Numai pentru tine, Augusta, numai pentru tine,
Din smârcuri şi din roua deşertului
Flacăra florii albe cules-am.

Aura sărutului tău mă devoră,
Cum clipa devoră nisipul şi taina.

Cules-am trandafirul mirositor
Să te-ncing în puritate şi-arome
Aşa cum pruncul putere culege
Din privirile tale setoase de dragoste.

Cules-am, cules-am, cules-am
Florile acestea, Augusta, doar pentru tine.
Lumina sărutului, în dimineaţa de vară
Putea-va,Augusta, să mă înlumine.

Aşezări minuscule, aproape de nebănuit.
Păşeşti pe străzi ca pe un tărâm selenar
Apoi deodată imensitate.

Casele toate se bulucesc în imaginii,
Nici nu ştii din care parte.
O adevărată explozie, o benefică ploaie.

Treci peste toate de trei ori,
Şi iar de trei ori şi iar de trei ori…

O adiere de vânt printre palmieri şi tăcuţi mandarini.
Ciorchine aprins, ciucure de frunct oriental
Oraşul cel alb izvorând din adâncuri –
Semn ireal pe retină – călătorie imaginară
În afundul Hispaniei – ca într-o scoică
Casele acoperite cu nouri şi cu frunze de ferigă-
Ţiglele uşoare şi mozaicuri pe partea nevăzută a lunii
Sunt izvoare răcoroase în tentacula verii.

Zafra, Spania, 15 august, 1990

Picioarele subţiri rezistă tot mai mult
Lungilor şiruri de mişcări greoaie;
Se clatină o vreme pe moile copite,
Pieliţa de pe gură li se-nmoaie,

Cînd vin pe lume şi dau năvală-n cîmp
Şi se topeşte zăpada de căldură
Îi sprijinim cu palma şi simţim
Cum naşterea aceasta de-a pururea ne fură.

Mierea-n ştiubei se-aprinde tot mai des
Să lumineze-n vremuri şi-n icoane.
Străbunul gând din cuib ia înţeles
Că vraja toată-i limpede-n canoane.

Sămânţa limbii din bucoavne iar
Prinde înaltul spic în chingile de ceară
Şi cu sărutul gurii, merge la altar
În grai curat să fie-o sacră primăvară.

Cuibul cuvântului de gură logodit
În respirarea strămoşească a nuntire
Rodu-i mustind în buză-a infinit
E temelie-n veşnic româneasca ei rostire.

Lumina lui dă buzna-n luminiş
Să se-mplinească-n vechile icoane.
Şi unde-a fost să fie, iată, un brădiş
Zăpada lui a înălţat plăcute poame.

Cuibul cuvântului în stupul legendar
Putere-mbracă-n vatra cea străbună
De secole şi-i strajă şi-mplinire la hotar
Când corn domnesc temeinic ne adună.

Sămânţa limbii din bucoavne iar
Lumină-mparte-n vis, şi în tăcere
Ea cu sărutul gurii merge la altar
Şi-i este jurământul candelă de miere.

Sângele limbii tot simţind exod
Sub avalanşa anilor ca un blestem sub case
Îşi are în grafie strămoşescul rod
Şi-n umbra crucii rănile le coase.

Tăişul lamei săbiei lucinde peste zări
Îmbracă rana-n ceară, şi-n rostire
Cuibul cuvântului putere ia şi aşteptări
Şi-apoi se-ncheagă-n veşnică rodire.

Cuibul cuvântului în spic a împlinit
Sămânţa limbii ce-n bucoavne doare
La Cernăuţi cuvântul este mit
Şi se înalţă-n veşnică, subtilă, întrupare.

Sămânţa limbii din bucoavne-ncet,
Şoptind cu dor o doină pentru ţară
Prin românescul: gândul daco-get
Prinde lumină caldă-n candelă de ceară.
August 2008