Postu’ Pașcilor
-în grai-
Iarna nici nu-i dusă bine
Postu’ Pașcelui să pringe.
Zua-i cald, frigu-i pă sară
Mniroasă a primăvară.
Mneii-s mnici, fluturii zboară
Vîntu’ suflă într-o doară.
Bace toaca pa Tocila
La susăni… gata-i slăina!
Că să vorbeșce pîn sat
Că porcu… tăt l-or mîncat!
Negina gin grîu s-alege
Vinerea, încet să fierbe.
La S’înt Toager, zău, să mîncă
Cu zahar da șî cu nucă.
Spală cica*, fecile
Cu apă șî iegeră,
Păru’ să fie frumos
Ca iegera sînatos.
Ge-acu’ să mîncă ge post
Că șî Postu-are-un rost.
Postu’ țînem, ge bîrfim
La popa ne spovegim!
Acu’, tînări-au uitat
Cum să jiucau altădat’
Șî la cuci*, la Țîc-Malai,
Dar asta nu-i nici un bai,
Acu’ să jioacă pa net
Pa „Feisbuc”, pa internet!
Regionalisme: cica – coada împletită; cuci – oină țărănească!
Buna mea
-în grai-
Buna a fost cregincioasă
Muiere vrednică-n casă
Postu` Pașcelui țînea
Iar ge frupt, zău, nu mânca.
Mînca fasole slăită*
Cu ulei șî ceapă friptă,
Grumpe* coapce-n șpor* pă jar
Cir* ge post, patăști*, liptar*
Corobețe* șî nuci mulce,
Poame uscace, ca la munce.
Fierbea mult mămăliga
Cu must ge poame mînca.
Api, zău, că vinerea
Post negru, buna țînea.
Pîn` soarele asfințea
În gură nu mai punea
Apă doar, gin fîntînea.
Varzar* sâmbăta cocea
Umplăturile*-nvelea
Cu bureț* și cu râșcașă*,
S-omenea cu-a ei nanașă.
Ș-așa buna îmni zîcea:
– Țîne mince, fata mnea
Asta-i mîncarea gi post
Ce-o mîncat-o neamul nost!
N-o să fiu ca ea vreodată
Nici să mă mai nasc odată!
Regionalisme: fasole slăită – fasole frecată; grumpe – cartofi; șpor – sobă; cir – fiertură din făină; patăști – ravioli; corobețe – fructe; scoverzi – clătite; liptar – magiun de prune fără zahăr; umplături – sarmale, bureț” – ciuperci; – rîșcașă – orez.
Caii lui Sîn’ Toader
Pe sub streașini de pădure cu spinările-nspumate
Trece-n zbor o herghelie, șeile sclipesc în noapte!
Murgii dalbi țintați în frunte, căpestrele-s aurite,
Sînt caii lui Sfîntu’ Toader, spulberînd colb sub copite.
Aburi ies din nări lărgite, scurmă cîmpul fornăind
Căpestre de-argint zornăie, coamele-n vînt fluturînd!
Frîiele-ncoardă zăbala peste dinții albi și lați
Hamuri grele pierd în neguri, galopînd neînșeuați.
Cînd ajung în sat se schimbă în flăcăi cu neagră pleată
Întră-n joc și-nvîrt fecioare, cu priviri dulci le îmbată.
Le poart-apoi în poiană șoptindu-le vorbe dulci
Le dezmiardă-n clar de lună, pătimaș, în cînt de cuci.
Codanele-n dimineață, se dezbeată suspinînd
Cînd prin roua dimineții, murgii-aleargă nechezînd.
Doar „cin’ crede, îi și vede”, luînd-o-n grabă din loc
Sîn’ Toader roibii îi mînă, prima săptămînă-n post!
De caii lui Sfîntul Toader, fetele-au fost amăgite
C-au jucat în Postul Mare și-au mîncat de frupt, plăcinte!
Sfîntul Toader – prima sîmbătă din postul Paștelui (16 martie 2019)
La cuci
-în grai-
Ce s-auge-n Postu’ Mare
Așa mare hărmălaie?!
Duminică-i az’ în sat
Oare, ce s-o fi-ntîmplat?
Trec io drumul, ies la geal:
Pruncii, la cuci* sî jiucau!
Șî mai mnici șî mai înalț’
Zbgerau tăț’ ca apucaț’!
Doi staceau între doi pari,
Alțî-n față să-ntorceau,
Toager lopta* o zvîrli,
Mnihai cu bîta lovi.
Lopta pîn la nori ajiunsă
Da’ Nelu în mîni o prinsă.
Locu-acuma îl șcimbară
Mînile să înălțară
– Ilie, nu o lăsa! Doamne!
Pcică-n Valea li Ioane.
Să dusă la… lucru rău,
Pînă-n fundu’, gi parău!
Ș-o tăiară o doi mai mnici
Sî o scoată gin urzîci!
Da’ fugind, să-mpegecară
Pă cină* alunecară…
Cu leci* tăț’ îs vacaliț’*!
– Lasaț’ cucii, coborîț’.
„Ai, calca-v-ar sarahoi
Acu’ pun cioca pa voi!
Strig-o babă oțarîtă
Ce trecea, propcită-n bîtă!
Regionalisme: cuci – un fel de oină; loptă – minge din păr de animale; cină – noroi; leci – lut; văcăliț – murdari, înnoroiați.
16 martie 2019
byReferinţă Bibliografică |