După zeci de decenii de ocupaţie sovietică ţara dintre Prut şi Nistru, în sfârşit, îşi dobândeşte libertatea şi independenţa mult dorită. Astfel, începe procesul de renaştere naţională pe teritoriul proclamat/denumit Republica Moldova. În cadrul evenimentelor istorice de după 1991 au loc schimbări radicale în legislativul ţării, astfel, în prim plan, fiind elaborată Declaraţia de Independenţă, aprobată în 27 august 1991 de Marea Adunare Naţională de la Chişinău. Cu efecte pozitive, relaţiile politice dintre România şi R.Moldova încep să devină suficient de benefice şi deschise, România fiind primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova. Au loc evenimente radicale în viaţa politică, socială şi economică a ţării atât cu aspecte pozitive, cât şi negative, însă mişcarea de eliberare naţională continuă cu multă dorinţă, indiferent de faptul că o parte a populaţiei este pentru independenţă, iar o altă parte pentru unire cu România. Între timp, după un sfert de secol de existenţă putem face nişte totalizări unde putem constata că primii ani de independenţă au fost “perioada de glorie a R.Moldova în calitate de stat independent”, acesta fiind condus de primul parlament, preşedinte Alexandru Moşanu, iar preşedintele ţării fiind Mircea Snegur. Totodată, putem recunoaşte că în acea perioada valorile naţionale (introducerea limbii române ca limbă de stat; poporul denumit în calitate de popor român; ţara aderă la ONU, astfel fiindu-i confirmată pe deplin statalitatea independenţei; legăturile politice şi economice cu ţările Occidentului se stabilesc pe principii de colegialitate şi transparenţă; ajutorul material din afară acordat ţării este tot mai evident, etc.) au fost aproape veritabile, puse pe cântarul decenţei naţionale şi care îşi făceau temelie sigură în viaţa poporului, iar încrederea cetăţeanului în politica statului era o condiţie cât de cât normală care crea, într-o masură oarecare, încredere în ziua de mâine, indiferent de faptul că situaţia economică devenea tot mai dezastruoasă. În acelaşi timp, prezenţa Moldovei în plan internaţional este privită cu interes de multe state şi, nemijlocit, prezintă un interes strategic aparte. Astfel, are loc şi un eveniment de o mare însemnătate (dar ascuns de opinia publică pentru politicienii din România şi Republica Moldova) şi anume: în 28 iunie 1991 Senatul S.U.A. emite rezoluţia 148 prin care hotărăşte că “Guvernul S.U.A. trebuie să susţină eforturile Moldovei de negociere în reunificarea cu România (Marius Diaconescu, “Document. În anul 1991 S.U.A. au recunoscut dreptul Reunificării Moldovei cu România”, 16.10.2016, Disponibil: http://www.art-emis.ro/istorie/3804-document-in-anul-1991-sua-au-recunoscut-dreptul-reunificarii-moldovei-cu-romania.html Disponibil: https://www.congress.gov/bill/102nd-congress/senate-resolution/148/text?q=%7B%22search%22%3A%5B%22PL111-148%22%5D%7D&resultIndex=5 ). In cazul dat, se presupune că SUA a recunoscut, în mod oficial, dreptul de reunire a Moldovei cu România. Însă, cu regret, reîntregirea a celor două state româneşti nu s-a produs nici până în zilele de astăzi, aceasta rămânând doar ca o semnificație profetică a visurilor. În acest sens, în contextul schimbărilor, cu conotaţii tot mai defavorabile în viaţa socială, politică şi economică, realitatea decurge destul de dureros pentru românii din Basarabia. Cu atât mai mult, că după un sfert de secol James D. Pettit, Ambasadorul S.U.A. în R.Moldova, să afirme faptul “că Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări…”. Faptul că reunirea nu s-a realizat în condiţii practice, atunci R.Moldova îşi continuă cursul de existenţă în calitate de stat independent, iar speranţele cetăţeanului devin tot mai epuizate în a avea un trai decent şi civilizat . Pe lângă problemele economice şi sociale care se acutizează tot mai mult, cu conotaţii tot mai negative, din cauza incompetenţei clasei de guvernare care nu are experienţa necesară în a conduce un stat în mod independent, atunci, între timp, ţara îşi pierde şi din integritatea teritorială, la figurat, dacă s-ar putea spune aşa. În consecinţă, în sud-vestul   ţării, teritoriul cu o populaţie preponderent de origine găgăuză devine o regiune autonomă în componenţa R.Moldova, cu capitala Comrat, înfiinţată în 1994, (cu limbile oficiale de vorbire găgăuză, română, rusă), în corespundere cu Legea R.Moldova “Despre statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Eri)”, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23 decembrie 1994 (disponibil: http://gagauzia.md/pageview.php?l=ro&idc=400&id=222 ). Cu regret, însă, aproape nimeni din locuitorii din această regiune nu vorbeşte limba română. De fapt, în mod normal, în Legea nominalizată şi aprobată de Parlamentul R.Moldova ar fi trebuit să fie indicat: limbile oficiale de vorbire urmeaza a fi – română, găgăuză, rusă. Cine ştie, aceasta este o eroare sau nu, ar urma să decidă politicienii de astăzi şi de mâine şi experţii din domeniul respectiv…Necătând la toate acestea, pe parcurs, evenimentele din cadrul ţării decurg cu accente tot mai defavorabile în viaţa omului basarabean, nemaivorbind de regiunea  transnistreană, partea de est, (autoproclamată din 2 septembrie 1990; stat independent de facto, dar nerecunoscut de ţările membre ale ONU şi la nivel internaţional), unde din 1990 şi până în prezent are loc conflictul militar-politic între  R.Moldova şi autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană (cu  raioanele din subordine, stânga Nistrului: Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și orașul Tiraspol), unde sunt prezente încă trupe militare sovietice, armata rusească care staţionează până la etapa actuală.

