Despre actorul şi cântăreţul Cristian Popescu         se poate spune, fără teama de a greşi, că e sustras oricărei asumări a vreunei pastişe, deoarece, dacă vrea, nu copie un model, devine modelul însuşi. În arealul actorilor ce imită, cei mai mulţi o fac în genul luminării comice a tarelor personajului, exagerând unele linii de personalitate, dar

Cristian Popescu învinge oglinda: copie modelul aproape de perfecţiune, neinsistând pe simbolistica gesticii, ci pe fidelitatea vocii. De pildă, în seria de filme cu Veronica, a regizoarei Elisabeta Bostan îl dublează vocal pe Dem Rădulescu, în rolul motanului Dănilă, şi e mai Dem Rădulescu decât Dem Rădulescu însuşi (nu mai prejos îl dublează pe George Mihăiţă în şoricelul Aurică).

Prin aceste virtuţi, Cristian Popescu e artistul reprezentabil al unei valoroase capacităţi de a reacţiona complex la intersecţia actoriei cu naturalul divers. Această plurivalenţă nu e numai actoricească, e şi nativă, în proporţionalitate echivalentă. Tocmai datorită unei desăvârşite aptitudini de a imita, Cristian Popescu nu poate fi semnificat scriptic în măsură de a atinge dimensiunea valoarei sale.

Dar, acest artist nu triumfă doar printr-un aport de creativitate actoricească, special, ci şi prin vocea sa melodică. Odinioară, în anii solari ai muzicii uşoare româneşti, deveniţi azi crepusculari, Cristian Popescu dădea glas unor cântece împletite cu sufletul: Gabi, Gabriela…!, Lili, Lili, Liliana…! erau în murmurul glasurilor tuturor, cândva. Gabrielele şi Lilienele n-au fost niciodată iubite şi alintate mai liric decât atunci! Ce zări licăreau în ochii fetelor pe care le chemau Gabriela sau Liliana, ce păsări se zbuciumau în inimile îndrăgostiţilor prefăcute colivii de argint! De-atunci, Gabrielele şi Lilienele au lăsat pe unde-au trecut mulţi amorezaţi, iar amintirea lor rămâne şi azi, prin învestitură, capabile să restabilească oricând iubirea. Iată de ce sunt în stare amintirea şi iubirea!

S-a născut în Bucureşti, pe 24 ianuarie 1944 („ora 19, la maternitatea Giuleşti”, ţine să precizeze chiar actorul, cu exactitatea amănuntelor pe care în genere nu le iau în seamă decât biografii minuţioşi) din părinţii Felicia Popescu, pictoriţă şi Cristian Popescu, militar de carieră, cu origini greceşti. Cristian, fiul, s-a născut pentru scenă, iar vocaţia artistică nici nu a întârziat să îşi proiecteze semnele încă de pe la vârsta de cinci ani când îi cânta bunicii sale de pe un scăunel (prima lui scenă), acompaniindu-se cu o armonică, un cântec la modă pe atunci, intitulat „Amor, amor “, într-o pronunţie suavă a copilului, „Abo, abo…”.

Muzica, spune însuşi artistul, este prima lui dragoste! A ajuns prematur un consacrat al chemărilor ei, dar nici talentul actoricesc nu a fost pasager prin viaţa sa ci i s-a lipit de suflet poate chiar odată cu muzica. Astfel, la vârsta de nouă ani a câştigat un concurs pentru copii organizat de Radiodifuziunea Română la emisiunea „Teatru radiofonic” în care Cristian a interpretat rolul Huck din piesa „Tom şi Huck au plecat pe Mississippi“ alături de actriţa Silvia Chicoş, în regia lui Mihai Zirra.

După liceu se va alinia trupei de teatru de amatori a sindicatului uzinelor „23 August“ din Bucureşti, fiind totodată angajat la serviciul Proiectări, ca desenator tehnic al intreprinderii ce fumega altădată la focul continuu, într-o uniformitate cu o salbă de fabrici, uzine, combinate şi şantiere.

