Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » Despre Relaţia Dintre Raţiune şi Credinţă în Teologia Sfântului Vasile Cel Mare precum şi Învăţătura Sfântului Vasile cel Mare despre educaţia tinerilor şi pastoraţia creştinilor…

Despre Relaţia Dintre Raţiune şi Credinţă în Teologia Sfântului Vasile Cel Mare precum şi Învăţătura Sfântului Vasile cel Mare despre educaţia tinerilor şi pastoraţia creştinilor…

Introducere

Acum, la împlinirea a peste 1630 de ani de la mutarea la cele veşnice a fericitului şi pururea pomenitului între sfinţi, mari dascăli şi ierarhi, în anul jubiliar – 2016, dedicat educaţiei tineretului creştin ortodox român, am dorit să scoatem în evidenţă concepţia creştină despre educaţie, trezvie, apologie şi mărturisire creştină, precum şi cea despre pastoraţie, în viziunea Sfântului Vasile cel Mare, şi care slujeşte destinaţiei şi vocaţiei omului.
Teologia şi Slujirea Sfântului Vasile cel Mare reprezintă un model cuprinzător şi mereu actual în ceea ce înseamnă asumarea concretă a identităţii credinţei creştine mărturisitoare. Dimensiunea cuprinzătoare a teologiei Sfântului Vasile cel Mare este concretizată prin gândirea profundă în ceea ce priveşte învăţătura de credinţă, prin abordarea cu realism şi echilibru a unor aspecte practice referitoare la viaţa creştină, prin slujirea sa misionară şi pastorală copleşitoare.
Realismul teologiei şi slujirii Sfântului Vasile cel Mare derivă din faptul că teologia sa reprezintă o mărturisire consecventă şi concretă a Adevărului Bisericii, fiind strâns legată de viaţă şi răspunzând nevoilor efective ale credincioşilor. Nu este o teologie sterilă, abstractă şi generală, ci o mărturisire vie a Adevărului întrupat în viaţa Bisericii care împărtăşeşte convingeri existenţiale.
Mai ales în contextul actual în care teologia riscă să fie înţeleasă doar ca rezultat al raţiunii analitice, ca discurs format prin cuvinte meşteşugite, este esenţială recuperarea şi valorificarea aspectului existenţial şi eclesial al teologiei. Gândirea teologică a Sfântului Vasile cel Mare nu se epuizează în manipularea abilă a conceptelor, nu se încrede în puterea raţiunii autonome. Teologia Sfântului Vasile cel Mare este expresia modului său de a crede şi de a fi. Într-o astfel de teologie puterea de convingere a cuvântului se fundamentează pe forţa de viaţă a credinţei şi făptuirii întru Adevăr.
În societatea contemporană influenţată de domnia relativismelor generalizate, de o mentalitate bazată pe laxism, tendinţe echivoce şi confuzii, asumarea dimensiunii mărturisitoare a teologiei Sfântului Vasile cel Mare este o şansă de întărire a convingerilor trăite pe calea credinţei Bisericiii. Exigenţele mărturisirii presupun tărie de caracter, cxonsecvenţă, luciditate şi forţa de exprimare a cuvântului Adevărului.
În acatistul său, Sfântul Vasile cel Mare este numit „turn preaînalt al privirilor cereşti”, „înţeleptul tâlcuitor al celor teologiceşti”, „mărturisitor fără de frică al adevărului”. În acatist rostim următoarele cuvinte: „Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu – Cuvântul, tărie bună Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amuţeşti gurile ereticilor”.

Omilia 22 către tineri – Autoritatea Sfântului Vasile în recomandările făcute celor tineri

Atitudinea şi gândirea Sfântului Vasile cel Mare faţă de relaţia culturii profane cu învăţătura creştină reprezintă temeiuri semnificative în conturarea unei poziţii echilibrate şi înţelepte în această problematică deosebit de complexă. În acest domeniu, Sfântul Vasile cel Mare s-a remarcat prin poziţia sa de mijloc, evitând poziţiile extreme şi reducţioniste. El depăşeşte atitudinea unor autori creştini care polarizau într-o manieră categorică relaţia dintre creştinism şi cultura profană, opunându-le categoric. Totodată, Sfântul Vasile cel Mare nu încearcă nici o formulă de acomodare sau justificare a Revelaţiei prin învăţătura exclusiv omenească.
În contextul actual al unei societăţi dominată de puterea informaţiei, structurarea unei relaţii oneste între învăţătura creştină şi cultură, între teologie şi ştiinţă reprezintă o exigenţă importantă a cercetării teologice. Astfel teologia răspunde unei nevoi concrete, unor frământări efective ale lumii contemporane. Evitarea unor confuzii şi a unor tendinţe sincretiste în relaţia dintre teologie şi cultură, prin cultivarea unei conştiinţe a dialogului structurată cu discernământ, reprezintă un răspuns echilibrat şi constructiv în această problematică.
În acest sens, poziţia Sfântului Vasile cel Mare cuprinde repere semnificative şi de mare actualitate, inclusiv pentru lumea contemporană.
Autoritatea Sfântului Vasile în recomandările făcute celor tineri este dată de instruirea sa de excepţie în cultura profană dublată şi transfigurată de experienţa sa duhovnicească şi eclesială.
Sfântul Vasile cel Mare nu recomandă sfaturi gratuite, detaşate de experienţa sa de viaţă. Puterea şi revelaţia atitudinii exprimate de marele sfânt capadocian provin din asumarea cu maturitate a încercărilor vieţii.
În începutul Omiliei către tineri, Sfântul Vasile cel Mare subliniază că viaţa şi experienţa trăite de el îl legitimează în ceea ce recomandă. El afirmă: „Vârsta pe care o am, multele încercări prin care am trecut şi participarea din destul şi la bucuriile şi la neplăcerile vieţii, dascăli în multe privinţe, m-au făcut să am experienţa lucrurilor omeneşti, aşa că sînt în stare să arăt şi celor care acum îşi încep viaţa care-i cea mai bună cale”.