Pe parcursul anilor de independenţă, în special acei din ultimii ani, aspectele negative prevalează tot mai mult şi sunt extrem de prezente în viaţa poporului basarabean. În modul acesta, R.Moldova continuă să existe ca stat independent, dar, simultan, împrejmuit de o întreagă gamă de probleme sociale, economice şi politice care, cu adevărat, distrug atât identitatea naţională a poporului şi a societăţii, cât şi însuşi existenţa acestora. Aici sunt prezenţi factori precum: neglijarea aspiraţiilor şi necesităţilor prioritare ale poporului de către clasa dominantă; guvernarea ţării are loc mai mult pe principii de interese, fără a fi luate în consideraţie componentele necesare de protecţie socială a cetăţenilor; justiţia devine tot mai coruptă cu dezavantaje enorme pentru stat şi pentru cetăţeanul ţării; sărăcia devine un factor normal în viaţa poporului, fără a fi luate măsurile de rigoare şi de salvare a situaţiei existente; exodul populaţiei devine o regulă necesară în viaţa acesteia;  blocarea finanțărilor externe are loc frecvent din motive de neîncredere în clasa de guvernare; investiţiile străine lipsesc aproape integral din economia tării; corupția se instaurează de la A la Z în toate domeniile de activitate socială/publică şi la nivel de stat; nepotismul/cumetrismul este prezent în derularea tuturor afacerilor de interese şi de încadrare în câmpul muncii, fără a fi luată în consideraţie competenţa şi profesionalismul omului; ineficiența şi incapacitatea instituțiilor publice forţează procesul de obţinere cât mai rapidă a falimentului integral; etc. Astfel, se instaurează, sau mai bine zis deja este instaurată, o stare de anarhie totală şi o situaţie extrem de confuză care, în rezultat, produce degradarea integrală a societăţii. Forţele politice, în majoritatea cazurilor, ignorează tot mai mult orientarea pro-europeană, spre Occident, în aşa mod, ignorând, la direct, valorile identitare naţionale/valorile identitare românești. Toate aceste fenomene sunt prezente în pas cu starea de lucruri din anii de independenţă, în special din ultimii 15 ani, acestea fiind marcaţi într-un mod destul de accentuat de procesul peste măsură de lung de trecere la sistemul de economie de piaţă adevărată, care se încadrează extrem de anevoios în viaţa omului şi care, totodată, având ca referinţă “indiferenţa clasei politice şi de guvernare pentru viaţa poporului”. Degradarea umană, socială şi economică se desfășoară pe fundalul crizei politice, de asemenea, realizată de clasa dominantă nespus de coruptă şi incompetentă în a administra ţara pe principii democratice şi civilizate. Între timp, în administraţia ţării apar persoane ce sunt extrem de interesate în dominarea totală a puterii statale. Astfel, campaniile electorale se realizează într-un mod destul de necivilizat şi necinstit pentru o societate. În rezultat, puterea statală este dominată de persoane ce produc doar ilegalităţi în administrarea şi existenţa ţării. Sub aceste aspecte, de necrezut, dar are loc şi un furt bancar în cadrul ţării în valoare de un miliard de dolari americani, această sumă fiind trecută în datoria publică sau mai bine zis pe spatele populaţiei. La această temă este prezentă doar unica întrebare destul de naivă: “Cine este hoţul miliardului din cadrul ţării?”. Însă, atât întrebarea, cât şi răspunsul rămâne o enigmă pentru generaţia de azi şi de mâine, totul funcţionând pe principii de ascundere a adevărului. Dar, dacă şi careva explicaţii sunt vizibile, oricum răspunsul la acest subiect rămâne închis pentru moment.

