Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TEATRU » PIESE » Ana-Cristina POPESCU: Rădăcini de păpădie (Din volumul „Sinusoide“, volum aflat în lucru) – Piesă într-un act

Ana-Cristina POPESCU: Rădăcini de păpădie (Din volumul „Sinusoide“, volum aflat în lucru) – Piesă într-un act

Personajele: Păpădie, Trifoi, Omul cu valiza diplomatică.

Decorul: (Un câmp plin de verdeață, pe marginea câmpului sunt câțiva arbori și în mijloc se află o colibă.)

Păpădie: Ascultați! (Se aud cântecele păsărilor.) E o splendoare! Sunt aici de câteva zile și pot spune că mi-am găsit liniștea. La oraș mă trezeam în zgomotele asurzitoare ale tramvaielor, mașinilor, pe muzica infernală a vecinului de apartament, mă trezeam ascultând radioul vecinilor ce se pregăteau să meargă la serviciu. Eu doream liniște, atâta doream! A, poate doriți să spuneți că eu nu mă duceam la serviciu? Vă înșelați. În fiecare dimineață mă duceam la serviciu, dar ceream un strop de liniște. Gândiți-vă! Deschideți ochii dimineața și cineva se ceartă, altcineva strigă, radioul se vaită acompaniat de televizor, mașinile par să rupă asfaltul. S-a dus toată odihna de peste noapte. Dar, dacă vă spălați și îmbrăcați în liniște pentru a merge la serviciu? Ce spuneți atunci? (zâmbește) Ce spuneți? (așteaptă) O să am o zi bună? (așteaptă) Firesc că o să aveți o zi mai bună, mai liniștită, nici nu simțiți gălăgia serviciului. (Se plimbă.) Dar să pleci amețit de cap, pe zgomote artificiale spre o altă dezordine, clachezi la un moment dat. (Se așează pe iarbă. Păsările cântă. Se ridică.) Da, știu! Poate doriți să dați vina pe păsări. Ele n-au nicio vină. Mi-au adus atâta liniște și pace în suflet. (Se aude ciripitul păsărilor.) Nu, ele nu sunt gălăgioase. Cântă atât de frumos! În fiecare dimineață aș putea dormi pe cântecul lor. E atâta liniște în acest cântec natural. Ascultați! (Ciripit de păsărele.) În dimineața aceasta nu mai vreau să mă las legănat de cântecul lor și să dorm până ce razele soarelui îmi vor săruta pleoapele, vreau pur și simplu să-l ascult, să mă încarc de energia lui divină. (Ascultă.) Nimic nu poate egala această muzică. Da, cunosc! Marii compozitori ce reușesc să reproducă cântecul păsărilor. Fals! Uite! Ascultați! Vrăbiuța aceasta spune ceva. Ce anume? Doar ascultând-o dimineață de dimineață veți înțelege. Nu, nu cred! Înainte de a scrie o arie ascultau glasul păsărilor? Degeaba! Artificialul nu poate să înlocuiască ce este natural. Am încercat. Să nu credeți că nu am încercat! Într-o dimineață, pe când locuiam la oraș, am pus și eu muzică. Primisem o înregistrare cu niște păsări de la un prieten. Păsările cântau, dar o făceau degeaba. Numai senzația că mașinăria redă niște cântece apuse îmi dădea o stare de disconfort. Acum sunt liniștit. Câtă liniște am aflat în armonia cântecului lor. Ascultați și voi! Nu, nu se ceartă! Și dacă s-ar certa? E atât de armonioasă cearta lor și liniștitoare ca dragostea mamei. Mama. Mi-a povestit cândva de păsărele. Eram foarte mic pe atunci. Au trecut anii. (Merge spre colibă, intră o clipă, se întoarce cu o lopată). Poate mă întrebați ce caut eu aici? Caut, caut rădăcini de păpădie. În locul acesta, an de an, am adunat o mulțime de rădăcini de păpădie. Între timp mi-am făcut o colibă să am unde să-mi plec capul cât timp sunt în vacanță. De ce în vacanță? Ascultați! (Se sprijină în lopată.) E atâta liniște! (așteaptă) Păsărelele? Ele dau liniștii mai mult farmec. Am venit și anul acesta după ce o ploaie zdravănă de primăvară. Se spune că cel mai bine se recoltează rădăcina păpădiei după ploaie. Tot ce-i posibil. Dacă te uiți spre societatea asta a noastră, de fiecare dată când o ploaie frământă o instituție, se cerne pe urmă nisipul. Noroiul? Ce mai contează? Rădăcinile de păpădie au proprietăți vindecătoare. Dacă