În paralel cu procesul neîntrerupt de producţie funcţionau pe atunci ansambluri, trupe de teatru, coruri, formaţii ce susţineau ample spectacole, uneori de masă, culturale, artistice, sportive. Trupa aceea de teatru la care activa tânărul Cristian Popescu era coordonată de către regizorii Mircea Avram şi Cristian Munteanu, precum şi de instructorul A. Mihăilescu şi asistentul Enache Manea. Poate că nu e greşit a se spune că acum şi aici se deschide larg prima uşă spre vasta carieră de creaţie şi interpretare teatrală şi muzicală a lui Cristian Popescu, rolurile jucate de către el, în piesele „Celebrul 702“ de Al. Mirodan şi „Ferestre deschise“ de Paul Everac fiind primele călăuze ale paşilor săi.

În 1961 câştigă prin concurs un rol, de această dată muzical, ca solist vocal la „Ansamblul tineretului“ din Bucureşti, iar din acest moment va intra în „laboratorul” de lustruit talente al compozitorului George Grigoriu, care-i va deveni mentor şi, cum a dovedit timpul, odată ce acesta îşi va „pune mâinile” pe el, de la debut până la culmile artei interpretării muzicale, ducându-l din aproape în aproape pe drumul cel bun. Alături de acest ansamblu va realiza peste o sută de concerte în ţară şi în U.R.S.S., cu acompaniamentul orchestrei conduse de către Rolf Albrich şi grupul „Savoy“.

Prima sa apariţie la televiziune, Televiziunea Română, singura de atunci, va fi pe 30 mai 1963, cu melodia „Tu nu-mi ceri luna“, compusă de Radu Şerban. În vara aceluiaşi an va lua admiterea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“, facultatea de teatru, secţia actorie, clasa prof. Dinu Negreanu, regizor de teatru, alături de care Virgil Popovici, maestrul Pelegrini, prof. Vera Proca, asistenta Adela Mărculescu, Sandina Stan, Tudor Vianu, Ovidiu Drâmbă, Virgil Brădăţeanu şi alţii… completează o pleiadă de profesori şi îndrumători cărora viitorul actor Cristian Popescu le datorează croirea drumului spre scenă. Ilie Gheorghe, Ioana Casetti, Carmen Galin, Octavian Greavu, Gicu Calboreanu, Mihai Dumbravă, Geo Berechet, Ileana Dunăreanu, Sorin Postelnicu, Victor Ştrengaru, Sanda Ulmeni, Cornelia Hâncu, Doina Ioja, Toma Marius, iar din clasa paralelă, Cristina Stamate, Mitică Popescu, şi Eusebiu Ştefanescu sunt câţiva dintre colegii săi de promoţie.

După absolvirea facultăţii, în 1967, cu nota 10 la actorie, obţinută la examenul de stat, îşi va satisface stagiul militar la Şcoala militară de ofiţeri rezervă infanterie de la Bacău pe care o absolveşte cu gradul de sublocotenent.

Neîntrerupta până azi activitate artistică a lui Cristian Popescu, nedatată foarte exact la începuturile sale dacă se ia în considerare că din chiar anii copilăriei susţinea „recitaluri” cu „abo… abo”, s-a conturat la intensitatea şi strălucirea eminentă încă din anii facultăţii, prin 1965, când, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“ din Bucureşti este distribuit ca interpret de muzică uşoară în revista „Veselie la 174”, cu melodiile compozitorilor George Grigoriu, Temistocle Popa şi Mişu Iancu pe texte de Angel Grigoriu, Romeo Iorgulescu şi Cornel Constantinescu, regia aparţinând lui Nicolae Frunzetti.

În acelaşi spectacol au mai fost distribuiţi alţi cunoscuţi actori ai genului revuistic, precum: I. Antonescu Cărăbuş, Ciupi Rădulescu, Elena Burmaz, Radu Zaharescu şi interpreţii de muzică uşoară Gică Petrescu, Dorina Drăghici, Nicolae Niţescu şi Mihai Kingsburg. După debutul la „Tănase”, actorul şi interpretul Cristian Popescu a făcut parte din distribuţia revistelor „Jos pălăria“ cu Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Zizi Şerban, Elena Burmaz, „Idolul femeilor“, „Nicuţă la Tănase“, „Femei, femei, femei”, „Trăznitul meu drag“, „Un băiat de zahăr ars“, „Uite că nu tac“, (ai căror protagonişti cum ar fi Puiu Călinescu, Aurelian Andreescu, Luigi Ionescu, Jean Păunescu, George Bunea, sunt azi nume de patrimoniu artistic românesc), „Scandal la Boema“ şi „Boema, slăbiciunea mea“, cu Stela Popescu, şi „Rapsodii de primăvară“, cu Gil Dobrică.