Nemijlocit, în ultimii 10-15 ani se produc ilegalităţi grave şi discriminative în viaţa poporului basarabean. În mod special, viaţa omului din localităţile rurale a devenit o tragedie adevărată. Poporul nu mai poate supravieţui în continuare în condiţiile create, deoarece sărăcia absolută şi inexistenţa protecţiei sociale şi sanitare a dominat integral omul. Aproape în fiecare localitate sătească 30 sau ba chiar şi mai mult la sută sunt persoanele de vârsta a treia, tineretul lipseşte integral, iar undeva 20 la sută sunt persoane angajate în câmpul muncii. Restul locuitorilor au emigrat temporar sau definitiv. Se consideră, în cazul dacă populaţia nu ar fi emigrat, atunci somajul în sectorul rural ar fi constituit undeva mai mult de 70 la sută, deoarece este prezent doar sectorul agrar, iar celelalte domenii ale economiei naţionale nu funcţionează, fiind falimentare. O situaţie şi mai îngrozitoare este poziţia copiilor, în special din sectorul rural, fără asistenţă maternală şi paternală, aceştea fiind supuşi unui proces de violenţă din partea grupărilor criminale şi alte structuri, fiind maltrataţi sexual, exploataţi prin munca fizică şi, nu în ultimul rând, utilizaţi ca trafic de fiinţe umane. În afară de aceasta, potrivit angajaţilor din domeniul educaţiei, numai pe parcursul semestrului II al anului de studii 2014-2015 au fost semnalate 5987 de cazuri de violenţă asupra copilului. Respectivele cazuri au avut loc în familii, instituţii de învăţământ (grădiniţe, şcoli, şcoli profesionale), stradă. Cel mai frecvent, sunt cazuri de violenţa fizică (3004 persoane), de violenţa emoţională (1591), altele (disponibil: http://adevarul.ro/moldova/social/cazurile-violenta-copiilor-republica-moldova-descrestere-adultii-sesizeaza-mai-des-autoritatile-1_55acd984f5eaafab2cbd81dd/index.htm ). Cât priveşte violenţa asupra femeilor, acest fenomen este unul ce caracterizează, în mod deosebit, societatea basarabeană. În mod aparte, violenţa asupra femeilor în condiţii casnice este un proces extrem de frecvent din partea puterii masculine, fenomen ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului omului într-o comunitate. Teama de a denunţa/de a spune formează procesul de violenţă reală contra femeilor basarabene. Datele statistice spun că undeva un sfert dintre femei au fost supuse maltratărilor fizice, iar undeva 12-15% au fost abuzate sexual în familii (sau în alte situaţii) după vârsta de 16 ani (disponibil: http://infoeuropa.md/violenta-impotriva-femeilor/ ). După astfel de realităţi, ai impresia că poporul basarabean nu este protejat de nimeni şi nu reprezintă niciun interes sau milă din partea clasei dominante. Nimeni nu ajută cu nimic poporul, iar acesta, la rândul lui, a pierdut încrederea totală în instituţiile statului şi în puterea statală. Cât despre viaţa spirituală a societăţii, subiectul în cazul dat nici nu se discută, deoarece acesta a fost abordat anterior în lucrarea “Formula existenţei umane între materialism şi spiritualitate…”. Astfel, prezentul din societatea basarabeană este invadat doar de întuneric, iar degradarea umană şi socială a coborât la cel mai josnic nivel. Toate aceste fenomene relatate mai sus, parţial, ieşite din comun, sunt prezente în societatea Republicii Moldova, anii de independenţă fiind plini de provocări şi incertitudini.

Astfel, ultimii ani fiind ademeniţi insistent de politica dinspre răsărit, poporul basarabean continuă să trăiască încă cu amintirile trecutului, care s-au derulat cu consecinţe nemaipomenit de dramatice şi cumplite (deportările în ţinutul Siberiei; foametea din 1946-47; deznaţionalizarea; distrugerea până în talpă a locaşurilor sfinte destinate celebrării cultului creştin ordodox; răpirea de către imperiul rus 1812-1914 de la patria mamă şi, ulterior, în 1940), şi, nemijlocit, cu starea de lucruri a prezentului care este cu mult mai dură decât însuşi realitatea.

 Galina Martea

by

Referinţă Bibliografică

Galina Martea: Basarabia şi destinul ei istoric. Anii de independenţă – provocări şi incertitudini/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 octombrie 2016