Vremurile grele pe care familia Tudor le trăia alături de spanioli și emigranți erau comparate de unii cu vacile din visul lui Iosif și spuneau că acei ani de belșug când viața era frumoasă fuseseră ca vacile grase, pe când anii de criză erau asemănați cu vacile slabe și urâte ce le mâncaseră pe cele grase și frumoase.
Într-o zi, pe când Valentina îl văzu pe Sorin foarte descurajat îi spuse:
– Nu te descuraja, pentru că am vorbit cu Cristina și mi-a promis că după ce se vor instala ei în Germania, ne vor ajuta și pe noi să începem din nou acolo. Așa că pentru mine în toată această luptă cu criza există speranță.
– Stai că nu au plecat încă nici ei…
– Vor pleca și ne vor ajuta.
– Ar fi minunat într-adevăr să putem începe din nou în Germania…spuse Sorin. Iar după câteva clipe de gândire continuă:
– M-am tot gândit la viața de emigrant și am ajuns la următoarea concluzie. Se aseamănă cu un drum pe care îl parcurgi, și pe care întâlnești tot felul de oameni cu mentalități diferite, de la unii poți învăța multe lucruri folositoare în viață, pe când alții poartă cu ei o influență distructivă pentru cei din jurul lor. Am tot mai mult impresia că toți suntem angrenați într-un maraton al emigranților, și ținta noastră este o viață decentă nimic altceva. Pe tot parcursul acestui drum uneori avem bucurii, alteori din contră ne confruntăm cu mari încercări dar important este să nu renunțăm la cursă și să nu abandonăm. Viața de emigrant m-a învățat că poți avea o situație strălucită, și o poți pierde peste noapte. Apoi, cu luptă și sacrificiu poți redobândi totul din nou, deși nu știi niciodată cât de puternic va fi noul val ce te va lovi în viitor. Toată această cursă a noastră pe calea emigrării, ne caracterizează ca o generație ce-și caută un viitor înfruntând mari obstacole, și îndurând orice suferință cu speranța că vom dobândi o viață frumoasă, și crezând din răsputeri că cel puțin copiii noștri vor fi cetățeni ai țărilor unde am emigrat, și vor absolvi anumite școli și cel puțin ei vor avea un viitor strălucit și nu vor suferi ca noi…
În acele timpuri, Sorin făcu un curs pentru a îngriji bătrâni. Auzise că în acel sector se căuta personal, deși nu iar fi plăcut să lucreze în acel domeniu, încercă și acea variantă. Cuprins fiind de simțul responsabilității, și a faptului că era bărbat și trebuia să aducă lună de lună bani în casă.
Într-o frumoasă dimineață de vară, plecă de la Sagunto la Valencia cu trenul pentru a căuta de muncă, la câteva firme ce trimite-au personal pentru îngrijit bătrâni pe la diferite azile sau la domiciliu. După ce își lăsă toate datele la o firmă ce se afla în apropierea portului, porni puțin abătut, pășind pe trotuar pentru că o doamnă de la biroul acelei firme îi spusese că aveau mult personal cu experiență iar el nu avea experiență în domeniu, așa că șansele lui de a fi angajat erau destul de mici.
Pe când mergea el frământat de gânduri descurajatoare, se întâlni cu Luca, pe care îl cunoștea de mai mulți ani. Luca avea cinzeci și cinci de ani, era robust, înalt, făcuse în tinerețea sa rugby, de meserie era strungar și profesase mulți ani acea meserie în România. Apoi și în Spania unde era cu familia sa de mai mulți ani lucrase ca strungar. Soția sa lucra ca educatoare la o grădiniță, iar cei doi copii ai lor erau studenți, fata la medicină iar băiatul studia dreptul. După venirea crizei, Luca se menținuse un timp în postul său de strungar la o firmă spaniolă până ce acea firmă se închise. Apoi rămase un timp fără muncă, căutând la disperare practic orice muncă, numai să-și poată întreține familia și să ofere în continuare copiilor săi posibilitatea de a merge la facultate. El era acel tip de tată ce oferă copiilor săi totul, sacrificându-se pentru ai vedea realizați în viață.
În acele timpuri Luca făcuse un curs de îngrijit bătrâni și lucra de mai bine de un an la o rezidență de bătrâni. Modul său de a fi și înțelege viața, impresiona pentru că era un om cu o minte ageră, plin de un spirit altruist ce de altfel i se oglindea pe fața sa. De altfel, el avea o experiență de viață vastă pe care o dobândise în urma unei vieți de muncă și sacrificiu, ba mai mult de atât, Luca nu putea să stea deoparte când vedea un om în nevoie și cu tot ce putea ajuta astfel de oameni. Îi făcea plăcere ca emigranții români pe care îi vedea făcând anumite lucruri rele să îi îndrume pe drumul cel bun.
