Din seria: “Minima moralia”

Sinceritatea…

Astăzi, în această lume, cu multiple faţete si nuanţe, cu împrejurări, contexte sau conjuncturi, variate, diverse şi complexe, a vorbi, cu şi, despre sinceritate este, într-adevăr, o reală provocare, dificilă însă nu imposibilă!…
Da, permanent, acest cuvânt, atât de ignorat şi de înjosit, ne sună în minte rău sau bine. Aceasta depinde de felul în care ne găseşte şi de cauzele ori motivele pentru care suntem constrânşi ca să îl denaturăm. Să fii sincer, în ziua de astăzi, este, pentru cei mai mulţi, o naivitate, o aberaţie chiar, adică nu se poate sau nu trebuie. Vei fi expus să pierzi totdeauna când vei fi sincer, aceasta este concepţia celor mai mulţi, astăzi, despre sinceritate!…
Cei mai mulţi, însă, nici nu ştiu ce înseamnă acest lucru. Am fost şi suntem învăţaţi să nu fim şi nici să nu devenim chiar atât de sinceri! De cele mai multe ori, acest principiu este ocolit, este călcat în picioare şi este denaturat!…
Oare care să fie, totuşi, regula după care trebuie, totuşi, să folosim, noi, acest principiu, dacă îl pot numi asa, sinceritatea? Ce câştigi şi ce pierzi atunci când eşti sincer cu tine însuţi? Poate mult, poate puţin sau nimic! Sinceritatea capătă o însemnătate mult mai importantă atunci când vorbeşti despre a fi sincer cu tine însuţi. Nu-i aşa, frate drag şi prieten? Adică, să fii sincer cu tine însuţi este nevoia zilei de astăzi. A fi sincer cu tine este un pas înainte şi în sus. A fi sincer cu tine înseamna să ştii să devii sincer cu cei de lângă tine!…
Ce mult se pierde atunci când acest fel de a ne exprima este denaturat sau folosit altfel de cum trebuie. A nu fi sincer este primul pas spre a spune din ale tale, a nu fi sincer înseamnă să foloseşti ceva care înlocuieşte adevărul. A nu fi sincer este, pentru cei de lângă tine, de fiecare dată, o crimă care nu se vede dar se simte!…
Poate mai mult o moarte sigură, dar lentă, atât a ta, cât şi a celui care te ascultă. A nu fi sincer înseamnă să foloseşti ceva care este între “Da, da!” şi “Nu, nu!”. A nu fi sincer cu tine astăzi, costă mult; atât de mult, încât niciodată nu vei putea recupera veşnicia! De fapt, suntem cu toţii pe acest pământ, în condiţiile date, rezultatul unei experienţe a neascultării şi a nesincerităţii faţă de Dumnezeu!…
În jurul nostru există o lume care este, în mod evident, tot mai învăluită în misterele neadevărului şi ale minciunii. Mulţi oameni spun una, acţionează şi gândesc alta, mulţi cred una şi fac alta, şi cei mai mulţi nu ştiu ce înseamnă să fie sinceri cu ei înşişi. Eu şi cu tine suntem chemaţi să învăţăm şi să experimentăm, zi de zi, sinceritatea. Sinceritatea, în plan orizontal, în plan vertical şi, de ce nu, şi in sistemul interior al fiinţei noastre. Să fii sincer cu tine însuţi, este primul pas spre mai departe…
Prin urmare, este nevoie a spune Adevărul tot mai tare şi mai des, atât de mult, încât Dumnezeu să aibă pretutindeni mărturisitori şi apologeţi ai sincerităţii.
Altminteri, pierdem mult atunci când nu suntem sinceri cu cei de lângă noi, pierdem şi atunci când alţii ne abordează şi tratează cu nesinceritate dar pierderea cea mai mare este atunci când nu ştim şi nu vrem să fim sinceri cu noi înşine!…
Pentru mulţi, sinceritatea este o problemă, o problemă mică sau una mare. Tot ce doresc să se ştie astăzi, este că fiecare dintre nou va trebui să stea faţă în faţă cu nesinceritatea lui, într-o bună zi. Atunci va fi prea târziu să mai facem vreo schimbare! Să învăţăm chiar astazi să fim sinceri cu noi înşine! Mâine vom putea fi sinceri cu cei de lângă noi! Şi, în final, vom putea câştiga lupta care este pentru fiecare un examen, şi anume ca sinceritatea să devină pentru noi un principiu.
