O cărare pe cer
O cărare urcă pe cer,
șerpuind printre nori,
cătând înspre stele –
e poteca croită
de tălpile mamei mele.
Sunt urme de-ncălțări peticite,
simetric celor de jos,
din mâzga potecilor
către Mănăstiri –
stampe ale iubirii
întru Hristos.
*
Jos, nu le mai identific,
dar le-am găsit conturul
pe cărarea de sus,
până la ultimul fuscel
al bicisnicei mele scări.
Iată, un înger, în vis,
mi-a prelungit cărarea
cu urmele mamei pe cer –
pășesc, pe scara lui,
de mână cu el.
*
De undeva, dintr-un loc neivit,
m-a strigat mama;
și m-am trezit.
Știu sigur ce mi-ar fi spus
vocea mamei, în pripă,
de-acolo, de sus:
„Crește-ți, fiule, și tu o aripă,
mai adaugă scării tale fuscei,
căci, văd eu,
ai rămas tot la… trei!”
Gheorghe Pârlea
![Urmareste-ne pe Facebook Facebook](https://armoniiculturale.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/48x48/facebook.png)
![Distribuie pe Twitter twitter](https://armoniiculturale.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/social/regular/48x48/twitter.png)
![feather](https://armoniiculturale.ro/wp-content/plugins/social-media-feather/synved-social/image/icon.png)