplaudat, alături de patru colegi tineri dintr-o producție tv. Oana Moșneagu, Mara Oprea, Daniel Nuță, Alexandru Dunaev. E vorba de o comedie din Albion, semicentenară parcă. Cu încurcături amoroase, intrigi și minciuni. Și ea aluzivă erotic, mai ales verbal, decât precedenta. Prea lungă ca text, din păcate, salvată în bună parte de interpreți. Prin vivacitatea, expresivitatea și mobilitatea lor scenică…
Urmărind ambele spectacole, binevenite, am ajuns, cum zisei, la concluzia de mai sus. Sper s-o întăresc la viitoarele întâlniri cu aceiași sau cu alții asemeni. Socot că aș fi realmente-n câștig. Că și mintea are nevoie de sevă vitală, teatrul (dacă-i) de nivel furnizând-o neîndoios, cu maxim folos…
Adrian SIMEANU
by