Pentru Mihai Cojocaru viața de emigrant începu destul de dur. Venise în Spania, mai precis la Requena unde avea un prieten ce îl ajută să muncească la culesul strugurilor. Acea muncă fu destul de grea, însă el după cum era obișnuit cu munca făcu față muncind cu spor. Și de aceea după terminarea acelei temporade propietarul viei îl opri pe el și încă doi români pentru a lucra continuu la vie. Erau mai multe munci ce trebuiau făcute la vie pe parcursul anului. Și așa vreme de un an, Mihai munci conștiincios gândindu-se la faptul că își va găsi o locuință în oraș pentru aș aduce nevasta și fetița din țară. Și totul îi ieși după cum el plănuise, reuși să închirieze un apartament, își aduse nevasta și fetița sa ce avea în jur de cinci ani.

La început totul fu frumos, munceau amândoi pentru că Valeria soția sa își găsi de muncă prin casele spaniolilor bogați pentru a face curățenie. Reușiră să se integreze de minune în acel oraș ce nu era prea mare însă frumos, înconjurat fiind de hectarele de vie ce păreau nesfârșite și de farmecul migdalilor și ai măslinilor. Se împrieteniră chiar cu alți români de pe acolo având astfel o viață socială destul de plăcută. Se părea că viața începea să le surâdă și totul ar fi mers perfect dacă nu la anumite intervale de timp Mihai nu i-ar fi făcut câte o scenă de gelozie soției sale. Mihai deși era un bărbat cu mari calități și cu o inimă bună, avea un defect și anume, era ros de boala geloziei, dacă o vedea pe frumoasa sa soție stând de vorbă cu vreun bărbat, intra imediat la bănuieli și se enerva. Iar uneori era cuprins de bănuieli și o chestiona cu întrebări chinuitoare încercând să afle dacă nu cumva are pe cineva în ascuns. În toată viața lor de căsnicie de câteva ori o și lovise din cauza geloziei sale, deși Valeria nu îl înșelase niciodată. După acele scene de gelozie devenea tandru și își cerea iertare.

În rest, Mihai era un om plin de intenții bune față de cei din jurul său. Încerca pe cât putea să-i ajute pe noii sosiți în Requena, să-i îndrepte spre patronii ce căutau muncitori români. Cu limba spaniolă se descurca destul de bine și se simțea în largul său acolo, având și câțiva prieteni apropiați ce îl prețuiau pentru calitățile sale umane. Se scurseră așa câțiva ani, timp în care cuplul de emigranți trăi destul de bine. Trist era faptul că uneori fericirea lor era tulburată de câte o scenă a lui Mihai de gelozie, sau la anumite intervale de timp Mihai se mai îmbăta cu câte unii din prietenii săi și Valeria îl certa.

În una din casele unde Valeria lucra ca menajeră venea câteodată în vizită un bărbat pe nume Manuel, ce avea un magazin alimentar și o vilă construită în stil modern la marginea orașului în plină natură. Manuel se apropia de patruzeci și cinci de ani, avusese câteva relații cu alte femei și se purtase nedemn lăsând în urma sa inimi rănite. Deși poza mai mereu într-un om elegant și manierat, încercând să pară și altruist, în realitate nu era interesat decât de propiul interes și de căutarea plăcerilor senzuale. De la bun început fu atras de Valeria care se apropia de treizeci și cinci de ani, datorită faptului că îl încânta nu numai frumusețea ei ci și felul ei de a fi, pentru că Valeria era o femeie activă, plină de bucuria de a trăi. Manuel era atras de Valeria și datorită faptului că era în căutarea unei femei cu care să aibă o relație mai stabilă, odată cu vârsta începea să înțeleagă că consecințele vieții de aventurier erau dureroase chiar și pentru unul ca el.

Datorită Valeriei începu să vină foarte des la acea familie de spanioli și să se comporte ca un adevărat cavaler. Însă acei oameni intuind intețiile lui Manuel îi spuseră să o lase pe Valeria în pace pentru că este o femeie măritată. Manuel însă nu le ascultă sfatul, părea ca fermecat de frumusețea Valeriei și își făcu planul să o cucerească și să intre cu ea într-o relație stabilă și de durată mai mare. De aceea uneori o aștepta cu mașina până ce ea își termina programul de lucru, și pretextând că trece întâmplător pe acolo se oferea să o conducă cu mașina spre casă, ca apoi pe drum să oprească și să o invite la o cafea. Apoi, odată ce Valeria accepta să meargă cu el la o cafea, îi făcea adevărate confesiuni pe jumătate adevărate sau chiar false spunându-i cum a căutat el mereu o femeie deosebită și s-a ales numai cu inima rănită din partea femeilor ce trecuseră prin viața lui. Și apoi îi mărturisea cât de încântat este de faptul că a găsit o ființă ca ea care știe să-l consoleze și înțeleagă, și că el vedea în ea doar o prietenă cu calități deosebite și nimic altceva.