Căci, practic, cei mai mulţi nu vor ajunge să vadă pe Dumnezeu, nu pentru că nu merită această favoare, ci pentru că nu au învăţat astăzi, cân au avut posibilitatea, prilejul şi ocazia, să fie sinceri cu ei înşişi!…
Da, cu alte cuvinte, sinceritatea şi adevărul sunt vitale în relaţiile umane şi în relaţia cu Dumnezeu, fiindcă sinceritatea este lumina faptelor noastre, este temelia vieţii spirituale, fiindcă adevărul este ceea ce ne uneşte pe noi oamenii şi ne face liberi şi unici, este o lumină care străluceşte peste veacuri, este o rază de soare dumnezeiască, este ochiul raţiunii, fără adevăr omul este orb, fiindcă aşa cum spunea Ion Ghica: ,,numai adevărul este etern şi inalterabil’’, fiindcă adevărul şi sinceritatea sunt: iubire, lumină, viaţă, frumos, modestie, simplitate, smerenie, puritate, milă, bunătate, cinste, onestitate, autenticitate, discernământ înţelepciune, încredere, loialitate, curaj, cunoaştere pură, libertate, pace, har, bucurie, fericire, prietenie, omenie, fiindcă Adevărul relevat este mântuitor şi se descoperă în persoana Mântuitorului Iisus Hristos şi în învăţăturile Evangheliei Sale: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa’’ (Ioan, 14, 6). „Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre Adevăr. Oricine este din Adevăr ascultă glasul Meu” (Ioan 13:37). Dumnezeu, care este Adevărul cel veşnic şi neschimbat, doreşte ca şi noi să iubim întotdeauna adevărul, să fim sinceri, să urâm minciuna, fiindcă şi El o urăşte, o amendează şi o condamnă, iubirea de adevăr se întemeiază/se fundamentează, aşadar, pe credinţa şi iubirea sinceră şi curată faţă de Dumnezeu.
Sinceritatea înseamnă, gânduri şi fapte care să te reprezinte în totalitate, prin sinceritate om şi adevăr se întâlnesc. A fi sincer înseamnă în primul rând să fii cine ești cu adevărat, nu cine crezi că ești sau cred cei din jur că ai fi. Un om sincer este un om care nu doreşte să pară mai bun decât este în ochii celor din jurul său, care se decoperă cu bune şi cu rele, care conştientizează că nu este perfect, că pe lângă calităţi are şi multe defecte, care se lasă citit ca o carte deschisă şi cu pagini curate şi cu pagini murdare şi cu poveşti frumoase şi cu poveşti mai puţin frumoase şi plăcute.
Un om sincer recunoaşte şi îşi asumă, atunci când greşeşte, nu dă vina pe nimeni pentru acestea şi le asumă şi nu vrea să găsească ţapi ispăşitori pentru ele. Unui om sincer îi porţi ierta cu uşurinţă toate greşelile. Sinceritatea unui om te dezarmează, sinceritatea unui om te face să-l iubeşti, sinceritatea unui om te face să mai crezi în adevărata şi autentica prietenie!…
Omul sincer îşi conştientizează neputinţa sa în fata păcatului, conştientizează păcătoşenia sa, conştientizează că fără Dumnezeu alături, fără Dumnezeu sprijin şi ajutor, fără Dumnezeu în inimă şi întreaga sa fiinţa, fără Dumnezeu Frate, Prieten şi Tovarăş pe drumul vieţii nu poate face nimic bun, nu poate învinge patimile sale, neputinţele sale, nu poate să îşi împlinească visele, obiectivele şi scopurile existenţei sale, nu poate să găsească singur drumul spre Acasă, nu poate reuşi singur să se învrednicească de Împărăţia lui Dumnezeu în inima sa şi de viaţa cea veşnică!