vindecă cancerul societății? Societatea e bolnavă? Vedeți voi. Eu asta caut an de an, caut rădăcina care să vindece cancerul. (Sapă pământul cu lopata după o rădăcină de păpădie.) Oamenii mi-au pus numele Păpădie. Și pentru voi tot Păpădie sunt. Am început să mă obișnuiesc cu acest nume. Îmi place. Simt că face parte din mine. (Ridică rădăcina de păpădie și aruncă lopata.) E asemenea unei regine. (Scapă rădăcina.) Ascultați! E o ciocârlie! (Ascultă un moment cântecul.) Și vrăbiuță? Vrăbiuța are cel mai limpede cântec, e mai domestică, mai pe înțelesul oamenilor, dar trebuie să ai răbdare să o asculți, s-o înțelegi. Atunci cântecul ei îți pătrunde fiecare celulă și vindecă tot ce-ai neglijat cândva. (Se aud vrăbiile.) Cântecul lor e aidoma rădăcinii de păpădie, cercetează imperfecțiunile firii, le ceartă și le vindecă cu muzica unei licori magice. Nu e limpede? Vrăbiile se ceartă? (Se plimbă.) Nu le înțelegeți. Cu cât îți expui mai bine părerea, aria ta tinde să devină o capodoperă. Oamenii partidelor politice? Ei știu cel mai bine să facă acest lucru. (Se așează pe iarbă obosit să mai alerge din loc în loc. Culege o păpădie a cărei floare s-a ascuns sub semnul semințelor. Suflă peste semințe ca acestea să-și ia zborul.) A fost un fir de păpădie ce s-a grăbit să aducă rod. Mai bine. Sunt atât de rare anul acesta. (Din loc în loc, pe câmp se pot vedea florile galbene ale păpădiei.) Vântul o să-i poarte semința și o să crească anul următor mai multe plante. Cu cât sunt mai multe plante, cu atât sunt mai multe semințe și șansa vindecării societății bolnave, roasă de cancer e mai mare. De ce s-a îmbolnăvit? De ce cancer? E simplu. Privește iarba! Ascultă vrăbiile! Acum simțiți liniște. Vă înțeleg. Și eu simt la fel, dar pătrundeți dincolo de ceea ce simțiți pe moment. (Culege un fir de iarbă și încă unul.) Priviți firele acestea de iarbă! Sunt fire de iarbă, îmi veți spune. Da, e adevărat, sunt fire de iarbă. Unul și-a ascuțit sabia și încearcă să urce cât mai sus pe scările văzduhului, în timp ce altul culege roua dimineții și parfumul florilor. Cel care urcă în văzduh va deveni în scurt timp o păstaie ce aleargă după soare. Sorele îi fură culoarea și se usucă. (Ascultă.) Firul de iarbă fură culoarea soarelui? Fânul? Dacă voi spuneți, eu aș spune mai degrabă lăcomia de a aduna ce-i mai presus de puterile tale. Când aduni prea mult te îmbolnăvești, simți așa, o slăbiciune și totuși te arunci și mai sus în văzduh până ce boala îți va cuprinde fiecare celulă, te va mări mai mult decât ți-ai imaginat și când nici nu te aștepți, după ce a cucerit și ultima ta fărâmă de energie te va secera și vei gusta sângele rece al pământului. Din cauza aceasta recoltez rădăcini de păpădie. Sunt aici, la casa mea de vacanță, de câteva zile! M-am hrănit cu frunze de păpădie. Sunt foarte fragede acum și gustoase. Pe timpul războiului am auzit că oamenii le consumau neavând ce altceva să mănânce. N-au ei idee câte piedici au învins în organismul lor cu aceste fabrici de minerale și vitamine. Oligoelemente? Da, doar acestea ajută. Fără ele rodul ar apune. (Se așează pe iarbă și culege o altă păpădie. Mângâie floarea galbenă.) Anul trecut am făcut sirop din florile acestea ce-ți răpesc privirea cu frumusețea lor. L-am amestecat cu miere. Mai am o sticluță cu sirop. L-am adus cu mine. E în colibă. Doriți sirop de păpădie? Nu pot să vă dau. Trebuie să descoperiți singuri gustul galben al sănătății. Veniți cu mine pe câmp primăvara și doar așa îl veți culege și înțelege. Veți deveni asemenea albinelor care cercetează firea naturii. (Pe câmp își face apariția un alt om.)

Trifoi: Ce faci, Păpădie? Vorbești singur?

Păpădie: Vorbesc cu voi, cu voi oamenii ce nu înțelegeți nimic, nu înțelegeți taina rădăcinilor, nu cunoașteți gustul galben al vieții.

