„DESPĂRȚIREA SUFLETULUI DE TRUP”

Scriitorul Cristian Petru Bălan, cunoscut și prin alte opere de artă deosebit de originale, este, de această dată, singurul artist care a sculptat scena ieșirii sufletului din trupul uman, care se petrece în timpul decesului unei persoane. Desigur, opiniile ateiste și materialiste pretind că știința ar nega existența sufletului omenesc, deși, prin însăși logica lege a contrariilor, acceptată și de materialiști (negativ-pozitiv, pol nord-pol sud, alb-negru, cald-rece, bine-rău etc), materia și antimateria au ca dubluri o mare energie care a fost numită spirit. Deci dualitatea materie-spirit… Toate religiile acceptă existența spiritului. Ca orice energie, spiritul, sufletul, în urma unor cercetări complexe și controversate, a putut fi identificat și chiar înregistrat, dar acest proces s-a făcut de-a lungul unor cercetări îndelungate. Primul pas l-au făcut, întâmplător, printr-o fotografiere specială, un cercetător rus, Symeon Kirlean cu soția sa, în anul 1939, și poarte numele „efectul Kirlean”, „procedeul Kirlean” sau „tehnica Kirlean” și a fost amplu dezbătut și studiat în URSS de cercetători ca Iniușin și Adamenko, precum și în alte țări ca Cehoslovacia, Italia, SUA. Desigur, el a stârnit controverse și a constituit subiectul a numeroase reuniuni științifice la care au participat medici, psihologi, biologi, ingineri, alți oameni de știință.
Fotografia Kirlian constă în înregistrarea unui obiect expus într-un câmp electric de înaltă tensiune și frecvență. În imaginile astfel obținute, obiectul fotografiat este înconjurat de un halou luminos, multiform și policrom. Interesant este că, prin acest procedeu, o frunză ruptă în două, partea aruncată apare în fotografie cu acest halou păstrând totuși forma inițială, întreagă. Pornind de la experiența cu efectul Kirlean, un alt cercetător rus, Dr. Konstantin Korotkov, a realizat imaginile folosind o tehnică specială de fotografiere, cu un aparat bioelectrografic ce utilizează metoda vizualizării unui obiect în urma descărcării de gaze, potrivit ibtimes.com.au. Savantul rus susține cu convingere că el a reuşit imposibilul: a captat momentul în care sufletul unui muribund părăseşte trupul acelei persoane.
Metoda utilizată de Korotkov este similară fotografiei Kirlian – ce captează „energia vitală” a unui om și, conform descrierii lui, se pare că „sufletul” omului este redat în aceste fotografii de culoarea albastră, iar în momentul morţii, respectivul suflet părăseşte prima dată zona capului, iar la final pleacă din zona inimii îndreptându-se spre cosmos.

Deosebit de impresionat de aceste cercetări și realizări insolite a fost un mare savant român, medicul IOAN FLORIN DUMITRESCU (1937-1999), un profesor universitar cu două doctorate și cu numeroase invenții în domeniul medicinii și electronicii, care, pe timpul lui Ceaușescu, fusese propus pentru Premiul Nobel, dar a fost împiedicat să-și expună invențiile (considerate pe nedrept parapsihologice), cele mai importante fiind câteva minunate fotografii electronografice (savantul s-a impus ca fondatorul electrofonografiei, al convertografiei, al spectrografiei în electroluminiscență, al tehnicilor de digitalizare și interpretare a imaginilor computerizate), cu imagini mai bune decât ale lui Kirlian și Korotkov. Nefiiind deloc sprijinit de regimul comunist care l-a persecutat, medicul I.F.D. a fost nevoit să emigreze din țară, iar în occident a primit multe premii, titluri și funcții universitare științifice. Din păcate, nici astăzi nu se pomenește detaliat despre importantele lui invenții electronice și nu este trecut în nicio enciclopedie românească, dar, din fericire, eu l-am cooptat ca membru de onoare al UNIVERS CLUBULUI ploieștean pe care îl înființasem în anul 1971. Acolo, pe savantul și inventatorul Ioan Florin Dumitrescu l-am împrietenit cu colaboratorul meu, marele inventator Justin Capră. Într-o seară, medicul Dumitrescu, pentru Justin și pentru mine, a avut bunăvoința să ne proiecteze un filmuleț realizat în secret, într-un spital din București, prezentându-ne câteva imagini electrocronografice în premieră, unde reușise pentru prima dată în România să filmeze cum se vedeau, ridicându-se încet din trupul unui muribund, niște pale raze luminiscente, opinând că acelea nu au putut fi altceva decât sufletul părăsind trupul omenesc. Nu erau niște imagini întru totul clare și convingătoare, deși ele ne-au pus serios pe gânduri. Au trecut însă niște ani de la această premieră, dar nu am putut uita prezentarea acelei importante revelări. De atunci, cercetările din acest domeniu au continuat și, în pofida existenței unor imagini false contrafăcute, în realitate s-a reușit, de mai multe ori, să se fotografieze și să se filmeze despărțirea sufletelor de trupuri umane. (Există asemenea imagini.)
Așadar, acest eveniment final al vieților noastre nu m-a putut lăsa indiferent și, ca atare, el m-a inspirat să realizez pentru prima dată în istoria artei sculpturale o încercare de materializare a lui în prezenta imagine tridimensională.

