Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » Aurel V. Zgheran: Cristian Pațurcă – onoare și demnitate câștigate și pentru cei ce uită

Aurel V. Zgheran: Cristian Pațurcă – onoare și demnitate câștigate și pentru cei ce uită

Onoarea și demnitatea nu ni le dă Dumnezeu, ele se câștigă și se apără, căci cel care le-a avut și le-a pierdut este cel a cărui inimă îi rămâne vitală doar pentru ca să mai bată…! Parafrazând spusele principesei Ileana, fiica cea mică a regelui Ferdinand și a reginei Maria, România e azi țara în care onoarea și demnitatea nu au onoare și demnitate, avem în față dovada a ceea ce ne degradează fundamental din perspectiva probității profund suverane între valorile umane.

Ce poate fi mai decadent?! Cum se poate ca această patrie pentru care propria-i istorie a fost șirag înstelat de eroi, să ajungă a fi între o iubire flotantă și o iubire restantă o iubire de vânzare…, ce blestem lovește această națiune ce-a ctitorit un registru sacramental al cultului strămoșilor, ca să-și înlocuiască eroii cu impresarii transferurilor politice profitabile?!

Au trecut doisprezece ani de când, sărac, singur și bolnav, într-o garsonieră din București, în care locuia cu chirie, părăsit atunci de mulți care poate că nu i-au înțeles focul inimii, iremediabila atracție într-o viață sufletească boemă, pentru ca azi să fie uitat de toți, prietenul meu artist revoluționar Cristian Pațurcă ne părăsea, lăsându-ne în ultimele sale clipe nefericite un cutremurător mesaj de rămas bun: „Am trăit pentru țara mea, pentru poporul meu și pentru regele meu”.

Dar a trăit atât de puțin (din 10 septembrie 1964, până pe 18 ianuarie 2011), însă atât de tumultos, de clocotitor, de năvalnic…, neîncetat în cei patruzeci și șapte de ani, respirația sa sugrumată brutal de tuberculoza ce-avea să îl învingă într-o zi s-a sincronizat cu glasul revoltei împotriva neocomunismului tot mai viguros și mai viguros de la o zi la alta, în confruntare cu palida democrație de după mișcările populare din 1989.

Ne împrietenisem în decursul celor cincizeci și trei de zile ale „Golaniadei” din Piața Universității, între 24 aprilie și 13 iunie 1990, am menținut legătura până când într-o zi am aflat că proprietara garsonierei în care-și trăia chinuit de boală zilele-i pustii, l-a găsit fără suflare. Aveam o afinitate de principii, o vigoare identică, de multe ori singulară, poate chiar și neînțeleasă în atitudinea de reprimare fără rezerve a „democrației originale” ilesciene, de contestare a adversității comuniste față de Familia Regală a României, a reminescenței ideologice moscovito-securisto-comuniste în ceea ce privește forma de guvernământ a monarhiei constituționale.

Azi, din Cristian Pațurcă, din principiile și lupta sa au rămas câteva cântece revoluționare și o cruce monument în fața Teatrului Național din București, care într-o zi a fost vandalizată. Nu este rău că totuși a rămas ceva, dar e nedrept de puțin. Cei pentru care amintirea lui are valoarea autentificată de plata cu tinerețea sa, cu sănătatea sa, cu viața sa, sunt extrem de puțini…! Cine își mai aduce azi aminte de Cristian Pațurcă în patria aceasta pentru care el s-a jertfit?! Dintre cei care trec zi cu zi prin fața crucii sale încimentate, chipurile, pe un locșor de un metru, între Intercontinental și Teatrul Național din București, câți își îndreaptă privirea ca să citească scurtele inscripționări funerare din epopeea unui erou român, iar dintre cei care citesc, să spunem, câți mai și știu despre ce și despre cine este vorba?! Ia să scrie acolo de vreun fals star al universului pestriț mediatic românesc…, cred că s-ar sta la coadă pentru citit și s-ar ivi ad-hoc verva unor colocvii de impresii…!

Pentru mine a rămas vie amintirea sa, eu știu cine a fost Cristian Pațurcă, eu i-am fost alături, eu nu-l uit, nu-mi pierd din minte cântecele lui, fiecare cuvânt, duioșia privirii sale și laserul din moralitatea sa inseparabil oglindită în scurta-i călătorie pământeană întocmai prin reperul unei vieți închinate patriei, națiunii, regelui, muzicii…! Iată onoarea și demnitatea câștigate și apărate cu prețul unei vieți jertfite de un erou…! Aduceți-vă aminte:

Imnul golanilor

A fost o dată ca-n poveşti
A fost în România,
O gaşcă mare de „golani”
Ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicând
Cu „oamenii de bine”,
Numiţi şi neocomunişti
Şi fără de ruşine.

R:
Mai bine haimana
Decât trădător,
Mai bine huligan
Decât dictator,
Mai bine „golan”
Decât activist,
Mai bine mort
Decât comunist.

