Mănăstirea Muşunoaiele

Adresa: comuna Fitionești,  judeţul Vrancea

Hram : „Adormirea Maicii Domnului”

Înfiinţată în secolul al XVII-lea

Mănăstire de călugări

Acces: 1. – pe drumul Focşani-Panciu-Fitioneşti; (11 km  Panciu-Fitioneşti) și apoi încă 18 kilometri drum neasfaltat spre vest sau 2. – pe drumul dinspre Adjud-Păunești-Movilița, până în dreptul intersecției cu drumul DJ 205J, la dreapta, prin Fitionești și apoi încă 18 km drum neasfaltat. Dacă vă îndreptați spre Mușunoaiele duminica, atenție la târgul din comuna Păunești, vă intersectați cu un munte de pietoni pe partea carosabilă (inclusiv copii) și mașini. Drumul neasfaltat de la Fitionești până la Mușunoaiele este bine de străbătut cu viteze reduse, pietrele aflate pe drum putând avaria scutul mașinilor. Cu o mașină de teren, drumul nu ridică nicio problemă. Însă, merită tot efortul ca să ajungi într-un colț de rai vrâncean, acolo unde liniștea e adâncă, doar rugile călugărilor ridicându-se spre cer, ca un fum de tămâie, bineplăcut lui Dumnezeu! Veniți și nu veți regreta! Obiceiul împământenit aici este ca fiecare participant la slujbă să servească masa în trapeza mănăstirii, iar cazare gratuită de veți dori, puteți afla în acest colț de rai, cu condiția să luați parte la rugile ritualului mănăstiresc.

       Un ansamblu arhitectonic măreţ alcătuieşte frumoasa mănăstire Muşunoaiele, din comuna Fitioneşti. Aşezământul monahal care îşi începe istoria în a doua jumătate a secolului a XVII-lea este una din nestematele ce alcătuiesc salba de mănăstiri a Vrancei. Străjuită de pădure şi împrejmuită de ziduri, întocmai ca o cetate medievală, Mănăstirea Muşunoaiele se află la circa 40 kilometri de Focşani, pe drumul care duce spre Panciu.

Localitatea Fitioneşti este formată din cinci sate: Fitioneşti, Mănăstioara, Holbăneşti, Ghimiceşti şi Ciolăneşti. Printre obiectivele turistice din zonă, care stimulează dezvoltarea agroturismului, este Mănăstirea Muşunoaiele, mormântul eroinei Ecaterina Teodoroiu şi situl arheologic „Cetăţuia” Mănăstioara. În vecinătate se află podgoria Panciu şi oraşul cu acelaşi nume, care găzduieşte locuri numai bune de vizitat, cum sunt Beciurile de patrimoniu, ce ascund vinuri alese, şi Mănăstirea Brazi.

       Măreţia de astăzi a mănăstirii are în spate momente de grea încercare, ce ar fi putut duce la pierderea aşezământului monahal, care, după mai multe episoade în care a fost desfiinţat, a reintrat în ritmul normal după anul 1991. Descrierea sfântului locaş Pe apa Zăbrăuţiului, turistul descoperă un locaş aşezat într-un spaţiu binecuvântat. Ascunsă în desişul pădurii, cu alura sa de cetate, Muşunoaiele este un loc de poveste, în care sufletul îşi găseşte liniştea şi poarta către Bunul Dumnezeu. Intrarea în aşezământul monahal se face pe sub arcada fastuoasei clopotniţe, alcătuită din două nivele. Pentru acurateţea sunetelor emanate de clopote, ferestrele sunt dispuse pe toate laturile edificiului. De cum intri, te simţi ca într-un colţ de Rai. Pe timp de vară, vegetaţia luxuriantă, florile care îmbogăţesc pridvoarele chiliilor şi ale stăreţiei, precum şi cele din grădini compun peisajul de poveste. Majoritatea construcţiilor care se regăsesc în curtea mănăstirii sunt de dată recentă, însă sunt aşezate pe locul vechiului schit ridicat la jumătatea secolului XVII. Întreaga curte, cu construcţiile ei, este dominată de biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ce se prefaţează ca o catedrală. Construcţia edificiului a început în 2002, iar sfinţirea s-a făcut în 2011. Pe acest loc a fost şi biserica ctitorită de cel supranumit „Sfântul Închisorilor”, stareţul Evghenie Hulea. Sprijinită pe o temelie înaltă, lăcaşul de cult îşi primeşte credincioşii în pridvorul deschis, sprijinit pe coloane. Mozaicul postat pe arcada din mijlocul stâlpilor care deschid locaşul se zugrăveşte în imagini hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iar un altul, ce îşi are locul deasupra uşilor de la intrare îl înfăţişează pe mântuitorul Iisus Hristos străjuit de imaginile Sfinţilor, care încadrează şi uşile. Sub cele trei turle, care încheie armonios alcătuirea bisericii în formă de cruce, se înlănţuie două brâuri, formate din ferestre arcuite din zidărie, care întruchipează chipurile Sfinţilor, lucrate tot în mozaic de sticlă. Odată trecut pragul bisericii, interiorul se dezvăluie ca fiind copleşitor. Frumuseţea şi distincţia este dată de catapeteasma ce se dovedeşte a fi o adevărată dantelărie din lemn lucrată cu măiestrie, după modelul mănăstirilor vrâncene. În prezent, în ansamblul aşezământului sunt cuprinse chilii, construite după 1990, împărţite în două corpuri, fiecare dintre acestea ţinând de câte un paraclis. Unul poartă hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” şi „Acoperământul Maicii Domnului” şi a fost sfinţit pe 8 septembrie 1996, iar cel de-al doilea are hramurile „Sfântul Ioan Botezătorul ” şi „Sfântul Ierarh Nicolae”, cu sfinţire la 1 octombrie 2000. O altă clădire componentă este cea a stăreţiei. Imobilul este structurat pe două nivele şi reflectă influenţele vrâncene arhitectonice, prin păstrarea pridvoarelor cu stâlpi şi a balcoanelor centrale. La acestea se mai adaugă şi alte anexe gospodăreşti care deservesc mănăstirea. Tot de Muşunoaiele ţine şi cimitirul, care a fost reamenajat, una dintre îmbunătăţiri constând în montarea unor cruci de marmură albă la mormintele monahilor. Din zestrea mănăstirii mai face parte un iaz cu peşte, întreţinut de slujitorii lăcaşului.