Într-o carieră de scenă nu lesne de desfăşurat descriptiv în paginile insuficiente ale unei cronici, artistul Cristian Popescu a colaborat şi efectuat turnee cu teatrele de revistă ale oraşelor Constanţa, Braşov, Ploieşti, Deva, Piteşti, Galaţi, Baia Mare şi cu Ansamblul „Ciprian Porumbescu“ din Suceava. A cântat în toţi aceşti ani alături de „Pheonix“, cu Nicu Covaci, „Sincron“ cu interpretul şi compozitorul Cornel Fugaru, „Sfinx“, cu Dan Andrei Aldea, „Olimpic ‘64”, cu Dimitrie Inglessis, „Semnal M“ cu Iuliu Merca, „Roşu şi Negru“, cu Liviu Tudan şi Nancy Brandes, „Grup ‘74”, cu Sandu Albiter, „Romanticii”, cu Mircea Drăgan, „Progresiv TM”, „Sideral”, „Euxin”, cu Mircea Iane, „Riff“, „Savoy“; a fost acompaniat de celebre orchestre naţionale şi internaţionale, conduse de iluştri dirijori cum ar fi: Orchestra Radiodifuziunii şi Televiziunii Române dirijată de Sile Dinicu şi Cornel Popescu, Orchestra „Electrecord“ condusă de Alexandru Imre, Orchestra Teatrului de Revistă „Constantin Tănase“, condusă de Gelu Solomonescu şi Sergiu Malagamba, Orchestra Teatrului „Fantasio“ din Constanţa, condusă de Aurel Manolache, Orchestrele conduse de Horia Moculescu, Sandu Abramovici, Paul Ghentar, Wilmany, Rolf Albrich, Horia Ropcea, Gunter Ross – Germania, Orchestra televiziunii din Berlin“, Orchestra telviziunii din Leipzig; a fost invitatul televiziunilor din Voronej (Ucraina ), Berlin, Leipzig, Ulan Bator – Republica Populară Mongolă; a dublat în filme imitând vocile actorilor Iurie Darie în filmele „Dragoste la 0 grade” şi „Muschetarul român “, Dem Rădulescu şi George Mihăiţă în filmele „Veronica“ şi „Veronica se întoarce“, Liviu Ciulei în „August în flăcări“, Octavian Cotescu” în „Toamna bobocilor“, Virgil Ogăşanu în „Proprietarii“, contribuie cu vocea sa la realizarea rolului Lupul din filmul „Mama” şi cântă o melodie de Radu Şerban în filmul „Totul despre fotbal“, iar în filmul „Lumea se distrează“, regia Alecu Croitoru, interpretează melodia „Căluţul“, de Temistocle Popa. În 2012 este distribuit în rolul principal Cristache din filmul muzical „Cătun fericit“, scenariul şi muzica Dumitru Lupu, regia Dumitru Cucu, montajul Mihai Cândea, în care îi are ca parteneri pe interpreţii Silvia Dumitrescu, Ileana Şipoteanu, Florin Apostol, Alexandru Jula, soprana Claudia Clavac şi actorii Florin Pretorian, Nae Alexandru, Doina Mirea precum şi pe Iosif Viciu Nistor şi Carmen Aldea Vlad.

În 1970, prin ONT efectuează o croazieră cu motonava „Transilvania“ pe Marea Neagră şi Mediterana, unde prezintă în fiecare seară un show alături de orchestra condusă de Sile Constantin şi starul din Turcia Baras Manco. Traseul croazierei a fost Istanbul, Napoli, Nice, Barcelona, Palma de Majorca, Tunis, Alexandria (Egipt ), Beirut, Haifa. În perioada 1 septembrie 1981 – 1 septembrie 1985, îndemnat de Victor Vlase şi în urma unui concurs se angajează la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“, ca actor prim – june comic. Interpretează în şapte operete rolurile Ali Hakim din „Oklahoma“ de R. Rodgers, (spectacol de debut în 22 noiembrie 1981), Mişka din „Silvia“ de E. Kalman, primarul Schneck din „Vânzătorul de păsări“ de K. Zeller, Floridor – Celestin din „Mam ‘zelle Nitouche“ de F. Herve, Delaqua din „O noapte la Veneţia“ de J. Strauss, Sigizmund din „La calul bălan“ de R. Benatzky, Ciucurete din „Leonard“ de Florin Comişel şi spectacolele „Opereta râde, cântă şi dansează“ şi „Stelele operetei“.

