În an electoral, când decidenții politici simt că-i util discursul prietenos, omul cetății se regăsește într-un parteneriat activ cu instituțiile statului. Din această perspectivă, cetățeanul se folosește de instituții, le asigură funcționalitatea prin contribuția pe care o varsă prin taxe și impozite în urma muncii prestate, e ocrotit, creându-se în cele din urmă un schimb lucrativ, care cristalizează civilizația unei societăți. Mai mult decât atât, liderii instituțiilor ne asigură permanent că ,,statul se află în slujba cetățeanului”, întrucât instituțiile trudesc la asigurarea libertății, demnității și egalității acestuia în fața legii.
Toate bune, strălucite chiar, încă din anul 1866, o dată cu adoptarea constituției după model belgian, ne-am pus la adăpostul legii prin concepte și afirmații sforăitoare. De altfel, grija statului față de individ e sublimă, înduioșătoare chiar, dacă n-ar fi condimentată cu o garnitură de fățărnicie. Exemple pot fi nenumărate, însă am ales un argument de ultimă oră, care justifică din plin ,,preocuparea” pentru siguranța cetățeanului:
Noua modificare a Codului Rutier, recent adoptată de către Guvernul României, include, alături de miile de camere inteligente, care vor veghea traficul, și posibilitatea amendării șoferilor pe baza videoclipurilor depuse de orice binevoitor. Cu precizarea că ,,poliția negociază de ani buni cu politicienii introducerea unor camere care să supravegheze traficul”, iar adoptarea acestei măsuri ,,revoluționează traficul din România.” La care se adaugă încurajarea cetățenilor de a-și denunța semenii.
La o primă vedere, totul e cât se poate de în regulă, respectarea codului rutier fiind o marcă a siguranței și a civilizației în trafic, evident, dacă infrastructura rutieră ar fi pe măsura ,,codului”. Dar când tu, șofer român, pierzi timp prețios pe un drum cariat, ori în spatele unor mașini agricole care n-au rută alternativă și încetinesc traficul până la exasperare, cum recuperezi durata moartă, altfel decât prin încălcarea unor reguli ale regimului rutier?!? Rețin, de pildă, că în urmă cu cinci ani trebuia să ajung la ,,Aeroportul Internațional Iași”, la ora 10. Am plecat de acasă la ora 6, adăugând o oră la cele trei care îmi erau suficiente pentru deplasarea cu mașina, dar, pentru că GPS-ul îmi indica o rută mai scurtă, de la localitatea Nicolae Bălcescu am virat ușor stânga, spre Câmpeni, trecând prin Prăjeni, Șipote, Mitoc, Hălceni, Vlădeni, Țigănași, Popricani și Vânători până la destinație. După 25 de kilometri de șosea impecabilă a venit coșmarul. Craterele din asfalt ar fi împiedicat orice conducător auto să ruleze cu mai mult de 5 km/h. Până și căruțele mă depășeau. 30 de kilometri de infern! GPS-ul mă informa generos că, în ritmul acela de deplasare, voi ajunge la destinație undeva după ora 13. Grozav, la ora 13 ar fi trebuit să aterizez la Dortmund! Și totuși, am ajuns la timp. Cum? În momentul în care am dat de porțiuni bune de asfalt, am dispus de toată ,,agilitatea” bolidului, în funcție de caracteristicile drumului, nu ale normelor rutiere. Altfel spus, nu șofam în limitele impuse de lege, ci forțând limitele mașinii în condițiile drumului.
Evident că Statul, în mărinimia sa, se gândește prin noile prevederi pe linie rutieră la binele cetățeanului. Mai ales în spațiul balcanic trebuie să-l despovărezi pe cetățean de tot ce-i poate cauza un disconfort… Iar a-l ușura de ,,povara” din buzunar e o necesitate pe care Statul, prin instituțiile abilitate, se simte dator să o facă. E o formă de atașament, care merge până la dependență… Apoi, ce-i mai înălțător decât să vezi că vecinul, prietenul sau – de ce nu? – ruda trimite un filmuleț ,,Organului”, în care tu ai depășit linia continuă ori ai staționat șase minute într-un loc cu indicatorul ,,Oprirea interzisă”? Iar în urma constatării infracțiunii, poștașul îți livrează amenda de la ,,rutieră”. În același timp, pe reversul medaliei, cultivăm în școală toleranța și onestitatea, două valori deposedate astfel de orice semnificație la ieșirea în stradă.
Dincolo de orice ironie, faptul că sunt instalate camere care vânează greșelile din fluxul rutier nu poate să ne bucure, însă înțelegem și acceptăm că reprezintă o formă prin care Statul, prin ale sale mecanisme – administrative și de forță – își legitimează ,,părintește” intrarea liberă în buzunarul cetățeanului. (Cine mă contrazice, să se întrebe dacă are sau nu vreo greșeală la volan, după ce a șofat două-trei ore într-o zi! E cineva care conduce 100% regulamentar o mașină???). Revoltător e însă faptul că tu, Stat român, mă încurajezi pe mine, cetățeanul simplu, să-mi torn semenii! Personal, în nicio circumstanță, nici pe cel mai crâncen dușman nu l-aș sabota trimițând un videoclip poliției în ideea – găunoasă, de altfel – de a-l corecta! M-aș descalifica în raport cu mine însumi, anulându-mi orice brumă de noblețe umană!
Fiecare dintre noi este responsabil de traiectul vieții proprii. Facem greșeli, le plătim, nu trebuie să vin eu, semenul tău, să nivelez calea prin care ,,Organul” te sancționează într-o formă sau alta! N-are decât să-și facă datoria ,,Organul”, dacă decidenții politici i-au asigurat pârghiile prin care poate să ne strângă mai bine lesa. Ori zăbala. Ce diferență este însă între cel care-și reclama vecinul la miliție în anii ’50 ai secolului trecut și cel care-și denunță semenii astăzi? Mijloacele sunt diferite, cel de-acu’ 70 de ani n-avea telefon inteligent, fiind nevoit să ,,ciripească” ori să trimită o scrisorică ,,Organului”. Structura interioară, abjectă, e însă aceeași!
Cu mașina fiind, de-a lungul timpului am avut șansa să fiu mai mereu în compania unor oameni de calitate, care niciodată nu mi-au trimis la poarta casei echipajul de poliție, dacă ciocnisem un pahar de vin la un chef oarecare. Uneori chiar mai mult, însă n-am avut evenimente rutiere din acest motiv. Dar, scumpul meu Stat, cum ar fi astăzi, când am sugrumat de ceva ani prietenia cu Bachus, să-i torn la poliție pe X și pe Y, care-au urcat la volan de la o petrecere cu trei pahare de vin la bord? Aș mai fi oare om? Sau doar un lup moralist cu memoria extirpată?!?
Gruia Cojocaru
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..