Nobelul, Oscarul şi Pulitzerul există doar pentru marile spirite ale Occidentului şi se decernează împreună cu diplome, cu statuete din aur şi cu sume de bani.
Pentru marile spirite ale Răsăritului premiile sunt ura, dispreţul şi batjocura, lanţurile şi gratiile, care se decernează împreună cu Crucea lui Iisus. În acest sens, iată câţiva „premianţi” români pentru literatură: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr.
ATENŢIE! Începe o serie obositoare de „dacă”-uri! (de la „Dacia”, „dac”, „dacă”)
Dacă ar exista Premiul Nobel pentru Suferinţă, şi dacă premiul s-ar da pe bune, România ar avea abonament.
„Şi dacă stele cad în lac…”, şi dacă tot s-a acordat… anul acesta Nobelul „pentru literatură” unui cântăreţ, mai degrabă l-ar fi meritat Tudor Gheorghe, în primul rând pentru albumul „Cu Iisus în celulă”. Numai că Bob Dylan e occidental, iar Tudor Gheorghe e român. („Unde e România asta?” s-ar fi întrebat „marele juriu” de la Stockholm. „În locul în care se adună lacrimi multe, multe!” ar fi răspuns Goga şi Tudor Gheorghe).
În fine, dacă ar exista Zmeura de Aur a Premiilor Nobel, probabil că câştigătorul (cacofonie intenţionată) din acest an ar fi fost Mircea Cărtărescu, unul dintre liderii marcanţi ai postmodernismului (curent literar anticreştin, antinaţional şi subcultural). Scriitorul român a fost dezamăgit că nu a „şutit” el Nobelul, dar măcar atât a făcut bine şi Stockholm-ul. Dacă i l-ar fi acordat autorului Orbitorului, ar fi fost ceva asemănător cu acordarea de către Oslo a Nobelului pentru pace lui Hitler.
Aşa că staţi liniştiţi, lucrurile decurg, în continuare, conform previziunilor…
FLORIN T. ROMAN
(Nu am ceva cu dinamita, pe cuvânt!)
by