Am adormit pe lacrima uitată de apusul târziu
Sintr-o clipa de tăcere
Visul a devenit aidoma
Unei povesti din vechime
Iarba umeda îmi mângâia tălpile
Care își exaltau bucuria
In lanurile de spic copt
Din crangul unde Căpriorii
S-au adunat pentru a-și exprima ritualul de seara
Apăruse de niciunde o arătare magnifica
Fluturele albastru se oprise pentru o clipa
Și-n dansul lui maiastru
Îmi atinge tâmpla asudata
Ca o boare de primăvara gingașa
Își începuse cu mișcări ondulatorii
Jocul care se prefacu-se intr-o adevarata opera spectaculara
Și…deveni deodată centrul întregului Univers
Prin rotirile-i amețitoare ca un fulg de nea
Fluturele albastru desena cu aripile-i de mătase
Diademe incandescente
Printre cununi de stele și porumbei de Lumina Absoluta
Degetele mele ii atingeau gratia
Și m-am lăsat învăluită
De dansul lui ancestral
Cantr-o balada solitara
Era ghidul meu printre aștrii
Ce ma purtau pe aripile-i gigante
Si-mi înștiința sufletul
De Pregătirea care tocmai a început
Începeam să-l iubesc ca pe o ființa Angelica
A care-i gingășie
Imi copleșea inima
Acoperind-o cu miracolul lui nemaiîntâlnit
Calea Lactee se umplu de minunăția Dansului auriu
Pe când Fluturele albastru își opri brusc ritualul
Era o clipa de tăcere infinita
Care aducea cu sine apusul unei lumi in decădere
Zorii unei noi zi își îmbracă haina regală
Auzindu-se doar ca o umbra uitată
Aripile fluturelui albastru din Înaltul Cerului azuriu
Arătându-și pentru ultima data
Țesătura de Lumina
Care s-a renăscut peste întregul Nat
Intr-o bucurie a izbandei de început
Îl priveam cu o duioșie fără margini
Si-n zborul lui spre înălțimi
Mi-a desenat pe oglinda Cerului de smarald
O lacrima de Lumina
Ce mai târziu s-a transformat
In porumbeii păcii Mântuitoare
Care umplu văzduhul
Ca o țesătura imperiala
In toată Gloria Lui Divina
Cu inima buna in bucurie


