Mi-am răsfoit azi sufletul,
ca pe o carte-răboj a faptelor…
Şi n-am fost mulţumit de lectură, Doamne!
Urmele mele maculează albul hârtiei,
căci îmi sunt dedicate mie,
Jertfitor al meu, şi nu Ţie.
Mă căiesc însă, Doamne,
şi mă-ngrop în cenuşă!
Dar de câte ori am făcut asta?!
(Mă mir că n-am devenit metis!)
Ştiu, Doamne, că atât nu-i de-ajuns…
Alţii însă Te-au bătut în cuie pe Cruce
şi Te-au batjocorit – şi i-ai îndurat,
spunându-le că ei nu ştiu ce fac;
dar eu ştiu, Doamne, am Cartea Ta,
şi scuzele, la mine, nu-ncap.
Lămureşte-mă, totuşi, Doamne,
(deşi-s trecut prin o sută de toamne)
Învierea-Ţi e şi pentru mine?
Mi-e de-ajuns să mă recunosc
tâlhar răstignit lângă Tine?
La ce verset evanghelic ai Cuvântat?…
O, mulţumesc, Doamne! –
Dumnezeu desăvârşit în Iubire! –
Hristos a Înviat!