I-a avut ca parteneri, printre alţii, pe Cleopatra Melidoneanu, Lucia Ţâbuleac, Bianca Ionescu, Valli Niculescu, Sanda Mărgărit, Constanţa Câmpeanu, Daniela Diaconescu, Liliana Pagu, Simina Ivan, Marica Munteanu şi Dorin Teodorescu, Eugen Fânăţeanu, Cornel Rusu, Daniel Eufrosin, Nicolae Simulescu, Dimitrie Dunea, Iancu Groza, Paul Lăzărescu, George Pănescu, Tudor Cotaiba, Gabriel Gheorghiu, Ion Duţu. Este membru de onoare şi societar al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”.

În muzica uşoară s-a lansat cu ocazia unui concurs organizat de Televiziunea română în ianuarie 1965, câştigând primul loc şi premiul „Cupa de cristal“ pentru cea mai cristalină voce a anului 1964, cu melodia „Ia te uită ce mai fete“ de George Grigoriu. Este, de altfel şi absolvent al „Şcolii de muzică uşoară“ din Bucureşti unde i-a avut ca profesori pe compozitorii George Grigoriu, Edmond Deda si Fromi Moreno.

A participat la festivalurile de muzică uşoară naţionale şi internaţionale, reprezentând România la „Schlagerfestival der freundschaft“, 1970, în Republica Democrată Germană, festival la care au participat concurenţi din şase ţări: Polonia, reprezentată de Stenia Koslovska, Republica Socialistă Cehoslovacă, reprezentată de Zora Kolinska şi Ivan Kraicek, URSS, reprezentate de Mihail Bakearkin, Republica Populară Ungară, reprezentată de Katy Kovacs, Republica Socialistă România, reprezentată de Cristian Popescu şi Republica Democrată Germană reprezentată de Vera Schneidenbach şi Michael Hansen (concertele au avut loc în oraşele: Eisenhuttenstadt, Hoyerswerda, Buna, Magdeburg, Drezda, Riesa, Potsdam, Schwerin, Halle, Jena). Acest festival, la care Cristian Popescu a interpretat piesele „Ia din viaţă“, compozitor George Grigoriu şi „N-am ştiut“, compozitor Mişu Iancu a ocazionat realizarea unei emisiuni de televiziune la Dresda şi făptuirea unui disc la Magdeburg. Participarea sa a avut ecouri favorabile din care decurge invitaţia în anul 1971 din partea televiziunii Leipzig într-un show internaţional, alături de Margarita Dimitrova din Republica Populartă Bulgară, Ales Ulm din Republica Socialistă Cehoslovacă, Monika Gabor din Republica Populară Ungară, Waldemar Kotoni din Republica Populară Polonă, Victor Nikolaev din URSS. Alături de Margareta Pâslaru participă în anul 1978 la „Festivalul prieteniei“ de la Ulan Bator – Republica Populară Mongolă –, unde au mai fost prezenţi interpreţi din Republica Populară Polonă, Republica Socialistă Cehoslovacă, URSS, Laos, Republica Democrată Germană. În perioada următoare efectuează numeroase turnee de concerte în SUA, Canada, Israel, Polonia, Germania, Italia, Austria, URSS, Ucraina. Evoluează pe scenele din Republica Populară Polonă, în oraşele Gdynia, Sopot şi Gdansk, pentru ca în anul 1979 să cânte în oraşele Koszalin, Szczecin, Szczecinek, Pila, Walcz şi să efectueze treisprezece turnee în Israel, nouă în Germania şi două în Polonia. În ţară susţine peste cinci sute de turnee, este invitat de maestrul Ioseffini pentru o colaborare cu Circul „Globus“ în spectacolul „Mondo circ“, prezentat nu numai în România ci şi în străinătate, într-un număr de două sute de reprezentaţii.