Vrem libertate
Nu comunism
Şi nici schimbări de formă
Şi de aceea, securişti,
Să nu ne puneţi normă.
Noi nu vrem neocomunism,
Nici neolibertate,
„Democraţii” originale
Şi nici minciuni sfruntate.

R.
Ne-aţi întrebat ce vrem aici
Dar ştie toată ţara,
Că noi susţinem punctul 8
De la Timişoara.
Să cadă patru-şapte-trei
Ce ţine TVR,
Legând în lanţurile ei,
Chiar şi cuvintele!

R.
Alegeri fără comunişti,
Fără nomenclatură,
Şi nu vă temeţi de „golani”
Fără coloratură.
Din cei care-au murit aici
Ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost
Măcelul de atunci.

R:
Mai bine haimana
Decât trădător,
Mai bine huligan,
Decât dictator,
Mai bine „golan”
Decât activist,
Mai bine mort
Decât comunist.

 

Vă mai aduceți aminte cine a fost Cristian Pațurcă, cei care ați știut vreodată?! Aduceți-vă…! A fost un erou român care de țară și de neamul românesc nu a uitat niciodată, a fost un artist revoluționar ce și-a jertfit viața și sufletul pentru ca onoarea și demnitatea să recapete onoare și demnitate…! A fost un cantautor, compozitor, revoluționar, prodemocrat, ce-a însuflețit Manifestațiile din Piața Universității, în perioada aprilie-iunie 1990, cu „Imnul Golanilor” și alte melodii de revoltă anticomunistă.

Absolvent al Liceului „Tudor Vladimirescu” din București, a cântat în formaţia Rond, alături de care a câştigat în 1989 premiul I la Festivalul de muzică rock „Top T” de la Buzău, premiu obținut, tot în 1989 şi la Festivalul „Gala Muzicii Tinere” de la Bacău. În perioada 1977-1985 a fost membru component al Cenaclului Flacăra.

Ceea ce ar trebui să îi acorde o pagină în chenar pentru cronica evenimentelor ce-au deviat cu jertfă drumul României către un orizont încă departe, sunt prezența sa activă și permanentă în Piața Universității la evenimentele din aprilie-iunie 1990, la care a contribuit cu glasul său și sonorizarea asigurată de boxe și stații, precum și aportul ca membru la fondarea Asociaţiei „21 decembrie 1989”. „Imnul golanilor”, devenit al celui mai mare manifest anticomunist din România, „zisa „Golaniadă”, la care au participat în fiecare seară peste 30 000 de oameni, pe care preşedintele de atunci al României, neocomunist, Ion Iliescu, i-a numit „golani” și care au fost împrăştiaţi de mineri în timpul barbarelor mineriade, este inseparabil de identitatea lui Cristian Pațurcă.

În octombrie 1991, cel care a dat viață și entuziasm melodiei „Imnul golanilor” a participat, împreună cu Mircea Vintilă, Florian Pittiş, Valeriu Sterian și Ion Caramitru, la spectacolul „Mai bine mort decât comunist”, organizat de Editura „Phoenix”, la Sala Palatului din Bucureşti.

Într-o viață scurtă și întotdeauna zbuciumată și grea, Cristian Pațurcă a compus și interpretat mai multe piese muzicale, cum ar fi: „Imnul şoferilor de taxi”, „Imnul Asociaţiei 21 Decembrie”, „Oriflame”, „Romstal”, „Saray” (biscuiţi), „Imnul FC Naţional”… Este coautor și interpret, alături de melodiile trupei „Rond”, pe compilaţiile „Din cântecele Golanilor” (vol. II – 1991; vol. IV – 1992), „Din cântecele Golanilor – supliment – Măi, Animalule!” (1992). A mai cântat cu formaţia Kilometrul 0 (1997), a apărut pe aceeaşi scenă cu interpreți de muzică folk, printre care Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Mircea Bodolan, Sorin Minghiat, Dinu Olăraşu, a colaborat cu trupele Terente şi Quartz, a iniţiat un proiect muzical de folk-pop alternativ, intitulat „Fiori”, este protagonist ca artist solo pe diverse compilaţii: „Din darul Magilor” (vol. III – 1997; vol V – 2000), „Poveşti magice româneşti – Cântece de poveste” (2005). În iunie 2010 și-a lansat cartea „Mi-e greu titlul de erou” susținând cu această ocazie și un concert. Pentru albumul său muzical „La majorat”, nu a mai avut timp să îl lanseze.

Să nu-l uităm niciodată pe Cristian Pațurcă! Dacă picură prin conștiința noastră un strop de onoare și unul de demnitate, să nu uităm că ele au fost câștigate în numele nostru și al patriei de către cei care s-au jertfit…! Parveniții României prezente își pot închipui cumva ce-ar fi fost ei azi fără atâția și atâția Cristian Pațurcă ai neamului românesc pe lângă crucile cărora trec încolo și încoace fără ca măcar să arunce o privire oameni cu uitarea în inimă și interesul în buzunar?!

Aurel V. ZGHERAN

 

 

 

 

 

Facebooktwitterby feather