Eugen Serea
Poetul
De unde vine? Care-i e menirea
În Lumea asta fără sentiment?
De ce percepe altfel sinea, Firea?
Deosebită-i este și trăirea
Și cugetul, de tot ce-i indecent…
Mai are loc în mușuroi pragmatic,
În viermuiala asta fără rost?
Filosofalei pietre, apofatic
Îi e ecoul demn, aristocratic,
Timpanului de geniu ori de prost…
Îl tot coboară Calea, sau îl suie
Spre plus ori, poate, minus infinit?
Cât îi mai stingeți jarul din cățuie?
De elefantul Aparenței șuie
Cum de e, pururi, „orbul amăgit”?
Poetul face notă discordantă
Cu lutul de „aici” și de „acum”;
E conștient în urbea delirantă,
Nebun în solitudinea-i șarmantă:
Tot el și călător, și țel, și drum!
Vânată-i este lira de Lumină,
Că sperie, atrage uneori:
Tornadă crudă, adiere fină,
Tunet prelung, tăcere cristalină,
Oricum ar fi, dă strunelor fiori…
Mereu neînțeles, Poetul tandru,
Ca diamant, ca înger străveziu,
Din tabernacol greu, de palisandru,
Aprinde lumânări în Policandru,
Dar îl vedem când nu mai este viu!
vineri, 19 februarie 2021
by