Valeria la început ar fi vrut să-l respingă pe Manuel, dar faptul că părea atât de nefericit în dragoste și căuta pe cineva căruia să i se confeseze o determină să nu-l respingă și crezu că pot fi prieteni fără a ajunge la nimic altceva. Totul până în ziua când începu să simtă că aștepta nerăbdătoare întâlnirile cu Manuel. Apoi la una din întâlnirile lor el îi mărturisi:

– Pentru mine ești cea mai deosebită femeie din lume…

Auzind acele cuvinte Valeria se îmbujoră la față de plăcere, îl considera pe Manuel un om deosebit iar acele cuvinte îi plăcură nespus de mult. De la relația lor de prietenie, Manuel cu abilitatea omului experimentat în relațiile cu femeile știu să facă în așa fel ca Valeria să devină amanta lui. Și viața începu să se schimbe pentru Valeria în mod radical. Pe Mihai când îl compara cu Manuel nu îl vedea decât ca pe un biet necioplit, care chiar dacă avea și unele calități nu era decât un incult. Mihai află totul, se îmbătă și îi făcu Valeriei o scenă teribilă după care o lovi de câteva ori cu palmele, și apoi cu piciorul în burtă. Valeria plecă de acasă căutându-și consolarea în brațele lui Manuel, care foarte bucuros de întorsătura situației o luă la el acasă împreună cu fetița ei.

Și deodată viața se schimbă în mod drastic pentru Mihai. La început făcu scandal acasă la Manuel dorind să-și ia nevasta înapoi, însă nu fu cu putință pentru că Manuel anunță poliția. Și astfel Mihai fu nevoit să nu mai facă scandal și să declare că nu va mai călca pe acolo. Dintr-o dată un om ca Mihai plin de viață și dorința de a avea o familie fericită fu cuprins de o amărăciune teribilă și începu să consume alcool în cantități mari pentru a uita. Apoi află de la unul din prietenii săi că Valeria lucra ca vânzătoare la magazinul lui Manuel și odată fiind beat nu mai rezistă și merse acolo începând să facă scandal, însă fu alungat de poliție pe care unii din clienții magazinului o anunțară.

Zilele vieții lui Mihai începură să fie pline de tot mai multă amărăciune și uneori îi mărturisea câte unui prieten mai apropiat la un pahar de băutură:

– Of, atât de mult mă doare pentru tot ce mi-a făcut Valeria și pe deasupra a luat și fetița. Nu sunt un om imposibil și recunosc că am unele defecte, însă pot să fac mari schimbări în viața mea. Iar Valeria a procedat chiar ca o femeie fără pic de judecată, și-a părăsit bărbatul crezând că alături de spaniolul ăla pervers îi va fi mai bine. Dar nu îi va fi mai bine ci o va duce mult mai rău și atunci mă va căuta din nou pe mine…

Dar în realitate lucrurile nu erau deloc așa cum Mihai le prevedea, pentru că Manuel se purta frumos cu Valeria iar ea nu se mai gândea să se întoarcă înapoi pentru că se temea de Mihai și de crizele de gelozie ce i le făcea. Și apoi odată cu conviețuirea ei cu Manuel statutul ei social se schimbase și găsea chiar plăcere în noua ei viață. Iar atunci când vorbea cu unele dintre prietenele ei le spunea:

– În sfârșit, am găsit un om care mă respectă și mă apreciază la adevărata mea valoare și se poartă cu mine ca un adevărat cavaler și nu ca bădăranul de Mihai ce nu știe cum să se comporte cu o femeie. De aceea sunt foarte fericită cu noua mea relație și pentru nimic în lume nu mă mai întorc înapoi…

Uneori la orele serii când nu putea fi văzut întorcându-se de la munca sa, Mihai se posta în câte un colț mai întunecos de pe strada ce era în fața magazinului și o privea de acolo pe Valeria pe care o vedea surâzând clienților. Stătea așa mai mult timp privind-o prin vitrinele puternic luminate ale magazinului, apoi se întuneca la față și pleca spre casă sau la câte un bar unde se punea pe băut înecându-și amarul în alcool. Mihai începu să sufere teribil în sufletul său pentru că înțelegea tot mai bine că niciodată Valeria nu se va mai întoarce la el. Era plin de furie, de neputință, clocotea uneori de mânie și ar fi vrut să se ducă să-i ucidă pe amândoi și să de-a foc magazinului. Însă se înfiora de acele gânduri și nu făcea decât să sufere și să-și caute alinarea în alcool.