Criterii în relaţia Teologie – Spiritualitate – Cultură

Sfântul Vasile cel Mare recomandă o metodologie selectivă în cultivarea unei relaţii adecvate între teologie şi cultură. Un criteriu esenţial îl reprezintă discernământul. Este nevoie de cultivarea discernământului, de exersarea unei minţi capabile să selecteze ceea ce este potrivit cu învăţătura creştină. Cei care se preocupă cu cultura profană nu trebuie să se lase amăgiţi de farmecul autorilor sau lucrărilor. Educaţia intelectuală nu trebuie încredinţate acestor autori.
Sfântul Vasile cel Mare menţionează în acest sens: „Să nu vă minunaţi, dar, dacă vă spun că prin propria mea cercetare am găsit ceva mai bun pentru voi, care frecventaţi în fiecare zi pe profesori şi sunteţi în legătură cu bărbaţii celebri din vechime prin scrierile pe care aceştia le-au lăsat. Tocmai pentru acesta vin să vă sfătuiesc. Că nu trebuie să daţi cu totul acestor bărbaţi cârma minţii voastre, cum aţi da cârma unei corăbii, şi nici să-i urmaţi oriunde v-ar duce, ci să primiţi de la ei atât cât vă este de folos şi să ştiţi ce trebuie să lăsaţi la o parte”.
Un alt criteriu îl reprezintă orientarea educaţiei spre valorile vieţii veşnice. Cultura profană propunea anumite valori legate de existenţa omenească, de afirmarea în contextul lumii prezente. Sfântul Vasile arată că adevăratele valori depăşesc condiţia biologică şi ele ne orientează eshatologic spre viaţa veşnică a împărăţiei lui Dumnezeu. Aceasta este viaţa adevărată propovăduită de Sfânta Scriptură. Mai ales în societatea contemporană dominată de mentalitatea consumistă, de ceea ce înseamnă o domnie a insignifiantului este importantă recuperarea şi valorificarea adevăratelor repere pe calea cunoaşterii autentice.
Sfântul Vasile cel Mare precizează: „Nici slava strămoşilor, nici puterea trupului, nici frumuseţea, nici măreţia, nici cinstea dată de toţi oamenii, nici chiar demnitatea de împărat, în sfârşit, nimic din cele ce pot fi numite mari de oameni nu le socotim vrednice de dorit şi nici nu admirăm pe cei ce le au, ci, prin nădejdile noastre, mergem mai departe şi facem totul pentru pregătirea altei vieţi. Spre viaţa aceasta ne conduc Sfintele Scripturi, care ne instruiesc cu cuvintele lor pline de taină”.
Exersarea minţii cu învăţătura „din afară” cum numesc Sfinţii Părinţi cultura profană determină o disciplinare şi o pregătire a raţiunii pentru deschiderea către cunoaşterea împlinită prin credinţă. Sfântul Vasile cel Mare îl dă exemplu pe Moise care mai întâi şi-a exersat mintea cu învăţăturile egiptenilor, apoi s-a întărit prin credinţă în învăţătura dumnezeiască. Un alt exemplu dat este cel al profetului Daniel, familiarizat cu înţelepciunea haldeilor.
Fără a neglija dimensiunea estetică a scrierilor, un criteriu determinant al Sfântul Vasile cel Mare în selectarea lucrărilor din cultura profană îl constituie căutarea adevărului, respectiv lauda virtuţii şi combaterea viciului. Nu se insistă atât asupra formei lucrării, cât a conţinutului şi a fidelităţii faţă de adevăr şi viaţă virtuoasă. Este observată astfel reciprocitatea dintre adevăr şi virtute. Cultura nu trebuie elaborată pentru a fi pe placul publicului.
Sfântul Vasile cel Mare arată că nu trebuie imitată arta de a spune minciuni, de a prezenta aparenţele ca fiind adevăruri. Logica sofiştilor este una înşelătoare. Inclusiv în contextul actual, al unei culturi post moderne caracterizată prin dispersia informaţiei, prin orientarea către aparenţă şi exterioritate, este important asumarea criteriului propus de Sfântul Vasile cel Mare prin care este mărturisită prioritatea adevărului şi a virtuţii în formarea culturală.
Referindu-se la lucrările autorilor clasici, Sfântul Vasile cel Mare afirmă: „Vom primi acele scrieri ale lor în care au lăudat virtutea sau au osândit viciul. Trebuie, deci, şi voi să citiţi scrierile autorilor profani, aşa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încercă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se aşează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi cât ni se potriveşte nouă şi cât se înrudeşte adevărul, iar restul să-l lăsăm. Şi după cum atunci când culegem flori de trandafir dăm la o parte spinii, tot aşa şi cu nişte scrieri ca acestea; să culegem atât cât este de folos şi să ne ferim de ce este vătămător”.
Sfântul Vasile cel Mare îşi dovedeşte realismul său, valorificat în mod elocvent în slujirea Bisericii, inclusiv în educaţie. El nu încurajează dobândirea unei culturi doar de dragul culturii în sine, ci orientează osteneala necesară formării culturale spre un rost existenţial. Cultura trebuie să fie un temei suplimentar în identificarea priorităţilor existenţiale. Astfel motivaţia pentru exersarea în cultura profană nu este una exclusiv intelectualistă. Este vorba de o motivaţie profund existenţială.
Raţiunea este întărită prin orientarea consecventă către adevăr şi prin eliberarea de patimi, prin practicarea constantă a virtuţilor. Adevăratul înţelept identifică adecvat ierarhia valorilor şi a priorităţilor, evitând totodată asumarea unei logici a vicleniei şi linguşirii. „Omul înţelept trebuie să fugă cât mai mult de dorinţa de a trăi pentru glorie şi de a face pe placul mulţimii; trebuie să-şi facă raţiunea conducătoare vieţii, încât chiar de-ar trebui să se împotrivească tuturor oamenilor, chiar de-ar să rămână fără glorie şi să-şi pună viaţa în primejdie pentru bine, să nu prefere nimic celor recunoscute de el ca bune”.
Sfântul Vasile cel Mare, plecând de la realitatea conform căreia creştinul este cetăţean al cerului, pune în centrul recomandărilor sale preocuparea constantă pentru viaţa veşnică. Asumând această atitudine, osteneala existentă în practicarea virtuţilor este motivată, întrucât cunoştinţa ca expresie a virtuţii nu este trecătoare.
Sfântul Vasile cel Mare îi îndeamnă pe nepoţii săi (cei cărora se adresează prin Omilia către tineri) să aibă în vedere educaţia structurată pe adevărul viu care propovăduieşte viaţa veşnică şi virtutea. El mărturiseşte: „Pentru această viaţă veşnică v-aş îndemna să strângeţi merinde, mişcând, după cum spune proverbul, orice piatră de unde aţi putea avea folos. Să nu ne temem că e greu şi că e nevoie de osteneală! Să ne aducem aminte de înţeleptul care ne-a sfătuit că trebuie să alegem viaţa cea mai bună şi să facem fapte de virtute, cu nădejdea că obişnuinţa va face plăcută o viaţă ca aceasta. E ruşinos să pierdem prezentul, iar mai târziu să rechemăm trecutul, când căinţa nu ne mai foloseşte ”.
Referindu-se la Omilia către tineri, patrologul I. G. Coman menţiona: „Sfântul Vasile are pasiunea lucrurilor folositoare şi fundamentale. Educatorul nostru enunţă limpede principiile educaţiei creştine. Munca, răbdarea, virtutea, înţelepciunea, domnia sufletului asupra trupului, viaţa trăită în perspectiva nemuririi, iată, în câteva cuvinte, ce îndeamnă pe nepoţii săi Arhiepiscopul Cezareei.
Educaţia preconizată de Sfântul Vasile cel Mare urmărea folosul practic, exerciţiul neîntrerupt pentru atingerea scopului şi monarhia absolută a spiritului. Este tocmai ce trebuie mai mult timpului de faţă”.

