De frumoși ce eram…, de romantici ce eram, de nebuni ce eram…! Dar nebuni frumoși, dar nebuni romantici, dar nebuni, nebuni…!). Uitați mai jos un cântec! Ce cântec…! (muzica și versurile: Constantin Drăghici)…! Ascultați-l când vi-i dor…! Ascultați-l când vă întoarceți la voi…!
De nebun ce eram
De nebun ce eram,
Munţi şi brazi la un loc
Îi prindeam de mijloc
Şi-mpreună dansam,
De nebun ce eram…
De nebun ce eram,
Făceam corzi de ghitară
Din priviri de fecioară,
Şi pe ele cântam,
De nebun ce eram…
De nebun ce eram,
Schimbam bezna-n lumină,
Noaptea în zi senină
Și spre soare zburam,
De nebun ce eram…
De nebun ce eram
Goneam norii-ntr-o clipă
Ceru-l luam de-o aripă
Şi cu el mă luptam,
De nebun ce eram,
De nebun ce eram!
De nebun ce eram
Schimbam ura-n iubire,
Patima-n fericire,
Şi cântam şi râdeam,
De nebun ce eram…
De nebun ce eram
Credeam că eu sunt infinitul,
Credeam că eu voi hotărî sfârşitul,
Fiindcă nu știam,
De nebun ce eram,
Că amurgul înveşmântat în zale
Într-o zi îmi va ieși în cale…
Iar eu, biet moşneag,
Cum să-l sfarm c-un toiag?
„De nebun ce eram”…! Chiar așa mi-aș fi intitulat cuvântul meu de argument la momentul terminus al acestui volum al doilea, al cărții „Oglinda amintirilor” – sper să am sănătate, timp și bani ca să continui…! Dar dacă n-am avut norocul, inspirația și înțelepciunea să descopăr eu această mirabilă împreunare de cuvânt și suflet într-o scânteie…! Dacă eu aș fi descoperit-o aș fi numit toate cărțile mele așa, căci toate au în ele gustul și parfumul melancoliei zăcătuite în elixirul amintirilor.
„N-a fost să fie”, spune Cioran și bine că spune, deoarece și aici e o minune de aforism: îmi salvează de la eșec ultima speranță, când cred că nu mai am scăpare din constrângeri și ultimatumuri cu arma la picior…!
N-am scris eu nici prima nici a doua sintagmă, dar gândesc în deplină concordanță cu ambele. Iar pentru că textul de cântec de mai sus este atât de frumos încât l-aș urâți cu vreo adăugare, găsesc frumos din partea mea să las cititorul să se bucure de el și să întrezărească în fiecare cuvânt ceea ce am spus până aici în carte, precum și ceea ce încă mai am de spus, pentru că încă mai am de iubit nebunia vieții și nebunia iubirii…! Aș putea considera că această poezie este osia cărților mele și praful de pușcă ce repede cuvintele în fața mea, pentru ca eu să le prind, apoi să le împăturesc în pagini.
Amintirile sunt un torent de emoții. Dragile mele, pe cine să întreb unde sunteți?! Despre cele din pământ, sărmanele, odihnească-se veșnic, nu pot întreba pământul. Despre voi, cele de pretutindeni în lumea aceasta tot mai micșorată de grijile ce ne mână prin ea, nu pot să întreb mașinile unde-au dispărut cu voi, trenurile în ce zări s-au pierdut cu voi, avioanele în ce văzduhuri s-au scufundat cu voi, vapoarele prin ce talazuri s-au risipit cu voi…, pe cine să întreb…, să întreb urmele voastre, să întreb copiii voștri, să întreb părinții voștri, soții, iubiții, prietenii…? Pe cine să întreb de voi?!
Mai bine nu întreb pe nimeni…! Doar pe mine și am răspunsul într-o secundă: în inima mea, aici sunteți, atât de aproape sunteți, de ce vă caut eu atât de departe?! Dincolo de mine este străinătate sau moarte. De ce să vă caut eu acolo?! Morții și străinătății nu să le pun întrebarea dacă nu v-au văzut, vreau, ci să le spun că nu v-am uitat…!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..