Omul sincer recunoscându-şi, cu veritabilă responsabilitate, neputinţa se smereşte din toată inima sa şi cere iubire, milă, iertare, purtare de grijă, ca un copil neajutorat, Tatălui Său iubitor din cer. Fără ajutorul Bunului Dumnezeu nu reuşim să păzim poruncile Sale, fără ajutorul lui Dumnezeu nu avem nicio putere, nici o şansă de a învinge răul atât din noi, cât şi din afara noastră. Numai când Bunul Dumnezeu se milostiveşte de noi şi ne cercetează cu iubirea Sa de oameni, putem pune început bun în vieţile noastre, putem săvârşi binele şi învinge răul, putem iubi adevărul şi nu minciuna, putem fi sinceri şi nu plini de falsitate şi viclenie. Cine crede altceva, acela este un om mândru, un om mincinos, un om care nu are inima smerită, sinceră şi curate!…
Ca să discutăm despre sinceritate trebuie neapărat să discutăm despre minciună, neadevăr, ipocrizie, făţărnicie şi viclenie, păcate care sunt dezbătute, pe larg, de către toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care ne învaţă ce este minciuna, de câte feluri este şi când (nu) avem voie să minţim. ,,Există doar un singur caz în care avem voie şi acela este atunci când prin minciuna noastră salvăm un suflet păcătos de la rătăcire şi pierzanie. Atât. Exemplu: un sfânt părinte s-a pomenit într-o zi cu un hoţ care se închina la idoli care fugea din cetate fiind urmărit să fie prins. Cuviosul l-a luat în chilia sa, l-a ascuns şi l-a salvat de urmăritori, spunându-le că nu l-a văzut. Apoi l-a ţinut cu el o vreme şi l-a învăţat ce este credinţa în Dumnezeu şi astfel prin minciuna de la început i-a salvat sufletul său de la moarte.’’ (www.doxologia.ro)
O vorbă înţeleaptă spune că pe calea cea bună se poate întoarce orice păcătos numai cei mincinoşi nu. Un om mincinos nu se poate întoarce pe calea cea bună, fiindcă pentru a te întoarce pe calea cea bună trebuie să începi cu o spovedanie curată, sinceră, fără ascunzişuri, fără ocolişuri, nu poţi începe cu o spovedanie în care îşi are loc minciuna, trebuie să îi spui sincer Bunului Dumnezeu că îţi pare rău de greşelile făcute, trebuie să îi spui sincer că îl iubeşti şi că vrei să vină în inima şi viaţa ta, îi spui sincer că îţi pare rău de tot ce ai făcut rău şi urât până în acel moment. Nu poţi să-l păcăleşti pe Dumnezeu, aşa cum păcăleşti oamenii din viaţa ta folosind măşti potrivite diferitelor roluri pe care vrei să le interpretezi. Unii oameni poate nu reuşesc să-ţi recunoască minciunile, poate că reuşeşti să fii un actor desăvârşit, dar la Dumnezeu toate ne sunt cunoscute, nimic nu poate fi ascuns. Şi cum să iubească Dumnezeu un om care se joacă cu vieţile altor oameni, minţindu-i că-i iubeşte, minţindu-i că le doreşte binele, sau pe un om care îi spune: Te iubesc Doamne, dar minte când spune acest lucru, faptele sale vădind cu totul altceva, vădind că iubeşte pe cel potrivnic mai mult, şi nu pe El?…
Într-o inimă mincinoasă nu are cum să sălăşluiască harul Duhului Sfânt, acesta se sălăşluieşte într-o inimă curată şi smerită, într-o inimă spălată de lacrimile sincerităţii datorate recunoaşterii neputinţelor tale. Sfântul Nicolae Velimirovici a spus că: ,,De Dumnezeu nu ne îndepărtează adevărul, ci minciuna şi numai minciuna. A spune că adevărul ne îndepărtează de Dumnezeu este totuna cu a spune că Dumnezeu ne îndepărtează de Dumnezeu. Gândurile mincinoase şi cuvintele mincinoase, simţurile mincinoase şi faptele mincinoase fac mulţimea minciunilor care ne duc la nefiinţă, la înşelare şi la tăgăduirea lui Dumnezeu. De pe această cale, de la această răspântie de drumuri, nu poate fi întoarcere, fără cumplit cutremur în viaţa omului; atunci omul cade orbit la pământ ca şi Saul, iar Dumnezeu îl ridică din praf şi neputinţei îi deschide ochii şi-i arată calea pe care se poate întoarce.’’