Trifoi: Eu nu mai văd pe nimeni aici! (Se uită în jur.)

Păpădie: Și noi cine suntem?

Trifoi: Doi nebuni, unul ce aleargă după ierburi de leac și altul după trifoi.

Păpădie: Mai ai mulți iepuri, Trifoi?

Trifoi: Mulți, Păpădie, mulți! Toată ziua alerg pe câmp după trifoi pentru ei.

Păpădie: Mai vinde și tu din ei. Am auzit că vor face masă mare de Pogorârea Sfântului Duh cei de la pardid, căci vin alegerile. S-ar putea să-ți fie plătiți foarte bine. Poate s-au plictisit de prea multă carne tradițională și preferă și ei ceva mai repede, un iepur.

Trifoi: De-ar alerga și ei spre vremuri mai bune, dar ei stau în față, pe urmă, după ce ștampila le-a atins numele pe hârtie își ascut urechile, fug din fața responsabilităților ca iepurii din fața umbrei și se ascund în tufișuri lăsându-ne să ne descurcăm singuri.

Păpădie: Lasă asta. Aici e trifoi bun. Anul acesta am văzut multe fire cu patru foi.

Trifoi: Tu vorbești de noroc ca despre o plantă ce o culegi de pe câmp.

Păpădie: Nu înțelegeți voi. Nu știți voi unde să căutați rădăcina.

Trifoi: Ai recoltat multe rădăcini de păpădie anul acesta?

(Păpădie se duce în colibă și se întoarce cu o găleată plină cu rădăcini.)

Păpădie: Puține, parcă s-au ascuns, nici florile nu le mai dau de gol.

Trifoi: Ar trebui să mai schimbi și tu locul. Pe acesta l-ai cam pustiit.

Păpădie: Dar las sămânța să pătrundă solul pentru o altă plantă. Eu adun rădăcina bătrână, acea rădăcină ce a știut să înflorească.

Trifoi: Se pot consuma crude?

Păpădie: Se pot.

(Trifoi ia o rădăcină de păpădie și mușcă din ea.)

Trifoi: E foarte amară!

Păpădie: Conține taraxacină, un remediu pentru afecțiunile hepatice.

Trifoi: Și cum se poate îndulci această amărăciune?

Păpădie: Sirop, ceai.

Trifoi: E tare amară!

Păpădie: Și cancerul acestei societăți e amar. O amărăciune poate scoate o altă amărăciune.

Trifoi: Când faci sirop să mă ai și pe mine în vedere. Doresc să cumpăr și eu o sticlă.

Păpădie: Anul acesta nu cred că mai fac sirop de păpădie. O să le vând unui medic homeopat. El știe mai bine să prepare licoarea magică ce vindecă cancerul. O să-mi dea câțiva lei pe ele, dar ajut mulți oameni să se salveze.

Trifoi: O să cumpăr și eu leacul! (Se așează pe iarbă și continuă să muște din bucata de rădăcină. Păpădie răstoarnă rădăcinile din găleată pe iarbă.)

Păpădie: Trebuie să le usuc!

Trifoi: Îmi dai și mie o mână de rădăcini uscate pentru ceai?

Păpădie: Îți dau. Te grăbești?

Trifoi: Nu. Iepurii au mâncat bine de dimineață.

Păpădie: Te rog să păzești aceste rădăcini până mă duc eu pe câmpul din partea de est să văd dacă mai găsesc pe acolo ceva păpădie.

Trifoi: Mergi fără grijă. Aici mă găsești când te întorci.

(Păpădie pleacă. Trifoi își plimbă mâna peste rădăcinile de păpădie.)

Scena II

Trifoi: Cred că Păpădie face bani frumoși pe rădăcinile acestea. Și el se ia de iepurii mei. O să iau și eu câteva rădăcini. (Își îndeasă în buzunare rădăcini de păpădie.) O să creadă că uscându-se nu mai sunt așa de voluminoase pentru a umple o găleată. De fapt el se pricepe la rădăcini. Aleargă după ele an de an. Pe cine mint? (Scoate rădăcinile de păpădie din buzunar și le pune în găleată. Face acest lucru și cu cele de pe iarbă.) O să le iau pe toate și o să plec acasă. Când o să mă întâlnesc cu Păpădie o să-i spun că a intervenit ceva urgent, am uitat ceva și am plecat. Rădăcinile? De unde să știu eu ce s-a întâmplat cu rădăcinile? Le voi vinde între timp. Nu trebuie să știe Păpădie.

(Pe câmp apare un om cu o valiză diplomat.)

Omul cu valiză diplomatică: Bun lucru! Văd că ai adunat rădăcini de păpădie. Ce faci cu ele?