Este protagonist al unui număr de peste o mie de emisiuni tv, a înregistrat la Radiodifuziunea Română o sută zece piese, două single-uri şi un CD la Casa de discuri „Eelectrecord“. Dintre melodiile lansate de interpretul Cristian Popescu, devenite şlagăre, sunt memorabile „Ia te uită ce mai fete“, „Liliana“, „Dacă nu iubeşti“, „A doua tinereţe“, compozitor George Grigoriu, „Gabriela“ şi „Bună dimineaţa Românie”, compozitor Temistocle Popa, „Viaţa-i un cântec“, în duet cu Doina Spătaru (a ocupat multe săptămâni la rând locul I în top 10, în revista „Săptămâna Capitalei“), „La mulţi ani“ şi „Două fete, două stele“, compozitor Aurel Giroveanu, „Fata cu pălăriuţa galbenă“ de Emanuel Ionescu şi „Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă“, „M-am născut în România“, „Dacă dragostea“ şi „Nimeni n-a scăpat de dragoste“, compozitor Petre Mihăescu. Este autorul unor texte de muzică uşoară (cel mai cunoscut fiind „Măgăruşul“, varianta românească a şlagărului spaniol „Boriquito”, cântată şi compusă de Peret) precum şi al unor compoziţii de muzică uşoară, personale, printre care „C-aşa e-n viaţă”.

Este invitat pentru recitaluri la festivalurile de muzică uşoară „Nufărul alb ‘70“ de la Sfântul Gheorghe, „Trofeul Amara“ din 1970 şi 1971, „Nufărul alb“ de la Tulcea din 1970, „Bradul de argint“ de la Miercurea Ciuc, „Spicul de aur“ de la Caracal şi Slatina din 1975, „Florile Ceahlăului“ de la Piatra Neamţ, anul 1980 şi festivalul de la Brăila – la unele dintre ele face parte şi din juriu. La Festivalul naţional de muzică uşoară – creaţie, 1970 obţine premiul II cu melodia compozitorului George Grigoriu „A doua tinereţe“. Participă din anul 1965 la Festivalul naţional de muzică uşoară de la Mamaia prezentând la şase ediţii piese ce s-au bucurat de succes (în 1974 menţiune cu melodia „M-am născut în România“ de Petre Mihăescu, în 1975 premiul II cu melodia „Aici la mine acasă“ de George Grigoriu, în 1976 şi 1984, când prezintă „hoursconcurs“, melodia compozitorului Aurel Manolache, „Viaţă, viaţă“ se va bucura de asemenea, de succes, cu ocazia celei de a 40 – a ediţii a festivalului, în 2010 – ediţie aniversară –, i se decernează „Premiul de excelenţă“).

În ianuarie 2000, la răscrucea secolelor şi mileniilor, la Tel Aviv, în Israel, într-un spectacol fulminant, susţinut de cei mai cunoscuţi artişti evrei din şi cu origini natale în România, i se conferă premiul – statuetă „Oscar românesc 2000“ pentru aportul adus la întărirea relaţiilor culturale dintre Israel şi România. În anul 2002 i se conferă Premiul şi Diploma de onoare de către Ministerul Culturii şi Cultelor „în semn de recunoaştere şi de preţuire pentru contribuţia la promovarea cântecului românesc”.

S-a scris despre Cristian Popescu în şapte cărţi: „Parada muzicii uşoare româneşti“ de Edmond Deda (1968), „Tinereţea actorilor“ de Elisabeta Munteanu (1988), „Tele recording XX “ de Mircea M. Ştefănescu (1972), „Alternative pop dance“, autori Daniela Caraman Fotea şi Titus Andrei (2003) ca şi în 1989, „Meridianele cântecului“ de Daniela Caraman Fotea, (1989), „Fugar(u) prin lumea muzicii“ şi „Cornel Fugaru“, autoare Oana Georgescu. În ziarul „Leverkusener Rundschau“ din 25 martie, după un show susţinut de Cristian Popescu alături de starul suedez Zarah Leander la „Sudhaus“ Leverkusen – city manager Willi Pein se face urmatoarea remarcă: „Danaben sang Cristian Popescu, der «Tom Jones von Rumanien»“. A cântat pe aceeaşi scenă cu mari vedete ale genului: Zarah Leander, Iehoram Gaon, Baras Manco, Margarita Dimitrova, Katy Kovacs, Toto Cotogno, Rika Zarai, Giani Morandi, Eros Ramazoti, Pupo.

