Ea s-a ridicat în grabă, o, chiar a venit Isus,
S-a aruncat la picioare-I, era locul preferat
Să-L asculte, să se-închine, Profetului Împărat.
Eu am zis, ”la ce o cheamă, Doamne, ce ai vrut să spui?”
Și-am înțeles, a chemat-o, în dimensiunea Lui.
Să gândească peste moarte, peste ce-ar putea vedea,
Peste gândul de țărână, ce-ai simți sau ce ai vrea.
Peste lut și neputință, peste tot ce e țărână,
Peste tot ce-aicea omul, ar vrea și n-ar ști să spună.
Peste ce e necredință, peste tot ce este boală,
Așa cum Tu ai făcut-o, ne chemi azi să spunem “scoală!”
Ne chemi să visăm cu Tine, să avem noi așteptări
Fără sprijin de țărână, doar cu har din alte zări,
Cu putere de la Tine, ungere din Duhul Sfânt,
Peste vasul de țărână, peste ce pot și sunt.
M-ai chemat să fiu ca Tine, să-ndrăsnesc și să visez,
Cu valorile luminii, să am numai al Tău crez,
Iar primisiunea sfântă, din Cuvântul Tău ceresc,
Îmi dă natura-Ți divină, mă determină să cresc. (…)
Ce dimensiuni, ce viață, peste a omului gândire,
Peste tot ce e vremelnic, peste tot ce e simțire,
M-ai ”silit” ca să trec râul, pe-al Tău mal plin cu minuni
Privind peste orice pustie, și peste deșertăciuni
La picioare ca Maria, să mă pun ca și un nimb
Și parfumul să se-nalțe, atmosfera să o schimb
Și chiar dacă cei din juru-mi, vor spune că e risipă,
Îți pun astăzi la picioare, viața-mi fără să am frică.
Tratarea temei „Curajului” se face amintindu-ne semnificația furtunii de pe mare (Matei, 14: 22-24) și a „Înmulțirii pâinii”, a „Prezenței lui Isus între ucenici și oameni”, tema „Mersului pe ape și a „Puterii curajului” cu cele trei motivații – cea a răsplătirii, a iubirii și a experienței cu Domnul, precum și „Planul Divin” , tematică bine sintetizată în altă poezie, „Curajul”, din care redau un scurt citat:
Glasul Lui s-aud , e bine, peste tot ce mă-nconjoară.
Și așa am îndrăzneală, să fac lucruri nebunești,
Am cu mine-a Ta prezență, lângă mine Tu pășești,
Așa cum a făcut Petru, din barcă-am ieșit și eu,
Dar când vântul a fost tare, am strigat ca Bartimeu.
Și când am scăpat de haină, și- am scăpat de vechiul eu
N-am mai cerșit niciodată, atunci am văzut și eu…
Am văzut că în furtună, tu mă chemi să mă ridic,
Să înalț glasul puternic, și al Tău cuvânt să-l zic,
Să vorbesc astfel furtunii, și să se dea înapoi,
Fiindcă eu nu mai sunt singur, acum suntem amândoi. (…)
Când se ajunge la definirea „Așteptărilor”, ni se explică cu răbdare faptul că puterea lui Dumnezeu era de la începutul începuturilor cu Mântuitorul care vindeca cu totală milă și dăruire pe cei bolnavi (vezi scăldătoarea de la Betezda, descrisă de Ioan 5: 1-6), vindecarea femeii care s-a atins de El, precum și așteptarea minunilor făcute de Petru și Ioan în Numele lui Isus. Cum era de așteptat, apare și o poezie pe această temă – poezia „Așteptări” – care, la rândul ei, explică necesitatea de a ne încrede în Domnul cu deschisă tărie, încrederea fiind o condiție sine qua non ca dorințele noastre să primească aprobarea divină pentru împlinirea lor.
Atunci când abordează „Măsura de credință” și similitudinile ei (judecata și măsura, măsura și proporția, perimetrul slujirii, măsura lui Pavel, măsura divină), din citatele luate din Faptele apostolilor (20: 34-35) sau din Romani (5:17), înțelegem că niciodată nu poți da ceea ce nu ai primit, adevăr sintetizat în versuri prin poeziile „Măsura” și „ Alegerea măsurii”. Versurile subliniază și ele necesitatea de a accepta măsura luată de Isus care totdeauna este cea mai