După-o noapte lungă, neagră, ce acum s-a isprăvit,
Dintre dealuri se ridică soarele cel mult iubit,
Radiind lumina-i lină peste-ntregul peisaj
Şi trezind totul la viaţă, ca-într-o lume de miraj.
Florile din adormire capul înspre cer ridică,
Scuturându-se de rouă, care de pe frunze pică
Pe covorul moale, verde, aşternut peste pământ,
Ţesut din fire de iarbă de al verii dulce vânt.
O albină hărnicuţă s-a sculat de dimineaţă
Şi-a plecat cu o găleată de miere, s-o vândă-n piaţă;
După-un firicel de iarbă o furnică face baie
Într-un stropicel de rouă ce-a căzut de pe o floare.
Regimentul de albine, la poruncă de regină,
A plecat la vânătoare de polen, într-o grădină,
Iar o gâză supărată că din somn a fost trezită
O ceartă fără temei pe o soră rătăcită.
Jos, la umbra unui crin, un trântor se odihneşte
Îmbătat de mireasma ce-n aer se răspândeşte.
Totu-n jur tresaltă vesel, totul se scaldă-n lumină:
Dimineaţa prevesteşte o zi caldă şi senină.
Din albumul „Ghiduşii de adolescent”
– 10 februarie 1985 –


