Camelia și Marinela – le aliniez în titlu și cuprinsul eseului acestuia ca-n catalogul de școală, în ordinea alfabetică a inițialei numelui, altminteri alt criteriu de identitate întâmpină numai relevanța de a fi irelevant. Sunt două doamne superbe ca două stele îngemănate pe crugul unui destin ramificat în două raze de lumini călătoare prin viața fiecăreia dintre ele…!
Sunt surori gemene, frumoase și una și cealaltă, sensibile deopotrivă, inteligente așijderea, cu simțul umorului și bucuria de a-l savura pe cel decent și exploziv de vesel, rezonând identic în reacția uneia și celeilalte…, dar în ceea ce înseamnă a fi cumsecade, una întrecându-se pe cealaltă…!
Deci, să o luăm de la început, fără asumarea pretenției de a fi cuprins totul: superbe, frumoase, sensibile, inteligente, cu simțul umorului, cumsecade…! Camelia și Marinela…, ele sunt și ce mândru și împlinit în puținele-mi așteptări de la ce-a mai rămas de purtat mai departe în sarcina soartei mele sunt eu: mi-s prietene dragi, iar cu fiecare zi ce rămâne în urma mea ca și cum nici n-ar fi fost, tot mai apropiate, căci ele, zi cu zi îmi arată ce nu văzusem înainte în sufletul lor, eu acolo mai curând cercetând cărăruile scurte, înguste și rare ale frumuseții celei mai desăvârșite uman…!
Camelia și Marinela, surori gemene una cu cealaltă și surori totodată ale celui ce mai ieri a pășit pe drumul fără de-ntoarcere, atât de aglomerat de oameni buni, de parcă ei se grăbesc să ajungă înaintea noastră ca să nu ne aștepte singurătatea când și noi la rându-ne îi vom urma unul câte unul și să ne încălzească pământul ca să nu înghețăm și acolo ca de frigul și goliciunea lumii înghețate de aici…! Nelu îi spunea. Nelu Munteanu.
Camelia și Marinela, surorile gemene și surori ale Florenței, draga de ea, om minunat de blând, predestinată a fi neîncetat învăluită de umbra sărutului melancoliei pe chipu-i frumos, gânditor de parcă fruntea ei era autostrada gândurilor, iar cu toate acestea necontenit și iremediabil angajată ferm în dezbateri cu adânc filon în zăcământul adevărului său, de cele mai multe ori consecutiv permanentului atașament civic în comunitate și nu numai, fostă sportivă handbalistă de grad profesionist și performant. Și ea nu mai este printre noi, de puțin timp, ca și fratele său Nelu. N-a răsărit și apus soarele până când să se fi alinat usturimile lacrimilor la trista despărțire de Nelu! Timpul n-a mai avut răbdare, iarba a chemat-o și pe Florența să doarmă în pacea de sub ea…!
Camelia și Marinela, gemene destine, doamne imposibil de deosebit privindu-le, posibil să le cunoști mai de aproape dacă meriți să li te apropii, surori ai celei ce și ea, de la o pală de timp lugubru se uită-n urma-i la noi, cu dureroasă lucire a privirii străjuind tristu-i surâs al ultimului bun rămas. Emilia se numea. Și ea ne-a părăsit…! Fusese un om minunat de plăcut pentru oricine a cunoscut-o și au cunoscut-o ca pe ei locuitorii orașului în care s-a născut și locuia, Buhuși, și a cunoscut-o țara și nu numai, căci a fost jucătoare hanbalistă formidabilă, componentă a lotului național de handbal participant la trei campionate mondiale. Doamne, de ce?! Mare, necuprinsă și neînțeleasă-i vrerea ta, dar noi aici, sub ovalul de sus către care ridicăm ochii plânși și glasul rugii dezolării suferim, Doamne. Trei oameni frumoși și buni ni i-ai luat din brațele noastre, Doamne…!
Camelia și Marinela, prietene ale mele, dragi, una de aproape, fiindcă nu locuiește departe de mine și una de departe, căci călătorește acum fericită și cu bunăstare mai departe decât cel puțin eu am întrucâtva o reprezentare posibilă a depărtării: în Brazilia…! Nici o pasăre a cerului să fiu, n-aș putea să zbor la ea dacă îmi este dor, și îmi este…! Însă vorbim. Afurisitele de mijloace nebunești moderne de comunicare de care sunt exasperat, în cazul acesta îmi fac un bine, căci vorbesc cu Marinela. Uneori mi se pare că este mai departe aproapele unde se află sora sa, căci muncește extrem de mult, comenduiește niște afaceri, este foarte harnică, eu înțeleg aceasta și aștept de la Dumnezeu să mai pună în paharul meu și vreun strop de bine ca să mă întâlnesc și cu ea, căci e și plăcut și în baza faptului că am ce discuta cu oameni buni și frumoși, nedând un pas înapoi dacă e să mă duc eu spre unde mă cheamă (dacă și când mă cheamă).
Camelia și Marinela, superbe doamne bune și frumoase sufletește (nu doar…!), sunt pentru mine motiv, șansă și satisfacție de a mă adânci în întrebări, multe dintre ele fără răspuns pe seama minusculei mele înțelegeri câtă vreme am puțin și vreau mult. Cum pot gemenii, ce miracol lucrează la ei, ce prelungire a infinitei și neînțelesei forțe dumnezeești îi leagă, încât simte unul ce simte geamănul, independent de comunicarea între ei? Este ceva fără explicație cu cât avem posibilitatea de înțelegere umană. Aceasta-i una din meditațiile mele cele mai obsesive pe acest temei.
Cât privește pe surorile gemene admirabile, Camelia și Marinela eu le prețuiesc și admir pe amândouă întocmai. Dacă ele gândesc și se comportă uniform, eu de ce să le separ?! Sunt două doamne pe care cuvântul din cuvânt, ca și la gemeni, le descrie identic: frumos. Nu există un cuvânt de complezență și altul al adevărului, în ce le privește…!
(Aurel V. ZGHERAN)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..