Odată îi trecu prin minte și teribilul gând al sinuciderii, dar se îngrozi și se temu de acel act odios prin care putea să-și ia singur viața. Începu să gândească că totuși avea doar patruzeci de ani și putea să-și refacă viața, putea astfel lua totul de la capăt și să înceapă din nou cu o altă femeie cu care poate că va fi mai fericit și cu care era dispus să nu mai repete greșelile din trecut. Dar femeile ce erau singure și le întâlnea pe acolo nu îi satisfăceau așteptările și i se păreau inferioare Valeriei. Și așa începu să decadă ca om, să sufere în interiorul său pentru toată drama sa. Deși uneori față de oameni căuta să mascheze totul spunând că nu îi pare rău de nimic și că Valeria poate să facă ce vrea cu viața ei.

Uneori la muncă rămânea acolo printre butucii de vie ce se întindeau până departe cu privirea în zare spre linia orizontului unde părea că via și cerul se contopesc devenid una într-o frumoasă unire imaginară a cerului cu pământul. În acele clipe era trist și ofta adânc simțindu-și inima rănită, simțind cum sufletul său amărât căuta alinare. Dorea să caute cumva o ieșire și într-un astfel de moment pe când era singur într-o parte a viei privind peste întinderea butucilor de vie îi veni gândul că trebuia să plece din acel oraș pentru a nu o mai vedea pe Valeria și pentru a nu mai suferi în acel loc. Credea că plecând de acolo va începe din nou în alt loc cu o altă femeie și totul va fi mai bine. Acel gând i se păru ca o revelație și luă decizia ca de moment să se întoarcă acasă în satul unde mama sa rămăsese singură la casa părintească. Chibzui îndelung acea hotărâre a sa și într-un târziu părăsi Requena lăsând în urmă tot ce îl lega de acel loc unde fusese fericit și nefericit.

Ajuns în satul lui, constată că acolo peste tot era multă sărăcie și aproape mai toți oamenii aveau o mentalitate mult mai diferită de cea a oamenilor din Spania. Îi venea greu să se apuce de ceva acasă, și apoi mai toată lumea îl întreba de Valeria și de fetița lor, pentru că prin sat se știa de toată drama lor. Începu din nou să consume alcool pentru a uita, pentru a nu mai vedea realitatea, pentru a nu mai percepe batjocorile unora ce practic își băteau joc de statutul lui de om înșelat și părăsit de nevastă.

Mama sa căuta pe cât posibil să-l consoleze și îi spunea:

– Chiar dacă Valeria te-a părăsit nu totul este pierdut, renunță la alcool refă-ți viața și trăiește și tu ca oamenii, chiar vrei să te nenorocești de tot? Nu vezi că procedând astfel îți faci rău singur, în primul rând doar ție. Și apoi sufletul îți este încărcat de amărăciune pe care alcoolul niciodată nu ți-o va lua. De aceea îți spun trăiește altfel, ridică-te, nu ceda la prima lovitură ce o primești de la viață, tu ești un bărbat puternic, așa că luptă, încearcă din nou cu o altă femeie. De ce să ajungi de râsul lumii? Pentru că să știi, lumea este necruțătoare în astfel de cazuri, și mă refer în primul rând la cei batjocoritori ce îți vor zbuciuma mereu inima dacă rămâi mereu ca o victimă a nenorocirii ce te-a lovit. Crezi că eu nu sufăr cu toată această istorie ce m-a privat de nepoata mea, iar pe de altă parte te văd pe tine în halul în care ai ajuns.

Însă Mihai continua să-și înece amarul cu alcool crezând că doar așa va uita. Cam după două luni de la venirea sa în sat, constată că i se terminaseră mai toți banii cu care venise. Apoi îi văzuse pe bețivanii satului, pe acei clienți permanenți ai barurilor și se îngrozi de fețele lor buhăite de alcool și de faptul că erau considerați ca niște epave de ceilalți oameni din sat. Și atunci luă hotărârea ca să se ridice, să lupte, să încerce să depășească tot greul și să iasă din păienjenișul acelei vieți de bețivan în care era prins de ceva timp. Începu să caute o nouă șansă pe care viața i-ar fi putut-o da.

Și în mod providențial în acel timp pe când se zbătea, unul din frații săi ce lucra în Anglia la un abator de mai mulți ani îl chemă acolo. Mihai se agăță de acea oportunitate precum un om ce era pe punctul să se înece în apele uneori tulburi ale vieții, prinzând acea ocazie ca pe un colac de salvare pentru a putea ieși la un liman. Emigră în Anglia, unde viața începu din nou pentru el ca o luptă încercând să învețe o nouă limbă, încercând să înțeleagă viața de acolo și să se integreze într-o altă cultură ce era atât de diferită de cea din Spania. Încercând să răzbească din nou printre valurile vieții de emigrant, iar viața începu din nou să îi surâdă…

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: AMĂRĂCIUNEA DESPĂRȚIRII/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 august 2020