Deunăzi, în timp ce vorbeam cu un critic literar prieten şi coleg, am constatat că ne confruntăm cu aceeaşi problemă: muntele de cărţi acumulate în scopul citirii. Drept pentru care – după cum mi-a mărturisit – dacă în urma citirii primelor pagini nu simte nimic, ei bine atunci renunţă pur şi simplu la lectură şi trece la următoarea. Parcă mi-a mai venit inima la loc! E semn că nu sunt singura care optează pentru atac, atunci când nu se mai întrevede şansă pasivă de apărare. Pentru că nici eu nu stăpânesc tehnica cititului pe sărite sau în diagonală şi nici nu doresc să o deprind.

Cu atât mai mare mi-a fost surpriza şi bucuria să citesc, pe coperta ultimă a unei cărţi primite recent, o promisune chiar mai frumoasă decât cea a strategiei vinovate a trecerii cu vederea. O citez aici: „Când metodele şi mijloacele literare au evoluat considerabil, când autorii înşişi parcă şi-au pierdut autocontrolul, zvârlindu-se sinucigaş în oceanul nesfârşit al scrierii incontinente, sarcina lectorului de a identifica, din noianul de cărţi primite spre evaluare, pe acelea capabile să-l satisfacă, să-l intrige sau să-l provoace este tot mai grea. (…) Nefiind critic de profesie, ci doar cititor de control, onest şi tenace, am parcurs cu egal interes textele primite, încercând să disting, pe cât mi-a fost cu putinţă, sâmburele viu de creativitate, adevărul oricărei cărţi.”

 ”Cititor de control, ce invenţie grozavă!”, am exclamat. Exact omul care-mi trebuia mie! Am luat aşadar în mână volumul de dimensiuni cuprinzătoare, compus din peste 400 de pagini de analiză literară densă, dar bine distribuită pe porţii-pastilă, de doar câteva pagini pe fiecare autor, carte minuţios alcătuită şi tipărită de editura Detectiv Literar, cu titlul ”Cititorul de control”, sub semnătura domnului Marian Nencescu.

Începeam să nutresc speranţa că poate totuşi nu va fi nevoie să mă reîncarnez sau să mă clonez pentru a apuca să citesc tot ce mi-am dorit de ani de zile, toate acele nestemate literare la care mă uit la răstimpuri, jinduind după timp liber, dar care, cu siguranţă, nu au cum să mai încapă în viaţa mea, cronologic şi biologic limitată.

Şi autorul nu m-a dezamăgit! Încă de la prima privire aruncată în sumar  am realizat că erau acolo exact numele pe care îmi doream să le revăd: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Neagu Djuvara, Caragiale, Ion Caraion, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Unamuno, George Astaloş, Brâncuşi şi Maria Tănase, Mircea Cărtărescu, Fănuş Neagu, Petre Ţuţea, Mihail Diaconescu, Artur Silvestri, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Emil Lungeanu, Emil Cioran, George Astaloş, Corneliu Ostahie, Gheorghe Păun, Paula Romanescu, Păstorel Teodoreanu, Otilia Cazimir şi mulţi, mulţi alţii, surprinşi parcă în fotografii la minut, în articole scurte şi la subiect, pline de inedit, dar fără risipă de amănunte.

Covârşitorul volum de informaţie din şi despre literatură, nu arareori cu dedesupturi surprinzătoare (ca de exemplu ”cazul” manuscriselor lui Cioran, scoase la licitaţie ca printr-un miracol, salvate literalmente de la maculatură într-un moment de ispiraţie al menajerei) m-a impresionat. Dar mai apoi, trecând la lectură, ea m-a încântat nu doar sub aspect cantitativ, ”non multa, sed multum”, prin stilul direct, curat şi frumos, fără acolade şi paragrafe de umplutură. Conţine portrete de autori deosebit de utile, dar şi frumoase, cu miez.

Cel mai bine e rezumat acest fapt în cuvântul de întâmpinare al domnului Florentin Popescu: „Din respect pentru sine şi pentru cititorii săi, d-l Marian Nencescu se dovedeşte a fi nu numai ”pe fază”, căutând adică să nu-i scape nimic din ceea ce se petrece în realitatea înconjurătoare, ci şi un autor foarte bine documentat, susţinându-şi ideile prin argumente imbatabile sau, atunci când e cazul, prin trimiteri la informaţii aflate de la interlocutorii cu care a avut/are prilejul să fie faţă în faţă.”