Omilie la Psalmul 1 – Binele este împlinit prin credinţă, nu doar prin raţiune

Opţiunea pentru virtute şi consecvenţa în practicarea binelui nu sunt doar consecinţe ale raţiunii analitice. Chiar dacă, în mod logic virtutea se prezintă ca o opţiune rezonabilă faţă de viaţa trăită în patimi, în realitate este dificilă asumarea modului de viaţă pecetluit de virtuţi, în absenţa credinţei. Patimile oferă şi promit plăceri imediate, uneori fascinante prin rafinament şi întărite printr-o logică bazată pe amăgiri. Doar exersarea raţiunii, oricât de ascuţită ar fi inteligenţa dublată inclusiv de o bună intenţie nu poate forma un discernământ adecvat. Raţiunea împlinită prin credinţă conduce la opţiunea pentru binele adevărat şi la asumarea acestuia. „Şi pentru că binele poate fi înţeles cu adevărat de raţiune numai prin credinţă – că binele stă departe de noi şi ochiul nu l-a văzut şi urechea nu l-a auzit – pe când dulceaţa păcatului este la îndemână, iar desfătarea ţâşneşte prin fiecare simţ, de aceea fericit este cel care nu se îndreaptă spre pierzanie din pricina momelilor plăcerii, ci, prin răbdare, culege nădejdea mântuirii, iar la alegerea uneia din cele două căi n-a păşit pe calea care duce la păcat”.
Credinţa conduce la împărtăşirea slavei autentice. Cei care se încred în puterea lumească proprie (fie inteligenţă, fie autoritate lumească temporară, fie bogăţie) îşi construiesc o slavă îngropată în ţărână. „Sfinţii, avându-şi vieţuirea în ceruri şi punându-şi faptele lor bune în vistieriile cele veşnice, au slava lor în ceruri; slava oamenilor pământeşti, însă, şi a celor care trăiesc după trup se sălăşluieşte, spune Scriptura, în ţărână. Cel care-i slăvit pentru bogăţia cea pământească, cel care-i înconjurat de cinstea cea de scurtă durată dată de oameni, şi cel care se încrede în însuşirile lui trupeşti şi are slava lui în el însuşi, nu-i urcat în ceruri, ci rămâne în ţărână”.
Necredinţa generează trufia, încrederea în sine. O minte iscoditoare, scrutătoare a tainelor lumii şi ale lui Dumnezeu, care cercetează puterea autonomă a omului. O astfel de cunoaştere este potrivnică voii dumnezeieşti.
În cel cuviincios, inclusiv în angajarea pe calea cunoaşterii, sălăşluieşte „glasul Domnului”. Cunoaşterea trufaşă încrezătoare în forţa exclusivă a raţiunii este idolatră, producând numeroase şi profunde amăgiri.
Sfântul Vasile cel Mare, comentând versetele din Psalmi: „Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului” şi „Glasul Domnului sfărâmă cedrii”. (Psalmul 28, 5), afirmă: „…glasul Domnului sfărâmă pe cei ce se fălesc în zadar şi pe cei ce se ridică pe ei înşişi în înălţimile aparente ale lumii acesteia; bogăţia sau slava sau dregătoria înaltă sau frumuseţea trupului sau puterea sau tăria. <>. Cei care se împăunează cu faptele făcute de alţii şi-şi adună cu ele loruşi trufie sunt cedrii ai Libanului. După cum cedrii sunt prin ei înşişi înalţi, mai cresc şi pe munţi înalţi şi astfel, din adaosul înălţimii muntelui, ajung şi mai mândri, tot aşa şi cei ce se sprijină pe lucrurile stricăcioase ale lumii sunt cedrii din pricina trufiei lor, din pricina îngâmfării minţii lor, dar se mai numesc cedri ai Libanului din pricină că se laudă cu înălţime străină, pentru că de pe pământ şi de pe lucrurile cele pământeşti, ca de pe vârful Libanului, se ridică şi se îngâmfă. Domnul nu sfărâmă pe toţi cedrii, ci pe cedrii Libanului, pentru că Libanul era locul idolatriei”.

