„Limba pruncului este cea a izvorului, a copilului – cea a setei, a adolescentului – cea a învolburării, a adultului – cea a apelor adânci, a bătrânului – cea a liniștii.”
(Gheorghe A. Stroia în Aphorismes roumains d’aujourd’hui, Stellamaris, Franța, 2019 (Ionuț Caragea, traducere: Ctin Frosin)
Incertitudini… (odă Limbii Române)
Prin care ceruri-nalte umbli,
Prin care zări te porţi in vânt,
Şi pentru care lumi incerte
Eşti intrebare şi cuvânt?
Prin care vis curat alergi,
Prin care anotimp pribeag,
Şi pentru care munți de vină
Eşti poarta Cerului cel drag?
Prin care clipe din amurg,
Prin care stele luminate,
Şi pentru care ev demiurg
Eşti timpul ce la poartă bate?
Prin care vieţi de-amărăciune,
Prin care vetre-n care ard,
Şi pentru care sărbători uitate
Eşti steaua ce atârnă-n brad?
Prin care vis de glorii mute,
Prin care soartă ţi-e pieirea,
Şi pentru care albe file
Îți este scrisă nemurirea?
LIMBA NOASTRĂ
Limba noastră cea română –
Rai mergând cu noi de mână,
Munţi şi ape, şi pământuri,
Calde zări din patru vânturi.
Şi pustiu, şi oază vie,
Suflet de român ce-nvie
Patria ce-n veci nu moare –
Cânt de paseri călătoare.
Iarbă grasă ce foşneşte
Limba ce ne îngereşte,
Crucea moşului străbun –
Ritmul inimii de-alun.
Voci de pene şi condeie
Înmuiate-n curcubeie –
Foc ce scânteie ades
Glasul lumii cel ales.
Glasul dulce-al mamei mele
Îngânând poveşti cu Iele
Şi cu zmei înaripaţi –
Basmul cu trei împăraţi.
Doina cea duios născută
Peste suflete crescută
Şi-aşternută gaj pieirii –
Haină albă mântuirii.
Limba cea cu turle multe
Clopote de vânt s-asculte,
Peste ceru-n rugăciune –
Lumină şi-nchinăciune.
Voievozi în catedrale –
Domnului cu osanale –
Ridicând pe-acest pământ
Nemurirea din cuvânt.
Limba noastră cea română –
Rai mergând cu noi de mână,
Limba noastră cea română –
Maică nouă, maică bună!
POATE DE ACEEA…
Zămislită ești în străvechime,
Limba celor mai viteji strămoși,
Peste tine au trecut năvălitorii,
Însă dorul tot pe ie tu ți-l coși.
Zămislită ești chiar de Zamolxe,
Scrisă-n piatra sacrului mesaj,
Sângele vitejilor ce-a curs
În călușul dac, plin de curaj.
Zămislită ești din suferință,
Îndurată-n veacuri de sclavie,
Poate de aceea, prin istorii,
Limbă sfântă, ești mereu mai vie!
Zămislită ești din ceruri nalte,
Chiar de sus, de lângă Domnul meu,
Poate de aceea, vorbele-ți curate
Poartă-n ele gust de Dumnezeu!
Zămislită ești din verdele pădurii
Și din roua ei, sculptată în vioare,
Poate de aceea, limbă preacurată,
Pe-ale tale plaiuri, curg mărgăritare!
Zămislită ești, venind din altă lume,
Dintre stele și luceferii eterni,
Poate de aceea, limbă minunată,
Sfânta ta lumină știi să o așterni!
Zămislită ești din patru zări,
Marginile lumii aici se împletesc,
Poate de aceea-n sufletul tău cald,
Dragostea și adevărul viețuiesc!
Zămislită ești din cer și din pământ,
Floare-ți este-ntreaga ta făptură,
Poate de aceea, printre veacuri,
Timpul strălucirea nu ți-o fură!
Zămislită ești să ne fii mamă,
Casă și hotar ca să ne fii,
Limba noastră cea neprețuită,
Să trăiești mereu, prin veșnicii!
De Ziua Limbii române, 31 august…
Gheorghe A. Stroia
Adjud – 31 August
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..