Trifoi (Îl privește cu atenție, pentru el: Trebuie să fie medicul de care-mi vorbea Păpădie!) Rădăcini de vânzare! Cumpărați rădăcini de păpădie! Vindecă orice boală!

Omul cu valiză diplomatică: (Se uită în jur.) Sunt doar eu. Vrei să-mi vinzi rădăcinile acestea?

Trifoi: Rădăcini de vânzare! Cumpărați rădăcini de păpădie! Vindecă orice boală!

Omul cu valiză diplomatică: Cred că omul e bolnav, știe un singur lucru că are rădăcini de păpădie pe care dorește să le vândă. O să i le cumpăr. Îl ajut. Probabil e un amărât ce-și duce traiul cu greu de pe o zi pe alta. Văd eu la ce folosesc. Deocamdată eu sunt aici să cercetez salcâmii. Fac un studiu în legătură cu mierea de salcâm. Poate o să analizez ce proprietăți are mierea de salcâm în combinație cu rădăcina de păpădie. Din câte cunosc rădăcina păpădiei este amară, combinând amarul cu dulcele va rezulta ceva bun. Și ce-i amar poate să fie îndulcit.

 Trifoi: (neatent la ce spune cel de lângă el): Rădăcini de vânzare! Cumpărați rădăcini de păpădie! Vindecă orice boală!

Omul cu valiză diplomatică: Cât ceri pe ele?

Trifoi: E primul an când comercializez rădăcini de păpădie.

Omul cu valiză diplomatică: (Scoate cinci baconte de o sută de lei din portofel.) E bine?

Trifoi: (Ia fericit banii și-i oferă găleata cu rădăcini de păpădie.): E bine.

(Trifoi fuge de pe câmp fericit. Omul cu valiză diplomatică se uită la salcâmii plini de floare ce înconjurau câmpul.)

Scena III

Păpădie își face apariția cu o altă găleată plină cu rădăcini.

Păpădie: Trifoi! Trifoi unde ești? Am găsit rădăcini de păpădie!

Omul cu valiză diplomatică: Nu mă vede. (Se apropie de Păpădie ce-l caută pe Trifoi.) A plecat.

Păpădie: Cine?

Omul cu valiză diplomatică: Cel care vindea rădăcini de păpădie pe câmp.

Păpădie: Trifoi?

Omul cu valiză diplomatică: Probabil.

Păpădie: Vindea rădăcini de păpădie?

Omul cu valiză diplomatică: Văd că aici e o modă a rădăcinilor de păpădie. Și tu ai rădăcini de păpădie de vânzare?

Păpădie (strângând găleata în brațe): Rădăcinile mele nu sunt de vânzare. Eu nu am rădăcini de vânzare.

Omul cu valiză diplomatică: (Pleacă.) E un ciudat. (Părăsește câmpul.)

Păpădie: Știam. Vrăbiile mi-au deschis ochii, dar am refuzat să ascult glasul rațiunii. Și când te gândești că vrăbiile se descurcă iarna datorită îndrăznelii lor de a aduna firmituri din găleata altora. Mulți ar asocia îndrăznela vrăbiilor cu obrăznicia, dar nu au dreptate. Într-o lume mâncată de interese trebuie să înveți cum să supreviețuiești. Te poate ajuta o rădăcină de păpădie sau un ciripit de vrabie. (Se așează pe iarbă strângând la piept găleata cu rădăcini de păpădie.) Trifoi e o vrabie pe timp de iarnă. Cum să vindeci o societate bolnavă de cancer cu ajutorul vrăbiilor ce nu cunosc măsura lucrurilor? Ridicol. Ei nu cunosc gramajul unei lingurițe și se otrăvesc însetați de grandoare. (Strânge și mai tare găleata în brațe ridicând genunchii la piept ca un semn al apărării. Vrăbiile cântă.) Trebuie să păzesc rădăcinile de vrăbii. Sunt din ce în ce mai multe vrăbii în lume. Fără aceste rădăcini de păpădie o să murim, iar vrăbiile stau la pândă. Până când alergați după iarba vindecătoare? (Un moment e liniște. Păpădie se ridică fără să lase găleata din brațe.) Am găsit atâta liniște pe câmp. Verdele îmi lumina ochii, cântecul păsărilor îmi vindeca sufletul, dar au venit și aici. Au venit să fure, să îmbolnăvească și oaza de albastru în care te mai puteai regăsi. Rădăcinile mele de păpădie, ultima șansă a unei societăți bolnave. Cred că am stat prea mult pe câmp anul acesta. (Apucă toarta de la găleată cu mâna dreaptă și pornește spre casă.)

 

Facebooktwitterby feather