Despre trufia înţelepciunii de tip eretic

Înţelepciunea lumească exersată în mod autonom, detaşată de experienţa vie a Bisericii generează o încredere de sine care conduce la o cunoştinţă amăgitoare. Încrederea în puterea logicii autonome a minţii care iscodeşte taina fără cuviinţă produce o gândire de tip eretic.
Această gândire se înstrăinează de logica eclesială, formulând raţionamente complexe, îndepărtate de puterea de viaţă a simplităţii învăţăturii Bisericii asumată prin credinţă.
Sfântul Vasile cel Mare identifică resorturile acestei gândiri de tip eretic în concepţia lui Eunomiu. Acesta, încrezător în puterea minţii umane, transformă teologia ca viaţă duhovnicească asumată în interiorul experienţei eclesiale într-o tehnică a raţionamentelor, într-un eşafodaj conceptual bazat pe argumente ale logicii discursive. Sfântul Vasile cel Mare este intransigent şi arată foarte limpede înstrăinarea acestui tip de gândire de Adevărul Evangheliei trăit în viaţa sfinţitoare a Bisericii.
Eunomiu invocă învăţătura Bisericii, însă este înstrăinat de cunoaşterea împărtăşită în Duh şi Adevăr. El invocă cele duhovniceşti şi se arată ca fiind smerit, însă într-un mod fals şi ipocrit. Prin învăţătura sa şi prin modul său de a fi, transpare trufia de tip luciferic mascată printr-o smerenie ipocrită tocmai pentru a produce înşelare şi amăgire.
Sfântul Vasile cel Mare arată foarte clar acest lucru, afirmând despre Eunomiu: „Căci prin cele prin care se preface că dispreţuieşte înfumurarea se ridică pe sine la cea mai de pe urmă înfumurare. Căci, dacă cele prin care se arată că i se îngăduie cu vrednicie să se poarte aşa sunt picturi ale vieţuirii evanghelice, lasă să se deducă cum că a ajuns să creadă că el e ca cineva din cei îmbunătăţiţi. Ţinând acestea ca pe un semn al intenţiei lui, trecând sub tăcere multe, e de ajuns să grăiască pentru ca să-l cunoaştem prin cel ce a minţit pe tatăl minciunii vorbind prin el, iar din semeţiile cu care se osândeşte ne învăţăm vădit de la Apostolul care zice <> (1 Tim. 3:6)”.

