O EXCURSIE DE NEUITAT ÎN MUNȚII APUSENI
D-na doctor Lucreția Dediulescu a organizat o frumoasă excursie în Munții Apuseni cu membre ale Clubului Femina 2 din Râmnicu Sărat pe care îl conduce de mai mulți ani, la sfârșitul lunii mai, 2024.
Am pornit în zori și am ajuns repede pe Valea Buzăului, acel loc mrific, nevalorificat de turiști, așa cum merită. Eram în Țara Luanei, acest ținut de vis și legendă pe care îl iubesc mult și care mi-a inspirat 4 cărți: PRIN LUMINILE DIN ȚARA LUANEI, FELICIA, NEVOIE DE ALB, DANIEL, PICTORUL IUBIRII.
Peisajele minunate se succedau sub razele aurii ale soarelui, prin ceața de pe apa Buzăului, culminând cu Barajul de la Siriu unde ne-am oprit să fotografiem apa de smarald a lacului, culmile împădurite ce îl înconjurau, pajiștile verzi din jur și cerul de un albastru infinit.
Ne-am oprit apoi la Întosătura Buzăului și ne-am închinat în frumoasa catedrală a localității, unde artista Aneta Bratosin, invitata de onoare, a cântat o priceasnă care ne-a emoținat, că avea o rezonață deosebită sub bolțile înalte ale catedralei. Eu, Ecaterina Chifu, am recitat prima strofă din Rugăciune, scrisă de Mihai Eminescu. Eminescu este poetul meu de suflet și mi-a făcut plăcere să traduc poezia de dragoste eminesciană în franceză.
Am ajuns la Făgăraș și am vizitat Cetatea Făgăraș, menționată în documente la 1291. Impresionantă prin zidurile de incintă și turnurile sale, cetatea ne-a atras cu misterul ei, cu sălile cu aspect medival, cu ziduri foarte groase și arcuri în ogivă. Am străbătut sălile cu mobilier, obiecte de uz casnic, arme, armuri și tapiserii. Impresionantă a fost sala Doamnelor, cetatea numindu-se și Cetatea Doamnelor, căci a adăpostit familii de domnitori, printre care și Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul.
Am vizitat și biserica brâncovenească „Sfântul Niculae” din FĂgĂraș, impresionantă ctitorie, de mari dimensiuni, cu cea mai lată catapeteasmă dintre toate bisericile construute de domnitorul-matir.
Regret că ghidul deși plătit, nu ne-a însoțit, să ne vorbească de rolul deosebit jucat în istoria de familia domnitoare a Corvinilor: Iancu de Hunedoara și Matei Corvin.
Legenda fântânii săpate de doi prizonieri turci timp de 15 ani ne-a impresionat, mai ales pentru ceea ce au scris ei pe un inelul de fier, după ce soția lui Matei Corvin nu le-a redat libertatea, cum promisese domnitorul: „Apă ai, inimă n-ai.” Ei au găsit apă, săpând până la 25 de metri și fântâna există și astăzi.
Este regretabil că se face prea multă reclamă torturii ce se practica în acele vremuri, nu faptului că oastea lui Iancu de Hunedoara a ținut piept hordelor turcești, voievodul chiar și-a pierdut viața.
Găzduite la Hotelul LOTUS din Deva, excursionistele au fost foarte bine tratate și recomand și altor acest hotel, aflat nu departe de Cetatatea Deva.
Când am ajuns la GEĂDINILE LUI ZOE, nu departe de Deva, am crezut că am nimerit în GRĂDINA MAICII DOMNULUI. Nu știam ce să privim mai întâi: arbuștii frumos tăiați, copacii, cireșii cu fructe roșii sau multiplele varietăți de trandafiri: albi, portocalii, roz, roșii, galbeni, crem. Pe 4 ha se întinde această mirifică grădină în care am rămas 2 ore și tot nu ne înduram să o părăsim, căci atâta bucuria a ochilor, a sufletului rar ne este dat să trăim. Obiecte de artă din fontă se armonizau cu peisajul. Grădina în trei culori:albastru/mov, galben și roșu în diferite nuanațe, arcadele cu trandafiri parfumați, englezești ofereau o simfonie a culorilor.
Eu amintesc că nu numai acest Domn italian, proprietarul acestei grădini, a avut dragostea pentru flori, ci toți românii își înfrumusețea grădinile cu trandafiri, ca și Râmnicenii.
Traseul prin Munții Apuseni pe Valea Arișului ne-a rămas în memorie, ca un colț de țară românesc, nealterat de învazia modernității. Cer și munți cu brazi, tot mai sus, mai sus, spre casa lui Avram Iancu.
Acum, când se împlinesc 200 de ani de la nașterea marelui erou național, am considerat că este necesar să cinstim memoria lui, vizitând casa memorială, amplasată între doi pinteni muntoși, spre care se ridică semețe culmi împădurite. Casa veche, construită la anul 1800, a adăpostit familia lui Avram Iancu, fiind chibzuit construită: acoperiș țuguitat, să se topească repede zăpada, grinzi și tavane de lemn solid, cu mobilier și podoabe specifice Țării Moților. Casa a adăpostit o școală, are o biserică și alte dependințe specifice gospodăriei țărănești.
Eram acolo și Avram Iancu ne privea cu ochii lui mari, în costum din Țara Moților. „Crăișorul munților”, cum a fost numit, este un simbol al luptei pentru libertate națională, pentru drepturile sociale ale Românilor.
În cartea de onoare a acestei case memoriale eu am scris:„Membrele Cubului femina 2 din Râmnicu Sărat am venit de la 700 de Km, să cinstim memoria unui mare erou al neamului românsc AVRAM IANCU, cel care, prin ideile sale, a revoluționat o epocă, a luptat pentru drapturile moților și ale Românilor și a murit jertfelnic, pe plaiul străbun, ca să repete destinul altor mari martiri ai neamului: Decebal, Mihai Viteazul, Ciprian Porumbescu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga ș.a.
Ne doare încă inima pentru durerea lor. Îi iubim, îi cinstim cu drag, că ei sunt fiii națiunii pe care au iubit-o și pe care au apărat-o mereu. „Eroii nu mor nciodată” cum am scris eu o poezie dedicată lor.
Găzduite de pensiunea Perla Arieșului, am petrecut o seară minunată, căci am sărbătorit ziua de naștere a doamnei doctor Lucreția Dediulescu și am trăit momente frumoase.
La întoacere, am vizitat orașul Sibiu, care este o citadelă multiculturală.
Mulțumim organizatoarei și fac urări de sănătate toturor participantelor.
Ecaterina Chifu, membră UZPR
by