Dor de crini
Mi-a fost atât de dor de crini Tăi
Ce străjuiesc, alb, sfintele altare,
Ca de-un abis de cer, abis de mare,
Ca sfinților de lame de călăi,
Ca setea care suie-n pui de șerpi
Toiegele păstorilor surzi, sterpi.
Mă arde, Doamne, dorul Tău de crini,
E-o sabie de foc, vâlvâitoare
În inima de humă și de Soare
Iubind vrăjmași, primind în ea străini,
Înțelepțită fără de minuni
Prin nopți ce nasc doar zile gri, de luni.
Ce dor de crini mă va ciopli cândva
Asemănării Chipului Treimii?
Mă vor vedea, aievea, heruvimii?
Va fâlfâi aripi de mucava
Un serafim rătăcitor, absent,
La nehotarul Arcului prezent?
Sunt numai eu și crinii mei din Rai…
Iar oamenii, umblând precum copacii,
Îmi spun că nu-s rănit, sunt numai macii
În lan de gând, ce încă nu e Grai…
La șuierat prelung, de ultimul tren,
Cu mine iau toți crinii în Eden!
duminică, 29 mai 2022