Opţiunea Sfântului Vasile cel Mare pentru adevărul credinţei

Sfântul Vasile cel Mare a asumat principiul selectivităţii în relaţia dintre înţelepciunea lumească şi credinţă. El s-a ostenit serios cu deprinderea înţelepciunii lumeşti, dar nu din motive de curiozitate, ci determinat fiind de înaintarea pe calea virtuţilor. Sfântul Vasile cel Mare era preocupat de aflarea adevărului mărturisitor. Însetat profund de adevărul mântuitor al existenţei, Sfântul Vasile cel Mare optează în cunoaştere pentru ceea ce este edificator din punct de vedere spiritual. Pentru Sfântul Vasile cel Mare întreaga înţelepciune şi cunoştinţă erau puse în slujirea Adevărului. El „Nu putea limpezi logic cele dinlăuntrul său. Vedea însă cel mai aproape de sine, cel mai potrivit sieşi acel drum ce poartă în el numeroase experienţe ale lui Dumnezeu, ale adevărului. Cel puţin în această privinţă nu mai avea îndoieli. Adevărul – Dumnezeu, Dumnezeu – adevărul. Trebuie să fie tot mai aproape de acestea, cât este cu putinţă mai aproape. Nu-l interesau decât Dumnezeu şi adevărul. Simţea de-acum înlăuntrul lui o libertate binefăcătoare. Slobod de toate cele din jur. Liber de sine însuşi. Căci, fireşte, în el însuşi era şi lumea pe care o iubea şi căreia i se dedicase cu patimă până acum: înţelepciunea lumii, educaţia, gândirea şi acea copleşitoare oratorie, care îl mişcase atât de mult. Fusese pur şi simplu îndrăgostit de acestea. Iar acum întreagă această lume luase chipul ascezei, al sihăstriei. Inima i se legase de această hotărâre. Ceea ce îi aducea bucurie, dulceaţă, mângâiere. Îi sporea aşteptarea şi nădejdea bucuriilor duhovniceşti celor mai puternice şi mai cutremurătoare. Pregusta cele viitoare”.
Asumarea Adevărului sfinţitor al Bisericii presupune o înnoire radicală a vieţii, o prefacere a minţii şi a simţirii. Adevărul nu se reduce la litera Evangheliei sau a învăţăturii de credinţă; el are o dimensiune profund existenţială, devenind izvor de viaţă autentică. Adevărul Bisericii asumat ca mod de viaţă exersat concret transfigurează persoana. În persoana purtătoare de Adevăr străluceşte puterea Duhului.
Sfântul Vasile cel Mare, optând pentru adevărul Bisericii, căuta cu asiduitate persoana care s-a exersat pe Calea Adevărului şi a Vieţii, întrucât persoana precum şi adevărul sunt dincolo de concept. „Căutarea lui Vasile după călăuzitor este cea dintâi şi marea expresie teologică. Şi iată de ce. Adevărul, Biserica, Iisus Hristos Însuşi – sunt toate adăpostite de către persoană. Persoana este dinaintea literei, precedă textul ce caută s-o înfăţişeze.
Textul nu-i decât un slab ecou a ceea ce trăieşte persoana, nu litera. Umbla cu înfrigurare să găsească persoana, dascălul, povăţuitorul, ca în acela să citească adevărul pe care Dumnezeu l-a dat omului. Ca să vadă cu ochii proprii chipul noii vieţi, chipul viaţii omului. Ca să vadă cu ochii proprii chipul noii vieţi, chipul vieţii Bisericii: „Mă rugam să mi se dea povăţuire spre a pătrunde în evlavia dogmelor”. Dogmele Bisericii, cugetul ei şi credinţa ei sunt înfrângerea vieţii credinciosului; sunt sunetul instrumentului. Vasile îl voia pe credinciosul însuşi, voia instrumentul cel autentic; nu rămânea doar la acea răsfrângere sau la acel sunet”.
Pentru aprofundarea Adevărului Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare se retrage pentru o vreme din tumultul lumii. Este nevoie de o desprindere de cele exterioare pentru ca mintea să aprofundeze adevărul dumnezeiesc. Prin agitaţie şi risipirea gândurilor este foarte dificilă şi adunarea în sine, concentrarea spre cele dumnezeieşti şi înaintarea spre adevărul tainic al credinţei.
Sfântul Vasile cel Mare întocmai cu alţi mari asceţi ai Bisericii face acest exerciţiu de retragere pentru a lupta mai intens cu propriile patimi şi neputinţe astfel încât să se pătrundă tot mai mult de Adevărul sfinţitor al Evangheliei. „Când mintea nu are linişte, când e purtată de colo-colo de gândurile lucrurilor, nu se poate aţinti la adevăr. Nu ajunge la a-L simţi pe Dumnezeu. Curăţindu-se şi intrând la Dumnezeu, mintea este inundată de frumuseţea dumnezeiască, se luminează pe deplin, într-un chip pe care nimeni nu-l poate înfăţişa cu precizie.
Experienţa Sfântului Vasile cel Mare este personală, n-a auzit-o de la altcineva, n-a văzut-o la altcineva; a „pătimit-o” el însuşi, precum confirmă şi Sfântul Grigorie al Nyssei.
Din prima perioadă a retragerii lui, Sfântul Vasile cel Mare a lucrat cu încrâncenare şi, de aceea, cu roade multe. Studiul Scripturilor, cercetarea tradiţiei şi asceza îl absolviseră integral. Mintea i s-a deprins să se sfinţească la adevărurile dumnezeieşti. Şi se curăţea întruna de ispitele din afară. Devenea astfel tot mai capabilă şi pătrundea tot mai adânc în adevăr”.
Mărturisirea Adevărului nu presupune doar o biruinţă dialectică în faţa gândirii de tip eretic, ci împărtăşirea Adevărului printr-o convingere izvorâtă din trăirea deplină a Adevărului. Această mărturisire presupune confruntarea cu realitatea, cu încercările vieţii, nu doar o retorică, oricât de măiastră ar fi aceasta.
Sfântul Vasile cel Mare în lupta cu Eunomiu, cu arienii şi cu alţi eretici nu se comporta ca un sofist care căuta să-şi învingă interlocutorul prin dialectică.
Este o mare amăgire de a crede că biruinţa Adevărului asupra ereziei este rezultatul unei teologii reduse la dialectică şi retorică. Pentru Sfântul Vasile cel Mare „…nu vreun Eunomie îi era ţinta. Nu, acest dialectician capabil şi retor de temut pur şi simplu se înşela. Lua drept adevăr ceea ce nu era adevăr. Îşi aţintea ochii asupra nimicului şi-l credea adevăr. Să se lupte, deci, cu nimicul, cu golul? Cei mari nu se luptă cu umbrele. Nici chiar la începuturile lor. Asta o fac cei mici, teologii de duzină. Cei ce „salvează” Ortodoxia. Cei ce se luptă ca să audă apoi aplauzele. <<Hai, sărmane Vasile, curaj! Altul îţi este drumul. Realitatea. Vei suferi neînchipuit de mult pentru ea. Te vei topi de suferinţă. Însă Dumnezeu îţi va descoperi adevărul. Te va lumina şi ai să începi, puţin câte puţin, să-l descoperi şi celorlalţi şi să-l susţii. Doar aşa îl vor vedea şi cei ce nu-l cunosc. Cei ce s-au înşelat, luând nimicul drept adevăr. Vor putea şi ei, de voiesc, să spună: <>. Ar fi fost atât de lesne, Vasile, să-l combaţi pe Eunomiu! Dar n-ai fi câştigat nimic. Îţi ştii armele. Le-ai fi folosit şi l-ai fi umilit. Dar n-ai să câştigi lupta decât dată vei trăi adevărul pe care nu l-a trăit acela. Aceasta este lupta ta. Aşa îi înfrângi pe eretici>>.”.
Pentru Sfântul Vasile cel Mare, mărturisirea Adevărului prin viaţa personală, prin puterea exemplului propriu înseamnă un martiriu asumat cotidian. „Sfântul Vasile cel Mare, a cărui viaţă a fost o mărturie permanentă a lui Iisus Hristos, îi propune pe martiri drept modele pe care creştinii sunt datori să le imite.
Aceasta nu înseamnă că ei trebuie să moară precum aceia, în afară de cazul în care condiţiile externe ar cere acest lucru. Înseamnă însă că ei trebuie să trăiască cu adevărat creştinismul, străduindu-se până la moarte, după cum spune, pentru împlinirea Evangheliei în viaţa lor.
Scrierile şi omiliile Sfântului Vasile cel Mare constituie o invitaţie adresată nouă tuturor la a trăi o viaţă martirică, mărturisitoare, la a duce un mod de viaţă martiric.
De mărturia pe care noi creştinii o dăm astăzi cu viaţa noastră depinde biruinţa împotriva puterilor de astăzi ale răului şi a noului păgânism contemporan, atât de divers şi de intens propagat. Vom da noi această mărturie? Răspunsul rămâne să-l dea fiecare cu viaţa lui”.

Concluzii

Realismul teologiei şi slujirii misionar-pastorale ale Sfântului Vasile cel Mare este de maximă actualitate pentru cei de astăzi. Cuvintele marelui ierarh din Capadocia mărturisesc Adevărul veşnic al Bisericii asumat în contextul concret al feluritelor împrejurări istorice. Sunt cuvinte cuprinzătoare izvorâte dintr-o minte şi inimă căutătoare de adevăr şi viaţă.
În concluzie redau cuvintele marelui teolog român Teodor M. Popescu care afirma despre Sfântul Vasile cel Mare: „Cu un simţ al realităţilor , ce i-a fost recunoscut de toţi biografii şi comentatorii, un bun simţ care este una din marile lui calităţi, el evită excesele retorice, nu cade în exagerări inutile, temperează impresiile. Apostolul idealist priveşte înţelegător la realităţi sociale şi nu ia atitudini de tribun; el ceartă pentru a îndrepta, şi conştiinţa lui creştină îi dă întotdeauna cuvântul potrivit. Ceea ce interesează şi preţuieşte într-adevăr mai mult decât calităţile literare şi oratorice ale predicatorului nostru, este grija şi dragostea lui de părinte pentru popor, dorinţa lui de preot sau de episcop de a face din creştini oameni mai buni, mai drepţi, mai fericiţi. Mântuirea lor îi stă la inimă, la inima lui iubitoare, mare şi curată, care cuprinde durerile tuturor şi crea binele tuturor. Cuvintele lui, uneori vehemente, patetice sau lirice, sunt întotdeauna calde şi sincere, expresia unui suflet vibrant; sunt glasul unui ierarh în slujba lui Iisus Hristos. El vorbeşte nu pentru a căuta succese personale; el vorbeşte pentru a face bine altora; nu pentru a-i încânta, ci pentru a-i mişca şi îndrepta. Câtă deosebire, în această privinţă, între retorii profani ai timpului şi între predicatorul creştin. <>, zice el către auditorii săi. <>”.