Astfel, să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim întotdeauna sinceri şi curaţi cu inima, fiindcă Bunul Dumnezeu aceasta doreşte de la noi, o inimă sinceră şi curată, doreşte să iubim sincer şi curat pe El şi pe semeni. Un om sincer iubeşte cu toată puterea sa adevărul care este lumina harului lui Dumnezeu, iubeşte dreptatea, urăşte din tot sufletul minciuna, viclenia, ipocrizia, făţărnicia, falsitatea, omul sincer încearcă să se apropie de desăvârşire, încearcă să îşi ducă viaţa într-un mod plăcut lui Dumnezeu după chipul şi asemănarea Căruia a fost creat, încearcă să se asemene cât de mult poate cu Creatorul său, cu Dumnezeul sau care este Adevărul întruchipat.
Altfel spus, omul sincer nu îşi ascunde iubirea nici de Dumnezeu nici de semeni. Omul care iubeşte adevărul are curaj să îl mărturisească pe Dumnezeu fără frică că acest lucru îi va aduce ironia celor din jur, fără teama că va fi etichetat în vreun fel oarecare de cei care nu îi înţeleg iubirea această puternică şi sinceră faţă de Dumnezeu. Omul care iubeşte adevărul luptă fără frică cu duşmanii ortodoxiei, cu duşmanii credinţei sale strămoşeşti cu cei care vor să se abată de la Adevărul Sfintei Scripturi. Părintele Arhimandrit Teofil Părăian a spus că: ,,Unde-i sinceritate, acolo-i darul lui Dumnezeu.’’ Dacă eşti sincer iţi vorbeşte Dumnezeu prin omul acela de la care aştepţi cuvântul lui Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos are nevoie de o inimă curată ca să se descopere, atât cât poate omul să înţeleagă din ceea ce este Mântuitorul, aşa încât cel dintâi lucru pe care trebuie să-l facem este să insistăm pentru curăţia inimii.
Omul sincer de asemenea nu se ruşinează să arate iubirea sa, şi copiilor, tovarăşului de viaţă, rudelor, colegilor, prietenilor, străinilor, nu se ruşinează să îşi arate uneori şi vulnerabilitatea în faţa unei iubiri neîmpărtăşite. Omul care iubeşte sincer, necondiţionat se sacrifică aproape întotdeauna pe altarul iubirii, uneori doar dăruind iubirea, neprimind nimic în schimb!…
Altfel spus, un om sincer este un om pe faţa căruia poţi privi ca într-o oglindă sufletul său, îi poţi vedea în ochi orice trăire, este un om crare nu încearcă să pară fericit atunci când sufletul lui plânge din cauza unei tristeţi, a unei deziluzii, a unei pierderi, a unei dureri, care îşi lasă lacrimile să-i curgă şiroaie pe obraz, când simte că nu mai poate merge singur pe drumul vieţii, când simte că a obosit sub greutatea poverilor sale, când simte că fără ajutor din partea unui semen şi a lui Dumnezeu nu mai poate merge înainte pe drumul vieţii, nu mai poate să îşi care în spinare crucea spirituală care i se pare atât de grea parcă ar fi de plumb. Un om sincer nu îşi ascunde neputinţa, un om sincer nu se ruşinează să strige după ajutor, nu se ruşinează să fie văzut îngenuncheat şi slab în faţa greutăţilor vieţii, nu se ruşinează să ceară un sfat de la cineva mai înţelept ca el!…
Deci, un om sincer este un om pe faţa căruia vezi însă şi bucuria pe care o are în suflet, când se simte iubit, când se simte acceptat şi cu bune şi cu rele, care se bucură pentru orice lucru simplu, care se bucură să meargă cu picioarele goale prin iarba mângâiată de rouă cristalină, care se bucură când primeşte în dar un zâmbet o îmbrăţişare sinceră, care dăruieşte la rândul lui, celor din jur zâmbete şi îmbrăţişări sincere, care dăruieşte celor din jur iubirea lui sinceră, necondiţionată.
