De Dragobete iubeşte româneşte!

Pe 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza si Dragobetele, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

Aceasta sarbatoare este mai veche decat crestinismul. Dragobetele nostru era la origine un vajnic flacau dac. Traditiile populare stravechi il numesc fiul Dochiei, sora lui Decebal, si zeu al dragostei pe plaiurile dacilor si mai tarziu ale daco-romanilor.

În tradiția românească, Dragobetele marca începutul primăverii, data de 24 februarie nefiind întâmplător aleasă, aceasta însemnând începutul anului agricol.

Este momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia și iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii.

Astăzi, citim împreună poeziile primite de la cititorii Armonii Culturale!

De Dragobete…

Dragobete, Dragobete,
Ce strecori dragostea-n fete
Și le cuibărești in suflet
Zile-ntregi și nopţi de umblet.

Dragobete, Dragobete,
Ce pui la flăcăi și fete
Focul dragostei dintâi
Inimilor căpătâi.

Dragobete, Dragobete,
Lacrimi de băieţi și fete,
Glas strigând mereu Iubire
Și poruncă de-amăgire.

Dragobete, Dragobete,
Busuioc de prins in plete,
Vis de noapte-n zori de zi,
Românescul dor de-a fi.

Dragobete ești, vei fi
Românescul A IUBI
Românescul dar de dor
Tuturor iubirilor!

Gheorghe Stroia

ÎNNOBILARE

Puf de stele am sa pun
Peste umerele goale,
Ca sa te iubesc, nebun
De la creştet până-n poale!

Străluceşti precum o stea,
Calea vieţii luminând
Aşa sufletul te vrea,
Căci cu tine sunt în gând.

Iar lumina din ochi fie
Pentru inima-nsetată
Un izvor de apă vie,
Ca să mi te sorb pe toată!

De la: CONST. MIU

Drago(ste)bete – DE N-AI FI APĂRUT

De n-ai fi apărut
din nimbul ăstei lumi,
ca să ridici prin floare
tot cerul de minuni,
aş fi sădit în palmă
un bob alb de lumini,
l-aş fi stropit cu rouă
culoare şi suspin…

Și l-aş fi pus la piept
în haina mea curată,
l-aş fi-ngrijit în somn
în visu-mi fără pată,
un căpătâi de viaţă
la cap să mi-l aştern
şi clipă după clipă
iubirea să i-o cern.

Să fac din el copacul,
şi cerul, şi pământul,
marea cea mare,
munţii,
iubirile,
şi vântul,
iarba de verde plină
scursă din praf de stele,
rana,
balsamul,
boala,
şi leacul pentru rele.
Să-mi fie gândul
zborul, iar cerul său
palat,
culoarea
şi privirea
din sufletu-mi curat,
să-mi fie urma clară
spre visul colindat,
arcuşul de vioară
în triluri legănat.

Să fac din el altarul
ales de-nchinăciune
şi euharistia
din vremuri de tăciune,
biserică străveche
cu glas de clopot sfânt,
rugul de foc,
iertarea,
şi mierea din cuvânt.

Dar Tu ai apărut
din nimbul ăstei lumi,
ca să ridici prin floare
tot cerul de minuni,
căci te-am sădit în palmă –
un bob alb de lumini,
te-ai întrupat din rouă,
culoare şi suspin…

Gh. A Stroia
Făurar 2016

Răspunsuri reci

În așteptarea unei luminițe
Observ în zări întepărtatele cărări,
Sunt drumuri scrise cu culori de vise
Dintr-o viață scurtă de poet.

Scrisori dea rîndu-mi stau în cale
Precum o ploaie a și trecut,
E totul umed, o culoare
De parcă totu-și ia-nceput…

Răspunsuri reci sunt recitite
De-aceiași față înălbită,
Cu ochii mari, mășcați ca mura
Asemeni unora culori din vis.

Și cui au oare se tot scrie
Un val de drumuri, de cărări…
S-au poate mie mi-leatribui
În număratele-ncetări.

Un frig iernatic suflă plicuri
Și gînduri mii se-nvîrt în sus,
De parcă-s zmei purtați în aer
Acuma sunt, acuma nus!

Mă tem de singura-mi făptură
Că-ci neputicnciasă poate fi,
Mă leg cu scrieri pe la gură
Poate răspunsul rece n-a mai fi.

De la: Alexandru Topolenco

LĂCRĂMIOARE

M-am trezit de dimineaţă
Cu o lacrimă pe-obraz.
Lângă pat, ochii măicuţei
Străluceau ca un topaz.

Ce-ai păţit, fetiţa mamei?
Lăcrămioara, ce-i cu ea?
Ce-ai visat în pragul toamnei,
Floarea mea, lumina mea?

M-am văzut în curtea şcolii,
Spune-ncet copila sa,
Iar în hol, în pragul clasei,
Doamna mea mă aştepta.

M-am grăbit s-o iau ’nainte
Să ocup un loc al meu,
Şi-am deschis întâia carte
În zâmbet de curcubeu.

S-au lăsat din zbor pe umeri
Litere şi cifre mii,
Iar în joc venit-au fluturi
Şi dansau în jur zglobii.

Am intrat şi eu în horă,
Dar minunea dispăru…

De-asta plângi? întreabă mama
Ştergând lăcrămioara-ncet,
E un vis, e doar o glumă,
Dar în viitor va fi
Zborul tău către lumină,
Aripi îndreptate-n sus.

De la: Angela Burtea

Cu dragoste

Fecior de munţi de-un an te-aştept
Cu ghiocei şi viorele-n tâmplă,
De-al meu iubit, cinstit şi drept
Visez şi-ascult izvoarele cum cântă.

Eşti tu fior ce îmi alungă somnul,
Eşti tu cuţit prea ascuţit
Îmi zic rugându-mă la Domnul,
Eşti sigur soarele la răsărit.

De nori s-ar strânge-n ceruri a furtună,
De păsările ar merge şi-ar cânta,
Din suflet de mi-ai împleti cunună,
Sigur doar şi o clipă, un infinit mi s-ar părea.

Şi-ţi spun cu vorbe mici şi prea sărace
Că-n sufletu-mi ai tron de diamant,
E mult un an şi inima nu îmi dă pace
Dar astăzi te întorci la mine din neant.

De la: Narcis Zahiu

by

Referinţă Bibliografică

Dragobetele sărută fetele…româneşte/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 februarie 2016