Gheorghe Andrei Neagu
Migraţiile poetului
E zi de sărbătoare. Doctorul Pompiliu Creţu a împlinit 85 de ani. De ziua lui şi-a făcut un dar deosebit de valoros. Un volum de poezii scos la editura „Armonii Culturale”, „Migraţii lirice peste orizonturi”. Cele 111 poezii inedite, ce alcătuiesc „acest volum aniversar”, excelează în primul rând prin fineţea unor rostiri poetice, de mare sensibilitate.
Clasic în construcţie, poetul mă face să gândesc la ce s-ar fi întâmplat cu destinul său poetic dacă ar fi scris şi publicat poezie încă din adolescenţă. În poezia „Orizonturi libere” de la pagina 19 se adresează neantului cu îndemnul: „Nu pune orizonului cătuşă/… imensități de gânduri se destramă/”… Câte gânduri, câte rostiri poetice prețioase s-au destrămat în ”spații nevăzute” în timpul atâtor ani în care poezia l-a însoțit doar ca umbră, fără să fie întrupată cu adevărat vederii, spre desfătarea iubitorilor de frumos.
Este evident faptul că sentimentul creaţiei poetice, nu l-a părăsit pe autor până când şi-a mântuit îndatoririle profesionale şi cetăţeneşti. Eu aşa l-am cunoscut pe cel care a condus destinele veterinare din judeţ: un pensionar care scrie poezie. Mi-a mărturisit că scria poezie încă din perioada când urma liceul de elită din Sinaia, fără să dorească să publice. Ce păcat! Pentru că iată ce surprize poetice este în stare să transmită autorul, în poezia „Strop de anotimp” de la pagina 28: ”Un strop de anotimp rămas pe ramuri/ strânge lumini pe pragul dimineţii/…cu promoroacă și-amintiri pe ramuri/ un strop de anotimp nu vrea să plece”. Parcă văd atârnând pe o rămurică, o lacrimă de ceaţă condensată într-un final de toamnă.
Poetul este un şlefuitor de gânduri până şi atunci când se roagă. „Te rog, înlătură azi draperia să văd cum înfloreşte iar fereastra” (Rugă, pagina 40), după cum a remarcat şi dr. Teodora Fântânaru, în prefaţă. Stai şi te întrebi, cum anume să înflorească fereastra? Şi bineînţeles, dacă ai fior poetic în sânge, vei simţi că apariţia iubirii la fereastră, nu poate fi decât aievea rostirii poetului. Sensibilităţi menite să-ţi zdruncine simţul adormit, găseşti şi în versurile: „Lipsesc doar un minut, a spus o frunză/ crengii subțiri din care se desprinse/…Trăind durerile singurătății,/reverberând tăcerile astrale/ fluturi sau frunze-n evadări banale/ dispar în umbrele imensității… ” (Mirajul zborului, pagina 54). Acest poem s-ar fi putut dezvolta atât de mult încât zborul să fi devenit pretextul unui poem filozofic de anvergură.
De multe ori poetul face confesiuni, mărturisindu-şi stările, angoasele şi toate fulgerările ce-i bântuie sufletul, încât să ajungă să-şi sublimeze în versuri toate stările.
Atent la ce se întâmplă în jurul lui „E rănit teiul, ars de focul verii”(Confesiuni, pagina 55), poetul este în stare să se simtă el însuși un pastel plin de figuri de stil, ce se întrepătrund armonios în întregul volum.
Trist adeseori, romantic tot de atâtea ori, chiar şi atunci când „Lin zboară fluturi albi peste morminte….. Poate sunt îngeri care vin să vadă / taina luminii din poveşti obscure” (Fluturi, pagina 89), poetul surprinde întotdeauna prin imagini bine conturate.
Din când în când, se simte plin de recunoştinţă evenimentelor ce-au marcat existenţa neamului românesc, cum ar fi: Rugă la Mărăşeşti, Bucegi în asfinţit, Voroneţ, România, etc.
Autorul revine plin de nostalgie în poemul Ploi şi vacanţă (pagina 78) „Plouă peste ploi pe afară/ cu stropi mari de toamnă rece/ plânsul norilor nu trece”. Există, aşadar, o permanentă preocupare pentru gândul frumos înfăşurat în mantia unor metafore ce-i dau personalitate creaţiei. Am să exemplific prin citirea primului vers dintr-o serie de poezii pe care n-am să le menţionez ca să nu devoalez misterul: „miroase a vară, soare şi arşiţă/ oceanele de grâu ridică valuri…”, „apun Bucegii în delir de seară”, …. „primesc răcoarea geamului pe frunte”…., „ascultă şoapta ploii care vine”… „albastru cer coboară pe abside/ şi zid de Voroneţ uzat de vreme”….”aprinde orizontul focuri roşii/ roua îşi lasă lacrima în petale” şi în multe altele asemenea.
De aici pot deduce că poetul frisonat de primul vers îşi propune să continue poemul până acolo unde rostirea devine întreagă, coaptă, rotundă.
Credincios stilului domniei sale, practicat cu obstinaţie descopăr în poezia Surâs în şevalet că „a aţipit pământu-n strai de frunze/ iar salcia îngălbenită moare” (pagina 114). Dar în una din cele mai izbutite poezii Lacrima cărţii, poetul ne-atacă cu un simţ al metaforei ca un fulger: „din pomi ucişi va răsări o carte/ şi inima copacilor va plânge,/ lacrima lor este izvor de sânge”.
Cât de adevărat este şi acest volum ce strânge sângele copacilor atât de izbutit încât să nu te cuprindă întrebarea: oare ce se mai poate spune despre un poet ca Pompiliu Creţu?
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..