LUAŢI-MI PANA

Luaţi-mi pana şi hârtia,
Metaforele de argint,
Luaţi-mi versurile despre Leea,
Şi vorbele de alint.

Daţi-mi în schimb
Amurgurile line,
Şi nopţile de vis,
Şi zilele senine,
Şi fluturii din Paradis

Luaţi-mi tot, chiar şi harul
Să rămîn acel tînăr temerar
Ce se-nchină la pământ
În faţa naturii, cu al ei cânt.

PASĂRE MIGRATOARE

De cîte ori am fost pasăre
În cârdul migrator
Neştiutor unde-mi este cuibul
Acel pământ al făgăduinţei
Care îşi deschide aripile
Spre a te primi la sânu-i

Pe stânci abrupte
Am căzut adesea
Pustiuri golite de ape şi iubiri
Şi renăscut-am iară
Căutând zările acelea calde
Inimii sfânt lăcaş

Acum în cuibul meu
Rob mă las, flacără
Spre nesfîrşitul Dumnezeu

CE E VIAŢA?

V-aţi întrebat desigur
Ce e viaţa, în fond?
O grădină aromată
Cu flori de o mie de culori
Sau un deşert, neluminat
De sori?

Poate e un drum spre nicăieri
Ori o potecă suspendată
Între pămînt şi cer?
Mai curând, un fulg
Învârtindu-se în aer,
O libelulă rătăcită
Printre lupi înfometaţi.

De atâtea feluri e viaţa
Că nici nu  poţi percepe.
Căutăm în neştire
Doar esenţa ei,
Miezul bun şi cald,
Iubirea ce-o animă,
Strălucirea de o clipă
În negurile veşnicei iubiri.

Viaţa ce mai poate fi?
O fulguire de stele
Printre căzătoare astre
Terestre,
Decorate cu anemone şi irişi.

MĂ AUZIŢI, COPIII MEI?

De vă strig pe nume
Ori vă alint în gînd,
Mă auziţi?

In juru-vă  aerul vibrează,
Când tatăl vostru
Vă vorbeşte?
Inima vă tresare
Când bătrîna-mi voce rosteşte rugăciuni?

Ascultaţi-mi atunci inima
Ce plînge, ţipă, se căieşte
Şi vă cheamă
Omeneşte

DACĂ NU PLECAM

Dacă nu plecam
Şi răm âneam…
Oare nu regretam?

Visul lasă urme
În glia natală
Şi alte  urme se înfig
În pămîntul  care-l calci.

Dar şi-n suflet
Se plimbă urme
De-a valma
Rătăcind printre
Amintiri ţesute
Din nori  arămii

ÎNECAT ÎN SINGURĂTATE-MI

Ştiu, totul s-a prăpădit
În juru-mi
Şi sensul,
Şi verbul,
Şi astrul
Care mă lumina.

Ba şi stelele,
Prietenele mele,
Se pierd, se îndepărtează,
Înoată într-o ceaţă alburie
Şi mă lasă înecat în singurătatea-mi

A MAI TRECUT O VARĂ

A mai trecut o vară
A câta?
A neştiuta.
Si toamnele, Doamne,
Cum trec la fel.
Ba chiar aleargă în cadenţă
Ca soldaţii la apel.

Anotimpuri, anotimpuri…
De ce veniţi, de ce plecaţi
Fără nimic să ne lăsaţi?

Zbor de rîndunele,
Alungaţi vremile grele
Rază veche din cărare,
Vin-o în braţele mele.

NICIODATĂ

Niciodată nu vom uita
Ceea ce ni se pare
Că s-a petrecut demult.
Rămân fragmente
De sentimente
Agăţate
Între nişele
Zidurilor vremelnic prăbuşite,
Care aşteaptă şi visează
La clipe când totul
Va reînvia
Şi seva
Porni-va
Pe reînnoite cărări.

CRED

Da, cred în tine.
În ce-ai fost,
Ce eşti
Şi fi-vei în veci.
Aşezare sfântă,
Tu ne-ai chemat
Şi ne-ai apărat,
Când alţii ne-au urgisit.
Tu ne-ai dat casă şi masă şi credinţă
Tu ne-ai arătat ce-i puterea,
Ce-i dreptatea,
Câte picături de sudoare se scaldă
În fiecare fir de iarbă
Şi-n fiecare brad
Sădit de mâna întâilor veniţi din depărtări
Tu eşti cuvântul, şi arma, şi gloria,
Tu eşti legenda din care ne-am născut.
Tu Patrie eşti, eternitatea
Generaţiilor ce veni-vor
După noi…
––––––––––-
Harry ROSS
Israel, februarie 2016

by

Referinţă Bibliografică

Harry ROSS: VERSURI (2)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 martie 2016