Epigrama ‒ catharsis și asanare morală

Neavând deloc intenția de a mă lansa în sofisticate analize literare sau stilistice, încercând să evidențiez ce anume a vrut să spună și cât de bine a reușit s-o facă autorul, sau să plictisesc cititorul reluând unele catrene, pentru a demonstra ceea ce poate constata orice cititor avizat, am găsit de cuviință să încerc a analiza relații între aspectele comportamentale și motivaționale atât ale creatorului de epigrame, cât și ale subiecților ce se constituie drept surse de inspirație, în interacțiunea lor dinamică în contextul vieții sociale și politice.

Întrucât fiecare dintre noi avem propriile noastre criterii în funcție de care interpretăm informațiile pe care oamenii cu care avem de-a face ni le furnizează prin comportamentul lor, indiferent de modul în care ne comportăm, atât pentru noi, cât mai ales pentru cei din jurul nostru, vor exista nu mai puțin de trei imgini despre noi: o imagine  pe care și-o fac ceilalți în funcție de felul în care interpretează comportamentul nostru, o imagine pe care ne-o facem noi despre noi și o a treia imagine care este cea reală, dar care în marea majoritate a cazurilor rămâne necunoscută atât pentru noi cât și pentru ceilalți. Excluzând cazurile unor tulburări care afectează motivațiile sau modul în care se autoapreciază unele persoane, aproape toți oamenii se comportă în așa fel încât să apară în fața celorlalți așa cum cred ei că ar fi, de cele mai multe ori supraaprecindu-se și încercând mereu să-și apere acea imagine de sine pe care și-au construit-o singuri, fie prin încercări susținute de a aduce „probe” care să o susțină, fie încercând să și-o apere cu argumente de regulă mai puțin convingătoare în fața celor care sesizează neconcordanțe dintre ceea ce fac și ceea ce cred despre sine. În acest context,  pentru a spori probabilitatea ca imaginea pe care ne-o formăm despre cineva să se apropie cât mai mult de imaginea sa reală, o importanță  deosebită este acordată analizei rezultatelor activității persoanei în cauză.

Poate că apare cam nepotrivit acest preambul într-o postfață la un volum de epigrame, însă am cnsiderat că e necesar pentru a putea înțelege de ce unii, cei care nu se dau înapoi de la nimic pentru a-și îndeplini scopurile pe care consideră că le merită (conform imaginii pe care și-au format-o despre sine, de regulă hiperbolizată), iar alții, printre care noi, epigramiștii, vrem să scoatem la iveală aspectele comportamentale ale celor din prima categorie, care se abat mai mult sau mai puțin grav de la legile morale, care pot fi adesea mai importante decât cele juridice și ne deranjează, deoarece prin felul în care se comportă, calcă cu pe ”umbra” celorlalți. Nu mă refer la umbra care se formează când e vreme însorită, ci, la faptul că în tot ceea ce întreprindem, suntem „urmăriți” de imaginea pe care ne-am format-o despre noi, care parcă ar fi proiectată în fața noastră, încât, atunci când cineva ne deranjează prin faptele sale în îndeplinirea a ceea ce dorim conform cu imaginea noastră despre noi, ne „atacă” într-un fel imaginea de sine, ca și cum ar călca pe acea „umbră” care ne ghidează motivele și acțiunile.

La aceste „atacuri”, fiecare dintre noi reacționează: unii își urmăresc în continuare interesele fără a le păsa că prin ceea ce fac îi deranjează pe ceilalți; ceilalți, se împart în două categorii:  în prima categorie ar fi cei care reacționează criticându-i sau apostrofându-i în vreun fel cu intenția de a-i determina să renunțe la comportamentul lor, deși ei înșiși fac parte dintre cei care nu prea țin seama de alții urmărindu-și scopurile, dar îi critică agresiv pe cei care le calcă „umbra”; iar din a doua categorie fac parte oamenii corecți, care se străduie mereu să nu încalce legile, atât cele juridice, cât și cele morale, și, o parte dintre ei se simt doar indignați de comportamentul celor care le calcă ”umbra” și nu acționează efectiv în niciun fel efectiv, iar altă parte, iau atitudine, acuzîndu-i, blamându-i, în diferite moduri. Dintre aceștia din urmă fac parte și creatorii de umor, deci, evident și epigramiștii. Vorbim de epigramiștii veritabili, nu de cei care „devin” epigramiști numai pentru că li se pare că e „de bon ton”, crezând că oricine, adică și ei, pot crea epigrame. Aceștia sunt cei care tulbură mediul epigramistic, nu doar prin creațiile lor de slabă calitate, ci și prin ambiția lor de a obține apreciere, de a „interveni” în orice mod pentru a primi și ei premii la concursuri literare sau de a se insinua în jurii pentru a-și crea mai ușor căi de îndeplinire a scopurilor.

