Cuvintele se nasc și mor,
prin lume unele colindă,
purtate-adesea de un nor,
pe care-au reușit să-l prindă.
Sunt sfâșiate în duel
de altele ce-s mai vivace,
iar tată le-este un penel
cu ac de ale lor cojoace.
Când intră dânsele în dans,
se naște-atunci o nouă limbă
și, împreună, în avans,
pe-albastrul Cerului se plimbă.
Doar unul e cuvântul „dor”.
El nu s-a dus, nicicând, în lume,
căci n-a suit nicicând pe-un nor
și nici nu-i plac aceste glume.
Apare numai în amurg
și, singur, uneori, se joacă
sau împreună cu-al său murg,
ce îl învață cum să tacă.
Îi ține coama cea bălan
și zarea-ntreagă o colindă,
supravegheați de-un pelican,
ce Soarele-a dat să-l aprindă.
El poart-un tricolor la brâu,
să-i țină iia cea brodată,
spălată-n susur, la un râu
și în lumină, iar, scăldată.
Din straiță scoate-un măr gutui,
înghite pelicanu-un pește,
el fu ‘nainte-acuma nu-i…
Cu aripile vânt lovește.