         Aflată pe Valea Zăbrăuţiului, în comuna Fitioneşti, mai puţin cunoscută decât Mănăstirea Brazi, dar nu mai puţin importantă, cu o istorie recentă fabuloasă, Mănăstirea Muşunoaiele este simbolul rezistenţei anticomuniste şi aşezământul care a susţinut în mod tacit în primii ani de după al Doilea Război Mondial, apoi în mod deschis, rezistenţa anticomunistă din Munţii Vrancei, aşezământul fiind situat în zona de munte a judeţului. Mănăstirea şi-a legat numele de perioada în care România era sub teroare, elitele, întemniţate şi slujitorii Bisericii, trimişi prin gulaguri.

Geneza schitului îşi are izvorul în vremea în care Munţii Vrancei erau populaţi cu sihaştri care, din când în când, coborau la bisericile mănăstirilor pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Cu certitudine, cete de pustnici se nevoiau şi în codrii de pe Valea Zăbrăuţilor, unde fraţi şi călugări de la Mănăstirea Brazi, îndemnaţi de fostul mitropolit Teodosie al II-lea, retras la Brazi, au ridicat un schit spre sfârşitul secolului XVII, între anii 1675 şi 1694, care purta neaoşul nume de Schitul Mărul cu Părul. Cel care a pus efectiv bazele primului Schit de la Mușunoaiele a fost Lavrentie, episcopul Romanului şi ucenic al Sfântului Teodosie de la Brazi. Acesta a şi înzestrat aşezământul cu danii şi toate cele necesare vieţii mănăstireşti, obţinând şi unele scutiri de taxe pentru schit. Prima biserică de la Muşunoaiele a fost din lemn şi a purtat hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Construcţia nu a rezistat intemperiilor, iar un secol mai târziu era ruinată. Renaşterea bisericuţei a venit în 1836, când vrednicul stareţ de la Brazi, ce luase sub ascultare Muşunoaiele, a decis ridicarea unui nou locaş, tot din lemn şi cu acelaşi hram. Construcţia s-a realizat în perioada 1839 – 1840, iar târnosirea s-a făcut la 1841. În diata sa din 24 iunie 1839, stareţul Dimitrie de la Schitul Brazi spunea, printre altele: ,,Şi fiindcă la acest loc de ţintirim au fost petrecători şi doi preasfinţiţi arhierei, anume Theodosie, proin-mitropolit al Moldovlahiei, şi Lavrentie, proin-episcop al Romanului şi Rădăuţului, precum se găseşte scris prin documentele părţilor de moşie de pe Zăbrăuţ, care sunt la schit şi mai ales în diata ce face preasfinţitul mitropolit Theodosie, ce iaste din leat 7201 (1692), octombrie,14, în care cuprinde că dă schitului de la Cruce (Brazi) toate părţile de moşie câte le avea la ţinutul Putnii, cumpărăturii şi danii (…). După care temei am osârduit a face şi o sfântă biserica pe acele părţi de moşie la Codru, pe hotarul Soldeşti, pe apa Zăbrăuţului, la obârşia hotarului, la poiana Mărul şi Părul, cu hramul Adormirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi pururi fecioarei Mariei’’.