Prof. Cristian Petru Bălan

DIVINA TRAGEDIE
(Și divina îngrijorare a făuritorilor de neam)

Mic prolog despre o… „ficțiune ireală” ca toate ficțiunile, deși foarte posibilă în transcendent, căci ea ar vrea să ne trezească puțin la realitate:

Chiar dacă a trecut mult, mult timp de când marii făuritori ai neamului românesc au plecat cu tristețe din mijlocul nostru, odată ce ei au ajuns DINCOLO, noi cei de aici, avem obligația să nu uităm nicio clipă de dumnealor, de marile lor eforturi, de lupta lor aprigă și, mai cu seamă, de jertfele impresionante depuse de acești părinți ai noștri, de-a lungul secolelor, pentru a crea o națiune română închegată, plină de demnitate și o Românie puternică, liberă și respectată de toate celelalte națiuni.
Avem convingerea că acești strămoși măreți, de-a lungul anilor și secolelor, s-au bucurat cu toții – cu o sfântă bucurie cerească – de toate progresele făcute de țara lor, dar în același timp, dragii de ei, s-au și întristat de toate etapele lungi de grea suferință din patria lor lăsată în urmă, aici, jos pe rotundul Pământului, sperând necontenit că răul o să treacă… În ultima vreme însă, dată fiind poziția lor îmbogățită de înalta spiritualitate a mediului în care au fost transferați, acești eroi ai noștri, din locul superior unde se află ei acum, văd și înțeleg cu mult mai multă claritate decât noi, tot ce se întâmplă aici pe pământ. Mai cu seamă, am putut afla că ei s-au arătat deosebit de îngrijorați când au descoperit că un nou val de pericole negre s-a abătut cu mare furie peste România și că aceste amenințăril evoluează într-o continuă și rapidă creștere, ducând spre prăbușirea și chiar spre dispariția națiunii și țării noastre, motiv pentru care sfinții părinți ai bisericii române i-au sfătuit să apeleze de urgență la ajutorul Sfântului Andrei, marele protector divin al Țării noastre. El le-a răspuns cu multă dragoste și a cerut imediat voie de la Mântuitorul Iisus Hristos să adune pe toți marii întemeietori și lideri ai neamului românesc spre a afla părerea lor despre ce se întâmplă în zilele noastre aici, jos pe Plaiul mioritici și dacă ei pot intui care ar fi soluțiile de salvare.
Mântuitorul l-a îmbrățișat și binecuvântat pe apostolul Andrei, „primul Lui chemat”, fiind de acord să fie aduși cei mai importanți dintre întemeietori, începând cu cei mai vechi, Burebista și Decebal, ambii însoțiți de preoții lor, Deceneu și Zamolxis. Apoi Creatorul Însuși i-a binecuvântat pe toți acei străbuni și le-a permis întrunirea lor, prezenți în duh, oferindu-le ca locul de adunare să fie cel de la Poarta Raiului.
Având marea aprobare, apostolul Andrei, marele protector al României, a lansat chemarea și, pe rând, în jurul lui, cu dragoste și cu evavie, s-au adunat cei mai cinstiți și devotați eroi care, cândva, au făcut ceva măreț pentru țara lor… Prezența era următoarea: întâi au venit întemeietorii statului dac, apoi Gelu, Basarab I și Basarab II, Mirea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Neagoe Basarab, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Dragoș Vodă, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, Ioan Vodă cel Viteaz, Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir, Ioan de Hunedoara, Carol I, Ferdinand I, Ion Antonescu și regele Mihai I. Au mai fost chemați să asiste și mulți patrioți români care au fost jertfiți în lagărele și închisorile comuniste…
Apostolul Andrei a precizat că, din când în când, asemenea întruniri vor mai putea avea loc, și i-a rugat pe câțiva din elita invitaților să arate tot ce simt ei în momentul de față despre situația specială prin care trece țara noastră și ce soluții cred ei că ar fi cele mai salvatoare.
Celor de față, el le-a grăit astfel…

