Mulți dintre Dvs. vă amintiți de regretatul Preot Stelian Buzatu, care și-a petrecut ultimii ani ai vieții în Malovăț. Vă amintiți, de asemenea, de fiul său, Prof. Marius Buzatu, unul dintre cei mai buni și devotați profesori, pe care i-a avut școala din Malovăț. A făcut naveta cu bicicleta de la Magheru peste douăzeci de ani! Puțini însă dintre Dvs. știți ceva despre familia din care a provenit Părintele Stelică, respectiv fiul său, profesorul de limba română al atâtor generații. Prin bunăvoința Domnului Ing. Justin Buzatu din București, fratele părintelui Stelică, am intrat în posesia unui material, din care voi reproduce câteva date.

Bunicul Părintelui Stelică Buzatu fusese originar din Bâlvănești(MH). A fost împroprietărit de către Alexandru Ioan Cuza în Magheru și s-a stabilit acolo. Fiul acestui nou locatar al satului Magheru, Gheorghe, a urmat școala în Tr. Severin, fiind remarcat de Prof. Theodor Costescu, directorul Liceului ,,Traian”. Th. Costescu l-a ajutat cu bani ca să termine gimnaziul la acel liceu. A urmat apoi, ca bursier, Seminarul Central din București,  pe care l-a absolvit în 1904. Fiindcă nu a vrut să se căsătorească cu fiica arendașului din Magheru, deși însuși senatorul Strâmbeanu mijlocise aceasta, nu s-a putut preoți imediat și a funcționat un an la școala din Gogoșu. S-a căsătorit cu fiica preotului Pârvu Popescu din Șișești. A cerut să fie hirotonit la Breznița de Motru, dar episcopul de la Râmnic, înțelegând situația, l-a hirotonit pe Breznița de Ocol. Aici a  funcționat ca preot tot restul vieții, fiind un preot de elită în județ. A avut zece copii, dintre care opt au ajuns la maturitate. Șapte dintre ei au terminat câte o facultate, iar unul a murit student fiind. Din familia preotului Gheorghe Buzatu au ieșit un judecător, un inginer, un medic, o profesoară, doi preoți.

În 1947, deși mai avea doi copii în facultate, a fost ,,epurat”, pe motiv că nu mai sunt bani pentru salarizare și lăsat ca preot ,,onorific”. Ani grei au urmat, iar lupta pentru supraviețuire a devenit tot mai dură. După Plenara din 3-5 martie 1949, a fost inclus pe lista ,,chiaburilor” și impus la cote și dări înrobitoare. Ajungând la vârsta legiuită, a cerut pensionarea. A primit pensia câteva luni, după care i-a fost tăiată, fiind ,,chiabur”. Pe preoții ,,chiaburi” nu i-au dus în Bărăgan, ci i-au transferat în diferite județe. Pe preotul Gheorghe Buzatu l-au transferat ca ,,preot onorific” la Parohia Tăndălești din Jud. Gorj. A refuzat să se ducă. Numai intervenția Preotului Constantin Civitu, deputat în Marea Adunare Națională, l-a salvat de la pușcărie. Totuși, în adresa semnată de protopopul de atunci, Eugen Tămâș, scria: ,,întrucât ați refuzat ordinul Sf. Mitropolii a Olteniei de a vă prezenta la noul loc de muncă onorific, vi se interzice pe viitor efectuarea oricărui serviciu religios, neavând voie a intra în biserică decât ca simplu laic”. În 1953 a cedat pământul moștenit de la părinți statului, ca să scape de cote și tot felul de impozite înrobitoare. Copiii și mai ales fiica sa, stabilită ca învățătoare în sat, l-au susținut material și moral până în 1958, când și-a dat obștescul sfârșit la vârsta de 74 ani.

Un frate al Părintelui Stelică Buzatu, Dumitru Buzatu, a fost preot la biserica Ungureni din Craiova și un cunoscut cărturar oltean. În revistele de cultură din Oltenia și mai ales în ,,Mitropolia Olteniei” i-am întâlnit numele de nenumărate ori, fiind semnatarul unor studii solide din domeniul teologiei, istoriei, filologiei, etnologiei etc. A murit în București, prin 1973. Părintele Stelică, licențiat în teologie la București, a funcționat ca preot în mai multe parohii, precum Celnata, Valea Boierească etc. Doi dintre copiii săi, Marius și Ion, au fost profesori licențiați.[1]

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

by

Referinţă Bibliografică

Al. Stănciulescu Bârda: Un preot de altădată/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 decembrie 2022