De bună seamă, articolele luate individual au avut impact imediat la apariţie, prin publicaţiile prin care au fost supuse atenţiei publicului, dar abia acum, sub formă de carte, evoluează pe verticală, creând un tot unitar care lasă să se întrevadă vastitatea şi seriozitatea preocupărilor autorului pentru ”subiecte ce ţin de viaţa social-culturală, de istorie şi în genere de aspecte ori momente ce pot depăşi interesul de-o clipă”, cum bine subliniază domnul Florentin Popescu. Pentru noi, cei care facem parte din categoria tot mai rară a consumatorilor de astfel de literatură temeinică, mai puţin atraşi de genurile publicistice cu priză la public cultivate de mass media mondenă modernă, o astfel de carte este un adevărat cadou.

Nevoia de a-i reabilita şi aduce în atenţia publicului pe autorii care au fost sistematic ”uitaţi” şi marginalizaţi în era comunistă, cum este genialul Petre Ţuţea, este la fel de bine acoperită în aceste pagini ca şi opusul ei, nevoia de a descoperi valenţele literare reale ale celor care, altfel de ghinionişti, au fost agreaţi de comunişti, fiind repudiaţi acum pe motive de servilism politic. O dovadă în plus că amestecul politicii în literatură poate crea confuzii! E nevoie de curaj din partea autorului pentru a aborda astfel de subiecte ”fierbinţi”.

Spre ilustrare, reproduc un citat referitor la Artur Sivestri, om de cultură pe care eu însămi am avut onoarea să-l cunosc şi să-l respect abia târziu, la scurt timp înainte de decesul său prematur: „În fapt, este vorba chiar de o răzbunare politică, venită peste vreme, atunci când protagoniştii acestui concept au dispărut, aşa încât nu se mai pot apăra. Asistăm şi la o mistificare – a câta oară? – a istoriei literare şi sociale moderne. Ceea ce este trist rămâne faptul că Artur Silvestri şi întreaga sa operă culturală, clădită cu trudă şi sacrificii, este ca şi ştearsă de unele voci bine orchestrate, ce pândesc din umbră orice încercare de emancipare culturală pe temei românesc.”

Analog, vorbind despre această ”generaţie expirată” de scriitori controvesaţi, Marian Nencescu formulează o concluzie superbă cu ocazia despărţirii de Fănuş Neagu, alt autor pe care pe vremuri l-am îndrăgit şi eu pentru fabuloasa sa artă a metaforei,: „La despărţirea de «uriaşul blond», nu ne rămâne decât să-i ştergem încă odată din memoria colectivă pe toţi câinii care i-au mâncat din palmă, care au dormit cu cărţile lui sub căpătâi, şi deodată s-au făcut urâţi şi răi, umplând oraşul cu fantasme cenuşii…”

„Cititorul de control” nu se citeşte dintr-o răsuflare, ca un roman, ci se consultă şi se decantează, deschizând perspective şi luminând asupra multor autori şi lucrări importante din literatura noastră. E o carte copleşitoare, consistentă, având un conţinut foarte divers. Cu toate acestea, îmi place să călătoresc prin ea cu febrilitate ca printr-un film de acţiune, sărind de la un autor la altul, oferindu-mi momente de ”bună şi mai bună înţelegere”. Conţine chei de descifrare nepreţuite, nu numai pentru mine, ci pentru toţi cei interesaţi să pătrundă fenomenul literar dincolo de suprafaţă.

Parafrazez cheia sol, care face să sune armonios piesele muzicale, şi dau volumului ”Cititorul de control” numele de  ”cheie re”, pentru că induce armonie în lumea pieselor literare, pentru că re-aduce, re-evaluează şi rezolvă multe subiecte care încă mai aşteptau răspuns, prin demersul de descifrare a dedesupturilor culturii instituţionalizate.

Mă opresc aici, concluzionând şi eu: mulţumesc mult pentru această carte! Autorul ne face un serviciu nepreţuit, deschizându-ne multe portiţe de înţelegere, ajutându-ne să acumulăm ştiinţă şi timp, citind şi interpretând practic literatura şi istoria ei, servindu-ne informaţia sensibil şi concret analizată, literalmente pe tavă. Pe domnul Dr. Marian Nencescu, scriitor harnic, acribic şi dedicat, nu-mi rămâne decât să-l felicit din toată inima pentru acest volum imens de muncă, materializat între două coperţi bine legate, la propriu şi la figurat.

GABRIELA CĂLUȚIU SONNENBERG

by

Referinţă Bibliografică

Gabriela Căluțiu Sonnenberg: Semnal de carte “CITITORUL DE CONTROL” de MARIAN NENCESCU/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 11 februarie 2016