Și am ajuns acum și la Mihai Caba, acest inginer pasionat nu doar de profesia sa, ci și de cercetarea profundă a istoriei locurilor și oamenilor în mijlocul cărora și-a petrecut o parte mai mare sau mai mică din viața sa, care scrie cu asiduitate despre viața și operele înaintașilor, care se dovedește a fi avid de informații din diverse domenii, nu doar pentru sine, ci și pentru a transmite și altora ceea ce consideră că a asimilat și interpretat prin prisma proprie, care pe lângă alte calități a dovedit și reale aptitudini de actorie, iată că se lansează și ca un promițător creator de epigrame. Se știe că umorul nu poate fi creat decât de persoane cu un nivel de cultură peste medie, care să aibă nu numai aptitudini deosebite, ci și un bogat bagaj de cunoștințe absolut necesare pentru creația literară.

Unii ar spune, și pe bună dreptate, că aceia care se avântă în multe domenii, o fac doar din cauză că nefiind siguri că ar avea reale calități pentru unul sau altul dintre ele, încearcă să obțină apreciere abordându-le pe toate cele care li se pare că le-ar aduce satisfacții și din păcate, se „risipesc” și nu realizează ceva demn de apreciere în niciunul dintre ele. Alții, care ar avea reale calități pentru unul dintre domenii, având o imagine de sine hiperbolizată, cred că sunt capabili de a obține realizări remarcabile în orice domeniu și înceacă să demonstreze că e așa, în fapt risipindu-se și ei, reușind doar realizări de mică anvergură, insuficiente pentru a le satisface pofta de apreciere publică.

Din fericire, în cazul lui Mihai Caba implicarea sa în mai multe domenii e alimentată nu doar de o puternică motivație de scoatere în evidență a propriei persoane, normală până la un punct pentru cineva care dispune și de calități necesare pentru a performa, ci și de faptul că el face parte din acea categorie de persoane care atunci când își propun spă realizeze ceva, nu dă înapoi în fața unor eventuale dificultăți apărute, ci, perseverent, chiar dacă întâmpină dificultăți, în cazul în care nu reușește singur să le depășească, realist, nu se consideră atotștiutor și nu ezită a solicita ajutorul celor cu mai multă experiență. Decizia sa de a aborda cu curaj și epigrama, nu a fost motivată de o ambiție, precum se mai întâmplă la unii, ci poate mai curând simțind că epigrama ar putea avea un impact mai facil și posibil și mai eficient în combaterea comportamentelor negative care inoportunează și viciază cursul normal al vieții atât din punct de vedere psihosocial, cât și politic și economic.

Mihai Caba, despre care putem afirma că îl caracterizează un profund spirit patriotic, o iubire sinceră pentru țară și poporul român, exteriorizate prin patosul cu care îl întâlnim adesea recitând poezii cu încărcătură emoțională deosebită, la diverse manifestări culturale organizate chiar de dânsul, sau de către alții, a aflat în epigramă o cale de a-i pedepsi atacându-i cu săgețile umorului pe cei care urmărindu-și scopurile egoiste manifestă lipsă respect față de oameni, țară, legi juridice și morale. Cei care au avut răbdarea de a lectura cu interes și atenție catrenele din acest volum, au putut constata frecvența destul de mare a atacurilor îndreptate către acei oameni politici despre care nu știm sigur dacă au uitat pentru ce au fost desemnați să facă parte dintre cei care hotărăsc soarta țării și poporului român, sau poate n-au știut niciodată care este adevărata lor menire.

Dacă ați fost impresionat măcar de un catren, sau ați simțit nevoia să exclamați în gând sau chiar cu voce tare „ah, că bine a mai zis-o!”, autorul nu va putea ști, deși l-ar bucura enorm, dar cel puțin ar fi o dovadă că efortul său nu a fost în zadar.

                                                               GHEORGHE BĂLĂCEANU

by

Referinţă Bibliografică

Gheorghe BĂLĂCEANU: Epigrama ‒ catharsis și asanare morală/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 februarie 2022