Adică, omul sincer este un om cu pace în suflet un om care nu se teme că i se vor descoperi unele minciuni, unele vicleşuguri, este un om care nu are nimic urât de ascuns este un om care are conştiinţa curată care poate pune liniştit capul pe pernă, fiindcă ştie că prin faptele sale nu a pricinuit niciun rău nimănui. ”Orice şmecherie, orice înşelăciune este descoperită şi în cele din urmă aduce pagubă; orice situaţie este mai puţin primejdioasă, dacă omul se situează pe terenul sincerităţii”. (Honore Balzac)
Aşadar, omul sincer mulţumeşte lui Dumnezeu din toată inima sa pentru talanţii cu care a fost înzestrat, mulţumeşte din inimă celor care l-au ajutat când a avut nevoie de sprijin, mulţumirea lui este sinceră şi curată şi nu de formă şi nu va uita niciodată binele făcut, va răsplăti la rândul lui acest ajutor când i se va cere sprijin, omul sincer nu este un om linguşitor care să laude pe cineva pentru a intra în graţiile lui, omul sincer dacă nu crede în ceea ce spune se abţine să se comporte altfel de cum gândeşte şi simte.
În altă ordine de idei, un om sincer îţi poate fi cel mai bun prieten, pentru că în ochii lui te vezi exact aşa cum eşti, pentru că acesta niciodată nu te va minţi frumos pentru a-ţi hrăni mândria ta, îţi va spune sincer ce apreciază la tine şi ce nu-i place la tine şi va şti să îţi arate greşelile sau defectele fără să te jignească, fără să te umilească, fără să te facă să te simţi prost, ci astfel de prieten te ajută să te cunoşti mai bine, te ajută să vrei să îţi îndrepţi greşelile, te ajută să te simţi iubit cu adevărat, pentru că un astfel de prieten te acceptă exact aşa cum eşti şi cu plusuri şi cu minusuri. Un astfel de prieten este un om care întotdeauna se roagă lui Dumnezeu să îl lumineze mereu cum să procedeze atunci când vrea să te atenţioneze că eşti pe un drum greşit şi şă conştientizezi că îţi vrea binele şi nu răul. Sfântul Cuvios Paisie Aghiorîtul spunea că: ,,Lumea merge urât astăzi, pentru că toţi spun mari „adevăruri”, care însă nu corespund cu realitatea. Cuvintele dulci şi marile adevăruri au valoare atunci când ies din guri adevărate şi prind rădăcină numai în oamenii binevoitori şi în cei cei care au minte curată…. adevărul este adevăr, dar dacă vreodată spui adevărul fără discernământ, acesta nu mai este adevăr…. Cel ce are mult discernământ, are dragoste nobilă, jertfire de sine şi smerenie, şi chiar adevărul cel amar îl spune cu multă simplitate şi îl îndulceşte cu bunătatea sa, folosind astfel foarte eficace prin cuvintele sale dulci, precum medicamentele amare folosesc mai mult decât siropurile dulci.’’
Un prieten sincer se va bucura împreună cu tine în momentele fericite ale vieţii tale, se va bucura de împlinirile şi succesele tale şi va plânge împreună cu tine atunci când viaţa îţi mai dă câte o palmă, ca să mai înveţi unele lecţii. Un om sincer îşi va împlini promisiunile faţă de tine, niciodată nu te va lăsa baltă atunci când te-a asigurat că îţi va fi alături. Îţi va spune sincer cât poate să stea alături de tine, cât poate să sacrifice din timpul său, cât poate să fie dispus să dăruiască, un prieten sincer va impune anumite reguli în relaţia de prietenie, va spune de la început ce poate să tolereze şi ce nu poate, ce aşteaptă şi ce nu aşteaptă de la prietenia sa cu tine.
