Relaţia dintre ştiinţă şi cultură este aceeaşi cu relaţia dintre cuvântul cu sens propriu şi cel cu sens figurat ori cea dintre trup şi suflet.

Auzi adesea spunându-se: Cine ştie ce este dincolo, n-a fost nimeni acolo să ne spună. Ne aflăm în felul acesta în situaţia bogatului nemilostiv din parabola biblică, ce a plecat, ca şi Lazăr, din lumea asta, dar în altă direcţie şi de dincolo de prăpastia care acum îi despărţea Avraam, în sânul căruia se afla săracul Lazăr, îi spune celui care odată a fost bogat: „Dacă (un om) nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi” (Luca 16, 19-31).

Biserica Ortodoxă este ancorată în Sfânta Tradiţie (spre deosebire de alte biserici, tot creştine, care slujesc doar Biblia), deoarece trecutul ei este plin de modele comportamentale demne de urmat. Dar niciun model omenesc nu se compară cu cel al Fiului Omului revelat pe paginile Bibliei, singurul capabil de-a face din mântuire o realitate pentru noi.

Sunt mulţi oameni azi (mai ales din rândul tinerilor) care se ruşinează cu un dumnezeu neputincios (cum este perceput în general Dumnezeul nostru), uneori chiar comic, care mănâncă, are nevoie de aurul nostru, de lacrimile, de sărbătorile noastre, care binecuvintează afacerile noastre, nimicurile, falsurile de orice fel şi pentru care apoi suntem îndemnaţi să-I aducem mulţumire ori să ne rugăm de sănătate în scopul moştenirii pământului. Si-atunci tinerii noştri se duc fie la Buda, fie la Mahomed, pe care-i găsesc mai de încredere. Şi, atenţie, aceştia sunt doar dintre cei care gândesc. Iată problema veacului – dărmarea din interior a aşezământului.

Cei cu aşa zisa muzică uşoară oferă auditoriului himere, căci himerele doar bucură pe cei fără pretenţii, în vreme ce adevăraţii artişti te ajută să-ţi depăşeşti condiţia, muzica lor având acoperire în aur, îţi crează breşe în cenuşiul existenţei materiale prin care să poţi vedea Dincolo. Iată problema veacului.

Cele două feluri de vin de la Nunta din Cana sunt cele două învăţături biblice: a Legii şi a Mântuitorului Iisus Hristos. Al doilea fel de vin este mai bun decât primul, deoarece a fost făcut pe cale miraculoasă din apă şi nu din una oarecare, ci din cea „ vie” (vezi Ioan 4).

Binele, spre deosebire de rău, se face cu greu, de aceea e nevoie de ajutorul lui Dumnezeu (ca-n noaptea Meşterului Manole), acesta fiind criteriul dintâi al cernerii  valorilor. Ce e uşor, aproape mereu, are natură malefică. Lenea, spre exemplu, este întreţinută cu ce-i uşor, cu nimicuri, precum  focul  care este  întreținut cu uscături.

În secolul al XXI-lea (care, în accepţia lui Andre Malrau, va fi religios sau nu va fi deloc) a venit la putere urâtul, fratele geamăn al răului, care s-a dovedit a fi cu mult mai de temut, deoarece îi este mai greu de recunoscut natura malefică, ajungându-se, chiar, până la acceptarea (aproape cvasiunanimă) a ideii că el este frumosul autentic, deşi uneori apare în toată hidoşenia sa. Ce coabitare mai izbutită între om şi nefârtatele poate fi alta? Şarpele bătrân fiind şi foarte inteligent, s-a adaptat, aşadar, uşor la „nevoile” veacului, înregistrând un succes care a speriat poporul lui Dumnezeu.

Cine judecă muzica doar după melodie nu va ajunge la niciun rezultat, că nu numai melodia vine din inspiraţie, ci toată elaborarea unui opus stă sub acest semn. La fel ca-ntr-o epopee, roman ori frescă şi aici  întâlnim o realitate complexă, cu bunele şi cu relele ei, însă zugrăvită sonor, ca cine are urechi de auzit să audă.

În ciuda spuselor lui Iisus că: „…vine ceasul când nu vă veţi mai închina Tatălui nici pe muntele acesta şi nici în Ierusalim,… când adevăraţii închinători I se vor închina Tatălui în duh şi adevăr; căci astfel de închinători caută Tatăl. Dumnezeu este Duh, iar cei ce I se-nchină trebuie să I se închine în duh şi adevăr” (Ioan 4, 21-24) creştinii noştri s-au îngrădit tot mai mult de forme, ca la Ierusalim, despre care Mântuitorul a spus că nu va rămâne piatră pe piatră şi aşa a fost când, pentru a înăbuşi răscoala evreilor conduşi de Barchociba în anul 70 d. Hr., armatele lui Tit şi Vespasian au distrus Ierusalimul din temelie, iar toată populaţia Israelului a fost expulzată, obligată să trăiască în diaspora lumii timp de 2000 de ani. Lumea a luat un alt curs, fiind ascultătoare mai degrabă de iznoave şi superstiţii decât de cuvintele Domnului. Ei bine, pentru dărmarea aceloraşi ziduri va veni sfârşitul cel mare.

Cel care crede că poate trăi cuvintele lui Iisus: „Cine nu lasă pe fiu ori pe fiică şi să Mă urmeze nu este vrednic de Mine.” să ridice mâna.

CONSTANTIN OANCĂ

by

Referinţă Bibliografică

CONSTANTIN OANCĂ: JURNAL IREAL (1)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 februarie 2015