În acea dimineață îl prinse pe Sorin de braț și îi spuse:
– Te-am văzut mai înainte ieșind de la firma de îngrijit bătrâni, pentru care de altfel lucrez și eu. Astăzi am venit la firmă pentru a le aduce lista cu orele lucrate pentru luna ce a trecut, și înclin să cred că și tu cauți de muncă în acest domeniu.
– Da, așa este, am făcut un curs și mă gândeam să încerc…
– Sorin din glasul tău îmi dau seama că nu prea ai tragere de inimă pentru astfel de muncă așa este?
– Da asta cam așa este, eu prefer munca din construcții…
– Măi băiatule, nu trebuie să gândești așa, ci trebuie să te apropii de bătrânii aflați în rezidență cu dragoste, vorbindu-le în așa fel încât să le alini suferințele lor, să îi mângâi, și să te porți cu ei ca și cu proprii tăi părinți. Trebuie să lucrezi în această muncă cu bătrânii năpăstuiți de soartă cu iubire, altfel nu se poate. Gândește-te că ai lor iau abandonat în azile, și ei au nevoie de o vorbă bună, de cineva care să le zâmbească, într-un cuvânt de oameni care să exercite asupra lor sentimente umane. Eu așa procedez, și am mari satisfacții ajutându-i pe acei oameni zi de zi. Nu pot percepe această muncă fără ai iubi pe acești oameni, dacă ai ști cât de mult se bucură ei când sunt eu pe tură, le ascult poveștile lor de viață, glumesc cu ei, creez pentru ei o atmosferă de prietenie și asta îi bucură. Dar hai să ne așezăm puțin pe o bancă.
Traversară amândoi un mare bulevard străjuit de palmierii ce-și legănau frunzele în adierea ușoară a brizei mării. După ce merseră câteva minute, se așezară pe o bancă pe țărmul mării, de unde se vedea foarte bine portul. Erau acolo mai multe vapoare mari, ancorate, și se vedea toată forfota specifică vieții portuare. Un vas mare de pasageri își făcea intrarea în port sunând prelung din sirenă. Apele albastre ale mării sclipeau frumos în bătaia razelor soarelui, iar la orizont, marea și cerul senin de vară, formau un tablou măreț al frumuseții mării mediteraneene.
– Poate că și tu ești cuprins de acea mentalitate a unora care spun că este ceva înjositor să faci această muncă de îngrijit bătrâni. Dar dacă vrei să lucrezi în domeniu, să nu uiți de ceea ce ți-am spus, și încă ceva, să știi că nici o muncă nu este josnică. Iar în aceste vremuri de criză, îngrijind bătrâni poți aduce acasă un salariu destul de bun. Dar schimbând puțin subiectul vreau să-ți spun că acum în aceste vremuri grele, sunt unii ce spun că pot să se coboare în lumea drogurilor sau a prostituției, pentru că oricum vremurile sunt grele și trebuie să faci ceva pentru a supraviețui. Așa că, datorită situației actuale nu prea ai de ales. Dar uite că eu am doi copii la facultate, și am putut să rămân pe căile cinstei fără să mă nenorocesc pe mine și pe alții. Dacă ai puțin timp, doresc să-ți povestesc două întâmplări care pe mine m-au răscolit în inima mea, pentru că nu pot să văd tineri ce renunță la lupta pentru o viață demnă și se afundă în furturi, droguri, sau prostituție. Așa sunt eu, nu pot să tac când văd astfel de tineri și le spun adevărul, chiar și celor căzuți jos de tot le spun că viața are suișuri și coborâșuri, și dacă au făcut o prostie nu trebuie să rămână legați de acel lucru ce ia biruit toată viața. Ba din contră, să se ridice și să rupă acele legături cu întunericul, și să pășească spre lumină pentru a se putea ridica la o viață nouă. Eu nu pot auzi că sunt circumstanțe ce iau învins pe tineri, și de aceea nu se poate, ba din contră eu le spun că atunci când circumstanțele sunt grele, să-și încordeze toate forțele ființei lor, și să lupte. Iar mai mult de atât îi fac să înțeleagă pe toți cei ce vor să mă asculte, că într-o astfel de luptă nu vor fi singuri, pentru că Dumnezeu nu îi va lăsa singuri și abandonați în voia hazardului. Dacă un om simte îndemnul de a se ridica din întuneric și mizerie atunci să știi că inima lui a fost atinsă de puterea nevăzută a lui Dumnezeu.
– Și totuși, mediul în care cineva se naște și trăiește îl influențează foarte mult, și apoi dacă un tânăr provine dintr-o familie unde se consumă alcool și este violență, ei bine, toate aceste lucruri îl vor afecta serios în viață…
– Da sunt de acord cu ceea ce spui, sunt influențe nefaste ce îi urmăresc pe astfel de tineri în viață. Dar asta nu înseamnă că cei ce ies din astfel de familii trebuie să fie de acum niște învinși. Eu nu pot admite așa ceva…
Va urma…
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..