EUGEN DORCESCU

O POETĂ: FLORINA BLIDARIU

Cu puțin timp în urmă, dând dovadă de o foarte măgulitoare încredere în intuiția și priceperea mea, Doamnele Nadia Obrocea și Mirela-Ioana Dorcescu, Profesoare de recunoscut prestigiu la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, mi-au solicitat opinia asupra unui corpus de texte literare, poezie și proză, aparținând studenților și materanzilor aflați în profesionista și generoasa Dumnealor purtare de grijă.
Le sunt adânc recunoscător celor două Doamne Profesoare. Fiindcă, încă de la primul contact cu amintitele creații, am avut șansa, rarisimă, de a identifica un talent poetic, juvenil, desigur, în formare, în maturizare, în desăvârșire, dar, după credința mea, indiscutabil, în persoana masterandei FLORINA BLIDARIU.
Rod al unei inteligențe emoționale de netăgăduit, recurgând, intuitiv, la strategiile dorinței, utilizând dezinvolt, dar adecvat, și strategiile limbajului artistic, poemele Florinei Blidariu atrag numaidecât atenția prin prezența ideilor trăite (nu doar emise), prin profunzimea cețoasă, nocturnă, a simțămintelor, prin ambiguitatea și originalitatea soluțiilor afective, prin acuratețea și proprietatea stilului. Firește, este doar un debut. Un debut absolut. Un început de drum. Dar un început de drum sub mai mult decât promițătoare auspicii.

POEME DE FLORINA BLIDARIU

Carnal
Îmi dai o petală, o pun într-o carte și citesc printre rânduri
Îmi dai o scoică, o duc la ureche… aștept să vină marea
Îmi dai mâna ta și o conturez lângă a mea
Îmi dai inima ta și eu îți arăt lumea din ea
Mi te dai pe tine și eu te croiesc pe măsurile mele
Eu, tu și o petală, simbioza letală.

Autoportret
Poate sunt un vis al oricui și poate al nimănui
Poate sunt o peluză peste care crește iarba
Poate sunt o fotografie pe peretele cuiva
Sau poate sunt un vers dintr-o melodie necompusă
În final sunt doar un gând care zboară peste tot și niciunde
Și niciunde…

Negare
De-ar fi să colind pământul
La tine m-aș întoarce
Ți-aș aduce trandafiri albi și un semn de carte
L-aș pune între petale
Aș număra zilele
Și iarăși la tine m-aș întoarce…
Să-ți fac așternut și cunună
Să-ți pun perna de flori la cap
Să miroși a busuioc
Și măcar o clipă să mă gândesc:
Tu n-ai murit deloc!

Hipnoza de vară
Atâtea nopți de vară au fost
Când inima mea am dat-o cerului
În nopțile reci și calde
Când refugiul era un ciment tare
Pe care îmi lăsăm trupul diafan
Alunecând ca mâinile unui pianist pe clapele pianului
Și atunci avea loc hipnoza
Ochii mei îl vedeau doar pe el
Aveam impresia că sunt acolo
Că sunt sus și că planetele dansau în jurul meu
Și deodată m-am trezit
Era lumină afară
Iar cimentul se încălzise de la căldura sângeului meu
Așa a fost toată vara
O repetiție deloc monotonă
Oare-i posibil să nu-ți placă
Să fie vară în fiecare noapte?

Definiția amăgirii
Ce-i amăgirea?
O ruină pentru cel ce e amăgit? Poate…
O satisfacție pentru amăgitor? Poate…
Sau nu
Poate e ceea ce inima cere
Poate ea vrea să fie amăgită
Să fie întoarsă pe dos
Mințită, poate…
Poate atunci suferința e mai dulce
Și poate trebuie să-i dăm inimii ce dorește, ce așteaptă
și cere.

Răspuns
Dacă vrei să spui ceva acum
Nu spune, taci
Știu că tăcerea e cel mai bun răspuns
Și câteodată e mai bine să fie doi vinovați nevinovați
Decât doi nebuni îngropați în propriile orgolii și dezamăgiri.

Contradicții
Nu mă întreba de ce
Întreabă-te cum
Întreabă-te dacă e primejdios
Întreabă-te, tu, tu, dacă e vreo capcană și-i dulce ca mierea
Întreabă-te, ca să nu înnebunești când guști din dulcele acesta.
E primejdios!
Lasă-te pradă primejdiei
Și întreabă-te de ce n-ai făcut-o mai devreme?!

Când focul se stinge

Mă uit, te privesc
Nu te uiți, nu vezi
Aveam foc în ochi
Te-ai temut că te arde
Și nu te-ai uitat.
Ai făcut, din nopți de vară, iarnă
Și au fost nopți reci
Și focul s-a stins…

Simple cuvinte
Spune-mi prin simple cuvinte
Doruri ce ard nestinse
Din camera gri și întunecoasă
Când un tablou te privește și…
Și așteaptă de atâta vreme
Să-l faci viu
Sperând că va fi pe peretele altcuiva
Spune-mi cu viu grai
Că nu ne-au lovit degeaba stelele
Și că noaptea se coboară toate lângă noi
Să vadă două flăcări arzând sub lumina lor.

Uitare
Ai vrea să-mi fii noapte și zi
Apus și răsărit?
Ai vrea să trecem cu barca din oceane în oceane?
Și cu soarele să ne întâlnim?
N-ai vrea, tu, să vezi adevărata lume și nu minciuna de aici?
Eu te duc să nu ne mai întoarcem…
Ai vrea să rămânem pe o insulă cu maci?
Să ne îmbătam de ei și să uităm…
Și să uitam…

Timpul
Noapte
Cerul în întunericul lui părea alb de lumina stelelor
Vântul, oftând, își făcea dansul
Printre crengile teilor uscați și ale salciei plânse
Facil și-au întins rădăcinile eterne, pe furiș, în liniște
Peste gurile celor ce nu vor să vadă.
Nu se mai aude glas, suspin, oftat
Numai aerul curge în direcția ochilor:
E rece, clipești… trece o clipă
Deschizi ochii larg…
Acum vezi acea noapte
Mușchii ți se zbat și în lupta lor
Palmele îți apasă pieptul urcând cadențat spre obraz
Degetele fredonează un poem idilic
Pe pleoapele obosite
Și genele-s fascinate de umorul antic
De pe vremea lui Vergiliu.
Timpul se scurge letal
Te păcălește și din nou revine la normal
Joacă-te cu el!
Fă-l doar un calambur
Tu, om minunat!

Niciunde
Mă lași sa mă ascund în gândul tău?
Sau poate doar să trec pe acolo?
Și dacă ajung
Pot să văd unde zboară?
Stai! Nu văd nimic, nu aud
Spune-mi… gândul tău este peste tot și niciunde?
De-aceea totul acolo-i amorțit și neclar
Nu pot să te cuprind, nu pot
Eu vreau, tu nu mă lași
Și între timp gândul a plecat
Unde să mă ascund acum?
Sunt împrăștiată peste tot și niciunde
Și niciunde…

Ceasul de sticlă
Tu, ceas de sticlă efemer
De ce când eu te ating
Te spargi atâta de ușor?
Cioburile tale se refac pe pielea mea
Tu, ceas din cioburi,
Nu te uita la timp
Uită-te la ochi:
Ei sunt veșnicia
Și tu un trecător.

by

Referinţă Bibliografică

EUGEN DORCESCU, O POETĂ: FLORINA BLIDARIU/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 februarie 2023