Este iniţiatorul proiectului, prezentatorul şi unul din realizatorii emisiunii-concurs pentru copii „Tip-top, mini-top“ prezentată de Televiziunea română în 1990, în cadrul căreia fetiţa artistului, Lăcrămioara, în vârstă de cinci ani, a cucerit premiul I şi titlul de „campioană absolută”.

În martie 1977, pe seama spectacolului „Vine, vine, primăvara“, în care a evoluat împreună cu Margareta Pâslaru, la Tel Aviv, în sala „Heichal hatarbut“, în fata a 3500 de spectatori, ziaristul Iosif Petran insera despre artistul Cristian Popescu, în cotidianul „Viaţa noastră“ din 25 martie, articolul „Cristian“: „are o voce amplă, caldă, timbrată, elastică, susceptibilă să dea viaţă oricărui text; dar nu numai cu ea cântă, ci şi cu acel ceva inefabil, cu acea disponibilitate interioară fără nume care-l deosebeşte pe artistul adevărat de veleitari şi de diletanţi. Acest tânăr frumos şi serios crede în arta pe care o practică, simte sufletul spectatorului, îi intuieşte bucuria şi durerile, vrea să-l ajute să treacă mai uşor prin viaţă. Transformă «legea spectacolului» într-o lege a comunicării omeneşti. Stă bine pe scenă, e cald, uman, nu recurge la artificii exterioare. Când îl asculţi, îl crezi. Regăseşti în el acele trăsături spirituale prin care România a rămas în sufletele noastre, ca un vis al tinereţii apuse… Clasamentele internaţionale ilustrează, în general, cota meschină a pieţei. Indiferent de ele, Cristian Popescu există ca o valoare certă. Nu comiteţi greşeala de a-l confunda cu un «cântăreţ» oarecare, de muzică uşoară. Cristian este, pur şi simplu, un mare cântăreţ.”

Dacă sunt atâtea spuse şi aşa de frumos despre interpretul şi actorul Cristian Popescu, dacă i se ştiu în bună parte evoluţiile sale muzicale şi actoriceşti, de-a lungul unor ani încununaţi de frumuseţile şi gloria scenelor naţionale şi internaţionale, nu e lipsit de importanţă de citat numele compozitorilor ce i-au încredinţat celebre piese, Cristian Popescu asigurându-le la rându-i călătoria neîncetată prin timp: George Grigoriu, Temistocle Popa, Petre Mihăescu, Aurel Giroveanu, Mişu Iancu, Gelu Solomonescu, Edmond Deda, Camelia Dăscălescu, Dan Stoian, Cornel Fugaru, Radu Şerban, Florin Bogardo, Sile Dinicu, Dumitru Lupu, Aurel Manolache, Adalbert Winkler, Florentin Delmar, Ion Cristinoiu, Eugen Teger, Vasile Veselovski, Emanuel Ionescu, Nicolae Kirculescu, Marcel Dragomir, Henry Mălineanu, Paul Urmuzescu, Sergiu Malagamba, Titel Popovici, Richard Oschanitzky, Viorel Doboş, Puiu Mancaş, Theodor Sibiceanu, Petre Firulescu, Ion Stavar, Dan Mizrahi, Elly Roman, Noru Demetriad, Fromi Moreno, Barbu Constantin, Paul Ghentar, Ştefan Kardoş.

Nu pot fi omise din prezentarea sumară a realizărilor plurivalentului artist Cristian Popescu nici dublările de voci în desenul animat al celebrului „Walt Disney”, la studiourile „Ager Film”, coordonate de regizorul Nicolae Mărginean, începând din 1966, cum ar fi: Tiger din „Winnie the Pooh”, „Zeus” din „Herecules”, Şoricelul din „Chip and Dale”, Pumba din „Timon and Tumba”, Dubiţa VW din „Cars” (film), Căţeluşul din „Muppets Show” (film de păpuşi).

