15 ianuarie…! Zi sărbătorească…! E sărbătoarea literaturii române, a limbii române poetizate, romantice, absorbite în sufletul neamului

românesc…!

Vorbim despre aceasta eu şi actriţa Monalisa Basarab, noi cu noi, noi cu gândurile şi conştiinţele, noi cu inimile, noi cu cei în comuniune cu noi, de oriunde şi de oricând, noi cei care nu ne-am vândut uitării amintirile, visurile, melancoliile, noi care nu ne-am abandonat neantului anii, zilele, clipele, noi care am aninat la actul de identitate a sufletelor noastre numele Eminescu, ochii lui Eminescu, fruntea lui Eminescu, poeziile lui Eminescu, contemplaţiile lui Eminescu, visurile lui Eminescu, filozofările lui Eminescu, iubirile lui Eminescu, dorurile lui Eminescu, patimile lui Eminescu…!

Actriţa Monalisa Basarab şi cu mine rezemăm toate acestea la icoana cu busuioc şi ştergar pe care-o purtăm cu noi pe peretele de la răsărit, al inimii, de când am luat-o de la părinţi, şi cuprindem în rugă numele Eminescu!

Ne mirăm eu de Monalisa şi ea de mine că semănăm unul cu celălalt şi avem afinităţile aceleiaşi iubiri: Mihai Eminescu! Vorbim eu despre iubirea mea, iar ea despre iubirea ei şi constatăm că şi eu şi ea avem inima topită de aceeaşi iubire: Mihai Eminescu!

E 15 ianuarie…! Azi, poezia se uită prin fereastra sufletului meu şi zăreşte un om părăsit, se uită prin fereastra sufletului actriţei Monalisa Basarab şi zăreşte un om aşteptat…! Ne întâlnim în zborul gândului şi imaginaţiei şi vorbim despre Eminescu…!

„Sunt un poet în timpul vieţii sale!”, spunea despre sine, Nichita Stănescu. Numai că, biografia poeţilor trece ca o boltă a cuvintelor de la seara pământeană, în lumea indefinită a răsăritului, prin portul temporal al vieţii. Ca şi Eminescu, Nichita nu mai este, însă poezia lui, ca şi a lui Eminescu trăieşte şi acum, nu şi-a sfârşit drumul; este o ieşire din asociaţia brută a vieţii, în individualul sentimental, din ternul pietrei, în sfera sufletului curăţat de zgura trupului şi constelat incandescent de ideal! Dacă ispita poeziei duce sau nu la himeric, o clarifică atât Nichita, cât şi Eminescu, doi poeţi ai eternităţii, două coloane spre cerul cuvintelor!

Aşa de puţin timp avem ca să intrăm în cămăruţa poeziei învineţită de marea şi asasina sărăcie. Cu dragostea dintotdeauna pentru poezia lui, poetul de la Ipoteşti trăieşte profund, ca simţ, dar simplificat ca formă, parcă tot înăuntrul inimii celui mai sărac materialiceşte, pentru că săracul îl are pe Eminescu în gând, iar bogatul în bibliotecă. De aceea, pe Eminescu îl iubesc mai cu seamă acei cu mai multă frumuseţe în inimă şi mai puţină algebră a finanţelor, pentru că aceştia sunt aurarii ce făuresc strălucirea, nu o cumpără!

Pe 15 ianuarie 1850 s-a născut Mihai Eminescu, aceasta este important! De atunci şi până astăzi, singuratic, el este printre noi. Iar de când a scăpărat fulgerul neîntrerupt al poeziei sale, s-a schimbat lumea poeziei neamului român! În nopţi înlunate se-ntâlneşte cu cel căruia-i gustăm ,,râsul amar / poate din e în ce mai rar” /, Mircea Micu: „În Ţara Moldovei, sus / coborând dinspre obcini spre plai, / trece când e lună / Voievodul Eminescu Mihai. / Se-opreşte la sfinte altare / şi-n crame cu-n vin de un veac / privighetorile când îl văd se usucă / de-atâta iubire şi tac. / Şi-un cântec se face pământul / un cântec şi-un petic de rai / când trece în nopţi înlunate / Voievodul Eminescu Mihai!” Am citat de multe ori aceste versuri, dar pentru frumusețea lor nu este nici mult nici obositor a fi repetate, mai cu seamă că se absorb atât de adecvat în contextul evocării poetului Eminescu.

Ce versuri magnifice…! I le spun actriţei Monalisa Basarab şi îmi dau seama că ea, dacă le-ar recita, în lavă de aur sufletesc şi-ar polei glasul, căci din aur fluid şi har omenesc sunt plăsmuite…!

E 15 ianuarie…! Iubirea, pacea, poezia sunt azi patroanele vieţilor celor ce iubesc şi se mistuie în pacea poetizată a vieţii…!

by

Referinţă Bibliografică

Aurel V. Zgheran: „Trece în nopți înlunate Voievodul”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 ianuarie 2023