Cu oșanul, că este el poet sau economist, nu poți vorbi decât la modul serios. El accede la adevăr cuprinzând istoria în integralitatea ei, dar și geografia: câmpul, muntele, stânca, izvorul, toate fac parte dintr-un peisaj în care descoperim sacralitatea, așa cum spunea Mircea Eliade, vorbind despre sacrul ascuns în profan.
El, oșanul, nu glumește cu lucrurile sacre din viața lui, iar dacă este și poet și economist, cum este Ank Fleur, n-ai cum altfel să te apropii, decât cu respectul cuvenit, cu grija că are în spate o istorie și o tradiție sfântă, de care noi, tot europenizându-ne, parcă ne-am detașat puțin. E adevărat, sângele dacic acolo, în Oaș, clocotește încă în țâpurituri, în portul tradițional, adevărat „templu la purtător o imago mundi care conţine o sumă de simboluri, hierofanii, re…velări ale sacrului care îi dau o poveste… iar nouă, o identitate”, cum spunea prof. Ioan Sorin Apan. Regăsim datele noastre ancestrale în dansuri rotite de fete și feciori neclintiți în mândrie și iubire față de locurile natale, odinioară ale dacilor.
Ei, oșenii, sunt purtători ai unei tradiții pe care o păstrează ca pe o comoară, așa cum face cu o înaltă conștiință de sine, tânăra poetă Ank Fleur în versuri a căror tonalitate este când de rugăciune, mulțumind Maicii Domnului, sau adresându-se Domnului nostru Iisus Hristos, când de cântec, ori descântec liric… Universul proxim este populat de ființele dragi poetei, fiica sa Iulia, Ana din Trip, cu forța și exemplul rugăciunilor sale, o prietenă, Viorica, nume de floare, apoi Amelia și Camelia, cea înțeleaptă. Lumea reală este transpusă direct în versul poetei Ank Fleur, cu nume de oameni și locuri ce ne poartă în Oașul de poveste.
Dacă privim fenomenologic,nu reprezentarea ca atare, ci imaginaţia artistică face ca un conţinut oarecare să fie poetic, anume când imaginaţia o prinde pe poetă în aşa fel, încât „se lasă comunicat în vorbire, în cuvinte şi în potrivirea lor laolaltă, o potrivire frumoasă ca expresie vorbită” după cum arăta Hegel în „Despre artă și poezie”. Iar întrebările au și răspuns, ceea ce conferă versurilor Ancăi Fleur conținut ontic.Pentru că poezia a fost și rămâne cunoaștere.
Ank Fleur aduce în prim plan societatea „Kiwanis Art” din Oradea, nume internațional integrat în peisajul poetic ce nu scapă ochiului tradiționalist, dar rezonează firesc în echilibrul dintre modern și tradițional, nu oricum, ci ca proiecție între verdele acestui pământ și albastrul cerului, calea albastră a cosmicizării viziunii poetice. Dimensiunea universală a lumii este determinată de prezența atât de naturală a Maicii Domnului în conștiința lirică, alături de cei apropiați, familie, prieteni. Oameni și sfinți viețuiesc laolaltă întru armonizarea existenței, sub patronajul unui albastru ce revine, ca esență a sacralității ascunse în lucrurile mărunte sau mărețe, cum ar fi dorul de absolut, accederea Înaltului celest, sălaș divin. Albastrul purificator, dar și auriul, cu toată simbolistica lui de căldură divină și viață, fertilitate și belșug, fac trimitere la timpul prezent, un 2022 însângerat într-un război de neînțeles, pe care doar florile aurii ale speranței și dreptății, venind din cosmos, din ploi de meteori, l-ar putea opri, spălând pământul de cele rele… Printr-o singură sintagmă, poeta cosmicizează universul său cu „ flori aurii din ploi de meteori”, înfățișând imaginea în figură arhitectonică, sculptural plastică ori picturală.
Între teluric și celest, între oamenii obișnuiți și sfinții care le primesc rugăciunile de liniște și pace, acea simplitate așa de greu de atins, după cum spunera Eckart von Hirschhausen se desfășoară, ca într-un tablou feeric, câmpul cu florile, tainele serii, parfumul bujorilor albi, aurii sau roșii, simbolizând, discret iubirea… Pe verticala celest – terestru, un curcubeu este pictat pe cer, iar raiul grădinii albastre este spațiul unei realități pe care poeta o percepe în Cămărzana ei sau la Remeți, acolo unde sentimentul sacru al iubirii poate fi trăit cu un trubadur ivit dintr-o poveste, de aceea îl numește „zânule” și lucrurile se reașează în buchete de bujori în grădinile albastre…
Se poate vorbi, în acest caz, de un discurs poetic simbolic, prefigurat încă din titlul volumului, FLORI DE PIATRĂ, cu un răsunet în variante de tonuri muzicale. Metafora „flori” cuprinde, în sine, totul, de la familie, copil, la prieteni, cunoștințe, comunitate – oameni și locuri unde ființa poetică trăiește într-o frenetică și neîncetată căutare de sine. Conștiința de sine și raționalitatea filigranează sensibilitatea, spațiul incert existențial, versatilitatea lumii și a timpului. Cosmicitatea viziunii derivă din simbolistica culorilor cu trimitere la cele patru elemente aristotelice. Roua din verdele de la început simbolizează apa, nașterea, viața; roșul simbolizeaza intensitatea sentimentelor și sugerează iubirea, focul; galbenul și albul simbolizează văzduhul, aerul, belșugul, iar verdele-pământul. Călătoria poetei din profan spre sacru, din temporal spre atemporal ilustrează, în fond, dialectica confruntării dintre cunoscut și necunoscut, cu accedere spre absolut. In versurile sale se reface un spatiu sacru în jurul casei și al grădinii albastre, iar albastrul nedeterminat ar putea reprezenta tronul Mântuitorului din slava cerească. Pictural combinate în curcubeu, culorile sunt focalizate pe cer și creează impresia de ilimitat și de întreținere a spectacolului lumii într-o perpetuă mișcare.
Poemul „Ce e poezia ta, Ank Fleur?” conține o adevarată estetică, este o ars poetica țintind către cuprinderea sintetică și unificatoare: familia, copilăria, „tu”, un tu nedeterminat, eu sau voi, iubitul etc… Se enumeră elemente concrete, dar și abstracte ale existențialului: prietenia, încrederea, bucuria și, evident, acel albastru unificator, purificator, de esență divină, chintesență a ideii de absolut.
Poeta Ank Fleur, onirică și vizuală, apropie elemente ale materiei viu colorate, flori, dimineți, lumini baroce în alb, galben – auriu, roșu, albastrul strălucitor al lumii, dar și al cuvintelor sale, încât bogăția imaginii configurează un discurs a cărui prospețime este incontestabilă.
––––––––––
Prof. Florica PĂȚAN
Alba Iulia, 2023
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..