Prin urmare, omul sincer va oferi încredere, respect, iubire, fidelitate, loialitate, şi va dori ca măcar încrederea şi respectul să fie reciproce!…
Trebuie, aşadar, să admirăm curajul unui om de a fi sincer într-o lume în care falsitatea, minciuna, viclenia sunt la ele acasă. Ca să fii sincer trebuie să ai curajul să lupţi pentru ca adevărul să învingă întotdeauna, chiar dacă ai de înfruntat multe greutăţi, chiar dacă îţi faci mulţi duşmani şi chiar dacă îţi pricinuieşti mult rău ţie însăţi/ însuţi. Ca să rămâi sincer trebuie să lupţi din răsputeri cu minciuna care acaparează tot mai mult sufletele oamenilor din jurul tău. Trebuie să ai curaj să rămâi congruient cu tine însuţi, să ai curaj să arunci orice mască de pe chipul şi din sufletul tău, deşi eşti tentat să devii actor ce joacă roluri de falsitate şi viclenie cu un mare talent, să ai curajul să împlineşti ceea ce ai promis ori făgăduit, să ai curajul să te descoperi aşa cum eşti cu bune şi cu rele, să ai curaj să îţi doreşti să fii din nou copil, copil cu inima sinceră şi nevinovată.
Un om sincer este un om sensibil, un om cu suflet de copil, fiindcă copiii sunt sinceri, fără viclenie în suflet, au sufletul pur şi curat. Iar Dumnezeu iubeşte oamenii sinceri, fiindcă tare îi sunt urâcioase minciuna şi viclenia.
Omul sincer preferă să fie ironizat, vorbit pe la spate decât să-şi încalce principiul în care crede şi după care se ghidează în viaţă, cel de a iubi întotdeauna adevărul şi de a fi de partea acestuia, mereu şi neîncetat!…
Cu alte cuvinte, deci, un om sincer se cercetează mereu pe el însuşi, mereu conştiinţa sa va fi judecătorul său obiectiv care îl va atenţiona să nu se iubească prea mult pe sine, fiindcă nu e un om desăvârşit, este omul a cărui conştiinţă strigă la el aşa cum spunea Părintele Arsenie Boca şi îl pâraşte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui de toate fărădelegile făcute. Suntem din ce în ce mai numeroşi cei care nici măcar faţă în faţă cu conştiinţa noastră, nu ne mai conştientizam slăbiciunile, nu ne mai conştientizam murdăria şi mizeria noastră sufletească şi toată viaţa noastră este o scenă pe care noi suntem nişte actori talentaţi, căutând să jucăm roluri false şi viclene.
Aşa, după cum am mai spus, suntem din ce în ce mai mulţi cei care credem că sinceritatea nu este o virtute, ci este slăbiciune, în viaţa noastră domnind cu mare cinste, viclenia şi falsitatea. Este şi mai rău când de multe ori trăind printre actori talentaţi care joacă roluri de viclenie, falsitate, ipocrizie, te molipseşti de dorinţa de a deveni şi tu un actor talentat, care să ştie cum să poarte diferite măşti pe chip şi în suflet. Nu mai eşti congruent cu tine însuţi, nu mai poţi să îţi menţii direcţia ta indiferent de exterior.
De aceea, trebuie să fii destul de întărit şi de puternic ca să poţi să fii şi să rămâi întotdeauna tu însăţi/ însuţi şi să nu asculţi de cei care te învaţă să nu mai fii sincer, argumentând că, în ziua de azi, sinceritatea nu (mai) este o calitate, este un defect, care te învaţă să îţi ascunzi gândurile şi sentimentele, să spui că eşti fericit chiar dacă eşti nefericit, care te învaţă că a fi sincer înseamnă să suferi, fiindcă punându-ţi sufletul pe tavă în faţa semenilor tăi poţi fi umilit, ironizat, invidiat, bârfit ori clevetit.
Şi, totusi, eu unul cred că sinceritatea este o mare calitate, este o mare virtute!…
Altfel spus, cred că sinceritatea este oglinda sufletului nostru, sinceritatea te ajută să ai un interior frumos, te ajută să te bucuri de o curăţenie sufletească, te ajută să ai o casă a sufletului de sticlă în care poate privi orişicine, fiindcă aşa cum spunea Părintele Arhimandrit Teofil Părăian te ,,poţi prezenta oriunde şi oricând cu ceea ce eşti, cu interiorul tău şi cu exteriorul tău, pentru că viaţa din exterior este o proiectare a vieţii din interior. Aşa că dacă ai o aşezare bună sufletească, proiectezi şi în afară ceea ce ai înăuntru şi este excepţional.’’
