Cam în acelaşi timp calendaristic, domnul Leopold Gurnişt primi inştiinţarea că va ieşi la pensie, iar Matilda, nevastă-sa, îi făcu un apropo elegant cu privire la data căsătoriei lor. Se împlineau exact patruzeci de ani de când îşi uniseră destinele la bine şi la mai puţin bine. Leopold analiză atent viitoarea pensie şi plusurile care i se cuveneau ca despăgubire, bonusurile cuvenite pentru ca nu fusese mult timp in concediu medical şi premiul pentru conştinciozitate şi ajunse la concluzia că îşi pot permite o cină festivă şi aniversară la restaurantul de lux „Luculus”. Şi asta încă înainte de a primi cele cuvenite.
Matilda roşi de plăcere şi se comportă ca o fetişcană, încercă aproape toate rochiile şi alese un şirag de perle autentice, care se îngălbeniseră parţial de atâta nepurtare. Leopold aerisi costumul cusut încă la Cernăuţi, dar care arăta ca şi nou, din cauză că nu-l folosea decât o data sau de două ori pe an, la vreo nuntă programată în sezonul rece. Cu oarecare emoţie, telefonă la prestigiosul restaurant şi rezervă o masă de două persoane pentru a doua zi…
Conform unei recomandari ştiute încă din copilărie, cu aproximativ o oră înaintea evenimentului, cei doi mâncară câte un ou tare, cu scopul de a nu lăsa impresia celor din local, chelneri şi consumatori, că ar fi flamânzi. Mai ales că aveau de gând să comande lucruri bune, de le lăsa gura apă numai la ideie…
Localul era într-adevăr select, oamenii erau eleganţi, (chelnerii mai ales), o muzică discretă mângăia atmosfera. Aşa că Leopold intră primul, cum citise mai demult în codul manierelor elegante, Matilda îl urmă demnă şi se lăsara conduşi la o masă centrală, care avea avantajul că puteai fi văzut din toate părţile. Chelnerul apăru imediat, era un om mai în vârstă şi Leopold se bucură, de parcă ar fi recunoscut un coleg din clasele primare.
Afişând un soi de intimitate, Leopold îl întrebă ce le recomandă şi acceptă fără să protesteze, dar şi fără să înţeleagă, aproape tot ce le propuse specialistul. Oul fiert îşi făcu pe deplin datoria, pentru că, deşi mâncară încet şi pe îndelete, distins şi ceremonios, Matilda observă că pe la jumătatea porţiilor, amândoi abandonară cu regret partida. Fripturile erau grozave, garniturile speciale, destinate teoretic unor consumatori mai antrenati.
– La cât costă, mare păcat să le lăsăm ăstora…
– Vrei să-ţi spun ceva? Nici nu am prânz pentru mâine, şopti cu regret Matilda. Mare păcat! Venim o dată în paşti la Luculus şi lăsăm un sfert de pensie în farfurie…
Lui Leopold îi veni o ideie grozava. Făcu plata, suplimentă un bacşiş de director adjunct si cu tonul cel mai firesc se adresă chelnerului: Nu ar putea dumnealui să împacheteze resturile pentru cei doi câini care aşteaptă cuminţi acasă?
– Cum să nu?! se oferi îndatorat omul. Numaidecât…
Şi luând farfuriile, dispăru după culise. Când reveni, era numai zâmbet şi bunăvoinţă. Avea in braţe pachetul, învelit cu grijă.
– Mai poftiţi pe la noi.
Şi cu un soi de complicitate, adăugă discret:
– Am pus peste porţiile dumneavoastră o mulţime de oase şi resturi de la celelalte mese. Mai poftiţi pe la noi, veţi fi serviţi în mod special…
Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
3 martie 2016
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..