CUVÂNTUL SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, PROTECTORUL ROMÂNIEI:

Iubiți și vrednici frați, sosiți aici pe rând, pe rând,
Veac după veac, după domnii mai scurte sau mai lungi –
Toți m-ați chemat cu-ngrijorări ce vă apasă-n gând,
Căci sprijin vreți! Nu-s rugi ca să le-alungi…

Mereu am fost cu voi, ales ca Mare Protector,
Precum pe scoțieni, pe greci și ruși îi protejez,
Dar vreau să-ncep slăvindu-L pe-al meu Mântuitor:
De El depinde totul. El să ne fie crez!

Mărire Ție, Doamne, în cer și pe pământ!
Binecuvântă Țara frumoasă la vedere
Și pe acești din juru-mi ce-i daseră avânt.
Azi Țara lor ajuns-a să plângă cu durere!

Mă bucur de-ntâlnire, să văd a voastre fețe,
Pe toți: pe Mircea, Ștefan – un vodă al salvării;
Și pe Mihai, pe Dragoș și alte vieți mărețe…
Vreau să vorbiți certându-i pe prădătorii Țării,

Căci Dumnezeu v-ascultă și le dă mari pedepse.
Văd ici pe Brâncoveanul, martir iubit de mine,
Pe Cantemir, pe Țepeș, pe Tudor cum fusese,
Pe Basarabi, pe Lupu, pe regi cu-a lor regine…

Sunt chiar mai mulți, că-i văd pe Lăpușneanu, Rareș,
Și pe Ion Cumplitul… Pe cei zdrobiți ca-n tească,
Iar lângă mine șade-un bătrân zâmbindu-mi galeș –
E Decebal – și-mi cere ca primul să vorbească…

CUVÂNTUL LUI DECEBAL:

Ca primul care pus-am a Țării temelie,
Permite-mi, Sfinte-Andreie, să cer Treimii Sfinte
Să spulbere tâlharii stăpâni pe Românie!
Să-i ardă-n foc! Atâta cer. Și n-am alte cuvinte!

CUVÂNTUL LUI MIRCEA:

Din vale de Rovine, din glia mea cea dragă,
Se-aud numai suspine că Țara-i jefuită
De hoți mai răi ca turcii, mințind o lume-ntreagă
Că ei sunt cârmuirea din toate mai cinstită…

De-aceea, Doamne Sfinte, nu mai răbda păgânii,
Adu-i sub noi să fiarbă-n cazanele cu smoală!
Sfărâmă-le puterea care-a prostit românii
Și dă-le-un domn ca mine, cu spada triumfală!

CUVÂNTUL LUI IOAN VODĂ CEL VITEAZ ȘI CUMPLIT:

La trădători și lacomi averea le-am luat-o!
La Jiliște, turcimea cumplit am biruit-o!
La fel faceți cu-aceia ce Țara ne-au prădat-o!
Puneți în fruntea Țării doar oameni ce-au iubit-o!

CUVÂNTUL LUI ALEXADRU LĂPUȘNEANU:

Dacă dușmanii țării pe mine nu mă vrură,
Atunce io îi vrusem, dar nu prea risipiți,
Ci adunați grămadă, să-i fac chelăitură
Și-o să vă dau rețeta s-o reconstituiți…

CUVÂNTUL LUI VLAD ȚEPEȘ:

O, Doamne, când privirea mi-o-ndrept în jos, spre Țară,
Un tremur mă apucă și nu-mi opresc mânia.
Trei luni de re-ncarnare cu oști de-odinioară,
De-mi dai, rezolv problema în toată România.

