Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » EMOȚII ȘI LUMINĂ, autor Anișoara Laura Mustețiu

EMOȚII ȘI LUMINĂ, autor Anișoara Laura Mustețiu

PREFAȚĂ scrisă de Epifan Miclea

Deja mentionat în Cuvântul înainte, care este o poezie a poeziilor următoare, versurile poetei pot fi privite ca un pas pășit în lumea mocnitelor taine, care sunt adeseori păstrate în sufletul cititorului și dezvăluite de poet. Chintesența poeziilor scrise de Anișoara Laura Mustețiu pornesc de la avantajul de a stârni stări, sentimente pe care chiar și un neavizat al poeziei le-ar simți atunci când absoarbe frumusețe din seva versurilor. Intuitivă, poeta pune cititorul în fața faptului împlinit, deoarece unui cititor adevărat i se va naște în subconștient dorința, curiozitatea de a cunoaște avatarul eului liric descris în Emoții și Lumină.

Ca și curent literar s-ar putea spune că Anișoara Laura Mustețiu readuce naturalismul prozaic (Zola, 1885) în contemporaneitate, prin versuri care redau o simbioză naturală de poezie-proză. Aici, rima abia se face simțită, ea punctează, iar naturalismul conferă o consistență prozaică pe baza căreia poeta jonglază cu trăiri. Ca și antagonism, elementele întâlnite în poeziile autoarei conferă și antiteză, un strigăt de indignare, revoltă, dorință de dreptate socială, adevăr (Ninge cu lacrimi, Omul fără adăpost). Aici, poeta transmite sentimente perceptibile, asemenea durerii unui condamnat pentru o crimă care nu a comis-o. Și pentru că Anișoara Laura Mustețiu este și o luptătoare pentru drepturile omului, ar fi interesant de mentionat că mișcările pentru drepturile omului au luat ființă sub directa influență a naturalismului (1898) pe care autoarea îl promovează în poezii.

Din prisma Emoțiilor, o surpriză vă va aștepta încă de la începutul lecturării versurilor cuprinse în poeziile minunat scrise de poeta care nu dăruiește sentimente ci le oferă cu generozitate din propria grădină unde le cultivă hrănindu-le cu emoții și înălțându-le prin lumină! Sunteți așadar invitați să pătrundeți în tainica grădină de vise și speranțe–asemenea unei plimbări prin „Vânzătorul de visuri”, Augusto Cury sau „Alchimistul” de Paulo Coelho—nefiind nevoie să bateți la ușă, ea fiind mereu deschisă! Nu veți întâlni nici garduri, ele fiind înlocuite de rondouri plantate cu flori de curiozitate, care îndeamnă la descoperirea frumosului ascuns printre culori și cuvinte. Veți urmări metamorfoza sufletului, de la sublimul iubirii la dulcea-amară tristețe melancolică. Așadar, luați un coș mare în care să vă încapă aproape toate dorințele. Veți reveni. Ascundeți printre dorințe și semințe de sentimente! Aveți de unde alege.

În dumbrava minunata femeia se va va simți protejată, înțeleasă, își va cunoaște mai bine propriile dorințe, împărăția necuprinsă a viselor ce vor putea aștepta cu sufletul pătruns de frumosul imaginarului împlinirea spirituală. Bărbații vor cunoaște calea spre a ajunge la inimile iubitelor, vor intra în lumea mirifică a sentimentelor pure, se vor recunoaște în postura de administratori ai fericirii comune!

La plecare, o lacrimă șoptită la portița imaginarului va înduioșa destinul oricăruia care crede în iubire, în lumină și în puterea spiritului divin…

Epifan Miclea,

Alba Iulia

Emoții și Lumină, autor Anișoara Laura Mustețiu

Editura Bifrost, București

Cartea se poate achiziționa de pe site-ul librăriei Cărturești, eMag sau de pe site-ul editurii Bifrost.

 

 

Facebooktwitterby feather
Etichete:

Despre ANISOARA LAURA MUSTEȚIU

Anișoara Laura Mustețiu s-a născut în Timișoara. În 1990 a emigrat în Germania unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Din 2014 locuiește în Sydney, Australia. Deşi trăiește departe de ţară, dragostea ei pentru limba şi cultura română a rămas o pasiune pe viaţă. STUDII: Liceul de Filologie Istorie, Timișoara (1989), Știinte Economice, IHK Ludwisghafen (1995), Studii de Literatura Germană și Journalism, ILS, Hamburg (2008), Bachelor of Communication, majors in Creative Writing/Business Communication, Griffith University, Australia (2017). COLABORĂRI în România şi în străinătate (2018-2020) - Poezii si eseuri: Confluenţe Literare, Gândacul de Colorado, Parnas XXI, Singur, Armonii Culturale, Pro Litera, Pro Diaspora, Climate Literare, Aşii Români, Logos şi Agape, Melodium, Centrul de Presa Ro, Vocea Literară, eCreator, Cutezătorul, Magazin Critic, poezii publicate în cărțile „Vara sentimentelor”, „Coloana dragostei,” „De vorbă cu Eminescu”, „9000 Miles Away”, „A Romanian Australian Anthology, Contemporary Poetry and Prose”, „The Wide Open Sky, Words of Power - American Anthology of Poetry”, „Antipodes Poetic Dialogue”. Eseuri: „Taina Scrisului”(2019) în Antologia Română de Eseuri „Taina scrisului”, „The World of Books” (2020) in „Worlds and Words” (în cooperare cu PEN Austria și Australia). . CĂRȚI PUBLICATE: Travel in Time, A Life Story in Poems (2020), Yarran, Stories from Australia, (2020), Un sărut pierdut pe mătasea timpului (2020), Editura Academiei Româno-Australiene, Emoții și Lumină (2021), Editura Bifrost, Crâmpeie din Viața unei Femei (2023), Prețul Onoarei (2023). . CONCURSURI internaționale de poezie: Certificate of Outstanding Performance – The Spirit of Asia Contest-70 (2020), Asian Literary Society, Mumbai. Award de Appreciation – A Borderless World Contest (October 2020), Paradisaical Renaissance, United Global Humane and Literary Place Foundation, India. Merit de Excelență pentru promovarea culturii române – Editura Globart Universum, Montreal, Canada. Activist for Peace and Human Rights – Member of World Literary Forum For Peace and Human Rights. Anișoara Laura Mustețiu este membră a Academiei Româno-Australiene de Cultură din Sydney, redactor la RadioProDiaspora, redactor șef al revistei Emoții și Lumină din Sydney.