Când, în 1978 a cântat împreună cu Margareta Pâslaru la un festival internaţional de muzică uşoară, în Mongolia, l-a rugat pe secretarul ambasadei României de la Ulan Bator să ceară pentru el şi Margareta Pâslaru viza pentru China. Dar, primind un răspuns negativ, cei doi artişti au intuit că membrul ambasadei României din capitala Mongoliei nu făcuse de fapt nimic, aşa că au mers la Ambasada Chinei, unde au întâlnit un consul care, foarte surprinzător, a spus că nu e nevoie de nici o viză pentru China. Singura legătură dintre Ulan Bator şi Peking era un tren cu plecare o dată pe săptămână. Traversând Deşertul Gobi, artiştii români şi-au asumat aventura unei deplasări de 2 700 kilometri, timp de trei zile, spre Peking. În această călătorie memorabilă, interpreţii Cristian Popescu au ajutat o chinezoaică să treacă graniţa. Ea transporta patru aparate foto şi vreo două sute de ciocănele cu diamant de tăiat geamuri. Serviciul românilor artişti a fost recompensat cu câte o conservă de compot.

La Peking au fost primiţi la Ambasada română cu afecţiune. Timp de o săptămână, cât au stat în China, interpreţii au vizitat Zidul Chinezesc, Oraşul Interzis, Mormintele Dinastiei Ming. Aceasta-i una din odiseele turneelor efectuate prin lume ale artistului Cristian Popescu. Ea zugrăveşte în contururi foarte pronunţate spiritul artistului. „În ce îl priveşte pe Cristian Popescu”, spunea un apropiat şi admirator al artistului, nimeni altul decât Benone Sinulescu, „viaţa sa personală şi viaţa artistică sunt una: o odisee! A avut şi are în continuare foarte mult de spus în muzica şi actoria românească. Cine să o facă, dacă nu Media noastră ce-ar trebui să îl redescopere în fiecare zi, televiziunile noastre ce-ar trebui să îi fructifice spre prestigiul lor şi binele sufletesc al telespectatorilor, talentul său rar, unic aş spune?!”

Aurel V. ZGHERAN

Galerie foto: Cristian Popescu şi Stela Enache împreună cu orchestra Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” – Gelu Solomonescu, Duiu Sabău (trb), Victor Arsene (trb), Sorin Movileanu (bass), Titi Constantin (trp din mijloc), Geauca (sax.bariton), Mihăescu (sax.alto), Mircea Diamandescu (tobe), Dan Eftimie (gitară), solistă: Stela Enache; Aurel V. Zgheran şi Cristian Popescu, Braşov, 11 mai 2016, bucurie comună a regăsirii…! Îndemânatic şi pasionat de practici atletice, maestrul a venit la întâlnirea cu mine (autorul cărţii acesteia), în gara Braşov, cu „bolidul” său preferat: bicicleta…! Explicații galeria foto de mai sus: Margareta Pâslaru şi Cristian Popescu, pe scena operei din Ulan Bator, Mongolia; „Ne vedem la 5, cu Dorina” – Cristian Popescu şi Dorina Roman, la televiziunea din Brașov; Cristian Popescu, Alexandru Jula, Nae Alexandru; Cristian Popescu, Stela Enache, Marian Stere; În compania graţioaselor balerine, Cristian Popescu susţinea concerte splendide; Cristian Popescu, Dem Rădulescu, Elisabeta Bostan, Temistocle Popa, Angela Moldovan, Vasilica Tastaman, Florian Pittiş, Margareta Pâslaru; Maria Burcă, lector al cărţii de faţă şi Cristian Popescu; bliţul camerei a închis clipirea privirii, dar întâlnirea a ridicat cortina inimii, decurgând sub aura admiraţiei peste emoţie şi complezențe; Familia, remediu al vieţii sufleteşti a fiecăruia. Cristian Popescu şi soţia Iolanda, prim balerin la Opera Maghiară din Cluj şi la Teatrul de Operă din Brașov

by

Referinţă Bibliografică

Cristian Popescu. Iubiri restabilite/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 septembrie 2023