        Cu o adevărată vocaţie de ctitor, ca şi la Brazi, Dositei a continuat să se ocupe de reconstrucţia chiliilor şi întreţinerea bisericii şi a avut grijă să numească egumeni gospodari care să administreze cu grijă averile lăsate de episcopul Lavrentie. Din documentele păstrate reiese că la 1945, la Muşunoaiele îşi aveau locul circa 30 de călugări, iar schitul deţinea şase clopote, vii şi moşii. Departe de Târgurile din Podgoria Panciu, ferit de navălitorii care adesea jefuiau odoarele Brazilor, în liniştea secularilor codrii Schitul Muşunoaiele a putut să aibă pacea necesară rugăciunii şi robotei celei de toate zilele. În 1863, prin secularizarea averilor mănăstireşti, făcută de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, schitul este sărăcit. Fiind deposedat de moşiile deţinute, călugării nu şi-au mai putut procura toate cele necesare traiului, aşa că s-au mai împuţinat. Cu toate acestea, monahii au mai strâns bani necesari cheltuielilor prin practicarea meşteşugului care îi făcuse faimoşi, cel al lucrării lemnului. Totuşi, chiar şi în această sărăcie flacăra rugăciunii nu s-a stins la Muşunoaiele. În 1940, sub oblăduirea ieromonahului Evghenie Hulea, stareţ al schitului, Muşunoaiele şi-au mai recăpătat din măreţia de dinaintea secularizării. Înainte de toate, s-a ridicat o nouă biserică, de zid de această dată, precedenta fiind ruinată. Dacă Muşunoaiele a intrat în cartea de aur a demnităţii româneşti, iar numele mănăstirii este sinonim cu rezistenţa anticomunistă şi cu verticalitatea, acest lucru se datorează monahului Evghenie Hulea, supranumit „Sfântul de la Muşunoaiele”. Povestea acestui monah cu suflet de martir şi voinţă de fier este una din cele mai emoţionante pagini ale rezistenţei Bisericii Ortodoxe Române la sovietizare. Acest sfânt al închisorilor nu a fost arestat pentru că lupta cu arma împotriva trupelor fostei Securităţi, ci pentru că sprijinea cu cuvântul pe cei care se închinau lui Hristos şi ţineau spiritul treaz. Ca duhovnic, a îmbărbătat credincioşii care căutau sprijin, a dat o pâine celor care erau înfometaţi, indiferent că aceştia se găseau în tabăra învingătorilor sau a învinşilor. Pentru că a oferit de mâncare unui grup de soldaţi germani, care fugiseră din calea Armatei Roşii, Evghenie Hulea a fost întemniţat în anul 1949, stând după gratii timp de cinci ani. În 1958, a fost întemniţat din nou, fiind considerat „duşman al orânduirii populare”. În lagărele de exterminare a fost ţinut până în 1962, timp în care a fost supus la cazne grele şi batjocurilor gardienilor. A fost torturat până la moarte. Şi-a dat obştescul sfârşit în ziua de 23 octombrie 1962 şi a fost înmormântat în comuna Pufeşti, judeţul Vrancea. Nici în timpul celor două Războaie Mondiale, nici sub comuniştii care au închis aşezământul în 1959 şi i-au obligat pe monahii să ia drumul codrilor ca odinioară sihaştrii, schitul Muşunoaiele nu şi-a pierdut credinţa.

            Deoarece oficial Schitul a fost închis în 1959, frumoasa biserică de lemn „Adormirea Maicii Domnului” nu a mai putut fi întreţinută, iar iernile, viscolul şi ploile au distrus-o, aşa cum au fost distruse şi chiliile şi celelalte acareturi. Chiar în perioada comunistă, pe la 1980, stareţul de pe atunci a început să reorganizeze spaţiul sacru, iar după căderea regimului a putut să-şi desăvârşească opera şi să ridice cel mai mare ansamblu monahal din Vrancea postdecembristă. În 1990, Mănăstirea Muşunoaiele reintră în rândul schiturilor aflate sub coordonarea Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Reconstrucţia a început cu două paraclise cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh”/ „Acoperământul Maicii Domnului”, sfinţit pe 8 septembrie 1996, şi „Sfântul Ioan Botezătorul”/ „Sfântul Ierarh Nicolae”, sfinţit la 1 octombrie 2000, iar în 2011 a fost sfinţită biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica ridicată de Evghenie Hulea a fost demolată, deoarece era mult prea degradată, iar pe locul ei s-a ridicat noul lăcaş, măreţ precum o catedrală, ce a păstrat hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Pentru a afla povestea Sfântului Închisorilor, Evghenie Hulea, dar şi pentru a pătrunde într-un ţinut binecuvântat şi splendid alcătuit, trebuie mers la Muşunoaiele, o mănăstire renăscută după 1989 din rugăciunile sfinţilor şi truda stareţului şi a monahilor, care au realizat una din cele mai impunătoare ansambluri monahale din Vrancea post-comunistă.

Gheorghe A. Stroia

16 august 2015

by

Referinţă Bibliografică

GHEORGHE A. STROIA – JURNAL DE CĂLĂTORIE: UN COLȚ DE RAI VRÂNCEAN – MĂNĂSTIREA MUȘUNOAIELE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 16 august 2015