Luceafăr drag, Mihai, pe raza ta de aur mereu fierbinte,

Pe Epigonii liricii române ți-ai aplicat altoii –

Atât de clar tu i-ai sculptat în forme vii, succinte,

Că mulți străini, vestiți și ei, ți-au gelozit  eroii.

HOMER e primul ce-ar fi vrut să-l amintești în versuri,

Dar, ca și alții, el știa că scurtă ți-a fost viața

Și că doreai să-i strângi pe toți în tainice-universuri,

Când peste chipul tău  de sfânt se coborâse ceața…

Oricum, HOMER e-un mare zeu, mai falnic ca Olympul,

Cu drag te-ar fi cântat prin ritm elin cu dulce ton,

Și-n „Iliada”, ca erou, cu Odisseu smulgi timpul:

„Polla d’ananta katanta, paranta te dochmia t’elthon.”  *)

Nici SHAKESPEARE nu te-ar fi uitat, și mulțumind, ți-ar scrie:

„Cu Dumnezeu m-ai comparat, că-s creator de oameni,

Cum „Hamlet”, „Coriolan”, „Othello” ce-ți laudă lira vie,

Căci eu, la versuri, pot să-ți spun: cu mine te asameni!

La fel cu mine, tu-mi plângeai pe biata Julieta,

Când al ei drag iubit, Romeo, de jale, viața-și stinse,

Ori când Ofelia-și plutea-n neștire silueta…

Dar și tu mari scene ai creat din vii dorinți distinse…”

Pe DANTE-ntreg l-ai fost citit: „Infernul”, „Paradisul”;

Prin „Purgatoriu” ai trecut și pe pământ, și-n spațiu…

„Divina Comedie”, -n fapt,  ți-a răscolit tot visul

Și-ale ei taine le-ai sorbit cu-n dureros  nesațiu.

Pe  GOETHE-ntreg îl cunoșteai vorbindu-i dârza limbă,

Un „Egmont”, „Prometeu” ai fost – și-un „Werther al durerii”;

Iar SCHILLER te-a-nvățat să simți că dragostea se schimbă

Când „Intriga-n iubire” dă, e-un semn al decăderii!

Cu mult entuziasm, Emin pe Ludwig adorase

Când BEETHOVEN pe note-a pus o „Odă-a bucuriei” –

Un cor măreț din SCHILLER luat, căci el îl inspirase,

Și care-i imn european – simbol al prieteniei…

O, voi poeți măreți francezi: HUGO, VERLAINE, BAUDELAIRE

Ori tu VOLTAIRE   sau MALLARMÉ , boemi cu vieți nesfinte,

Mari simboliști cu stiluri noi, voi genii plini de fler

Luceafărul nu v-a urmat; va admirat cuminte,

Cum admira pe LI  TAI  PE cu „Gândurile-n noapte”,

Pe geniul EDGAR POE, cu-n „Corb” născut din opiu și-alcool,

Pe PUȘKIN cu „Rusalka” lui, pe RUMI, mare-n „Rubayyate” –

Mihai pe toți îi cunoștea, stimându-le-al lor rol.

Atât de tare l-a aprins cititu’ -acestor barzi,

Încât ajunse-a scrie-ades în limbi de flori de crâng

Care prin cânt de primăveri visează crengi de brazi,

Și-atunci toți codrii carpatini doinesc prin vânt și plâng.

Fără să vreți, voi Epigoni, o forță-n plus i-ați dat.

De-aceea unde-apare el, țâșnesc din stânci izvoare;

Pe unde pasul i-a trecut, totul s-a-nnobilat –

Și-astfel Luceafăru-a schimbat opera lui în Soare!

*)  „Cale-ndelungă la vale, la deal și cotiș și de-a dreptul” (vers celebru ]n antichitate pentru muzicalitatea lui, citat în limba elină din „Iliada” lui Homer, în traducerea lui George Murnu, cântul XXIII, versetul 110.)

Glen Ellyn City, 14 dec. 2020

by

Referinţă Bibliografică

Cristian Petru Bălan: EMINESCU ȘI-AI LUI EPIGONI STRĂINI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 16 decembrie 2020