Adevărul (la pachet cu sinceritatea) este afirmarea dragostei lui Dumnezeu în noi, adevărul este Iubire, adevărul este Viaţa. Şi de aceeea să ne rugăm Bunului Dumnezeu să conştientizăm importanţa cunoaşterii şi ancorarea în Adevărul Divin şi păstrarea descoperirii lui în curăţie de inimă şi în sfinţenie, pentru a ne învrednici de viaţa veşnică, prin credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, care ne-a spus că El este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. Adevărul este Medicul cel Bun. El ne vindecă sufletele şi trupurile, redându-ne sănătatea, bucuria şi fericirea divină, el ne aduce binecuvântare, el ne ajută să îl avem mereu pe Iisus Hristos în inima noastră, el ne ajută să ne îndepărtăm de cel rău, care este împăratul minciunii, ipocriziei, făţărniciei şi al vicleniei!…
În concluzie şi încheiere, voi evidenţia faptul că, omul de cultură, intelectualul şi gânditorul Ernest Bernea afirmă că “viaţa noastră este plină de contradicţii şi de sensuri denaturate. În lupta de toate zilele, sinceritatea este luată drept prostie, aşa după cum şiretenia şi ipocrizia sunt luate drept inteligenţă.
Se socoteşte om inteligent omul şiret, omul care ştie a păcăli şi exploata pe fratele său, în timp ce acela se mişcă sincer faţă de sine şi faţă de alţii, acela care are inocenţa florilor este socotit prost. De ce? Pentru că în lupta ce se dă între oameni, acesta din urmă este un învins, este o victimă.
Aici este în fond o mare iluzie care îi hrăneşte pe cei ce se cred mai „deştepţi”, încercând să fure vieţii plăceri şi rosturi personale. Cine vrea să ascundă, să lucreze în întuneric, nu creează, nu câştigă nimic, ci dimpotrivă. Iluzia se naşte din sensul material al luptei lor, nu din cel spiritual.
Totul în lumea aceasta se descoperă, totul se petrece la câmp deschis, acolo unde lumina cade masiv şi vertical. Ascunzişurile nu duc la biruinţă, ci numai la propria înşelare a celor ce le ştiu şi le folosesc; ele arată cât de slabi şi temători sunt aceşti oameni dacă le este frică de adevăr.
Sinceritatea are tăria luminii şi rodnicia apelor revărsate. Totul trebuie împlinit fără înconjur, fără păcatul înşelăciunii, fără rătăcirea dinainte hotărâtă. Omul sincer loveşte lucrurile în inima lor şi le cucereşte. Omul este tare prin această atitudine directă. După cum inteligenţa este cuprindere largă a vieţii, este înţelegere până în sensul moral al cuvântului, tot astfel sinceritatea este depăşire, este dăruire, este puritate şi lumină care taie în trupul masiv al întunericului.
Sinceritatea este o mare forţă morală, cale sigură în câştigarea binelui, căutat atât de trudnic de către noi toţi!…”
(Cf. Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 58-59).
Da, într-adevăr, sinceritatea este una din florile rare ale vieţii; este o sarcină teribil de grea, ce presupune maximum de responsabilitate. De aceea omul iresponsabil nu poate ajunge la sinceritate, oricât s-ar strădui.
Drept urmare, sinceritatea în viaţa creştinului este utilă în multe aspecte ale vieţii. Dacă în loc de sinceritate am pune de exemplu, puritate, sau curăţenie accentuată a inimii, aceasta ar însemna că în acea inimă să nu mai existe nici o doză de ceva rău, necurat, murder, mizerabil sau impur.
Apoi, ca rezultat sau efect, acest lucru s-ar răsfrânge în vorbirea persoanei respective, în atitudinea sa şi în comportamentul lui, care (re)acţionează cu puritate în aproape toate aspectele vieţii de zi cu zi. Din această comportare va lipsi, viclenia, prefăcătoria şi minciuna precum şi alte lucruri ca vorbirea de rău, defăimarea, blamarea, bârfa, lucruri care produc, generează şi provoacă atâta rău aproapelui!…

Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/

by

Referinţă Bibliografică

STELIAN GOMBOȘ: Din seria: “Minima moralia” – Sinceritatea…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 februarie 2019