Pădurile tăiate de cei din noua clasă,
La venetici vândute, eu le-aș preface-n țepe
Înfipte-n toată șleahta, pe gură să le iasă,
Să vindec Țara Mamă de jeguri și otrepe!

CUVÂNTUL LUI ȘTEFAN CEL MARE:

Alei, fișiorii mei, cum oari lupta noastră
Ajuns-a di ocarâ în brațe tradatoare?
Cum munții, râuri, grâne, câmpii și Marea-albastră,
Cu bogații gramadă pleacă spre-nstrăinare?

Au, nu cumva așeia șei cari sînt la cârmă
Șî să priefac că-s blajini, că apără mulțâmea
Până obțân votaria, ș-apăi prin leji vă sfârmă?
Cu-nșălășiuni di-așestea prostesc ei saracimea,

Dar vorba-i: Țara piere , iar io nu-s la răscrușe
Și zî di zî se-nmoaie; vrajmașii-abia așteaptâ:
La răsărit și-apus pândesc să ni-o apușe,
Iar Iudele din țară cu ei-ș fac parti dreaptâ!

Așeasta ni-o fi soarta di stăm cu mâna-n sânuri…
Cu cât noi stăm di jiaba, pi-atât ni cresc barbarii,
Di-așeea chem norodul să scape di hapsânuri,
Să iasă milioane la luptă cu talharii!

CUVÂNTUL LUI DIMITRIE CANTEMIR:

În fruntea Țării noastre vrem lider de cultură,
Să știe multe lucruri din științe a cunoaște:
Bun diplomat să fie! Bun orator la gură…
Altmintrelea, tot „NIHIL, EX NIHILO” se naște!…

CUVÂNTUL LUI MIHAI VITEAZUL:

Norod al meu din toate oblastiile române
Pe care prima oară eu le-am unit o vreme!
Mă-nfiorez la lacrimi când hoardele stăpâne
Crunt vă dezbină-n două și țara-ntreagă geme…

Ei vă vorbesc de cinste și fură cu toptanul,
Fac legi să-și protejeze și funcții și averea,
Se scaldă-n miliarde și își împart ciolanul.
Cum de nu știți că-n brațe doar voi aveți puterea?

Trezește-te, muntene, voi din Ardeal, Moldova!
Treceți de grabă Prutul, faceți Unirea Mare
Așa cum eu voisem și cum ni-i scrisă slova,
Căci de-om fi mulți, dușmanii n-ar mai avea scăpare!

SFÂNTUL ANDREI LE RĂSPUNDE:

Frumos vorbirăți, prieteni, cu flăcări în cuvinte!
Toți m-ați convins temeinic că Țara vă e dragă.
Acuma știu mai bine să iau la voi aminte
Și România voastră o simt în mine-ntreagă.

Voi zice păsul vostru și lui Iisus Mesia,
Deși deja El știe tot ce gândiți și spuneți,
Dar nu vreau să vă supăr… Cu toată măreția
Ce o aveți în suflet, în inimi să nu puneți

Vreun duh de răzbunare, de lupte sângeroase,
De țepe și ucideri. Iisus le va respinge.
El vrea o luptă nouă, cu altfel de foloase:
El vrea numai iubire; prin pace veți învinge!

Știu, plângerile voastre sunt drepte. Jos e jale!
Mi-ați spus de România, dar tot așa-i oriunde.
Soluția nu-i răscoala; există altă cale:
Aceasta e CREDINȚA, prin Rugăciuni Profunde…

Doar un minut de-ar sta românii-n toată Țara,
Îngenunchiați cu toții la rugă, toți, deodată,
Ce mari minuni s-ar face: ar înverzi Sahara!
Tot răul, într-o clipă, pe veci o să se-abată!

Dar pân-atunci, veniți aproape, lângă mine,
Îngenunchind alături în timp ce-aprind făclia –
Și să rostim în cor, ca să se-audă bine:
„Binecuvântă, Doamne, de-a pururi, România!”
Amin!

Glen Ellyn, U.S.A., 14-15 martie 2018

TOȚI ÎNGENUNCHEAZĂ REPETÂND:

„Binecuvântă, Doamne, de-a pururi, România!”

Amin!