Încheiere

Studiul de faţă doreşte să scoată în evidenţă gândirea Sfântului Vasile cel Mare despre educaţia creştină şi pastoraţie, întemeiată pe învăţătura Bisericii, cuprinsă în Sfânta Scriptură, apoi pe cultura vremii, pe învăţăturile filozofilor greci ai antichităţii, cât şi pe experienţa sa proprie, de mare dascăl al Bisericii şi distins ierarh al altarului sfânt – al cărui arhiereu veşnic este Domnul nostru Iisus Hristos – pe care marele Vasile L-a slujit cu toată dragostea şi râvna.
Aşadar, realismul teologiei şi slujirii misionar-pastorale ale Sfântului Vasile cel Mare este de maximă actualitate pentru cei de astăzi.
Cuvintele marelui ierarh din Capadocia mărturisesc Adevărul veşnic al Bisericii asumat în contextul concret al feluritelor împrejurări istorice. Sunt cuvinte cuprinzătoare izvorâte dintr-o minte şi inimă căutătoare de adevăr şi viaţă.
În vederea elaborării acestui material am folosit un vast aparat bibliografic, în special texte scripturistice şi patristice, precum şi citate din scrierile diferiţilor teologi români şi străini.
Studiul în cauză pune mare accent pe rolul şi importanţa trezviei, apologiei, educaţiei creştine, a pastoraţiei şi a mărturisirii creştine în viaţa omului, arătând modul în care trebuie făcută această educaţie şi pastoraţie – misionară şi apologetică, cât şi mijloacele ce le putem folosi în vederea realizării acestui deziderat nobil, toate din perspectiva duhovnicească a Sfântului Vasile cel Mare – acestea putând fi de mare folos mai cu seamă dascălilor consacraţi, a omileţilor şi cateheţilor, precum şi cercetătorilor în domeniul ştiinţei educaţiei dar, îndeosebi a teologilor şi a slujitorilor sfintelor altare, mai bine a spus, a părinţilor duhovnici.
Totodată, materialul de faţă evidenţiază caracterul deosebit de actual şi de practic al învăţăturii Sfântului Vasile cel Mare cu privire la statutul şi rostul educaţiei creştine, pastoraţiei şi mărturisirii creştine, observând şi de această dată că mesajul sfinţilor este unul permanent actual şi contemporan cu fiecare generaţie de creştini, aşa încât părinţii duhovniceşti ai Bisericii trebuie să fie cercetaţi, (re)cunoscuţi şi urmaţi în tot locul şi în tot ceasul, cu toate ale lor: viaţă, operă şi activitate.
În încheierea acestui studiu, mai putem spune că Sfântul Vasile cel Mare nu a fost numai teologul şi teoreticianul credinţei, ci şi ierarhul practic, acela care ştia ce doreşte, cel care a îmbinat mintea cu voinţa într-un tot organic, cel care ne-a lăsat ca testament teologia sa drept „moştenire frumoasă” .
De asemenea, Sfântul Vasile cel Mare a arătat o capacitate extraordinară a aprecierii corecte a situaţiei concrete, a adevărului credinţei, dar şi a adevărului în jurul persoanelor şi lucrurilor, caracteristic marilor ierarhi.
Aşadar, în tot ceea ce a văzut în jurul lui, în modul cum a privit starea Bisericii, problema ereticilor şi imixtiunea împăraţilor s-a arătat a fi doctorul duhovnicesc inspirat, ce foloseşte mijloace corecte de vindecare.
Prin urmare, am convingerea că tot ceea ce se va mărturisi, în această perioadă despre Sfântul Vasile cel Mare, reprezintă nu numai o contribuţie importantă la cunoaşterea vieţii şi slujirii Sfântului, cât mai ales o actualizare şi o aşezare folositoare a moştenirii lăsate nouă de acest mare părinte al Bisericii, în contextul existenţei noastre, de oameni ai începutului de mileniu III, acesta fiind (şi) motivul elaborării acestui material.
Dumnezeu să ne ajute în slujirea la care am fost chemaţi şi aşezaţi fiecare dintre noi, iar Sfântul Vasile să ne învrednicească prin rugăciunile sale la scaunul ceresc, pentru a-i purta peste timp moştenirea!…

Rezumat

Studiul de faţă doreşte să scoată în evidenţă că atitudinea şi gândirea Sfântului Vasile cel Mare faţă de relaţia culturii profane cu învăţătura creştină reprezintă temeiuri semnificative în conturarea unei poziţii echilibrate şi înţelepte în această problematică deosebit de complexă.
În acest domeniu, Sfântul Vasile cel Mare s-a remarcat prin poziţia sa de mijloc, evitând poziţiile extreme şi reducţioniste. El depăşeşte atitudinea unor autori creştini care polarizau într-o manieră categorică relaţia dintre creştinism şi cultura profană, opunându-le categoric. Totodată, Sfântul Vasile cel Mare nu încearcă nici o formulă de acomodare sau justificare a Revelaţiei prin învăţătura exclusiv omenească.
Totodată, Sfântul Vasile cel Mare recomandă o metodologie selectivă în cultivarea unei relaţii adecvate între teologie şi cultură. Un criteriu esenţial îl reprezintă discernământul. Este nevoie de cultivarea discernământului, de exersarea unei minţi capabile să selecteze ceea ce este potrivit cu învăţătura creştină.
În încheiere vom susţine faptul că Sfântul Vasile cel Mare a asumat principiul selectivităţii în relaţia dintre înţelepciunea lumească şi credinţă. El s-a ostenit serios cu deprinderea înţelepciunii lumeşti, dar nu din motive de curiozitate, ci determinat fiind de înaintarea pe calea virtuţilor. Sfântul Vasile cel Mare era preocupat de aflarea adevărului mărturisitor. Aşadar, fiind însetat profund de adevărul mântuitor al existenţei, Sfântul Vasile cel Mare optează în cunoaştere pentru ceea ce este edificator din punct de vedere spiritual.

Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/

Facebooktwitterby feather

Despre Stelian GOMBOS

CURRICULUM VITAE GOMBOŞ STELIAN TITUS Date Naţionalitatea: română personale: Data naşterii: 8 iulie anul 1977 Locul naşterii: Oradea – Bihor Obiective: Să îmi folosesc pregătirea acumulată în timpul studiilor şi să acumulez experienţă, răspunzând provocărilor pozitive Studii: 1992 –1996 - Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Oradea 1996 - 2000 - Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea Oradea 2000 - 2001 - Masterat Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea Oradea 2003 - 2006 – Doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea „Aristotel” din Thessalonic – Grecia 2008 – 2012 – Doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. 2012 – 2013 – Doctorand, prin transfer, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Craiova. 2006 - Institutul Naţional de Administraţie (INA) – „Managementul Informaţiilor în instituţiile publice” 2007 - Institutul Naţional de Administraţie (INA) – „Comunicarea intra şi inter instituţională în entităţile publice” 2008 – Institutul Naţional de Administraţie (INA) – „Transparenţa decizională şi liberul acces la informaţiile de interes public” 2008 – Universitatea Naţională de Apărare (UNAP) „Carol I” Bucureşti – Colegiul Naţional de Apărare (CNAP) – Curs post-universitar de „Introducere în securitatea naţională” 2008 – Ministerul Afacerilor Externe – Institutul Diplomatic Român (IDR) – Curs post-universitar despre „România - relaţiile internaţionale şi integrarea ei în Uniunea Europeană”. 2009 - Universitatea Naţională de Apărare (UNAP) „Carol I” Bucureşti – Facultatea de Comandă şi Stat Major – Masterat despre „Securitatea şi Apărarea Naţională”. 2010 – Şcoala Naţionala de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) – Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (FCRP) – Masterat despre „Comunicare şi relaţii publice”. 2011 – Cursul european „Utilizarea calculatorului în şapte module – ECDL complet” – Bucureşti. 2013 – Cursul „Teorie şi practică diplomatică” la Şcoala Paleologu de „Studii umaniste şi diplomatice”. 2013 – Doctor in Teologie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Craiova. 2014 – Cursul „Retorica adaptată la context” la Şcoala Paleologu de „Studii umaniste şi diplomatice”. 2017 – 2021 – Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti. 2021 – 2022 - Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti – Cursuri de Master în domeniul „Carieră Judiciară”. Activitatea profesională: 2000 – 2003 - Profesor de religie la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Oradea 2002-2003 – Preparator la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Oradea 2005 – până în prezent – Consilier (superior) la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României din Bucureşti. 2014 – 2018 - Epitrop – consilier la Biserica parohială „Sf. Ier. Nicolae şi Sf. Cuv. Antonie cel Mare” din cartierul bucureştean Titan. 2014 – decorat, de către Patriarhia Română, personal de către Părintele Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, cu ordinul comemorativ “Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi conferit cu medalia jubiliară, închinată “Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. 2017 – până în prezent – Membru în cadrul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR). 2017 – până în prezent – Membru al Asociaţiei Creştine “Lăcaşuri Ortodoxe” din România. 2017 – până în prezent – Membru al Fundaţiei Creştine “Arsenie Boca” din România. 2019 – până în prezent – Vicepreşedinte – Aria sector 4 şi Primvicepreşedinte – Aria Bucureşti în cadrul Ascociaţei Civilizaţia Ortodoxă din România (ASCIOR). 2017 – până în prezent – Membru în Departamentul Centrului de Cercetări Teologice, Interculturale şi Ecumenice “Sf. Ioan Casian”din cadrul Universităţii “Ovidiu” din Constanţa. 2019 - Decorat, de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, personal de către PS Părinte Episcop Iustin, cu ordinul comemorativ şi medalia jubiliară "Iustinian Arhiepiscopul". 2022 – până în prezent – Vicepreşedinte al Asociaţiei – Societăţii Cultural Patriotice „Avram Iancu” din România – Filiala „Avram Iancu” Bucureşti. Limbi străine: Engleză - mediu Franceză - mediu Greacă - avansat Profil personal: Persoană receptivă, dinamică, spirit de echipă, abilitate în comunicare şi negociere Permis de conducere-categoria B Cunoştinţe PC-Microsoft Office Hobby – uri: Literatura, excursiile, muzica, sportul Activitatea publicistică: În revistele: „Studii Teologice”, „Orizonturi Teologice”, „Revista Teologică”, „Glasul Bisericii”, „Ortodoxia”, „Lumina”, „Tabor”, „Altarul Banatului”, „Mitropolia Olteniei”, „Altarul Reîntregirii”, „Telegraful Român”, „Teologia”, „Legea Românească”, „Lumea Credinţei”, „Renaşterea”, „Buna Vestire”, „Porunca iubirii”, „Rost”, „Credinţa Străbună”, „Vatra Veche”, „Armonii Culturale”, „Lumină Lină”, „Constelaţii Diamantine”, „Semne”, „Moldova Literară”, „Epifania”, „Învierea”, „Didahia”, „Apostolia”, „Argeşul Ortodox”, „Ortodoxia Maramureşeană”, „Grai Românesc”, „Biserica Ortodoxă”, „Geopolitica”, „Familia Ortodoxă” şi „Familia Română”. Mai 2008 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Smerită încercare întru desăvârşirea începutului” – la Editura „Agnos” din municipiul Sibiu. Octombrie 2008 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Smerite încercări şi începuturi” – la Editura „Agnos” din municipiul Sibiu. Noiembrie 2008 – mi-a apărut cartea cu titlul: „De la începuturi la profunzimi” - la Editura „Agnos” din municipiul Sibiu. Iulie 2009 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Despre Biserică şi Stat între curs şi discurs” – la Editura „Top Form” din municipiul Bucureşti. Octombrie 2010 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Euharistia – calea către Iisus Hristos, Dumnezeu” – la Editura „Agnos” din municipul Sibiu. Octombrie 2010 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Vorbire şi convorbire cu oameni aleşi” – la Editura „Top Form” din municipul Bucureşti. Aprilie 2011 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Dumnezeiasca Euharistie – centrul vieţii liturgice şi duhovniceşti a creştinului” – la Editura „Emia” din municipiul Deva, judeţul Hunedoara. Decembrie 2011 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Din cuvântul înţeleptului – la ceas de sfat şi sfătuire...” – la Editura „Bunavestire” din municipiul Beiuş, judeţul Bihor. Septembrie 2012 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Armonii culturale şi spirituale contemporane”, la Editura „Armonii Culturale” din municipiul Adjud, judeţul Vrancea. Septembrie 2012 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Armonii sacre în lumea contemporană”, la Editura „Armonii Culturale” din municipiul Adjud, judeţul Vrancea. Octombrie 2012 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Oameni şi cuvinte. Portrete şi descrieri”, la Editura „Top Form” din municipiul Bucureşti. Aprilie 2013 – a apărut cartea cu titlul: „Omul subiect actual al dragostei lui Dumnezeu” – volum omagial, închinat Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae; autori: Stelian Gomboş şi Cristian Şerban, la Editura „Cristimpuri” din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova. Mai 2013 – mi-a apărut cartea cu titlul: „O remarcabilă personalitate a vieţii bisericeşti şi naţionale – Episcopul Dr. Nicolae Popoviciu al Oradiei”, la Editura „România în Lume” din Bucureşti. Iunie 2013 – mi-a apărut cartea cu titlul: „De vrei să te mântuieşti cu întrebarea să călătoreşti...”, la Editura „Bunavestire” din municipiul Beiuş, judeţul Bihor. Septembrie 2013 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Frânturi de învăţături şi cunoştinţe: culegere de eseuri, meditaţii şi reflecţii asupra unor teme, subiecte şi cărţi”, la Editura „Aureo” din municipiul Oradea, judeţul Bihor. Iunie 2014 – mi-a apărut cartea (lucrarea de doctorat) cu titlul: „Sfânta Euharistie – Taina Nemuririi. Rolul ei în creşterea duhovnicească a credincioşilor”, la Editura „Mitropolia Olteniei” din municipiul Craiova, judeţul Dolj. Septembrie 2014 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Câteva spicuiri, sugestii şi recomandări…”, la Editura „România în Lume” din Bucureşti. Mai 2015 – mi-a apărut cartea cu titlul: „Minunat este Domnul Dumnezeu în tot lucrul mâinilor Sale - Culegere de articole, eseuri şi studii teologice", la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Octombrie 2015 - mi-a apărut cartea cu titlul: „Împărtăşiri spirituale…”, Colecţia „Scrisul de azi”, Editura „Singur” din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa. Martie 2016 - mi-a apărut, cea de-a douăzecea carte, cu titlul: „Smerite şi sincere împărtăşiri”, la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Noiembrie 2016 – cartea cu titlul: "Câteva sincere mărturisiri şi smerite împărtăşiri din rodul îmbelşugat şi tezaurul binecuvântat al Cuvântului - Culegere de articole, eseuri, studii, interviuri şi recenzii", Editura “Naţiunea”, Bucureşti. August 2017 – mi-a apărut cartea cu titlul: “Despre Spritualitatea Răsăriteană Autentic Ortodoxă ca Trăire în Iisus Hristos - Fundamente, Realităţi, Perspective şi Trăsături - Mic ghid sau îndrumător apologetic, dogmatic şi moral”, la Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa. Septembrie 2017 – a apărut cartea cu titlul: “Biserică, stat, societate în regimul comunist (1945-1989): intoleranţă şi deznaţionalizare în Harghita şi Covasna (1940-1972)”, autori: Stelian Gomboş şi Ioan Lăcătuşu, la Editura “Eurocarpatica” din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Mai 2018 – a apărut cartea cu titlul: “Certitudini, repere şi valori pentru omul contemporană” la Editura “Avrig&London”, din oraşul Avrig, judeţul Sibiu. Iunie 2018 – a apărut cartea – culegere de eseuri, cu titlul: “România în şi din noi!”, la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Iunie 2020 – a apărut cartea cu titlul: “Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie – Centrul vieţii creştine” scrisă, împreună cu Pr. Dr. Ioan Mircea Ghitea şi publicată la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Noiembrie 2020 – a apărut cartea cu titlul: “Gânduri printre rânduri răzleţe” publicată de Editura “Teocora”, sub egida Ascociaţei Civilizaţia Ortodoxă din România (ASCIOR) Buzău. Iunie 2021 – a apărut cartea cu titlul: “Teologie şi Spiritualitate în viziunea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Nazians şi Ioan Gură de Aur. Tradiţie, înnoire, propovăduire şi mărturisire contemporană”, publicată la Editura “Magic Print” din municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Telefon: 0745/265661 e-mail: stelian_gombos@yahoo.com steliangombos@hotmail.com steliangombos@gmail.com https://steliangombos.wordpress.com/ https://www.facebook.com/stelian.gombos

Un comentariu

  1. admin

    Dragul nostru Stelian, ne umpli de bucurie cu fiecare articol publicat, ce se dovedește a fi plin de învățăminte, erudiție, talent și har de la Dumnezeu. Îți mulțumim ca ești darnic și generos, ca să ne putem împărtăși din darurile bisericii mântuitoare. FELICITĂRI!

Comments are closed.